Data: 21.06.14-22.06.14
Participanti: Elena, Alex, Ana, bunu, buna
Locatie: Armenis
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Week-end cu mic cu mare la Armenis. Am plecat cu bunu si cu buna catre Maratonul Zimbrilor.
Aici am dat peste Alin Ciula si echipa de organizare a maratonului. Si peste un primar deosebit de prietenos si serviabil. De fapt toti oamenii de aici, "mandrii banateni" mi-au lasat o impresie deosebita: dornici sa te ajute, saritori, foarte deschisi.
Sambata o petrecem cu activitati de cort: dormit din cauza ploii. Mancat pe indelete, pierdut vremea pe indelete. Alergat dupa Ana care s-a imprietenit din ce in ce mai mult cu bicicleta.
A fost o zi foarte frumoasa alaturi de familie.
Pe seara am plecat la rezervatia de zimbrii. Elena a mers pe bicicleta ca sa se incalzeasca pentru tura de a doua zi. Zimbrii nu erau acasa insa asa ca ne-am rezumat la drumul pana acolo si inapoi.
Fiecare concurs are o poveste. Evident, diferita fata de alte concursuri. Blog-ul asta e mai mult o recenzie a ce mai am de facut decat o poveste. Asta asa, ca sa nu uit.
Elena participa la Race, eu la maraton. Port dupa mine o raceala rebela. Sunt o adevarat fabrica de muci. Din aia verzi. De stau lipiti de plamani si nu te lasa sa respiri.
In zona a plouat foarte mult ultimele zile asa ca ma astept la mult noroi care o sa imi faca viata si mai grea. Mie si bicicletei.
Startul l-am luat destul de timid. Asta e bine si nu neaparat. Un concurs de 75km are...75km. Nu are nici un rost sa te termini ca Pepsi-ul la km50.
Pe de alta parte daca pierzi "roata" celor din fata, ramai singur si mental iesi din cocurs. Deci: trebuie pornit mai tare. Solutie: munca.
Mucii ma fac sa horcai pe prima urcare. Si destul de curand ajung sa ma dau jos. Stiu teoria ca decat sa mergi cu 4km la ora pe bicicleta, mai bine impingi la ea cu 6km la ora. Aia e o laba de teorie. E pentru aia care nu sunt in stare sa pedaleze.
Greucenii stau pe ele indiferent cat de incet merg. Stau sus in sa si daca ar merge pe jos de 2 ori mai repede. Explicatia e simpla si a zis-o Maus: "Daca ma dau jos, cine ma mai pune sus ?!"
Deci trebuie sa stau si eu pe viitor cat mai mult pe bicicleta. Solutia: munca.
Prima urcare merge greu. De la plamani, de la picioare, de la faptul ca eu incerc sa ii prind pe aia buni, dar ei sunt mai buni si eu ma chinui.
Ma ajung primii concurenti de la Race.
Aici descopar "gaura la macaroana". Ei nu merg de fapt mult mai repede decat mine. Daca imi pun mintea pot oricand sa ii depasesc. Pe 10m. 100m. 1km. Diferenta e ca ei pot tine ritmul ala 75km. Solutia: munca.
Incep ratacirile. Ale celorlalti. Ca eu fiind mai in spate beneficiez de experienta ratacitilor si merg pe drumul bun.
A doua urcare. Cam mult push bike pana si pentru gustul meu.
2013 si mai ales 2014 au insemnat anii in care am inceput sa nu mai pired pe coborare. Era penibil. Coboram infect. Si acuma sunt departe de cei din fata, dar cel putin am minimizat foarte mult pierderile.
Dupa a doua coborare a urmat portiunea infecta de forestier inundat de noroi si interminabila. Aici am mers tare si nu prea. Ca de incalzire
2014 a insemnat mult. Am invatat sa gandesc un concurs. Sa stiu cand sa trag. Sa stiu cand si cat sa ma alimentez. Sa stiu cand sa manac. Sa stiu sa gandesc traseul. A fost o schimbare radicala fata de: "Da-i ca merge si asa!"
Pe a treia urcare am schimbat complet partitura. E km30. Urmeaza o urcare lunga. Aici am accelerat destul de serios.
Complet alt regim decat prima parte a cursei. Coborarea catre lacul de la Rusca am facut-o rapid. La fel si inteminabilul forestier care ocoleste lacul.
Am intrat hotarat pe ultima urcare. Aici m-a prins Sorin. Are cu totul alta viteza. E net mai bun. Dar categoric il ajuta si 29-ul.
Solutie: de achizitonat un 29.
Lunga si grea urcare. Stiu ca stau bine in clasament. Si mai stiu ca am rezerve si ca pot mai bine.
Ultima coborare o fac la limita. Si reusesc sa recuperez pe coborare tot ce pierdusem la deal. Am si riscat. Dar am observat ca reactiile (ca in orice domeniu) devin instinctuale. Daca acuma 2 ani aici as fi coborat pe langa ea sau as fi picat constant in cap, acuma "ceva" se intampla automat: instinctual stiam cat si cum sa apas pe frane si cum sa imi tin echilibrul.
Dupa ultimul punct il intalnesc pe Sergiu si pe George. Cauta drumul. Am avut o discutie destul de lunga pe rand cu fiecare.
Ideea e ca pentru cateva minute, conjunctural, am ajuns sa fiu pe 1 la general. In fata se grupeaza Sorin, George si inca un baiat. Eu ezit in alegerea drumului. Sunt convins ca am dreptate. Dar pe principiul "Daca toti zic ca esti prost, s-ar putea sa aiba ei dreptate" fac o alegere ciudata:
ies de pe un culoar de marcaje din 5m in 5m si ma apuc sa merg pe un forestier fara nici un marcaj - pe aici o luasera ei.
A fost decizia buna. Ca cineva pusese semnele la deruta, ca drumurile se intersectau dupa aia - nu stiu.
Ultimii 15km au fost de cacat. O iarba pana la brau combinata cu o bicicleta care a refuzat sa mai mearga.
Solutie: trebuie neaparat schimbata. Deja nu mai merge sa scriu blog-uri lacrimogene cum ma inseala bicicleta.
Am terminat pe 5 la general si 3 la categorie. Ma bucur, dar din nou ma intereseaza mai mult ecartul fata de cei din fata si ce trebuie imbunatatit.
Concluzie: munca.
Elena a terminat pe 1 la general si 1 la categorie. Cel mai important e ca nu a mai deranjat-o mana si ca a scapat fara nici o accidentare. De fapt, cel mai important e ca i-a facut placere sa se dea.
Imi place tot mai mult sa ma dau cu MTB-ul. Imi place la fel de mult sa ma antrenez - chiar daca nu am atata timp cat as vrea.
Si pentru prima data simt ca as putea sa ii ating pe "intangibili".
Sigur nu in 2014. Sper ca anul viitor. Dar pentru asta trebuie multa munca.
Participanti: Elena, Alex, Ana, bunu, buna
Locatie: Armenis
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Week-end cu mic cu mare la Armenis. Am plecat cu bunu si cu buna catre Maratonul Zimbrilor.
Aici am dat peste Alin Ciula si echipa de organizare a maratonului. Si peste un primar deosebit de prietenos si serviabil. De fapt toti oamenii de aici, "mandrii banateni" mi-au lasat o impresie deosebita: dornici sa te ajute, saritori, foarte deschisi.
Sambata o petrecem cu activitati de cort: dormit din cauza ploii. Mancat pe indelete, pierdut vremea pe indelete. Alergat dupa Ana care s-a imprietenit din ce in ce mai mult cu bicicleta.
A fost o zi foarte frumoasa alaturi de familie.
Pe seara am plecat la rezervatia de zimbrii. Elena a mers pe bicicleta ca sa se incalzeasca pentru tura de a doua zi. Zimbrii nu erau acasa insa asa ca ne-am rezumat la drumul pana acolo si inapoi.
Fiecare concurs are o poveste. Evident, diferita fata de alte concursuri. Blog-ul asta e mai mult o recenzie a ce mai am de facut decat o poveste. Asta asa, ca sa nu uit.
Elena participa la Race, eu la maraton. Port dupa mine o raceala rebela. Sunt o adevarat fabrica de muci. Din aia verzi. De stau lipiti de plamani si nu te lasa sa respiri.
In zona a plouat foarte mult ultimele zile asa ca ma astept la mult noroi care o sa imi faca viata si mai grea. Mie si bicicletei.
Startul l-am luat destul de timid. Asta e bine si nu neaparat. Un concurs de 75km are...75km. Nu are nici un rost sa te termini ca Pepsi-ul la km50.
Pe de alta parte daca pierzi "roata" celor din fata, ramai singur si mental iesi din cocurs. Deci: trebuie pornit mai tare. Solutie: munca.
Mucii ma fac sa horcai pe prima urcare. Si destul de curand ajung sa ma dau jos. Stiu teoria ca decat sa mergi cu 4km la ora pe bicicleta, mai bine impingi la ea cu 6km la ora. Aia e o laba de teorie. E pentru aia care nu sunt in stare sa pedaleze.
Greucenii stau pe ele indiferent cat de incet merg. Stau sus in sa si daca ar merge pe jos de 2 ori mai repede. Explicatia e simpla si a zis-o Maus: "Daca ma dau jos, cine ma mai pune sus ?!"
Deci trebuie sa stau si eu pe viitor cat mai mult pe bicicleta. Solutia: munca.
Prima urcare merge greu. De la plamani, de la picioare, de la faptul ca eu incerc sa ii prind pe aia buni, dar ei sunt mai buni si eu ma chinui.
Ma ajung primii concurenti de la Race.
Aici descopar "gaura la macaroana". Ei nu merg de fapt mult mai repede decat mine. Daca imi pun mintea pot oricand sa ii depasesc. Pe 10m. 100m. 1km. Diferenta e ca ei pot tine ritmul ala 75km. Solutia: munca.
Incep ratacirile. Ale celorlalti. Ca eu fiind mai in spate beneficiez de experienta ratacitilor si merg pe drumul bun.
A doua urcare. Cam mult push bike pana si pentru gustul meu.
2013 si mai ales 2014 au insemnat anii in care am inceput sa nu mai pired pe coborare. Era penibil. Coboram infect. Si acuma sunt departe de cei din fata, dar cel putin am minimizat foarte mult pierderile.
Dupa a doua coborare a urmat portiunea infecta de forestier inundat de noroi si interminabila. Aici am mers tare si nu prea. Ca de incalzire
2014 a insemnat mult. Am invatat sa gandesc un concurs. Sa stiu cand sa trag. Sa stiu cand si cat sa ma alimentez. Sa stiu cand sa manac. Sa stiu sa gandesc traseul. A fost o schimbare radicala fata de: "Da-i ca merge si asa!"
Pe a treia urcare am schimbat complet partitura. E km30. Urmeaza o urcare lunga. Aici am accelerat destul de serios.
Complet alt regim decat prima parte a cursei. Coborarea catre lacul de la Rusca am facut-o rapid. La fel si inteminabilul forestier care ocoleste lacul.
Am intrat hotarat pe ultima urcare. Aici m-a prins Sorin. Are cu totul alta viteza. E net mai bun. Dar categoric il ajuta si 29-ul.
Solutie: de achizitonat un 29.
Lunga si grea urcare. Stiu ca stau bine in clasament. Si mai stiu ca am rezerve si ca pot mai bine.
Ultima coborare o fac la limita. Si reusesc sa recuperez pe coborare tot ce pierdusem la deal. Am si riscat. Dar am observat ca reactiile (ca in orice domeniu) devin instinctuale. Daca acuma 2 ani aici as fi coborat pe langa ea sau as fi picat constant in cap, acuma "ceva" se intampla automat: instinctual stiam cat si cum sa apas pe frane si cum sa imi tin echilibrul.
Dupa ultimul punct il intalnesc pe Sergiu si pe George. Cauta drumul. Am avut o discutie destul de lunga pe rand cu fiecare.
Ideea e ca pentru cateva minute, conjunctural, am ajuns sa fiu pe 1 la general. In fata se grupeaza Sorin, George si inca un baiat. Eu ezit in alegerea drumului. Sunt convins ca am dreptate. Dar pe principiul "Daca toti zic ca esti prost, s-ar putea sa aiba ei dreptate" fac o alegere ciudata:
ies de pe un culoar de marcaje din 5m in 5m si ma apuc sa merg pe un forestier fara nici un marcaj - pe aici o luasera ei.
A fost decizia buna. Ca cineva pusese semnele la deruta, ca drumurile se intersectau dupa aia - nu stiu.
Ultimii 15km au fost de cacat. O iarba pana la brau combinata cu o bicicleta care a refuzat sa mai mearga.
Solutie: trebuie neaparat schimbata. Deja nu mai merge sa scriu blog-uri lacrimogene cum ma inseala bicicleta.
Am terminat pe 5 la general si 3 la categorie. Ma bucur, dar din nou ma intereseaza mai mult ecartul fata de cei din fata si ce trebuie imbunatatit.
Concluzie: munca.
Elena a terminat pe 1 la general si 1 la categorie. Cel mai important e ca nu a mai deranjat-o mana si ca a scapat fara nici o accidentare. De fapt, cel mai important e ca i-a facut placere sa se dea.
Imi place tot mai mult sa ma dau cu MTB-ul. Imi place la fel de mult sa ma antrenez - chiar daca nu am atata timp cat as vrea.
Si pentru prima data simt ca as putea sa ii ating pe "intangibili".
Sigur nu in 2014. Sper ca anul viitor. Dar pentru asta trebuie multa munca.
Postări
Un comentariu:
Uite cum inveti din greseli...
Cand am definit traseul final (ca sa nu va urc 300 de m de push bike la km 70) am ales o varinata mai imbarligata dar perfect ciclabila, pe drumuri de pamant unde te dadeai prin iarba foarte fain... Ce nu am anticipat e ca acolo iarba va fi in iunie pana la brau, si nici ca un idiot ar putea rearanja marcajele din 5 in 5 m, dupa ce au fost puse bine (verificate sambata de Dani Stamenca, colegul tau de club). Le urez numai de bine celor ce au facut treaba asta, in rest conteaza doar ca ne-a facut placere sa ne revedem la Armenis. :) Felicitari Alex si Elena!
Trimiteți un comentariu