Mehedinti si Cernei

Data: 13.06.09-14.06.09
Locatie: Cernei si Mehedinti
Participanti: Elena, Simina, Isvan, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Au trecut ceva luni bune de cand nu am mai fost in tura impreuna cu Isvan. Week-end-ul acesta reusim in sfarsit sa iesim impreuna. Paradoxal, nu plecam cu ideea unei ture de antrenament, ci mergem pur si simplu la munte.

Ca locatie alegem Valea Cernei pe principiul ca de Tarcu ne-am scarbit, iar Retezatul e un pic mai departe. Asta toamna impreuna cu Isvan, Elena si Dorel am incercat sa facem creasta Mehedintilor, dar vremea ne-a pus bete in roate.

De data aceasta vremea e de partea noastra. De fapt, ca o paranteza, dupa ce am avut parte toata iarna de o vreme infecta, in ultimele 3 luni nu am mai prins nici macar un strop de ploaie - doar soare si vreme buna de ture. Ma rog, de fapt nu exista vreme proasta, exista doar scuze ca sa stai acasa...

Pe la 10.00 suntem in Herculane si lasam masina pe seama Siminei - ea va veni sa ne recupereze de langa satul Godeanu.

Herculane -Crucea Alba - Domogled. 1.30h de urcus placut cat sa ne dezmortim. De aici intram pe forestierul care duce catre Balta Cerbului.

Acuma reusim sa prindem drumul corect la bifurcatie si prima pauza mai serioasa o facem la cabana forestiera din poiana.

Poiana Tesnei si pornim catre Crovul Medved. Trebuie sa ajungem pe varful Pietrele Albe. Am mai fost in zona si de fiecare data ajungem pe altundeva acolo - niciodata pe vreun marcaj. Nici acuma nu ne abatem de la regula - pornim pe marcajul banda rosie pe care il pierdem dupa nu mult timp intr-o mica poiana. De aici o luam direct in sus prin padure si vegetatia deasa. Ne mai ghidam din cand in cand dupa marcajul de parc. De fapt, incercam sa mergem din marcaj in marcaj.

In timp ce urc printre tufele spinoase ma gandesc ca ala care a trebuit sa vopseasca copacii a avut cea mai nesuferita meserie....Ascunse pe sub copaci se gasesc roiuri cu milioane (literalmente sunt infinit de multe) musculite foarte mici. Nu am mai vazut asa ceva. Treci printre ele si iti intra in toate orificiile. In decurs de cateva secunde esti acoperit de un covor viu.
Ne obisnuim si cu musculitele si dupa ce asudam destul de bine , beliti pe picioare si maini reusim sa ajungem din nou in creasta principala si de aici pe varful Pietrele Albe.

Traseul coboara pentru a intra in zona de crovuri. Primul este crovul Medved. Aici suntem luati in primire de cainii ciobanesti. Asta e unul dintre motivele pentru care nu-mi place sa merg vara in Godeanu (acolo colcaie de stani si caini)...Te opresti, haita te ataca - se pozitioneaza startegic in jurul tau; stau la 4 - 5 m distanta si latra. Cum te misti, liderul care e exact in fata ta sare pana iti atinge parul de pe picioare dupa care se retrage. Scena se repeta obsedant pana cand badea (care in 99% din cazuri vine cu viteza melcului turbat) vine sa ii ia de pe tine sau pana cand reusesti sa iesi din zona lor de actiune (asta poate dura usor si pana la 15-20 minute).

Nici acuma scenariul nu sufera modificari semnificative, doar ca in loc de ciobanestii cat ursul cu care suntem obisnuiti, astia au la stana niste javre ordinare. Si de astea mi-e mult mai frica. Dupa ce aproape ma musca o jumatate de buletin de caine, reusesc sa scap si trecem prin crov.

De aici mai departe e o zona noua pentru mine. Si daca pana acuma am mers prin paduri asudand si pe drumuri forestiere prafuite - de aici mai departe suntem rasplatiti cu un peisaj deosebit .

Urmeaza salba de crovuri si poieni care dau nota aparte a reliefului Muntilor Mehedinti. Poienile Porcului - Crovu Mare -Poiana Mare - Poiana Beletina.

Portiunea intre Tesna si Varful lui Stan este superba - o lume aparte pierduta intre 2 creste calcaroase, o lume ce ascunde ochiuri de verdeata presarate de mehnire naturale.

Mehnirele din crovuri

Totul are o nota si mai aparte in lumina asfintitului. Odata cu lasarea serii ajungem sub varful lui Stan si de aici nu mai avem decat coborarea pana la sosea de unde suntem preluati de Simina.

Noaptea o petrecem pe Valea Cernei pe drumul ce duce spre Cerna Sat. Optam ca de obicei pentru Mariuta, chiar daca aveam din nou cortul la noi.

Suntem lenesi si dimineata inseamna ora 9. Sub soarele dogoritor, in poiana de pe malul Cernei nu ne prea motivam sa facem ceva, asa ca abia pe la ora 11.00 suntem gata de plecare. Echipa de azi va fi doar de 2 - Elena si cu mine.

Daca ieri am fost in Mehedinti, pentru azi o sa trecem valea si mergem in vecini: in Cernei.

Avem ceva harta veche cu noi, dar ne bazam pe Isvan care ne lasa la intrarea pe valea Iauna. Aici e ceva indicator pe care scrie : Drum forestier Iauna -25km. Mama!!!!! Pai asta inseamna cel putin 5 ore. Total lipsiti de chef pornim pe forestier. Din cauza lipsei de chef viteza e pe masura -adica mare :) asa ca inaintam foarte repede. Peisajul e frumos si sigur vom reveni pe drumul acesta cu MTB-urile. Nu dupa multi kilometrii drumul icnepe sa se strice, dam de niste rulote cu muncitori forestieri, dupa care drumul dispare cu desavarsire.

O luam direct la deal si reusim sa prindem destul de curand o poteca. Banuiesc ca stiti infectia aia de melodie "Pusca si cureaua lata" . Noi ne-am intalnit cu personajul principal din cantec. Era calare, in poala avea o pusca de pe vremea lui Tudor Vladimirescu si un chimir lat. Era scump la vorba, abia daca reuseai sa scoti un cuvant de la el. Ducea mancare la stana de la liziera padurii.

Stana la care ajungem si noi si de aici inainte suntem in golul alpin. In fata noastra e Vlascu. 400m diferenta de nivel in 18 minute si ma odihnesc la momaia de pe varf.

Suntem in creasta Muntilor Cernei si incerc sa descopar care sunt diferentele fata de peisajul din Tarcu...

E mult mai verde aici, iar pe partea stanga, abrupturile Mehedintilor dau culoare si vigoare peisajului. Cat despre creasta in sine - as putea zice ca sunt intre Sadovanu si Tarcu.

Pornim hotarati catre Arjana. Urcarea pana pe Vlascu m-a cam obosit asa ca ritmul scade cu fiecare galma pe care o trecem.

Ajungem in Pasul Prislop (cred). De aici pentru a urca pe Arjana drumul continua inainte (marcat!), dupa care va trebui sa ne intoarcem tot aici pentru a cobora catre Prisacina si sosea. Acuma chiar nu mai am chef, dar daca tot am ajuns pana aici hai sa vedem si Arjana asta. Printre jnepenii pitici care umplu toata creasta dintre Biliana si Arjana ajungem pe varf.

Sincer, peisajul care se deschide in fata noastra a meritat tot efortul: Arjana e localizata in afara crestei principale asa ca pe directiile N, V si E ai o panorama superba.

Inapoi in pas si de aici pornim pe una din nenumaratele poteci care coboara. Intersectii dupa intersectii - ne ghidam dupa principiul: drumul care coboara e cel pe care trebuie sa-l urmam si pierdem altitudine destul de repede.

Incep sa apara case. Intr-o multime de zone am vazut satele rasfirate si catunele imprastiate. Dar ce e aici depaseste orice imaginatie. Pe masura ce continuam drumul sunt din ce in ce mai uimit. Ce naiba i-a manat pe oamenii astia sa isi faca casele aici ?!- nu exista nici macar un drum de care pana la casele astea. Nici macar cu calul nu se poate ajunge aici. Casele sunt acoperite cu tigle si sunt tencuite. Cum au carat materialele? S-au ascuns de ceva? Sunt sihastrii? Ce fac iarna? Sau daca se imbolnaveste unul ? De cate ori fac drumul pana in vale dupa cele necesare?

Nu e o casa, doua, pare a fi un sat (daca ma uit pe aceeasi harta veche vad ca ar fi satele Scarisoara, Inelet, Tatu).De dupa palcurile de coapci, pe costise unde ti se taie respiratia daca incerci sa urci sau construite efectiv in varful stancilor, peste tot sunt case. In jurul lor, mici gradini cultivate cu grija.

Mergem o bucata buna de timp printre case. Pe masura ce trece timpul sunt din ce in ce mai uimit - efectiv nu gasesc un motiv logic pentru care s-au apucat sa isi contruiasca casele aici. Miriade de poteci inguste fac legatura intre locuinte. Ne pierdem cu usurinta pe ele. Incercam sa prindem poteca mai mare si nu de putine ori sfarsim prin a ajunge in curtea oamenilor. Trecem peste garduri, prindem alte poteci doar pentru a sfarsi la cate un izvor ascuns sau in alta gradina.

Potecile sunt strajuite de ciresi salbatici - cei mai inalti ciresi pe care i-am vazut vreodata. Ne oprim sa mancam dupa care continuam sa vizitam vrand nevrand casele din jur. Intr-un final prindem un drum mai sanatos si ajungem la sosea si de aici in 3km suntem la Pensiunea Dumbrava.

Ne intalnim cu Isvan si Simina si plecam spre Timisoara. Astfel ia sfarsit un week-end in care am ajuns in zona din lipsa de idei. Sambata am descoperit o lume misterioasa printre crovurie Mehedintilor. Dar mintea ramane fixata la satucele pe care le-am vizitat duminica....Oaaau cum trebuie sa arate zona aceea in culorile de octombrie....

P.S.: Tema de casa - trebuie sa aflu ce i-a impins pe oameni sa-si faca case acolo...