Eco Explora 2008

Data:03.09.08 - 07.09.08
Locatie: Muntii Maramuresului si Muntii Rodnei
Participanti: Alex, Elena, Calin, Isvan, Oana, Misu
Poze:http://picasaweb.google.com/Hoinarii/EcoExploraAdventureRace2008


Intro:
Capul in pamant, o senzatie de voma continua, saliva uscata in coltul gurii. Nu reusesc sa alung fantasmele care ma bantuie de ceva ore bune. In fata, Elena urca de parca acuma a inceput concursul. E incredibila. Ajung sus. Cu capul in piept o intreb:
Eu:"Au ajuns jos?"
Elena:"Cred ca da."
Tacere.
Elena:"O sa alerge dupa noi."
Eu: "Stiu".
Tacere.
Elena:"Ce facem? Tragem?".
Eu: "Bineinteles ca tragem!!!!!!!!!!!"
Am presupus ca Eco Explora o sa fie mai greu decat CA. Nu aveam insa sa-mi imaginez cat de greu.
...............

Marti seara la 20.00 iesim din Timisoara cu Isvan si Elena in masina. Destinatia: pasul Prislop din Maramures. Dupa un drum linistit la 5.00 dimineata suntem acolo.

Ziua de miercuri e deja rutina dinaintea concursurilor: pregatirea rucsacilor, odihna, discurtii cu ceilalti participanti.

Participam la concurs sub numele de Hoinarii1. Hoinarii2 este reprezentata de Isvan si Calin.


Elena se joaca cu "vitelul" organizatorilor.

Captain


Elena a folosit ziua de miercuri ca sa doarma la soare - chestie pe care a vrut s-o faca toata vara.


Tabara de baza a fost situata in pasul Prislop - cel mai inalt pas din tara.


3 dintre cei 4 Hoinari la frecat menta.


Cina dinaintea concursului - pentru vegetarienii Isvan si Calin mamaliguta cu branza la care tanti a pus o tona de slanina nu a fost chiar o surpriza placuta


Cat de greu o sa fie?

La ora 20.0 are loc sedinta tehnica. Intre timp au venit majoritatea echipelor. Ne sunt impartite hartile si ne sunt comunicate detaliile necesare. In urma negocierilor se ajunge la un compromis referitor la echipamentul obligatoriu - la tura de bike se poate merge cu folie de supravietuire si sac de bivuac. Tot in urma negocierilor se stabileste ora de start - 6.00.

Prima diferenta majora fata de CA e ca aici vom incepe cu tura de bike. Nu suntem foarte incantati ca rutina ne este data peste cap. Timpul limita pentru tura de bike este de 18.00 h- suficient.

Somn si la ora 5.00 ne trezim pentru ultimele pregatiri. O masa frugala constand in musli si banane si ne prezentam la linia de start.

Ora 6.15 - START. Incepe ceea ce pentru mine personal avea sa se transforme in Golgota concursurilor...

Se porneste ca de obicei - cu entuziasm. Drumul urca pe ceva serpentine. O iau mai moale - nu vreau sa trag aiurea de Elena. E in spate si are o respiratie anormal de accelerata. E rosie toata. O las mai moale. Dupa entuziasmul primelor 10 minute - ajungem din urma majoritatea echipelor si formam din nou un pluton grupat. Cu ajutorul altor concurenti, gasim drumul catre Cascada Cailor - este vorba de o coborare abrupta pe care trebuie sa caram bicicleta sub brat.

La Cascada Cailor este CP1. Aici aflam ca Hoinarii2 sunt pe primul loc - Bravo baieti dati-i inainte. Tot aici incep si primele probleme - Elena observa ca nu mai are placuta de la SPD prinsa de papuc - imposibil de folosit. Se enerveaza tare.

Urmeaza o coborare pana la drumul care urca catre pasul Prislop. Deoarece nu am avut grija sa ne pregatim de cu seara macar primii 10-15km de traseu - nu stim cat avem de mers pe asfalt, asa ca ne oprim si verificam harta. Ne ajung alte echipe.

Drumul paraseste asfaltul si incepem prima urcare. Mergem destul de bine. Elena inca nu si-a incalzit motoarele, dar inaintam bine. Ajungem pe o pajiste la o stana - unde apar primele probleme de orientare. Este si echipa Explorer Team aici. Dupa o perioada de indecizie de vreo 20 minute, ne lasam ghidati de indicatiile badei si coboram pe o poteca printre copaci. Ne tot uitam pe harta si ne dam seama ca am pierdut drumul. Finalul - o luam pe busola la vale pe o panta abrupta printre copaci cazuti. Inaintam foarte greu. Elena nu mai zice nimic dar se vede ca nu e deloc incantata. Intr-un final reusim sa prindem un drum de taf pe care inantam mai repede. Eu chiar prea repede si reusesc sa zbor in cap, din fericire fara repercursiuni. In vale prindem drumul bun si ajungem la CP2 unde aflam ca suntem printre ultimele echipe. Si Hoinarii2 au reusi sa se rataceasca.

Moralul nu este tocmai la nivelul maxim acuma, dar ce naiba e doar inceputul concursului, recuperam noi cumva. Ajungem in Baia Borsa - o epava comunista de oras. De aici ne asteapta o urcare pana la 1700m. Ne consultam cu localnicii pentru a fi siguri de drum si pornim. Drumul de dale de beton duce catre o mina parasita. Nu imi dau seama cat de repede urcam - sunt in forma si mi se pare ca mergem cam incet. De la mina nu mai exista nici o sansa sa mergi pe bicicleta asa ca incepe push bike-ul. Aici nu o prea pot ajuta pe Elena - asa ca isi cara singura bicicleta la deal. Eu car rucsacul (care nu e chiar asa de greu) , iar Elena nu cara nimic. In finalul urcarii langa o troita ne intalnim cu doua echipe : OM (Oana si Misu) si...inca una. Asa ne dam seama ca de fapt am mers excelent. La baza urcarii OM ajea un avans de 45 minute, pe care am reusit sa-l recuperam pe urcare.

Coboram impreuna catre valea Vaserului. Aici peisajul e apocaliptic: in urma viiturii din 26 iulie, toata valea a fost maturata. Mocanita - magnetul Muntiilor Maramuresului a fost distrusa si nu se stie cand o sa fie pusa din nou in functiune.

In paralel exploatarea forestiera continua netulburata. O tara de imbecili care-si merita soarta. Dupa ce si-au taiat copacii stau si plang si se vaita ca vin apele si-i bate Dumnezeu...Si continua sa-i taie...

Drum nu mai exista - aici ar fi fost excelenta o camera. Inantam direct prin apa Vaserului. Apa ne ajunge pana la mijlocul rotii - oricum e cel mai bun drum sa mergi prin apa - in rest, doar noroi si copaci de-a curmezisul. Din cand in cand ne intalnim cu terasamentul fostei mocanite pe care il mai si folosim pentru a putea inainta.

Cu greu ajungem la CP3 - suntem pe locul 4. No ase!!!! Acuma ar fi bine sa il pastram. Dupa inca 3 km de chin pe Vaser, brusc cotim la dreapta si incepem o noua urcare de 800m diferenta de nivel. Elena s-a incalzit :) si urca de-a dreptul exceptional. Nu facem nici o oprire pana sus la CP4. Elena a urcat incredibil...Aici ne este verificat echipamentul obligatoriu, dupa care ne continuam drumul.

Pana aici ne-am intersectat de cateva ori cu echipa Crai. Unul dintre membrii ei, aveam sa aflam mai tarziu - este Rares. Meseria lui este de...sportiv de performanta. Este legitimat in cadrul armatei la clubul Steaua. Ultima data i-am depasit pe o coborare - nu este tocmai cea mai echilibrata echipa ca raport al pregatirii fizice.

Nu vrem sa fim ajunsi din urma asa ca ne grabim cat putem catre ultimul CP de la bike, care coincide cu tabara de baza. Traseul urmeaza creasta golasa a Muntilor Maramuresului intr-o usoara coborare care se termina in tabara de baza unde ajungem pe locul 3.

O alta diferenta fata de CA este ca in locul probei de pluta avem o proba de orientare turistica. Nu mai trebuie spus cat de maestrii suntem la asta...

Inainte de orice ne ducem la cabana din pas si mancam o ciorba de legume ca la mama acasa. Nu mai stam mult pe ganduri si la insistentele Elenei luam decizia inteleapta de a face tura de orientare acuma.

Primim harta cu traseul de orientare plus descrierile celor 11CP-uri si pornim sa le cautam. Traseul este o bucla in jurul taberei de baza. Urmarind consecventi harta si detaliile le gasim repede pe primele 4. Trecem din nou prin tabara, continuam cu urmatoarele 4. Dupa un moment de picaj la sfarsitul turei de bike, mi-am revenit dupa ciorba. Elena n-are nimic, parca acuma s-a dat startul...

Cp9 ne pune probleme mari. Ajung sa fac diferente de nivel destul de accentuate pentru a-l cauta. Balauresc printre copaci cazuti si noroaie pe valcele. Cautam "O mica confluenta". Merg pe toate valcele si nu gasesc nimic. Elena zice sa abandonam CP-ul, ca nu mai avem timp. Sunt de acord. Si pornim catre urmatorul. Pe urcare gasim si CP-ul buclucas. Am citit gresit harta. Dar invatam. Dupa 1.30h terminam proba de orientare bifand toate cele 11CP-uri.

Nu avem timp de stat pe ganduri. Proba de tiroliana se inchide la ora 22.00 si acuma este deja ora 20.30. Bagajele pentru trekking sunt pregatite deja asa ca pornim repede catre tiroliana. Traseul este identic cu cel de bike pana la CP6 unde are loc proba. Aici Mihai, organizatorul principal a incropit o tiroliana de 180m care la un capat este ancorata intr-un jeep. Facem repede si proba asta si suntem gata pentru proba de trekking.

Echipa Crai e in fata, dat ei n-au facut proba de orientare. Este bezna deja - am intrat in prima noapte de concurs.CP7, CP10 si CP14 se afla toate in Saua Gargalaului. Incepem urcarea. Ne ratacim din nou, dar la indicatiile lui Mihai de pe versantul opus, prindem drumul bun.

Atingem CP7. Suntem in creasta Muntilor Rodnei. CP8 este pe varful Ineu, al doilea varf ca inaltime din Muntii Rodnei. Ultimele luni am invatat la ce foloseste o harta si o busola - asta ne ajuta pe varful Gargalu pentru a gasi drumul corect. Din cauza intunericului si a necesitatii de a verifica si reverifica traseul inaintam agonizant de incet - dar ajungem sub Ineu pe la 03.00 dimineata. Sus pe varf este o folie cu un desen pe care trebuie sa-l reproducem pe foaie de concurs ca dovada a trecerii prin respectivul CP. Ma intorc la Elena si incepem coborarea catre poalele masivului pe ceva vale din judetul BN. Traseul este doar in coborare - dar in Rodnei nu exista nici un blestemat de stalp indicator. Toate marcajele sunt pe copaci, iar in golul alpin pe pietre. Si unde nu sunt pietre...Coboram pe harta si busola.

Ora 05.00 dimineata - cedez. Planul era sa ajungem pana la refugiul Curatel. Habar n-avem cam unde suntem relativ la el. Ultimele 2 ore au fost deja halucinante. Am vedenii. Vad luminile de la masinile din vale si imi inchipui ca este un soi de procesiune religioasa ciudata care urca spre noi. Ideea asta nu-mi iese din cap 2 ore. Devin chiar panicat vazand ca ne indreptam catre ei. Hotarasc sa ne oprim si sa dormim. Chiai acolo in panta in mijlocul potecii. Elena se conformeaza si inveliti in folia de supravietuire adormim instantaneu. Ora 06.00 Elena vrea sa plecam ca e frig. Mai cer inca o ora de somna, Elena se baga in sacul de bivuac si mi-o acorda.

E dimineata. La nici 200m de noi e refugiul Salvamont Curatel. Asta e...

Coboram destul de alert. Mi-am mai revenit un pic. Ajungem repede in vale unde ne intalnim la o pensiune cu echipa Explorer Team. Aflam ca ei impreuna cu Hoinarii2 au dormit in refugiu. De aici, din fundul pamantului pornim din nou catre saua Gargalaului -1200m diferenta de nivel. Dupa o portiune de forestier, drumul o ia abrupt in sus. Asta asteptam. Capul in pamant amandoi, pasii calculati si masurati, respiratia adaptata - fara nici o acceleratie sau scadere de ritm. Asa urcam constant in spatele baietilor de la Explorer care la final aveau sa recunoasca ca erau destul de stresati ca nu reuseau sa scape de noi.

Ajungem din nou in creasta. In general am carat doar cata apa era strict necesar. Calculul s-a dovedit gresit - am ramas fara pe-aici. Si odata iesiti in creasta sansele de a mai gasi scad simtitor.

Explorer e in fata - iese in creasta. Eu fac o inginerie. Hotarasc sa merg pe curba de nivel pentru a ocoli varfurile de pe creasta si a iesi fara efort intr-o sa mai incolo. Doar ca traseul nostru era in T, si noi trebuia sa iesim pe urechea dreapta a T-ului nu pe cea stanga cum avea sa se intample. Singura parte buna e ca am gasit apa pe drum. Cand in zic lui Elena ca am gafat traseul se lasa cu scandal - are dreptate. Mai trist e ca avem de urcat aiurea un abrupt deloc prietenos pentru a da in creasta si in traseul nostru. Consumam energie polemizand in contraditoriu si urcand varful Omului. Secatuiti de puteti atingem CP10 si din nou Saua Gargalaului. Moralul ne mai creste cand aflam ca ne-am pastrat locul 4 cu tot cu ratacirea. Aici hotaram ca eu sa car un singur rucsac in care sa pun si lucrurile lui Elena pentru a inainta mai repede.

Din sa, coboram din nou pana in Valea Anieselor la 660m altitudine. Elena merge foarte incet - are nevoie de odihna de mult - cu mult inainte de ratacire. Eu am nevoie de apa cam tot de atunci. In punctul asta suntem "pretty fucked". Pe coborare dam de apa si aici Elena trage un pui de somn de 20 minute. Pe finalul coborarii pana in CP11 aparhalucinatiile de la oboseala si nesomna. Maracinii se transforma in caini ciobanesti care ne fugaresc, vad oameni care ne privesc compatimitor - nasol e ca acuma nu mai pot sa alung vedeniile.

CP11. Elena isi da seama ca nu mai avem baterii in frontale pentru inca o noapte. Facem schimb cu acumulatorii arbitrului din CP11. De aici - ati ghicit - urmeaza urcarea in creasta. Mergem destul de repede (cred) pentru a mai prinde ultimele farame de lumina. Ne prinde seara exact in momentul in care parasim drumul forestier si intram pe valea unui rau - o noua viitura. Dupa aproape 1 ora de invartit prin vale gasim noul drum facut dupa ce cel vechi a fost luat de ape. Pe masura ce urcam suntem luminati tot mai des de fulgerele de la orizont. Intram in padurea de brad - si agonizant de incet, dar de data asta sigur - gasim drumul prin hatisul de copaci. Din nou in golul alpin, trecem de o stana si continuam catre creasta. Brusc incepe sa ploua. Nu avem ce face - ne oprim si ne invelim cu foliile de supravietuire. Elena zice ca nu putem continua daca ploua - in creasta bate vantul si noaptea e prea frig. Cam are dreptate. Si aici i se face frig, asa ca ne intoarcem la stana si asteptam sa se domoleasca vremea.

Dupa nici jumatate de ora suntem din nou afara. E senin si continuam. Incet, cu harta intr-o mana, cu busola in cealalta, mergem amandoi in paralel prin iarba uda cautand traseul. Si il gasim. Inaintam matematic catre CP13. Ne ajuta mult si lumina unei frontale pe care o vedem in dreptul CP-ului. Pana la CP ascult din 10 in 10 minute alarma de la celular - il pusesem sa ne trezeasca in stana; mi-e mult prea lene ca s-o opresc asa ca tot canta. O trezim pe arbitra din CP si dupa ce aflam mai multe informatii, pornim catre CP12 de la lacul Iezer. E momentul in care mi s-a taiat complet filmul. Si de aici pana la final nu mai aveam sa imi revin. Nu mai tin multe foarte multe: inaintam pe creasta, Tarnita "La Cruce", prindem creasta buna, o succesiune de varfuri. Pe o coborare ne intalnim cu...Hoinarii2. Au dormit in CP-ul de la Iezer. Sunt pe locul 1 !

Ajungem pe varful Pietrosu (2303m). De aici se vede CP12 si cortul arbitrilor. Urmeaza o coborare de 600m altitudine. De fapt la cum arata traseul - o cadere de 600m. Nu mai pot - ii zic lui Elena ca trebuie sa dorm fiindca altfel o iau razna. Ne oprim in mijlocul potecii, in panta si adorm cu capul intre picioare. Nu ne mai acoperim cu nimic, mi-e mult prea lene. Elena ma trezeste - cred ca altfel mai dormeam vreo 5 ore. Au trecut doar 20 de minute. Trebuie sa continuam.

Ceea ce urmeaza e greu de descris in cuvinte. M-am trezit si nu chiar. Incep sa cobor, dar de fapt merg in somn. Vad tot felul de personaje care vorbesc cu mine. Daca pana acuma puteam sa le ignor si sa le fac sa dispar - acuma nu mai am control. Vorbesc si eu cu ei. Mai mult acuma incep sa reactionez si fizic la prezenta lor - de unii ma feresc, altii ma supara, cu unii rad. Vag imi dau seama ca Elena vine metodic si cuminte in spate si ca de fapt suntem la munte in cadrul unui concurs . Nu ma mai pot lupta cu fantasmele.

Pe coborare ne intalnim cu Explorer Team. Si ei au dormit in CP12. Ajungem si noi acolo si dupa semnatura de rigoare, pornim sa urcam exact ce am coborat mai inainte. Funny....Elena e in fata si...nu o pot ajunge. Merge incredibil. E uluitoare la anduranta. Urcarea de 600 de m o biruim in 40 de minute - asta in conditiile de oboseala descrise mai sus. Urcarea e punctul nostru forte. Si la bicicleta si la trekking. Pe final ne intalnim cu...echipa OM! Oana fuge literalmente la vale. Nu se poate....

In creasta ....[Intro]....

TRAGEM!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

N-am tras pana aici ca sa pierdem acuma. O, nu! Dupa 52 de ore incepe un nou start. E concurs, nu? Pentru asta am venit aici. Ca sa concuram. Si asta o sa facem. Las dementa deoparte. Imi consuma prea multa energie. Incepem sa alergam la propriu. Trebuie sa marim distanta fata de urmaritori.

Dupa 2.30h de fuga de la CP12, punem o noua semnatura la CP13. Urmeaza o portiune de creasta pana in...ati ghicit...saua Gargalaului. Am uitat de genunchi, n-am timp acuma de lamentari, asa ca la coborare alergam - asta n-am mai facut-o de ani buni de zile. Fugim. Asta inseamna sa vrei sa concurezi. Asta inseamna sa fii in echipa cu Elena. Tragem la unison.

Fugind de OM, ajungem din urma....echipa Explorer. Si pentru un moment, unul foarte scurt, vad in fata locul 2. Revin la realitate - baietii mai au resurse sa scape de noi - noi nu mai putem sa-i batem acuma. Ultimele varfuri inainte de CP14 sunt agonizante - nu se mai termina . In schimb bateriile noastre s-au terminat.

CP14 si pentru ultima oara in concurs blestemata asta de sa. De aici urmeaza numai coborare si plat pana la finish. Logica ne spune ca nu mai putem fi ajunsi si vom termina pe 3 - dar creierul nu mai poate gandi logic. Un soare dogoritor ne "ajuta" si mai mult. Ultimele resurse au fost de mult consumate - de mult organismul a inceput sa se autoconsume pentru a supravietui.

Nu mai pot asimila apa de ceva timp. Tot timpul mi-e gura uscata. Beau si instantaneu ma usc la loc. Nu mi-e sete, dar cumva sunt complet uscat.

Se redeschide usa fantasmelor si fericite ca au scapat dau navala. Inchid ochii secunde bune si ma las prada viselor. Drumul forestie merge linistit si nepasator. Deschid ochii si mi se pare ca nu am inaintat de loc. Continuam asa un timp nesfarsit pentru mine. Daca nu dorm - innebunesc. Nu mai visez nimic altceva decat sa dorm.

In zare...finish-ul. Ultimele sute de metri le parcurg mana-n mana cu Elena - echipa perfecta. Am dovedit ca suntem o adevarata echipa, nu numai la bine, ci mai ales atunci cand ajungi sa te joci cu parea intunecata din tine, atunci cand ajungi sa te confrunti cu cele mai urate fatete ale subconstientului. Ne-am motivat si ne-am sustinut unul pe altul continuu. Echipa perfecta...

Sosirea...Un sir de oameni ne intampina in aplauze si ne felicita. Sunt acolo toti: Hoinarii2, Explorer Team, Crai, organizatorii, prietenii si necunoscuti. Nu mai vad nimic. Vreau sa dorm. Ajung la cort si cad secerat.


Nu exista cuvinte pentru a descrie starea de epuizare din momentul respectiv.

Paradoxal - nu reusesc sa dorm decat vreo 2 ore - ma trezesc si...nu mai stiu exact ce fac. Mananc pe nerasuflate portii intregi din gulasul oferit de organizatori.

La masa cu echipele Hoinarii2 si OM.

Vine seara si odata cu ea, urmeaza premierea. Am terminat cursa pe locul 3. Este primul meu podium la vreo competitie sportiva. Am terminat cursa in 57.04 cu 2.30 de somn. A fost o cursa cumplita - incomparabil mai grea decat CA. A fost inuman de dificila.


Locul 3! Multumesc Elena pentru cadou.


Hoinarii2 (Isvan si Calin) au terminat competitia pe locul 1! Cum aveau sa povesteasca mai tarziu si lor li s-a parut o cursa cumplita. Felicitari baieti.

Pe podium pe locul 2 a fost echipa Explorer Team - o echipa frumoasa cu care ne-am intersecta de mai multe ori de-a lungul concursului.


Podiumul:
Locul1: Hoinarii2 (Isvan si Calin)
Locul2: Exlorer Team
Locul3: Hoinarii1 (Elena si Alex)


Alaturi de echipa OM (Oana si Misu) - o echipa deosebit de puternica care efectiv ne-a impulsionat pe ultimele ore de traseu.

Duminica dimineata abia incepe sa se contureze natura oboselii acumulate: zac neputincios in timp ce restul fac pregatirile de plecare.


Si ca de obicei....Prietenii!!!!!

Pentru intoarcere alegem varianta prin Baia Mare asa ca avem ocazia sa strabatem buna parte din zona Maramuresului. Sate cocotate pe dealuri sau ascunse prin vai, cu portile traditionale si cu oamenii gatiti care se intorc de la biserica ne intovarasesc pana in Baia Mare.


La final...

A fost cel mai greu concurs la care am participat pana acuma. Daca as mai merge inca o data? Evident! La fel de evident cum mi s-a parut ca trebuie sa trag sus in creasta deasupra de Iezer. Daca CA-ul l-am terminat aproape de placere, Eco Explora a fost un concurs "la rupere" cu un grad de dificultate mult sporit. La asta a contribuit si faptul ca nu este obligatorie prezenta fetei in echipa, aici participa doar cei pasionati - CA-ul este mai popular; nu in ultimul rand distantele de parcurs - care cu tot respectul nu au batut cu ce am fost anuntati inainte in sensul ca au fost mai mari.

De asemenea sunt convins ca entuziasmul de care au dat dovada organizatorii se va pastra si la editiile urmatoare si va fi complementat de experienta si profesionalismul de la celelalte competitii de profil.


Aceasta este linia de sosire care ne-asteapta s-o trecem si in 2009.

P.S.:
1. Au aparut rezultatele de la Geiger. Am reusit sa termin concursul pe locul 12 din 35 de participanti la categoria mea.

2. Dorel a ocupat locul 3 la concursul Alubel. Si pentru el a fost prima prezenta pe podium. Felicitari si la mai mare Dorel!

3. A, da....Apropo: Ne vedem la Maros MTB Maraon http://www.marathon.marossport.ro/ in 28 septembrie, fiindca...povestea merge mai departe!