Data: 20.11.11-21.11.11
Participanti: Elena, Oco, Alex
Locatie: Godeanu
Poze: aici
Se pare ca Romania trece prin cea mai secetoasa toamna si inceput de iarna - cel putin de cand ma stiu eu. E frig afara, dar nu vrea sa cada nimic din cer.
E suficient de frig ca sa nu putem merge ca lumea cu MTB-urile si mult prea putina zapada (de fapt deloc) asa ca nu poate fi vorba nici de tura de iarna.
Pana la urma se alege ca destinatie Godeanu (cred ca ideea i-a venit lui Oco). Zis si planuit. Asa ca sambata dimineata ne gaseste pe drum. E placut sa stau iarasi atarnat de volan si sa gonesc prin noapte - mi-a lipsit condusul in Asia.
E groaznic de frig afara - adica sunt -7 grade si asta inseamna groznic comparativ cu cele +35 de grade de acuma nici macar o saptamana. Inutil de repetat (dar totusi tin sa o fac de fiecare data) ca eu urasc frigul.
Pana acuma varianta de urcare in Godeanu a fost inevitabil trecutul raului Lapusnic. Era una din picanteriile turei. De data aceasta nivelul apei este asa de scazut incat s-ar fi putut efectiv sari peste rau.
Totusi, Furia - gata de acuma asa se va chema! Am botezat-o ad hoc! Furia rosie e prea lung si e evident pentru oricine ca e rosie. Se va chema simplu Furia! I-am facut rodajul (vreo 75000 de km...), e de treaba si e o demna urmasa a Mariutei. Acuma are si ea un nume.
Revenind, Furia e capabila sa mearga pe drumul care inconjoara lacul. Asta pe de o parte, iar pe de alta parte mie mi-e cumplit de lene sa umblu cu rucsacul in spate pe forestier. Asa ca mergem cu masina pana la intrarea in traseu.
Pe aici nu am mai fost niciodata - e placut sa descoperi trasee noi. Oco a mai umblat pe aici asa ca ne bazam pe el. Asta pentru ca aici e vorba de Godeanu, iar intre Godeanu si trasee marcate nu exista nici un punct de intersectie. Si e bine sa ramana asa. Un masiv rupt de lume in care in afara de gugulani cu ale lor turme si un grup (mereu acelasi) de turisti bolanzi, nu pune nimeni piciorul aici.
E foarte bine ca aici nu exista cabane, trasee marcate si alte facilitati. E foarte bine ca aici esti mai departe de civilizatie decat in orice alt munte din Romania. E la fel de bine ca in alte masive exista toate facilitatile care aici lipsesc. Asa fiecare are de unde alege.
Deci, pe o poteca care abia se intrezareste sub stratul gros de frunze, incepem un urcus pieptis. Planul este sa urcam pana pe platoul Borsacu, de acolo sa iesim in creasta principala. Undeva pe acolo vom innopta, iar a doua zi vom continua peste varful Gugu si dupa aceea vom cobora inapoi la... Furia.
Inca de la inceput realizam ca o sa avem o problema serioasa in tura: lipsa apei. Toate sursele de apa sunt fie inghetate bocna, fie secate. Si nici nu prea se intrevede zapada ca sa avem ce topi. Ne bazama ca lacul Scarisoara nu e inghetat complet si vom putea sa luam apa de acolo.
Track-ul nu vi-l dau. Ca nu-l am - mai nou umblu cu GPS-ul dupa mine doar ca ultima resursa de salvare. Adica il tin inchis. Si cand al enspelea simt imi zice ca treaba sta sa se imputa, il deschid si il folosesc. Acuma o sa intrebati, da' de unde stiu eu cand e nasol? Daca e prea tarziu? Pai cumva pana acuma, m-am descurcat...
Plus ca pentru a fi in spiritul Godeanu, potecile sunt "secrete". Nu se face sa le trantesti pe Internet. Trebuie sa le afli de la cei care au mai fost pe aici sau la o poveste cu prietenii. La bere, in oras. Ca eu n-am timp de povesti la foc de tabara pe munte - a doua zi de obicei alerg pe creste...
Odata iesiti din padure, dam peste un camp de flori de gheata - nu e vorba de zapada ci mai degraba de o chiciura foarte groasa care s-a asternut ca un covor pe jos. Cele mai diverse si ciudate motive au fost create de catre natura.
Trecem pe langa stana din Borascu si de aici ghidati de Oco iesim pe o creasta mai accidentata. Urcam destul de sustinut cu vechile metehne prezente: cati metrii urcam pe ora? Cata diferenta de nivel am facut? Media pe 100m altitudine...
Am ajuns si pe platoul Borascu. Asta e ce ii zice si numele: un platou. Suspendat la 2100m altitudine reprezinta cea mai inalta platforma de eroziune din Carpatii Romanesti. Dar pe langa aspectele geologice (deosebit de interesante) o alta idee imi rasare imediat in strafundul cerebelului: "Ai de p**a mea! Aici ai mierlit-o daca e ceata. Poti sa fii campion la orientare, daca ai nimerit aici pe ceata poti deja sa te gandesti la scenarii castigatoare din "I shouldn't be alive"...
N-ai cum sa te orientezi aici - nu esti pe creasta, esti pe un platou vast fara nici un punct de reper pe suprafata lui. Bun, verificam ca GPS-ul e in rucasc si ca am baterii de rezerva (daca cineva imi demonstreaza ca in conditii de ceata se orienteaza aici cu harta si cu busola, eu... trecand peste prima idee vulgara care mi-a venit acuma, imi cer scuze si recunosc sus si tare ca n-am avut dreptate si ca se poate trai si fara GPS).
Noi avem parte de vreme perfecta - de fapt este ireal. Cred ca avem vizibilitate mai buna si decat satelitul ala a lui Google. Retezatul se vede perfect,la o aruncatura de bat. Se vede mai departe Parangul si chiar si Fagarasul.
Mai facem si cate o pauza, deoarece realizam ca ne-am miscat prea repede pentru planul de a dormi la Scarisoara. Asa ca schimbam planul din mers si hotaram sa dormim undeva in zona varfului Gugu.
Planul cu dormitul la Scarisoara oricum ar fi picat si din alt motiv: cumva aici se pare ca s-a strans toata zapada din Carpati. Este singurul loc in care zapada este stransa intr-un strat compact. Cat vezi in jur numai galben si maro. In schimb in zona lacului este o pata destul de mare de alb continuu.
E clar ca lacul e bocna asa ca speranta noastra de a face rost de apa se naruie si ea.
Parasim paltoul Borascu si intram in creasta principala a Godeanului. Daca in ultimul timp ne-am miscat mai incet, acuma ne dam seama ca pentru a ajunge in zona varfului Gugu inainte de caderea serii nu mai avem timp. Marim ritmul si trecem rand pe rand peste varfuri.
Coltari nu avem, ca nu ne gandeam sa gasim gheata pe creasta. Din fericire, Godeanu prin morfologia lui nu este un masiv care sa ceara neaparat sa ai coltari. Dar existau portiuni in care era gheata lucie si in care abia daca reuseam sa ne tinem echilibrul. Incercam sa mergem de-a latul sau sa sapam trepte cu bombeul de la bocanc in gheata groasa.
O ultima pauza de alimetare o facem chiar in zona lacului. Aici nu poate fi vorba de campat. Locul este permanent in umbra, asa ca ai parte de frig sa te saturi de el. Lacul e inghetat - deci nici vorba de apa. De jur imprejur e zapada, asa ca mai adaugi si umiditatea la lista de facilitati de mai sus.
Urcusul pe Moraru ma oboseste - prin Asia nu am prea catarat munti, iar cu rucsac in spate nu am mai umblat de iarna trecuta.
Parca pentru a mai indulci senzatia de oboseala, avem parte de un apus superb.
Cum eu am intrat deja in faza in care ma vait de frig, Elena preia sarcina de a face poze.
Noaptea vine repede peste noi. Ca loc de campare am ales o sa chiar inainte de varful Gugu. Avand in vedere ca niciunde nu este apa, hotaram sa nu ne departam prea mult de creasta, pentru a nu trebui sa urcam la loc maine dimineata. Coboram doar putin sub linia crestei, cat sa fim feriti de vant si alegem un loc cat de cat plat pe care sa punem cortul.
Am ales sa mergem in tura cu un singur cort de 2 persoane - a lui Oco, in care speram sa intram toti trei. Cel putin o sa fie cald.
Cum eu nu operez in conditii de frig, placerea montatului ii revine Elenei si lui Oco. Eu stau langa si ma vait de frig.
Dupa aceea intru in cort si unde ma pui acolo raman. Urasc frigul... Seara trece repede: mancatul ne ocupa mult timp - trebuie sa tineti cont ca eram 3 persoane cu tot cu rucsaci intr-un iglu de 2 persoane.
Umplem o punga cu zapada cat de cat curata si trecem la topitul ei pentru a avea ce bea maine peste zi. O buna parte din ce topim turnam in noi sub forma de ceai - tura ne-a deshidratat si e prima portie serioasa de lichide
de ceva ore bune.
V-am zis cat de izolati suntem aici in Godeanu ? Asa ca e locul propice de a te conecta la Facebook pentru un upload... Cumva se pare ca semnalul de la antena de pe Muntele Mic bate pana aici. Informatia e utila nu neaparat pentru a face update la Facebook, ci in cazul in care sunteti aici pe trei sferturi inghetati, cu Zamolxe fugind dupa voi sa vi-o traga si mai vreti sa dati un ultim telefon...
Peste noapte a fost cald. Asta a fost singurul (dar de departe cel mai important) lucru bun. In rest abia daca am inchis ochii la cat de inghesuiti eram.
Dimineata ne trezim devreme - ideea este sa prindem rasaritul pe Gugu. Coechipierii mei se misca repede (eu ma limitez la a nu-i incurca) asa ca plecam din tabara in grafic.
Urcarea pana pe varf o facem repejor - mai mult pentru a ne dezmorti membrele inghetate.
Cu o precizie de metronom ajungem pe varful Gugu la fix pentru a prinde un rasarit superb.
Elena manevreaza din nou aparatul foto pana cand ii ingheata si ei mainile.
Dupa ce culorile rasaritului palesc in intensitate, incepem coborarea.
Mai facem o pauza - cea de mic dejun - chiar inainte de varful Bradu.
Am mai fost cu Alin aici in zona. Dar de data aceasta alegem sa coboram din sa direct spre vale - ni se pare ca pe acolo este de fapt traseul. Astfel ocolim varful Bradu si jnepenisul de pe el.
Pierdem repede altitudine pana pe un prag mai drept. Aici ne intersectam cu o poteca ciobaneasca bine conturata pe care o urmam paralel cu creasta.
Poteca ne duce matematic la intrarea in padure si de aici stiu traseul de anul trecut. Urmeaza o coborare lunga prin padure, mult prea lunga pentru degetele Elenei care sunt supuse la grele incercari aici.
Coborarea se termina pe drumul de contur a lacului de acumulare, dar masina este exact pe partea opusa. Asa ca mai coboram vreo 100m altitunide, trecem descult Lapusnicul Mic - pana la urma nu am scapat de contactul cu apa inghetata - dupa care urcam la loc tot ce am coborat si suntem din nou pe forestierul care inconjoara lacul. Doar ca pe partea buna acuma.
Ne imbarcam in Furia si undeva putin dupa pranz suntem acasa in Timisoara - maine plec in Regensburg asa ca am avut un motiv sa ma grabesc.
Desi nu a fost vorba de o tura de iarna (poate exceptand partea cu frigul), am fost pe trasee pe care nu am mai umblat pana acuma si am vazut Godeanul din alta perspectiva. Probabil o sa ne mai intoarcem aici pe ski-uri de tura in sezonul acesta.
Participanti: Elena, Oco, Alex
Locatie: Godeanu
Poze: aici
Proaspat intorsi din tarile calde nu putem sta prea mult pe curu' nostru. Se apropie week-end-ul si ne trebuie un plan de bataie.
Se pare ca Romania trece prin cea mai secetoasa toamna si inceput de iarna - cel putin de cand ma stiu eu. E frig afara, dar nu vrea sa cada nimic din cer.
E suficient de frig ca sa nu putem merge ca lumea cu MTB-urile si mult prea putina zapada (de fapt deloc) asa ca nu poate fi vorba nici de tura de iarna.
Pana la urma se alege ca destinatie Godeanu (cred ca ideea i-a venit lui Oco). Zis si planuit. Asa ca sambata dimineata ne gaseste pe drum. E placut sa stau iarasi atarnat de volan si sa gonesc prin noapte - mi-a lipsit condusul in Asia.
E groaznic de frig afara - adica sunt -7 grade si asta inseamna groznic comparativ cu cele +35 de grade de acuma nici macar o saptamana. Inutil de repetat (dar totusi tin sa o fac de fiecare data) ca eu urasc frigul.
Pana acuma varianta de urcare in Godeanu a fost inevitabil trecutul raului Lapusnic. Era una din picanteriile turei. De data aceasta nivelul apei este asa de scazut incat s-ar fi putut efectiv sari peste rau.
Totusi, Furia - gata de acuma asa se va chema! Am botezat-o ad hoc! Furia rosie e prea lung si e evident pentru oricine ca e rosie. Se va chema simplu Furia! I-am facut rodajul (vreo 75000 de km...), e de treaba si e o demna urmasa a Mariutei. Acuma are si ea un nume.
Revenind, Furia e capabila sa mearga pe drumul care inconjoara lacul. Asta pe de o parte, iar pe de alta parte mie mi-e cumplit de lene sa umblu cu rucsacul in spate pe forestier. Asa ca mergem cu masina pana la intrarea in traseu.
Pe aici nu am mai fost niciodata - e placut sa descoperi trasee noi. Oco a mai umblat pe aici asa ca ne bazam pe el. Asta pentru ca aici e vorba de Godeanu, iar intre Godeanu si trasee marcate nu exista nici un punct de intersectie. Si e bine sa ramana asa. Un masiv rupt de lume in care in afara de gugulani cu ale lor turme si un grup (mereu acelasi) de turisti bolanzi, nu pune nimeni piciorul aici.
E foarte bine ca aici nu exista cabane, trasee marcate si alte facilitati. E foarte bine ca aici esti mai departe de civilizatie decat in orice alt munte din Romania. E la fel de bine ca in alte masive exista toate facilitatile care aici lipsesc. Asa fiecare are de unde alege.
Deci, pe o poteca care abia se intrezareste sub stratul gros de frunze, incepem un urcus pieptis. Planul este sa urcam pana pe platoul Borsacu, de acolo sa iesim in creasta principala. Undeva pe acolo vom innopta, iar a doua zi vom continua peste varful Gugu si dupa aceea vom cobora inapoi la... Furia.
Inca de la inceput realizam ca o sa avem o problema serioasa in tura: lipsa apei. Toate sursele de apa sunt fie inghetate bocna, fie secate. Si nici nu prea se intrevede zapada ca sa avem ce topi. Ne bazama ca lacul Scarisoara nu e inghetat complet si vom putea sa luam apa de acolo.
Track-ul nu vi-l dau. Ca nu-l am - mai nou umblu cu GPS-ul dupa mine doar ca ultima resursa de salvare. Adica il tin inchis. Si cand al enspelea simt imi zice ca treaba sta sa se imputa, il deschid si il folosesc. Acuma o sa intrebati, da' de unde stiu eu cand e nasol? Daca e prea tarziu? Pai cumva pana acuma, m-am descurcat...
Plus ca pentru a fi in spiritul Godeanu, potecile sunt "secrete". Nu se face sa le trantesti pe Internet. Trebuie sa le afli de la cei care au mai fost pe aici sau la o poveste cu prietenii. La bere, in oras. Ca eu n-am timp de povesti la foc de tabara pe munte - a doua zi de obicei alerg pe creste...
Odata iesiti din padure, dam peste un camp de flori de gheata - nu e vorba de zapada ci mai degraba de o chiciura foarte groasa care s-a asternut ca un covor pe jos. Cele mai diverse si ciudate motive au fost create de catre natura.
Trecem pe langa stana din Borascu si de aici ghidati de Oco iesim pe o creasta mai accidentata. Urcam destul de sustinut cu vechile metehne prezente: cati metrii urcam pe ora? Cata diferenta de nivel am facut? Media pe 100m altitudine...
Am ajuns si pe platoul Borascu. Asta e ce ii zice si numele: un platou. Suspendat la 2100m altitudine reprezinta cea mai inalta platforma de eroziune din Carpatii Romanesti. Dar pe langa aspectele geologice (deosebit de interesante) o alta idee imi rasare imediat in strafundul cerebelului: "Ai de p**a mea! Aici ai mierlit-o daca e ceata. Poti sa fii campion la orientare, daca ai nimerit aici pe ceata poti deja sa te gandesti la scenarii castigatoare din "I shouldn't be alive"...
N-ai cum sa te orientezi aici - nu esti pe creasta, esti pe un platou vast fara nici un punct de reper pe suprafata lui. Bun, verificam ca GPS-ul e in rucasc si ca am baterii de rezerva (daca cineva imi demonstreaza ca in conditii de ceata se orienteaza aici cu harta si cu busola, eu... trecand peste prima idee vulgara care mi-a venit acuma, imi cer scuze si recunosc sus si tare ca n-am avut dreptate si ca se poate trai si fara GPS).
Predator versus Godeanu - Elena mai are inca freza Bangkok
Mai facem si cate o pauza, deoarece realizam ca ne-am miscat prea repede pentru planul de a dormi la Scarisoara. Asa ca schimbam planul din mers si hotaram sa dormim undeva in zona varfului Gugu.
Planul cu dormitul la Scarisoara oricum ar fi picat si din alt motiv: cumva aici se pare ca s-a strans toata zapada din Carpati. Este singurul loc in care zapada este stransa intr-un strat compact. Cat vezi in jur numai galben si maro. In schimb in zona lacului este o pata destul de mare de alb continuu.
E clar ca lacul e bocna asa ca speranta noastra de a face rost de apa se naruie si ea.
Parasim paltoul Borascu si intram in creasta principala a Godeanului. Daca in ultimul timp ne-am miscat mai incet, acuma ne dam seama ca pentru a ajunge in zona varfului Gugu inainte de caderea serii nu mai avem timp. Marim ritmul si trecem rand pe rand peste varfuri.
Coltari nu avem, ca nu ne gandeam sa gasim gheata pe creasta. Din fericire, Godeanu prin morfologia lui nu este un masiv care sa ceara neaparat sa ai coltari. Dar existau portiuni in care era gheata lucie si in care abia daca reuseam sa ne tinem echilibrul. Incercam sa mergem de-a latul sau sa sapam trepte cu bombeul de la bocanc in gheata groasa.
O ultima pauza de alimetare o facem chiar in zona lacului. Aici nu poate fi vorba de campat. Locul este permanent in umbra, asa ca ai parte de frig sa te saturi de el. Lacul e inghetat - deci nici vorba de apa. De jur imprejur e zapada, asa ca mai adaugi si umiditatea la lista de facilitati de mai sus.
Urcusul pe Moraru ma oboseste - prin Asia nu am prea catarat munti, iar cu rucsac in spate nu am mai umblat de iarna trecuta.
Parca pentru a mai indulci senzatia de oboseala, avem parte de un apus superb.
Cum eu am intrat deja in faza in care ma vait de frig, Elena preia sarcina de a face poze.
Noaptea vine repede peste noi. Ca loc de campare am ales o sa chiar inainte de varful Gugu. Avand in vedere ca niciunde nu este apa, hotaram sa nu ne departam prea mult de creasta, pentru a nu trebui sa urcam la loc maine dimineata. Coboram doar putin sub linia crestei, cat sa fim feriti de vant si alegem un loc cat de cat plat pe care sa punem cortul.
Am ales sa mergem in tura cu un singur cort de 2 persoane - a lui Oco, in care speram sa intram toti trei. Cel putin o sa fie cald.
Cum eu nu operez in conditii de frig, placerea montatului ii revine Elenei si lui Oco. Eu stau langa si ma vait de frig.
Dupa aceea intru in cort si unde ma pui acolo raman. Urasc frigul... Seara trece repede: mancatul ne ocupa mult timp - trebuie sa tineti cont ca eram 3 persoane cu tot cu rucsaci intr-un iglu de 2 persoane.
Umplem o punga cu zapada cat de cat curata si trecem la topitul ei pentru a avea ce bea maine peste zi. O buna parte din ce topim turnam in noi sub forma de ceai - tura ne-a deshidratat si e prima portie serioasa de lichide
de ceva ore bune.
V-am zis cat de izolati suntem aici in Godeanu ? Asa ca e locul propice de a te conecta la Facebook pentru un upload... Cumva se pare ca semnalul de la antena de pe Muntele Mic bate pana aici. Informatia e utila nu neaparat pentru a face update la Facebook, ci in cazul in care sunteti aici pe trei sferturi inghetati, cu Zamolxe fugind dupa voi sa vi-o traga si mai vreti sa dati un ultim telefon...
Peste noapte a fost cald. Asta a fost singurul (dar de departe cel mai important) lucru bun. In rest abia daca am inchis ochii la cat de inghesuiti eram.
Dimineata ne trezim devreme - ideea este sa prindem rasaritul pe Gugu. Coechipierii mei se misca repede (eu ma limitez la a nu-i incurca) asa ca plecam din tabara in grafic.
Urcarea pana pe varf o facem repejor - mai mult pentru a ne dezmorti membrele inghetate.
Cu o precizie de metronom ajungem pe varful Gugu la fix pentru a prinde un rasarit superb.
Elena manevreaza din nou aparatul foto pana cand ii ingheata si ei mainile.
Dupa ce culorile rasaritului palesc in intensitate, incepem coborarea.
Mai facem o pauza - cea de mic dejun - chiar inainte de varful Bradu.
Am mai fost cu Alin aici in zona. Dar de data aceasta alegem sa coboram din sa direct spre vale - ni se pare ca pe acolo este de fapt traseul. Astfel ocolim varful Bradu si jnepenisul de pe el.
Pierdem repede altitudine pana pe un prag mai drept. Aici ne intersectam cu o poteca ciobaneasca bine conturata pe care o urmam paralel cu creasta.
Poteca ne duce matematic la intrarea in padure si de aici stiu traseul de anul trecut. Urmeaza o coborare lunga prin padure, mult prea lunga pentru degetele Elenei care sunt supuse la grele incercari aici.
Coborarea se termina pe drumul de contur a lacului de acumulare, dar masina este exact pe partea opusa. Asa ca mai coboram vreo 100m altitunide, trecem descult Lapusnicul Mic - pana la urma nu am scapat de contactul cu apa inghetata - dupa care urcam la loc tot ce am coborat si suntem din nou pe forestierul care inconjoara lacul. Doar ca pe partea buna acuma.
Ne imbarcam in Furia si undeva putin dupa pranz suntem acasa in Timisoara - maine plec in Regensburg asa ca am avut un motiv sa ma grabesc.
Desi nu a fost vorba de o tura de iarna (poate exceptand partea cu frigul), am fost pe trasee pe care nu am mai umblat pana acuma si am vazut Godeanul din alta perspectiva. Probabil o sa ne mai intoarcem aici pe ski-uri de tura in sezonul acesta.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu