Data: 17.06.16-20.06.16
Participanti: Elena, Alex, Mircea
Locatie: Romania
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
4Munti - 4 etape de MTB, pe echipe. E un concurs emblematic. Este despre ceea ce este cu adevarat MTB-ul.
Un concurs elitist, la care se inhama foarte putini. 4 zile am fost alaturi de cei mai buni ciclisti din tara.
Am mai fost de 3 ori pana acuma la el. Dar anul acesta este prima data cand fac echipa cu Elena. In ultimul timp am scazut numarul concursurilor la care participam. Am crescut in schimb numarul turelor si a kilometrilor pedalati.
Nu ne mai intereseaza sa facem act de prezenta pe la tot felul de concursuri. Am devenit mai sihastrii.
Una din putinele dati in care am lasat-o pe Ana acasa. Impreuna cu Mircea gonim prin noapte catre Campulung. Am ajuns undeva pe langa ceva sat pe la 3 dimineata si acolo am aruncat cortul.
Joi dimineata mancam micul dejun pe bordura de la Billa din Campulung. Mai avem o zi intreaga la dispozitie asa ca mergem sa ne dezmortim picioarele pe prima urcare de la concurs.
E frumos aici. Nu pot sa scap de mania comparatiilor. E cam la fel cu Tarcu a nostru, dar parca muntii care strajuiesc Iezerul sunt mai maiestuosi.
O tura buna de incalzire, urmata de un pranz copios. La concursurile pe etape cel mai important lucru e cum reusesti sa te recuperezi intre etape. Asa ca ne incarcam constiinciosi bateriile.
Incep incet-incet sa apara echipele, ne inscriem, ne luam pachetul de start dupa care ne retragem la periferia orasului si aruncam din nou cortul.
Ziua1 - Iezer
Dimineata se strang toate echipele. E prima data cand apucam sa socializam putin. La mixt sunt multe echipe foarte bune.
Am venit sa castigam. De terminat stim ca il putem termina.
Avem si o strategie azi: "Incepem tare si o tinem asa pana la sfarsit".
Da, sunt stresat.
Start 4M 2016.
Avem in fata 33km de urcare continua.
Elena a dus tot greul echipei. Pe ea a fost presiunea, ea a fost cea care a mers la limita tot timpul. Rolul meu era sa fiu acolo daca are nevoie de ajutor, fizic sau tehnic. Dar greul l-a dus ea singura.
Suzi si Justin, Emese si Joe Indianul, Eszti si Tibi. Pe ei ii vedeam principalii adversari. Dar avea sa apara si Patricia cu Nicusor.
Au fost cateva momente cheie in prima zi: cele de push bike. Suficient de lungi si de grele cat sa faca diferenta.
Pe ele mergeam eu inainte si ma intorceam sa iau dupa aceea bicicleta Elenei. N-am mai alergat de peste 1 an. Dar amintirile sunt inca acolo bine bagate in gambe.
Au fost 3 push bik-euri care au facut diferenta. Brusc am ajuns pe locul 2. Eram in grafic.
Am ajuns odata cu Suzi in punctul de control. Sincer, nu am observat ca am plecat de acolo primii. Am trait cu ideea ca suntem pe 2 si nu intelegeam cum naiba s-au deparat asa de repede Suzi si Justin.
Urcarea se termina cu un ultim push bike.
Coborarile erau calcaiul lui Achile. Elena a avut cateva accidente in saptamanile trecute, accidente in urma carora si-a pierdut increderea.
Dar lucrurile s-au schimbat radical la concurs. A coborat ca in trecut, repede, fara ezitari. In ziua 2 si 3 mai repede ca mine...
Concursul este organizat de Lucian Clinciu si echipa sa. Oamenii au construit la propriu un drum la peste 2000m pentru acest concurs. 60 de zile cu lopata in mana, indiferent de vreme, au sapat o poteca suspendata in neant.
Nu exista cuvinte de apreciere pentru ce au facut oamenii aceia.
Un traverseu uluitor, urmat de o coborare pe o culme innierbata. Si asta tot timpul cu zidul Pietrei Craiului in fata pe post de panorama.
O tura ireala de MTB, pe un traseu care a meritat sa fie inventat.
