La revedere

Data: 26.05.12-27.05.12
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Herculane
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Am zis, am zis. Gata!!! Am scapat!!! Am alergat Hercules (si chiar foarte bine). De acuma pot sa ma dau cu bicicleta pana imi iese pe nas. O sa ne mai intalnim la maratoane montane uneori, dar deocamdata m-am plictisit pana peste cap de ele.

Blog-ul e scurt. Concursul n-a avut istorie. Totul mi-a mers perfect de la inceput pana la sfarsit. Nici o nemultumire, nici o suparare. Nici o frustrare. Absolut totul a fost asa cum trebuie. Nu, pe bune, nu glumesc.

Am terminat pe locul 6 la categorie (17 la general) in 5.03 ore. Mi-am imbunatatit timpul cu peste 45 de minute. Am alergat din nou cu cei buni. La final am fost fericit.

Am reusit ce mi-am propus: sa alerg de placere. Da, se poate. Nici nu e asa de greu. Am luat startul mai cuminte decat in orice alt concurs. Dupa vreun km eram prin coada intregului pluton. De data asta nici macar nu urla rautatea in mine la gandul ca si asa depasesc pe urcare. Trebuia sa imi vad de treaba mea.

Am primit un sfat nemaipomenit la start : "sa te distrezi". Mi s-a parut geniala ideea. Asa ca m-am distrat.

Pe asfaltul pana la urcarea spre Dobraia am incetinit la un moment dat. Nu aveam de gand sa imi bat joc de concursul asta. Tocmai de aceea am incetinit. Mi-am reglat cuminte betele, am reglat pulsul si m-am pregatit de urcare.

Nici aici nu am fortat. Nici macar nu am mai incercat sa alerg. Am facut ce m-am antrenat sa fac: crosetat viteza cu betele.

La mijlocul urcarii spre Dobraia eram in saptele lui Fane, Radu si a italiencei. Depasisem aproape intreg plutonul intr-un kilometru de urcare. Stiam ca aici e deja aerul mai rarefiat si ma apropiam de fruntea clasamentului. Fane si Radu sunt cu un "cap" peste mine.

Nu am accelerat, nu am franat. De fapt nu am schimbat nimic din ritmul meu. Daca reuseam sa ii ajung asa, bine. Daca nu, asta e.

In Dobraia am ajuns mai bine decat la orice antrenament. Alergand relaxat pe sosea si mergand pe urcare...

De aici pana in Bogaltin aveam nevoie de putin ajutor de sus. Si l-am primit cu prisosinta. E ca in episodul ala din Robotzi: "Eu nu beau ca sunt io nefericit. Beau ca sunt ceilalti fericiti..."

Eu nu ma rog sa fie noroi ca sa alerg eu mai bine. Eu ma rog sa fie noroi ca sa alerge ceilalti mai prost...

Si era noroi cu nemiluita. Nu am nici un fetish in a alerga pe noroi. Dimpotriva - ma enerveaza, alunec, pierd energie. Dar stiu ca la fel de mult ii deranjeaza pe alergatorii buni la plat. Asa ca de data asta multumesc ca e atata noroi in zona.

Pana in Bogaltin Radu, Fane si italianca au pus vreo 300m intre ei si mine. Noroc cu noroiul ca altfel nu-i mai vedeam.

Pe langa bete (de care nu mai am de gand sa ma despart) la Hercules am experimentat cu borseta cu grenade proaspat achizitionata. Aveam 4 grenade: 3 cu cate un Sponser amestecat cu apa si una plina cu Activatoare.

Amestecul ala de Sponser cu un pic de apa e bestial: mult mai usor de ingurgitat, aluneca imediat. Am grenada la indemana si pot sa consum cat vreau eu. Probabil mult timp de acuma o sa folosesc combintatia asta.

Am tras exact pana la limita. Nici un pas peste, nici un strop sub. Nu am ajuns deloc odihnit in Bogaltin, dar totusi cu suficienta forta pentru a alerga pana unde se inasprea panta.

I-am regasit pe deal pe Fane, Radu si italianca. Aici mi-a fost mult mai greu sa ma apropii de ei. De fapt nu am reusit sa micsorez distanta decat aproape de finalul catararii in saua Ciumerna.

In Ciumerna am ajuns in 3.02. Nici in cele mai erotice vise nu speram asta.

Cei 2km care urmeaza ma scot din sarite de fiecare data. O poteca ingusta printre jnepeni, numai buna sa-ti rupi gatul sau sa faci crampe incercand sa alergi. Aici am pierdut contacul cu grupul meu - ei au alergat mai bine aici.

Ajung bine la Elena in Inelet. Elena a fost azi voluntara la Hercules. Am venit cu ea de cu seara si s-a instalat acolo cu cortul. Incurajarile ei ma ajuta foarte mult.

Aici ma ajunge Andrei si inca un baiat. Nu imi convine - pe 33km m-a depasit o singura persoana, pe urcarea spre Ciumerna.

Dar Andrei alearga net mai bine pe plat si la vale. Portiunea Inelet-Dobraia, cheia maratonului Hercules o alerg bine. Nu mai am nevrozele de alta data cu numaratul kilometrilor. Aici noroiul este inlocuit de adevarate fluvii care se scurg pe poteca. Nu ma deranjeaza cum nu cred ca a mai deranjat pe cineva.

In Dobraia il ajung pe Mihai. Urmeaza ultimii 4km de coborare si linia de sosire.

Fericit si multumit. Asa m-am simtit la finalul Hercules 2012.

Ce a diferit? M-am intrebat inca de la start, cand am realizat ca o sa fie bine.

Mi-am scos nebuniile din cap si am alergat de placere. Aia nu e o vorba sau tampenii mistice. Nu, e o diferenta uriasa daca reusesti sa alergi de placere.

Un prieten a renuntat la maraton ca a simtit ca nu e ziua lui. La asta ma refer in a alerga de placere: daca nu ai chef si ai o zi proasta, de ce dracu sa alergi?! A...ca ai bagat ca bou si un an de zile ai avut numai obsesii si orgasme cu concursul?! Du-te cauta-te la cap....

Cand poti sa iti bagi picioarele si sa zici ca azi nu alergi ca nu ai chef, atunci da, alergi de placere si sigur o sa ai si rezultate la urmatoarele concursuri.

Si a mai fost ceva pe langa asta. Ceva ce incepuse sa ma macine inca din iarna. Ceva ce mi-am explicat dupa EcoMaraton. Sau speram ca mi l-am explicat.

1. Un maraton montan are loc pe munte. Nu pe banda, nu in jurul stadionului, nu pe scari, nu pe tartan.
2. Un maraton montan dureaza 4-5 ore. Nu 40 de minute de bagat ca orbul la banda. Nu o ora de anaerob pe plat.
3. Ca sa alergi bine un maraton montan , trebuie sa stai pe MUNTE. Nu o ora, nu doua, ci macar 6-8 ore.

Nu conteaza daca in orele alea alergi sau mergi repede. Daca ai sau nu ceas. Daca te opresti o ora la un izvor ca acolo iti place tie sau daca alergi in continuu. Daca te pui la umbra unui copac si dormi sau daca colinzi intruna. Ce conteaza e sa stai ore in sir pe munte.

Are dreptate anonimul ala de Killian Jornet : in majoritatea filmelor lui apare obsedant ideea cu alergatul pe munte.

Asa e. Acolo am gresit.

N-am pierdut o iarna : a fost o iarna cu niste week-end-uri foarte frumoase. Am pierdut in schimb timpul de  peste saptamana cand in loc sa stau cu Elena, am alergat ca tampitul pe banda si ma dadeam cu trainer-ul prin apartament...

Iarna ce vine o sa mai folosesc sala doar pentru forta. Si pentru antrenamentul de munte o ma duc sa alerg prin paduri prin jurul Timisoarei. Si pe dealurile de la Altringen si Bencec. Nu in fiecare zi: odata. de doua ori pe saptamana. Dar nu 40 de minute...Macar 2-3 ore...

Am cresut enorm de la EcoMaraton. De fapt Eco a fost prima alergare pe munte in decurs de 8 luni. Dupa acel "antrenament" m-am dus la Herculane. Si am facut maratonul : cu pauze, asa cum am putut eu. Dupa aceea am fost cu Elena in Parang.  Prin lapovita si ceata am mai mers , am mai alergat, am mai inghetat, dar am strans ore de munte.

Toate astea s-au simtit enorm la Hercules.

Inchei Hercules fericit. A fost un maraton foarte frumos. Din punctul meu de vedere este cel mai meticulos organizat maraton de la noi din tara si asta fara sa fiu subiectiv. O masina unsa perfect de Alin si Gianina care de la an la an toarce tot mai frumos si aduna tot mai multi oameni. Felicitari din toata inima.

Traseul nu a fost favoritul meu niciodata. Bobi zicea ca e ca "un examen din ala la care orice faci profu' iti demonstreaza ca te poate pica".

Acuma nu mai am chef sa alerg, Am chef nebun sa pedalez. Acolo niciodata nu o sa am rezultatele de la alergare - dar asta vreau eu sa fac acuma.

Poate ne intalnim la Apuseni, pe crestele Fagarasului, poate la Cozia sau Ciucas, cu siguranta la MPC. Si pana atunci o sa am grija sa stau cat mai mult sus in munti...