Urmeaza la capatul coborarii tehnice, 8km de forestier la vale pe care am pedalat la limita pentru a castiga timp.
Si surpriza din punctul de control cand aflam ca suntem pe locul 1.
A fost o zi perfecta.
12km de traseu neutralizat pe sosea, urmati de inca un sprint de 5km.
Incheiem ziua pe locul 1.
A urmat after party-ul. De aceea sunt asa de faine cursele pe etape. Pentru aceste "after". Nu trebuie sa pleci acasa: ai timp sa stai sa povestesti cu prietenii.
Azi suntem in Stoenesti. Eu mai bag un cooldown de 15km ca sa imi recuperez masina din Campulung.
Ziua2 - Leaota
Ziua asta o stim. Elenei nu ii place urcarea de 22km care urmeaza.
Si azi avem aceeasi strategie tragem tare de la inceput pana la sfarsit.
Eu stateam in spatele Elenei tot timpul. Mi s-a cerut sa tac din gura si asa am facut 4 zile. Va dati seama ce greu mi-a fost?!
Pe la km 17, Elena apasa pe pedala. Suficient de tare incat sa ajungem impreuna cu Patricia in punctul de control. Eram pe 2, dar stateam la adapostul avantajului din prima zi.
A urmat traverseul de sub Leaota. Si aici Elena a mers imperial. E un single trail adanc, in care iti trebuie destula tehnica si forta ca sa stai pe bicicleta. Traversarea e suficient de lunga ca sa iti ajunga de single trail pe tot restul sezonului.
Un forestier de viteza, fara nici o provocare...
Si Elena ma striga ca s-a intamplat ceva. Prinsese o craca la schimbator pe coborare. Schimbatorul era complet stramb si inutilizabil.
Si visele se naruie.
Aveam forta, aveam echipa, aveam toate atuu-rile sa castigam. Primul si cel mai puternic instinct a fost sa fut una bicicletei si sa urlu cat pot.
Elena a zis sa stau calm si sa gandesc. Tot ce am putut sa fac a fost sa ii zic sa o stearga de acolo cat mai repede cu bicicleta mea. Si vad eu ce fac.
M-am calmat. Mai facusem asta o data. Tot la 4 Munti. Cu Balan. Asa ca am dat jos schimbatorul si am scurtat lantul. Nu mi-a iesit din prima. L-am mai scurtat o data. In proces am pierdut 2 quick link-uri (nu ma intrebati de ce aveam 3 la mine).
Dar am reusit sa o transform in bicicleta fixa. Si dupa aceea ca ursul de la circ, am inceput sa merg cu bicicleta Elenei. Nu puteam pedala decat in picicoare, fiindca bicicleta e mult prea mica pentru mine.
M-am chinuit, dar ideea era sa pierdem cat mai putin timp.
Si in conditiile astea am reusit sa prindem locul 3 pe etapa si 3 la general.
Acuma a intervenit Mircea in scena. Si Emese. Emese ne-a vandut un schimbator nou nout, Mircea a reparat ce era de reparat.
Seara aveam o bicicleta functionala si moralul ridicat.
Ziua3 - Piatra Craiului
Azi trebuia sa recuperam. Sa dam tot ce putem. Nu vroiam sa pierdem din motive tehnice.
Dupa start se face o tura de Complex - ultimele doua zile au startul si finish-ul la Cheile Gradistei.
A plouat mult peste noapte, drumul e desfundat si plin de noroi.
Am inceput tare. Trebuia sa castigam minute. Rotile sunt acuma pline de noroi. Se aude un sunet metalic dur si rece si Elena strigand. Initial a zis ca s-a blocat schimbatorul. Dupa inca 10m, era langa bicicleta, cu urechea rupta.
In momentul acela am realizat ca totul e gata. Nu aveam alta ureche asa ca jocul se terminase pentru noi.
Ne-am pus in cur de partea cealalta a drumului si ne plangeam de mila.
Apare si Mircea. Il strigam. Vine inapoi. Mircea are la el o ureche generica. Adica se potriveste si la cadrul Elenei.
Si se apuca sa ii faca bicicleta. O termina repede.
Cand observam ca Elena are si pana. Folosim un cartus de C02, dar aerul iese. Cand observam ca este si o spita rupta.
Da jos spita, da jos cauciucul plin de noroi, pune camera, umfla....
38 de minute de stat pe margine. Suntem ultimii din cursa. Dar putem continua din nou.
Aici a fost nevoie de toata vointa din lume pentru a continua. Am fost primii. E greu sa pierzi absolut tot. E si mai greu sa te motivezi sa lupti cu morile de vant.
Cumva am facut-o. Cu un ecart de 38 de minute am inceput sa luptam iarasi. Metru cu metru, echipa depasita, cu echipa depasita.
Elena nu poate sa urce pe ultimul pinion, asa ca "distractia" e si mai mare. A fost o tura de manual. De cum sa te motivezi si sa lupti cand totul e impotriva ta.
Am terminat-o. La final eram pe 4 la general cu 12 minute in urma podiumului.
Asa ca ne vom recupera, vom lupta si in ultima zi vom castiga.
....Mircea reface din nou bicicleta Elenei.
Ziua4 - Bucegi
Moralul e ridicat. Suntem pregatiti sa tragem pana la rupere azi. Sa dam totul.
.... Elena rupe pedala la incalzire.
Ii dau pedala mea si eu iau una de rezerva (nu ma intrebati de ce aveam pedale de rezerva la mine...).
A trecut si asta, o sa fie bine. Ne punem la start.
Azi e prima zi in care mi-e greu fizic si ma "agat" cu greu de Elena. O pierd la o trecere pe langa un gard.
....Si mi se rupe mie pedala.
Elena e departe in fata, asa ca nu ma aude.
Nu am avut putere sa ma enervez.
Am pus pedala pe ax si am incercat sa pedalez. Era cam greu. Imi tot iesea piciorul in lateral si nu erau sanse sa stau pe ea pe portiunile inguste.
Dupa 10km o ajung pe Elena care ma astepta. Se resemnase si mi-a cerut sa stau.
Am PowerTape. Incerc sa o repar cu banda adeziva. Dar pedala tot iese din ax.
Incerc cu soricei (am si din astia la mine). Dar tot iese. Imping la ea. Incerc sa mai stau in sa. Elena vine cu mine din inertie si doar de dragul meu.
....Dar vine un moment in care iti bagi pula in ea de treaba si ajungi la limita.
Am ajuns pana in Bucsa. Dar aici am renuntat.
Puteam termina. Eram la mijlocul cursei si de acolo era la vale.
Dar nu venisem sa terminam cursa. Venisem sa o castigam. Si oricat de vanitos suna, prefer sa apara acolo DNF, decat ca am terminat pe locul 4.
Cu siguranta nu putem fi acuzati ca nu ne-am agatat de fiecare strop de speranta. Si daca pana acuma puteam da vina pe impotenta tehnica, de data aceasta am avut cea mai incredibila serie de ghinioane pe care mi-o pot imagina.
Elena e acuma dezamagita si suparata. Eu sunt mandru. Mandru ca am avut ocazia sa pedalez alaturi de ea patru zile. Impresionat de vointa pe care a aratat-o si de puterea fizica de care a dat dovada.
A fost o lectie pentru mine sa stau acolo in spatele ei si sa vad ce inseamna de fapt vointa si puterea de lupta.
Multumesc pentru 4 zile minunate!
----------------------------------------
Nu exista cuvinte sa descrie ce au facut acei oameni in frunte cu Lucian Clinciu. Epitetele, elogiile, multumirile nu pot acoperi scara efortului depus de acei oameni pentru a organiza 4Munti.
O obsesie dusa la paroxism pentru a gasi traseele perfecte de MTB.
4Munti e o lectie de MTB. Si mai mult, o lectie de viata.
Nu gasesc alte cuvinte decat un simplu: Multumim. La fel de simplu ca felul oamneilor care stau in spatele acestui eveniment unic.
-----------------------------------
Da, are dreptate Charlie Chaplin:
"Viaţa este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg."
Nu sunt suparat. 4Munti 2016 mi-a dat mult mai multe motive de bucurie si satisfactie decat amaraciunea data de problemele tehnice.
Dar vreau sa uit cat mai repede. Asta e....bere, trabuc. Maine la tura pe sosea.
Si duminica la nationale.
Participanti: Elena, Alex, Mircea
Locatie: Romania
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
4Munti - 4 etape de MTB, pe echipe. E un concurs emblematic. Este despre ceea ce este cu adevarat MTB-ul.
Un concurs elitist, la care se inhama foarte putini. 4 zile am fost alaturi de cei mai buni ciclisti din tara.
Am mai fost de 3 ori pana acuma la el. Dar anul acesta este prima data cand fac echipa cu Elena. In ultimul timp am scazut numarul concursurilor la care participam. Am crescut in schimb numarul turelor si a kilometrilor pedalati.
Nu ne mai intereseaza sa facem act de prezenta pe la tot felul de concursuri. Am devenit mai sihastrii.
Una din putinele dati in care am lasat-o pe Ana acasa. Impreuna cu Mircea gonim prin noapte catre Campulung. Am ajuns undeva pe langa ceva sat pe la 3 dimineata si acolo am aruncat cortul.
Joi dimineata mancam micul dejun pe bordura de la Billa din Campulung. Mai avem o zi intreaga la dispozitie asa ca mergem sa ne dezmortim picioarele pe prima urcare de la concurs.
E frumos aici. Nu pot sa scap de mania comparatiilor. E cam la fel cu Tarcu a nostru, dar parca muntii care strajuiesc Iezerul sunt mai maiestuosi.
O tura buna de incalzire, urmata de un pranz copios. La concursurile pe etape cel mai important lucru e cum reusesti sa te recuperezi intre etape. Asa ca ne incarcam constiinciosi bateriile.
Incep incet-incet sa apara echipele, ne inscriem, ne luam pachetul de start dupa care ne retragem la periferia orasului si aruncam din nou cortul.
Ziua1 - Iezer
Dimineata se strang toate echipele. E prima data cand apucam sa socializam putin. La mixt sunt multe echipe foarte bune.
Am venit sa castigam. De terminat stim ca il putem termina.
Avem si o strategie azi: "Incepem tare si o tinem asa pana la sfarsit".
Da, sunt stresat.
Start 4M 2016.
Avem in fata 33km de urcare continua.
Elena a dus tot greul echipei. Pe ea a fost presiunea, ea a fost cea care a mers la limita tot timpul. Rolul meu era sa fiu acolo daca are nevoie de ajutor, fizic sau tehnic. Dar greul l-a dus ea singura.
Suzi si Justin, Emese si Joe Indianul, Eszti si Tibi. Pe ei ii vedeam principalii adversari. Dar avea sa apara si Patricia cu Nicusor.
Au fost cateva momente cheie in prima zi: cele de push bike. Suficient de lungi si de grele cat sa faca diferenta.
Pe ele mergeam eu inainte si ma intorceam sa iau dupa aceea bicicleta Elenei. N-am mai alergat de peste 1 an. Dar amintirile sunt inca acolo bine bagate in gambe.
Au fost 3 push bik-euri care au facut diferenta. Brusc am ajuns pe locul 2. Eram in grafic.
Am ajuns odata cu Suzi in punctul de control. Sincer, nu am observat ca am plecat de acolo primii. Am trait cu ideea ca suntem pe 2 si nu intelegeam cum naiba s-au deparat asa de repede Suzi si Justin.
Urcarea se termina cu un ultim push bike.
Coborarile erau calcaiul lui Achile. Elena a avut cateva accidente in saptamanile trecute, accidente in urma carora si-a pierdut increderea.
Dar lucrurile s-au schimbat radical la concurs. A coborat ca in trecut, repede, fara ezitari. In ziua 2 si 3 mai repede ca mine...
Concursul este organizat de Lucian Clinciu si echipa sa. Oamenii au construit la propriu un drum la peste 2000m pentru acest concurs. 60 de zile cu lopata in mana, indiferent de vreme, au sapat o poteca suspendata in neant.
Nu exista cuvinte de apreciere pentru ce au facut oamenii aceia.
Un traverseu uluitor, urmat de o coborare pe o culme innierbata. Si asta tot timpul cu zidul Pietrei Craiului in fata pe post de panorama.
O tura ireala de MTB, pe un traseu care a meritat sa fie inventat.
Urmeaza la capatul coborarii tehnice, 8km de forestier la vale pe care am pedalat la limita pentru a castiga timp.
Si surpriza din punctul de control cand aflam ca suntem pe locul 1.
A fost o zi perfecta.
12km de traseu neutralizat pe sosea, urmati de inca un sprint de 5km.
Incheiem ziua pe locul 1.
A urmat after party-ul. De aceea sunt asa de faine cursele pe etape. Pentru aceste "after". Nu trebuie sa pleci acasa: ai timp sa stai sa povestesti cu prietenii.
Azi suntem in Stoenesti. Eu mai bag un cooldown de 15km ca sa imi recuperez masina din Campulung.
Ziua2 - Leaota
Ziua asta o stim. Elenei nu ii place urcarea de 22km care urmeaza.
Si azi avem aceeasi strategie tragem tare de la inceput pana la sfarsit.
Eu stateam in spatele Elenei tot timpul. Mi s-a cerut sa tac din gura si asa am facut 4 zile. Va dati seama ce greu mi-a fost?!
Pe la km 17, Elena apasa pe pedala. Suficient de tare incat sa ajungem impreuna cu Patricia in punctul de control. Eram pe 2, dar stateam la adapostul avantajului din prima zi.
A urmat traverseul de sub Leaota. Si aici Elena a mers imperial. E un single trail adanc, in care iti trebuie destula tehnica si forta ca sa stai pe bicicleta. Traversarea e suficient de lunga ca sa iti ajunga de single trail pe tot restul sezonului.
Un forestier de viteza, fara nici o provocare...
Si Elena ma striga ca s-a intamplat ceva. Prinsese o craca la schimbator pe coborare. Schimbatorul era complet stramb si inutilizabil.
Si visele se naruie.
Aveam forta, aveam echipa, aveam toate atuu-rile sa castigam. Primul si cel mai puternic instinct a fost sa fut una bicicletei si sa urlu cat pot.
Elena a zis sa stau calm si sa gandesc. Tot ce am putut sa fac a fost sa ii zic sa o stearga de acolo cat mai repede cu bicicleta mea. Si vad eu ce fac.
M-am calmat. Mai facusem asta o data. Tot la 4 Munti. Cu Balan. Asa ca am dat jos schimbatorul si am scurtat lantul. Nu mi-a iesit din prima. L-am mai scurtat o data. In proces am pierdut 2 quick link-uri (nu ma intrebati de ce aveam 3 la mine).
Dar am reusit sa o transform in bicicleta fixa. Si dupa aceea ca ursul de la circ, am inceput sa merg cu bicicleta Elenei. Nu puteam pedala decat in picicoare, fiindca bicicleta e mult prea mica pentru mine.
M-am chinuit, dar ideea era sa pierdem cat mai putin timp.
Si in conditiile astea am reusit sa prindem locul 3 pe etapa si 3 la general.
Acuma a intervenit Mircea in scena. Si Emese. Emese ne-a vandut un schimbator nou nout, Mircea a reparat ce era de reparat.
Seara aveam o bicicleta functionala si moralul ridicat.
Ziua3 - Piatra Craiului
Azi trebuia sa recuperam. Sa dam tot ce putem. Nu vroiam sa pierdem din motive tehnice.
Dupa start se face o tura de Complex - ultimele doua zile au startul si finish-ul la Cheile Gradistei.
A plouat mult peste noapte, drumul e desfundat si plin de noroi.
Am inceput tare. Trebuia sa castigam minute. Rotile sunt acuma pline de noroi. Se aude un sunet metalic dur si rece si Elena strigand. Initial a zis ca s-a blocat schimbatorul. Dupa inca 10m, era langa bicicleta, cu urechea rupta.
In momentul acela am realizat ca totul e gata. Nu aveam alta ureche asa ca jocul se terminase pentru noi.
Ne-am pus in cur de partea cealalta a drumului si ne plangeam de mila.
Apare si Mircea. Il strigam. Vine inapoi. Mircea are la el o ureche generica. Adica se potriveste si la cadrul Elenei.
Si se apuca sa ii faca bicicleta. O termina repede.
Cand observam ca Elena are si pana. Folosim un cartus de C02, dar aerul iese. Cand observam ca este si o spita rupta.
Da jos spita, da jos cauciucul plin de noroi, pune camera, umfla....
38 de minute de stat pe margine. Suntem ultimii din cursa. Dar putem continua din nou.
Aici a fost nevoie de toata vointa din lume pentru a continua. Am fost primii. E greu sa pierzi absolut tot. E si mai greu sa te motivezi sa lupti cu morile de vant.
Cumva am facut-o. Cu un ecart de 38 de minute am inceput sa luptam iarasi. Metru cu metru, echipa depasita, cu echipa depasita.
Elena nu poate sa urce pe ultimul pinion, asa ca "distractia" e si mai mare. A fost o tura de manual. De cum sa te motivezi si sa lupti cand totul e impotriva ta.
Am terminat-o. La final eram pe 4 la general cu 12 minute in urma podiumului.
Asa ca ne vom recupera, vom lupta si in ultima zi vom castiga.
....Mircea reface din nou bicicleta Elenei.
Ziua4 - Bucegi
Moralul e ridicat. Suntem pregatiti sa tragem pana la rupere azi. Sa dam totul.
.... Elena rupe pedala la incalzire.
Ii dau pedala mea si eu iau una de rezerva (nu ma intrebati de ce aveam pedale de rezerva la mine...).
A trecut si asta, o sa fie bine. Ne punem la start.
Azi e prima zi in care mi-e greu fizic si ma "agat" cu greu de Elena. O pierd la o trecere pe langa un gard.
....Si mi se rupe mie pedala.
Elena e departe in fata, asa ca nu ma aude.
Nu am avut putere sa ma enervez.
Am pus pedala pe ax si am incercat sa pedalez. Era cam greu. Imi tot iesea piciorul in lateral si nu erau sanse sa stau pe ea pe portiunile inguste.
Dupa 10km o ajung pe Elena care ma astepta. Se resemnase si mi-a cerut sa stau.
Am PowerTape. Incerc sa o repar cu banda adeziva. Dar pedala tot iese din ax.
Incerc cu soricei (am si din astia la mine). Dar tot iese. Imping la ea. Incerc sa mai stau in sa. Elena vine cu mine din inertie si doar de dragul meu.
....Dar vine un moment in care iti bagi pula in ea de treaba si ajungi la limita.
Am ajuns pana in Bucsa. Dar aici am renuntat.
Puteam termina. Eram la mijlocul cursei si de acolo era la vale.
Dar nu venisem sa terminam cursa. Venisem sa o castigam. Si oricat de vanitos suna, prefer sa apara acolo DNF, decat ca am terminat pe locul 4.
Cu siguranta nu putem fi acuzati ca nu ne-am agatat de fiecare strop de speranta. Si daca pana acuma puteam da vina pe impotenta tehnica, de data aceasta am avut cea mai incredibila serie de ghinioane pe care mi-o pot imagina.
Elena e acuma dezamagita si suparata. Eu sunt mandru. Mandru ca am avut ocazia sa pedalez alaturi de ea patru zile. Impresionat de vointa pe care a aratat-o si de puterea fizica de care a dat dovada.
A fost o lectie pentru mine sa stau acolo in spatele ei si sa vad ce inseamna de fapt vointa si puterea de lupta.
Multumesc pentru 4 zile minunate!
----------------------------------------
Nu exista cuvinte sa descrie ce au facut acei oameni in frunte cu Lucian Clinciu. Epitetele, elogiile, multumirile nu pot acoperi scara efortului depus de acei oameni pentru a organiza 4Munti.
O obsesie dusa la paroxism pentru a gasi traseele perfecte de MTB.
4Munti e o lectie de MTB. Si mai mult, o lectie de viata.
Nu gasesc alte cuvinte decat un simplu: Multumim. La fel de simplu ca felul oamneilor care stau in spatele acestui eveniment unic.
-----------------------------------
Da, are dreptate Charlie Chaplin:
"Viaţa este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg."
Nu sunt suparat. 4Munti 2016 mi-a dat mult mai multe motive de bucurie si satisfactie decat amaraciunea data de problemele tehnice.
Dar vreau sa uit cat mai repede. Asta e....bere, trabuc. Maine la tura pe sosea.
Si duminica la nationale.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu