Mint. Regret enorm. Imi vine sa urlu de ciuda. Am muncit ca un caine pentru maratonul asta si cu o saptamana inainte am facut lucru manual. Singur m-am scos din cursa.
Azi ortopedul m-a declarat ipohondru. Cica nu am decat o contuzie. Ma rog, deocamdata contuzia asta ma impiedica sa umblu, daramite sa alerg...
Am inceput sa ma gandesc ca o sa merg pe traseu sa fac poze si sa incurajez concurentii. Nu am inima sa fac asa ceva. N-as putea sa-i vad pe ceilalti alergand si eu stand sontac pe margine.
Dupa aceea m-am gandit sa iau startul, dar fara numar de concurs. Macar sa fac si eu traseul. Dar asta ar fi ultima josnicie: singur m-am accidentat, nimeni nu-i de vina ca acuma ma tarasc. Te ridici frumos si faci fata situatiei - nu o dai la ocolit.
Asa ca o sa particip cu numar de concurs la MPC si daca asta inseamna sa merg tot traseul intr-un picior. O sa fac ce stiu eu mai bine: o sa ma chinui si o sa-l termin. Nu stiu sa fac altceva.
Si o sa fac ca la Maros: o sa trag cat pot eu si daca ajung in centrul din Zarnesti in coate.
De ce am scris asta? Ca sa ma automotivez, mama lui de genunchi nenorocit...
Maros 2009
Data: 28.09.09
Participanti: Elena, Bitza, Alex
Locatie: Gilau
Poze cu multumiri de la: Westend si Andreea: aici . Toate pozele de mai jos le apartin.
Si acesta ar fi trebuit sa fie un blog scurt si concis, dar am reusit sa inventez din nou ceva...
Avem niste obligatii si nu putem pleca decat sambata catre Gilau. Seara suntem in Gilau unde ne intalnim cu restul trupei: Pantani, Florin, etc. Mergem sa ne inscriem - cunoscutii ne inspaimanta - unii au stat aproape 1 ora si jumatate la coada la inscrieri. Noi suntem ceva mai norocosi si dupa 20 de minute ne afalam printre cei inscrisi.
Pentru concursul acesta sunt montat. Super motivat. Ultimul maraton de MTB de anul acesta. Si imi pun in gand sa trag ca lumea - cum nu am mai facut de mult timp.
Duminica diminteata incep cu....ce avea sa fie inceputul sfarsitului. Bag o cafea in mine -am nevoie de cofeina pentru un start in forta.
Ne prezentam la complexul Gilau unde deja incepuse viermuiala dinaintea startului. Patita cu Geiger-ul, Elena se duce de data asta in fata.
De prisos sa mai spun ca toti 3 suntem la 80km. Stiu traseul de anul trecut - personal nu sunt fan a lui. E un traseu de viteza, foarte putin tehnic, unde eu nu am mari sanse de un loc mai bun deoarece nu am forta sa trag. Concurentii mei directi si in special Bitza sunt mai avantajati aici.
Nu am frana pe fata. Nu am apucat si nici nu am vrut s-o mai fac. O sa-mi iau alta bicicleta -asta a fost ultima ei tura. Si mai stiu de la Geiger (unde chiar era tehnic traseul) ca epoate cobora si numai cu spatele...
Am crezut c-o sa am emotii -nu am; doar indarjire. O sa trag !
Mai bag un energizant exact inainte de start. Urmeaza 25km de urcare bruta rupti in doua portiuni. Urcare pe forestier, asa ca am sansa sa depasesc concurentii.
Startul il iau impreuna cu Bitza dupa care urmeaza o portiune scurta de asfalt la finalul careia incepem urcarea propriu zisa. Forestierul e bun si fac slalom printre cei din fata mea. Bitza e fix in spatele meu si asta nu-mi place. Ma uit pe profil si ideea e ca trebuie sa scap de el pe urcare, altfel nu mai am nici o sansa.
Doua pedale, o flegma. Doua pedale, o flegma. Si cate un strigat de incurajare. Nu ma mai intereseaza ca depasesc o armata de concurenti (ma rog, majoritatea de la 50km...) vreau doar sa maresc distanta fata de Bitza. Toate porcariile bagate in mine isi fac efectul si trrag cu mult peste ce am facut in ultimul timp.
Curgea sudoarea din mine ca apa din arteziana, stau cu capul in pamant si imping nervos in pedala. Se termina cei 25km de urcare si simt primele efecte ale supra efortului. Eram pregatit de la start pentru momentul acesta asa ca acuma mai adaug si un Activator peste ciorba de energizante.
Urmeaza coborare. Full speed. E si simplu cand nu ai frana pe fata - daca franezi spatele risti sa derapezi asa ca nu prea ai multe optiuni - lasi bicicleta sa curga la vale. Intr0un nor de praf termin prima coborare si ma ihnam la urmatoarea urcare.
Vreo 6km din nou de forestier. Ne-am despartit deja de traseul de 50 si acuma sunt destul de singur pe traseu. Am reusit sa scap de Bitza de ceva timp si tocmai de-aia trebuie sa trag cat mai tare acuma - pe final e panta domoala si acolo nu am nici o sansa in fata lui. Mai mult, il prind din urma pe Zaco (Omul Negru).
De asemenea, la baza urcarii ma intalnesc cu prietenul meu de la Geiger (tot uit cum il cheama) care statea linistit si manca mere - cand trecuse prin punctul de alimentare nu era nimeni acolo, asa ca nu apucase sa se hidrateze.
Impreuna cu el incepem urcarea. Nu am retinut foarte multe din traseu si nici nu eram interesat de asa ceva - de data asta nu am venit sa admir peisajul. Pe Zaco nu am cum sa-l prind pe urcare - merge incredibil la deal. Coborarea e sansa mea.
Ajunegm repede in varful urcarii la punctul de alimentare. Si aici imi dau seama ca ceva nu functioneaza cum trebuie. Nu mai reusesc sa imi controlez respiratia. Afara sunt 20 si ceva de grade si eu am frisoane de frig. Burta mi-e varza si gatul uscat. Si mai grav e ca picioarele incep sa nu ma asculte.
Stiu bine toate simptomele astea. Vin din amintirile de acuma cativa ani cand crizele de epuizare mi se parea ca erau un scop in sine. Doar ca in ultimul timp am renuntat la a ma delecta cu asa ceva si nici nu aveam de gand sa reexperimtez senzatiile.
Stiu ca e prea tarziu acuma ca sa ma mai refac. Nu mai pot sa manac nimic asa ca nu ama alta idee mai creata decat sa mai iau un Activator si sa ma rog sa nu ma stoarca complet de energie.
O portiune de plat si dupa aia iara coborare. Il depasesc pe Zaco si dupa aceea ne schimbam pozitiile recpiroc de cateva ori. De la start am fost intr-o stare de surescitare maxima. Am coborat dincolo de orice limita a controlului.
Asa ma trezesc si cu prima pana. Nu am timp sa ma enervez. Trebuie sa termin pana inainte sa ma depaseasca Zaco cu prea mult timp. Asa ca lucrez frenetic. Ma ajunge si ma intreaba polititcos daca am nevoie de ceva. Montez roata si pornesc repede la vale. Trebuie sa-l ajung.
O bucata buna de forestier. Viteza medie. Un fagas pietros brasdeaza drumul. Il vad de departe si ma hotarasc sa franez din timp pentru a lua curba scurt. Derapeaza spatele, zbor peste bicicleta si aterizez cu rotula dreapta in bolovan.
Mii de ace imi sageteaza piciroul. Sar sus si incep sa topai de durere. E acelasi genunchi ca la Geiger. Imi trebuie minute bune pana imi revin.
Reusesc intr-un final sa ma urc in sa si sa cobor pana la asfalt.Aici pe plat imi dau seama ca situatia e nasoala: nu mai pot pedala. Piciorul nu se mai flexeaza fara sa ma doara ingrozitor. Ma tarasc pana la baza urcarii de pe Pape. E cea mai dificila portiune din traseu: o urcare de 3km dar foarte abrupta. Aici ar fi trebuit sa trag ca sa inchei cu bine concursul.
Doar ca acuma datele s-au schimbat radical: deja pe sosea au inceput sa ma ajunga din spate concurenti ceea ce in general nu se intampla. Apare si Bitza intr-un grup de 3 ciclisti.
Nasol e ca nu e numai genunchiul: s-a terminat efectul ultimului Activator si s-au terminat si toate rezervele mele de energie. Crampele imi dau tarcoale si nu mai pot sa stau in sa. Sunt stors. La propriu: cum storci o lamaie. Nu a mai ramas nici un pic de vlaga in mine. Mi-am facut-o singur, nimeni nu e de vina: plus ca stiam ca se poate intampla asa.
Nu mai vreau decat sa dorm; sa ma asez pe un tapsan si sa dorm. E clar ca nu pot urca pe bicicleta asa ca fac ce stiu mai bine: push bike. Si aici am probleme: dupa 100, 200m trebuie sa ma opresc fiindca am respiratia aritmica. Genunchiul a cedat complet intre timp.
Totusi pana in varf nu reusesc sa ma depaseasca decat 2 concurenti. De aici ar trebui sa urmeze coborare - doar ca e ceva palt. Oriunde era o portiune de urcare fie si abia sesizabila, trebuia sa ma dau jos de pe bicicleta: nu pot pedala nicicum cu genunchiul asa.
Ajung sa merg pe jos pe portiuni pe care s-ar fi mers si cu 25km pe ora. Coborarea nu mai mai intereseaza - las bicicleta sa curga la vale. oricum ce era mai rau s-a intamplat deja.
Sosea, un forestier numai bun de sprintat care inconjoara lacul Gilau si eu sunt sontac pe langa bicicleta. Mai am 7km agonizanti. Incep sa treaca concurentii pe langa mine. Asta e...
Birui pe jos, frant de oboseala si ultima urcare dupa care ma las sa ma scurg ultimii 2km pana la linia de sosire.
Dupa ceva emotii vine si Elena. E pe locul 3 la categoria fete 80km. Bravo Panda! A terminat frumos sezonul 2009 de maratoane de MTB. Felicitari si vine imediat si bicicleta cadou.
Participanti: Elena, Bitza, Alex
Locatie: Gilau
Poze cu multumiri de la: Westend si Andreea: aici . Toate pozele de mai jos le apartin.
Si acesta ar fi trebuit sa fie un blog scurt si concis, dar am reusit sa inventez din nou ceva...
Avem niste obligatii si nu putem pleca decat sambata catre Gilau. Seara suntem in Gilau unde ne intalnim cu restul trupei: Pantani, Florin, etc. Mergem sa ne inscriem - cunoscutii ne inspaimanta - unii au stat aproape 1 ora si jumatate la coada la inscrieri. Noi suntem ceva mai norocosi si dupa 20 de minute ne afalam printre cei inscrisi.
Pentru concursul acesta sunt montat. Super motivat. Ultimul maraton de MTB de anul acesta. Si imi pun in gand sa trag ca lumea - cum nu am mai facut de mult timp.
Duminica diminteata incep cu....ce avea sa fie inceputul sfarsitului. Bag o cafea in mine -am nevoie de cofeina pentru un start in forta.
Ne prezentam la complexul Gilau unde deja incepuse viermuiala dinaintea startului. Patita cu Geiger-ul, Elena se duce de data asta in fata.
De prisos sa mai spun ca toti 3 suntem la 80km. Stiu traseul de anul trecut - personal nu sunt fan a lui. E un traseu de viteza, foarte putin tehnic, unde eu nu am mari sanse de un loc mai bun deoarece nu am forta sa trag. Concurentii mei directi si in special Bitza sunt mai avantajati aici.
Nu am frana pe fata. Nu am apucat si nici nu am vrut s-o mai fac. O sa-mi iau alta bicicleta -asta a fost ultima ei tura. Si mai stiu de la Geiger (unde chiar era tehnic traseul) ca epoate cobora si numai cu spatele...
Am crezut c-o sa am emotii -nu am; doar indarjire. O sa trag !
Mai bag un energizant exact inainte de start. Urmeaza 25km de urcare bruta rupti in doua portiuni. Urcare pe forestier, asa ca am sansa sa depasesc concurentii.
Startul il iau impreuna cu Bitza dupa care urmeaza o portiune scurta de asfalt la finalul careia incepem urcarea propriu zisa. Forestierul e bun si fac slalom printre cei din fata mea. Bitza e fix in spatele meu si asta nu-mi place. Ma uit pe profil si ideea e ca trebuie sa scap de el pe urcare, altfel nu mai am nici o sansa.
Doua pedale, o flegma. Doua pedale, o flegma. Si cate un strigat de incurajare. Nu ma mai intereseaza ca depasesc o armata de concurenti (ma rog, majoritatea de la 50km...) vreau doar sa maresc distanta fata de Bitza. Toate porcariile bagate in mine isi fac efectul si trrag cu mult peste ce am facut in ultimul timp.
Curgea sudoarea din mine ca apa din arteziana, stau cu capul in pamant si imping nervos in pedala. Se termina cei 25km de urcare si simt primele efecte ale supra efortului. Eram pregatit de la start pentru momentul acesta asa ca acuma mai adaug si un Activator peste ciorba de energizante.
Urmeaza coborare. Full speed. E si simplu cand nu ai frana pe fata - daca franezi spatele risti sa derapezi asa ca nu prea ai multe optiuni - lasi bicicleta sa curga la vale. Intr0un nor de praf termin prima coborare si ma ihnam la urmatoarea urcare.
Vreo 6km din nou de forestier. Ne-am despartit deja de traseul de 50 si acuma sunt destul de singur pe traseu. Am reusit sa scap de Bitza de ceva timp si tocmai de-aia trebuie sa trag cat mai tare acuma - pe final e panta domoala si acolo nu am nici o sansa in fata lui. Mai mult, il prind din urma pe Zaco (Omul Negru).
De asemenea, la baza urcarii ma intalnesc cu prietenul meu de la Geiger (tot uit cum il cheama) care statea linistit si manca mere - cand trecuse prin punctul de alimentare nu era nimeni acolo, asa ca nu apucase sa se hidrateze.
Impreuna cu el incepem urcarea. Nu am retinut foarte multe din traseu si nici nu eram interesat de asa ceva - de data asta nu am venit sa admir peisajul. Pe Zaco nu am cum sa-l prind pe urcare - merge incredibil la deal. Coborarea e sansa mea.
Ajunegm repede in varful urcarii la punctul de alimentare. Si aici imi dau seama ca ceva nu functioneaza cum trebuie. Nu mai reusesc sa imi controlez respiratia. Afara sunt 20 si ceva de grade si eu am frisoane de frig. Burta mi-e varza si gatul uscat. Si mai grav e ca picioarele incep sa nu ma asculte.
Stiu bine toate simptomele astea. Vin din amintirile de acuma cativa ani cand crizele de epuizare mi se parea ca erau un scop in sine. Doar ca in ultimul timp am renuntat la a ma delecta cu asa ceva si nici nu aveam de gand sa reexperimtez senzatiile.
Stiu ca e prea tarziu acuma ca sa ma mai refac. Nu mai pot sa manac nimic asa ca nu ama alta idee mai creata decat sa mai iau un Activator si sa ma rog sa nu ma stoarca complet de energie.
O portiune de plat si dupa aia iara coborare. Il depasesc pe Zaco si dupa aceea ne schimbam pozitiile recpiroc de cateva ori. De la start am fost intr-o stare de surescitare maxima. Am coborat dincolo de orice limita a controlului.
Asa ma trezesc si cu prima pana. Nu am timp sa ma enervez. Trebuie sa termin pana inainte sa ma depaseasca Zaco cu prea mult timp. Asa ca lucrez frenetic. Ma ajunge si ma intreaba polititcos daca am nevoie de ceva. Montez roata si pornesc repede la vale. Trebuie sa-l ajung.
O bucata buna de forestier. Viteza medie. Un fagas pietros brasdeaza drumul. Il vad de departe si ma hotarasc sa franez din timp pentru a lua curba scurt. Derapeaza spatele, zbor peste bicicleta si aterizez cu rotula dreapta in bolovan.
Mii de ace imi sageteaza piciroul. Sar sus si incep sa topai de durere. E acelasi genunchi ca la Geiger. Imi trebuie minute bune pana imi revin.
Reusesc intr-un final sa ma urc in sa si sa cobor pana la asfalt.Aici pe plat imi dau seama ca situatia e nasoala: nu mai pot pedala. Piciorul nu se mai flexeaza fara sa ma doara ingrozitor. Ma tarasc pana la baza urcarii de pe Pape. E cea mai dificila portiune din traseu: o urcare de 3km dar foarte abrupta. Aici ar fi trebuit sa trag ca sa inchei cu bine concursul.
Doar ca acuma datele s-au schimbat radical: deja pe sosea au inceput sa ma ajunga din spate concurenti ceea ce in general nu se intampla. Apare si Bitza intr-un grup de 3 ciclisti.
Nasol e ca nu e numai genunchiul: s-a terminat efectul ultimului Activator si s-au terminat si toate rezervele mele de energie. Crampele imi dau tarcoale si nu mai pot sa stau in sa. Sunt stors. La propriu: cum storci o lamaie. Nu a mai ramas nici un pic de vlaga in mine. Mi-am facut-o singur, nimeni nu e de vina: plus ca stiam ca se poate intampla asa.
Nu mai vreau decat sa dorm; sa ma asez pe un tapsan si sa dorm. E clar ca nu pot urca pe bicicleta asa ca fac ce stiu mai bine: push bike. Si aici am probleme: dupa 100, 200m trebuie sa ma opresc fiindca am respiratia aritmica. Genunchiul a cedat complet intre timp.
Totusi pana in varf nu reusesc sa ma depaseasca decat 2 concurenti. De aici ar trebui sa urmeze coborare - doar ca e ceva palt. Oriunde era o portiune de urcare fie si abia sesizabila, trebuia sa ma dau jos de pe bicicleta: nu pot pedala nicicum cu genunchiul asa.
Ajung sa merg pe jos pe portiuni pe care s-ar fi mers si cu 25km pe ora. Coborarea nu mai mai intereseaza - las bicicleta sa curga la vale. oricum ce era mai rau s-a intamplat deja.
Sosea, un forestier numai bun de sprintat care inconjoara lacul Gilau si eu sunt sontac pe langa bicicleta. Mai am 7km agonizanti. Incep sa treaca concurentii pe langa mine. Asta e...
Birui pe jos, frant de oboseala si ultima urcare dupa care ma las sa ma scurg ultimii 2km pana la linia de sosire.
Dupa ceva emotii vine si Elena. E pe locul 3 la categoria fete 80km. Bravo Panda! A terminat frumos sezonul 2009 de maratoane de MTB. Felicitari si vine imediat si bicicleta cadou.
Podium 80km femei.
Maus (locul I) - veterani 80km
Fratii Manea pe podium
Resitenii: Dani(locul I) si George (loculIII) - 50km
Stam la premiere - aici o sa mai spun doar ca Maus a luat locul 1 la peste 35ani 80km. Rares e pe locul 2 la 50km. Resitenii Dani si George locul I si II la 50 km juniori. Felicitari!
Dimineata devreme suntem in Timisoara.
Despre organizare - parere personala:
- imbulzeala mult prea mare la inscriere
- punctele de alimentare slab echipate (sau lipsa daca ma iau dupa unii concurenti)
- inadvertente in clasament.
Da, m-am obisnuit sa stau cu cip-ul pe picior, sa am festin in checkpoint-uri si rezultate instant. Poate sunt eu mai comod...
Acuma sunt linistit - probabil de la Mydocalm, Omez si Nurofen. Sansele de a particpa (eu, Elena a scapat nevatamata) la MPC sunt undeva la 1%. Oricum a fost o perioada de antrenamente foarte frumoasa asa ca nu prea regret.
Citatul turei @Elena
“He who risks and fails can be forgiven. He who never risks and never fails is a failure in his whole being.” Paul Tillich
De toate
Data: 19.09.09-20.09.09
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Poiana Marului
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Blog-ul e scris imediat dupa ce a fost probabil cea mai frumoasa tura din Timisoara. Am iesit de la lucru si ne-am dus cu bicicletele in Padurea Verde. In ultimul timp mergem destul de des acolo la alergat sau MTB.
Am avut amandoi chef -la asta se rezuma totul. Pedala la pamant - copacii trec in viteza razant cu tine, curbele stramte te obliga sa fii mereu vigilent, iar lumina putina de seara te tine cu sufletul la gura.
Tii, fain a fost!!!!
Mai multe persoane mi-au cerut sa prezint si elemente tehnice in blog - de exemplu ce echipament folosim in ture. Nu am vrut sa fac asta din simplul motiv ca nu sunt tocmai un exemplu de urmat. Majoritatea echipamentului "l-am furat" vazand cu ce merg ceilalti; a mai durat o perioada pana am inceput sa-l folosim corespunzator. Cu siguranta nu am cunostintele tehnice necesare pentru a prezenta in mod propriu un echipament.
O sa prezint sub forma de parere proprie si atat ce folosim in ture - pentru pareri avizate cu siguranta se gasesc o sumedenie de surse de unde se pot extrage informatii.
Week-end-ul acesta Elena are teambuilding la Poiana Marului. Locatia e aleasa asa ca sambata pornim de dimineata in formatie de trei - Bitza se alatura turei de mici/bere/sport.
Pe la 10 suntem la locul faptei. Vremea este buna si avem in plan pentru azi alergare. O sa pornim din Poiana Marului si o sa urcam pana in saua Jigorea pe forestier. Ne vom intoarce pe acelasi drum. Tura cumuleaza 25km.
Hoinarii
De cand m-am enervat la ideea de antrenamente si m-am razvratit impotriva rutinei - sunt relaxat. Acuma nu mai alerg ca sa scot nu stiu ce timp, alerg ca...am chef.
Un pas mic pentru mine, un salt urias pentru....
Bai, ce gratios sunt!
Si asta se vede imediat. Pana sus in Jigorea apas pe acceleratie si scot un timp bun (cred, ca mai nou nici nu ma mai cronometrez). Intoarcerea e mai grea si imi vine sa incetinesc - ceea ce si fac.
Alergatul pe munte e un sport. Precizez asta deoarece multa lume nu intelege de ce trebuie sa alergi pe munte in loc sa mergi si sa te bucuri de peisaj. E un sport care afara este foarte raspandit - exista o multime de concursuri, campionate mondiale si mai ales o foarte mare masa de oameni care il practica. A...da. Si noua ne place la culme.
Plumb
Bitza, ma pot prinde si eu de bicicleta ta?
Da, dupa cum spuneam: am intrat pe teren sa dam totul din noi si chiar asta am facut. A fost un joc bun, dar noi am stiut sa fructificam mai bine ocaziile. Da...
Bitza s-a plictisit urcand in ritmul nostru si a dat o tura pana sus pe Muntele Mic
Echipament:
- Vasi ii numeste "papuci de padure". Pentru trail running diferite firme produc incaltaminte specializata. Este Alfa si Omega-ul in acest sport. Eu folosesc acuma Rucky Chucky de la North Face, iar Elena, Betasso tot de la North Face.
Nu o sa ma lansez acuma in diferite evaluari - pentru trail running cumparati incaltaminte specializata pentru asa ceva. Trebuie sa se potriveasca perfect -cel mai cumplit lucru sunt basicile si bataturile in timpul unei ture de alergare. Va pot scoate din circuit pentru saptamani bune
In Timisoara nu se gasesc multe variante -desi vanzatorii o sa va convinga ca se poate alerga si cu pantoful X pe munte. Consultati cataloagele producatorilor, gasiti modelul potrivit, dupa care probabil va trebui sa-l comandati de afara.
Tot Vasi zicea ca sunt consumabili - 400km de alergat e o cifra decenta. Si din pacate are dreptate.
- rucsacul - vine imediat dupa incaltaminte. E foarte important sa fie usor - din nou afara exista o gama variata specializata pentru asa ceva si din nou cataloagele si Internet-ul va pot da solutia.
Un avantaj al acestor rucsaci e ca pot fi folositi aproape in orice tura montana care nu depaseste o zi - utilitatea lor nu se rezuma strict la trail running
Folosim rucsacii de trial running de la Quechua - au in jur de 600g.
Mai jos e o lista cu rucsacii de trail running de la Quechua:
http://www.quechua.com/EN/trail-running-backpacks-4218062/
- camel back-ul: unul din cei mai importanti factori la alergare e sa fi bine hidratat. Camel back-ul (practic o punga de apa prevazuta cu un furtun si care se cara in spate) te ajuta mult la alergat: economisesti timpul pe care l-ai pierde cu dat jos rucsacul, scosul sticlei cu apa, si refacut operatiile in ordine inversa. Ai tot timpul la "indegura" suzeta si astfel te poti hidrata cum trebuie.
Aici e bine sa nu faceti economie si sa cumparati ceva de calitate (noi folosim Deuter) daca nu vreti sa aveti probleme pe viitor: nu se mai etanseizeaza inchiderea de exemplu....
- tricou/sort: personal momentan alerg in echipamentul de bicicleta. Nu sunt adeptul tricourilor si sorturilor de "enspe mii de lei" - ceva sintetic si care nu mentine transpiratia mi se pare suficient.
- betele telescopice: le-am lasat la urma deoarece se poate argumenta ca e doar o chestiune de optiune personala folosirea lor. Noi de cand le folosim am scapat de durerile de genunchi care ne urmareau in trecut .
Din nou e important "sa nu va zgarciti" si sa luati ceva de calitate de la inceput: noi avem deja o colectie de propsit pe ea rosiile din gradina - majoritatea s-au rupt si s-au descompus.
Noi folosim bete telescopice din 2 segmente datorita faptului ca sunt mai usoare decat cele clasice (3 segmente).
- ochelari de soare/ sapca cu cozoroc /training tool: din nou sunt optionale si tot din nou pot transforma o tura reusita intr-un calvar. Nu de putine ori transpiratia sarata imi intra in ochi si abia mai vad pe unde alerg doar fiindca mi-am uitat sapcuta.
Training tool: noi folosim Garmin Forerunner 305: https://buy.garmin.com/shop/shop.do?cID=142&pID=349
Cu ajutorul lui facem si track-urile GPS si este un prieten nedespartit (in ultima vreme a lui Elena) in ultima jumatate de an.
Daca merita asa ceva? Da, merita :)
Ca si consumabile in tura aceasta am luat cu noi:
- 1l de apa amestecata cu "prafuri". Prafurile astea sunt in general izotonice si sunt destul de importante pentru refacerea echilibrului de minerale/oligoelemente din organism, echilibru care este disturbat pe masura ce incepi sa transpiri -lucru pe care apa nu-l face. Se gasesc numerosi producatori - partea proasta din punctul nostru de vedere este ca au gust. Si pe masura ce efortul se intensifica, gustul acela devine neplacut pana in punctul de a-ti provoca voma.
Acuma amestecam pliculete de magneziu in apa (se gasesc la farmacie si sunt ieftine). Nu contin toate elementele de care are nevoie organismul, dar macar nu vomiti de la amestec.
- energizante: din nou, exista multi producatori pentru energizante (geluri/batoane) dedicate sporturilor de anduranta.
Noi folosim produsele Sponser (http://www.sponser.ro/): gelurile de la ei sunt chiar bune, iar batoanele se mai pot manca si in punctul in care a-i vomita instantaneu de la orice altceva.
Inainte de tura:
Sunt cateva aspecte de care trebuie tinut seama inainte de tura pentru a va putea bucura si a nu ajunge sa aveti material bogat de bloguri...Nu inseamna ca eu asa fac si de aceea am si zis ca cele prezentate aici sunt doar o parere personala si nu un ghid de urmat.
- odihna: Din punct de vedere fizic si de asemenea psihic cu totul altfel abordezi o tura intensa de trail running daca cu o seara inainte ai dormit macar 8 ore sau daca toata noaptea ai condus, dupa care ai prins cateva ore de somn pe fuga intr-un cort incomod.
- mancare: organsimul e o masina. Una pe care natura a dus-o la perfectiune, dar totusi o masina. Si ca orice masina are nevoie de combustibil. Suficient si mai ales de calitate. Mancarea dinaintea turei e deosebit de importanta.
Ca o paranteza: alimentatia in general este foarte importanta mai ales daca incerci sa fortezi un pic limitele si sa participi la concursuri. Pana acuma nu i-am acordat foarte mare atentie, dar este una din temele de facut in 2010.
Dupa tura:
Se recomanda o sedinta de streching (se recomanda de asemenea o incalzire adecvata si inainte de tura).
Personal, dupa tura ma pun in cur si beau bere...
Cam acesta ar fi echipamentul pe care l-am folosit strict in tura de alergare. O sa revin in relatarile viitoare cu mai multe detalii.
Dupa ce am terminat tura de alergare in loc sa stau cuminte si sa savurez sucul de hamei, m-a mancat in partea dorsala si am plecat la o tura de MTB cu Bitza in sus catre saua Iepii.
A fost cumplit. Asa de sfarsit nu m-am mai simtit de foarte mult timp. Bitza mai ca adormea de la ritmul in care mergeam, iar eu abia eram in stare sa respir. Alergarea de 25 de km isi luase tributul si acuma nu eram in stare nici sa ma mai misc. Mi-a fost foarte greu si deloc placut. Ne-am oprit odata cu drumul forestier si am renuntat sa mai caram bicicletele pana in sa.
Pe coborare ne-a prins ploaia. Apropo, incepand cu Geiger ne ploua in fiecare iesire. Curios e ca de fiecare data ploaia ne prinde pe sfarsitul turei asa ca deocamdata nu pot sa zic ca am avut ghinion cu vremea. Prin ploaie si noroi mai fac si o pana, dar se rezolva repede in doi.
Uzi leoarca ajungem la pensiune si acuma putem in sfarsit sa ne dedam la placerile bahice....
A doua zi planuim o tura de MTB. Din Poiana Marului nu ai foarte multe optiuni asa ca ajungem sa alegem ca traseu acelasi forestier pe care am urcat si ieri.
Omul si bicicleta
Frig fratica, frig...In curand trecem la clapari si rucsaci seriosi.
Pana in saua Jigorea merge treaba bine si drumul e chiar placut (clar: e mai fain cu bicicleta decat pe jos). Din Jigorea suntem destul de plictisiti si alegem sa urcam pe sosea pana pe Muntele Mic. Cum da de sosea Bitza dispare din raza vizuala - merge ca niebunu' pe asfalt....
Degeaba, pot sa trag oricat - n-ai cum sa-l prinzi pe Bitza pe asfalt nici chiar cu MTB-ul
Autoportret
Muntele Mic sta ascuns in ceata intr-un frig ascutit de sfarsit de toamana. Luam o ciorba la Cerbul dupa care ne intoarcem inapoi pe acelasi drum la masina si de aici repede acasa. Despre echipamentul folosit la turele de bicicleta - in blog-ul urmator.
Partea frumoasa -urcatul se termina in curand; urmeaza degeratul la vale
Eu sunt o Panda nu un urs polar...
A fost un week-end de rulaj: nimic iesit din comun, dar totusi placut. Ne-am luat ratia de sport si munte fara de care intram in sevraj.
De-amu' gata cu huzurul!!!! Ne-a ajuns pauza de dupa Geiger. Patru saptamani = 4 concursuri.
Sa-nceapa sesiunea de toamna!
----------
Azi am fost la alergat in Padurea Verde -ultima tura lunga inainte de MPC. Si azi ne-am simtit excelent - deja incepem sa regretam antrenamentele de aici -a fost de departe cea mai frumoasa perioada de pregatire inaintea concursurilor.
Latest news!!!!!!!
Am reusit sa ma ingras! Am 68 de kg dupa ce vreo 15 ani am avut constant 66kg indiferent ce faceam. Poate in curand depasesc pragul de anorexie....
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Poiana Marului
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Blog-ul e scris imediat dupa ce a fost probabil cea mai frumoasa tura din Timisoara. Am iesit de la lucru si ne-am dus cu bicicletele in Padurea Verde. In ultimul timp mergem destul de des acolo la alergat sau MTB.
Am avut amandoi chef -la asta se rezuma totul. Pedala la pamant - copacii trec in viteza razant cu tine, curbele stramte te obliga sa fii mereu vigilent, iar lumina putina de seara te tine cu sufletul la gura.
Tii, fain a fost!!!!
Mai multe persoane mi-au cerut sa prezint si elemente tehnice in blog - de exemplu ce echipament folosim in ture. Nu am vrut sa fac asta din simplul motiv ca nu sunt tocmai un exemplu de urmat. Majoritatea echipamentului "l-am furat" vazand cu ce merg ceilalti; a mai durat o perioada pana am inceput sa-l folosim corespunzator. Cu siguranta nu am cunostintele tehnice necesare pentru a prezenta in mod propriu un echipament.
O sa prezint sub forma de parere proprie si atat ce folosim in ture - pentru pareri avizate cu siguranta se gasesc o sumedenie de surse de unde se pot extrage informatii.
Week-end-ul acesta Elena are teambuilding la Poiana Marului. Locatia e aleasa asa ca sambata pornim de dimineata in formatie de trei - Bitza se alatura turei de mici/bere/sport.
Pe la 10 suntem la locul faptei. Vremea este buna si avem in plan pentru azi alergare. O sa pornim din Poiana Marului si o sa urcam pana in saua Jigorea pe forestier. Ne vom intoarce pe acelasi drum. Tura cumuleaza 25km.
Hoinarii
Bitza ne insoteste cu bicicleta si este fotograful grupului.
De cand m-am enervat la ideea de antrenamente si m-am razvratit impotriva rutinei - sunt relaxat. Acuma nu mai alerg ca sa scot nu stiu ce timp, alerg ca...am chef.
Un pas mic pentru mine, un salt urias pentru....
Bai, ce gratios sunt!
Alergatul pe munte e un sport. Precizez asta deoarece multa lume nu intelege de ce trebuie sa alergi pe munte in loc sa mergi si sa te bucuri de peisaj. E un sport care afara este foarte raspandit - exista o multime de concursuri, campionate mondiale si mai ales o foarte mare masa de oameni care il practica. A...da. Si noua ne place la culme.
Plumb
Bitza, ma pot prinde si eu de bicicleta ta?
Da, dupa cum spuneam: am intrat pe teren sa dam totul din noi si chiar asta am facut. A fost un joc bun, dar noi am stiut sa fructificam mai bine ocaziile. Da...
Bitza s-a plictisit urcand in ritmul nostru si a dat o tura pana sus pe Muntele Mic
Echipament:
- Vasi ii numeste "papuci de padure". Pentru trail running diferite firme produc incaltaminte specializata. Este Alfa si Omega-ul in acest sport. Eu folosesc acuma Rucky Chucky de la North Face, iar Elena, Betasso tot de la North Face.
Nu o sa ma lansez acuma in diferite evaluari - pentru trail running cumparati incaltaminte specializata pentru asa ceva. Trebuie sa se potriveasca perfect -cel mai cumplit lucru sunt basicile si bataturile in timpul unei ture de alergare. Va pot scoate din circuit pentru saptamani bune
In Timisoara nu se gasesc multe variante -desi vanzatorii o sa va convinga ca se poate alerga si cu pantoful X pe munte. Consultati cataloagele producatorilor, gasiti modelul potrivit, dupa care probabil va trebui sa-l comandati de afara.
Tot Vasi zicea ca sunt consumabili - 400km de alergat e o cifra decenta. Si din pacate are dreptate.
- rucsacul - vine imediat dupa incaltaminte. E foarte important sa fie usor - din nou afara exista o gama variata specializata pentru asa ceva si din nou cataloagele si Internet-ul va pot da solutia.
Un avantaj al acestor rucsaci e ca pot fi folositi aproape in orice tura montana care nu depaseste o zi - utilitatea lor nu se rezuma strict la trail running
Folosim rucsacii de trial running de la Quechua - au in jur de 600g.
Mai jos e o lista cu rucsacii de trail running de la Quechua:
http://www.quechua.com/EN/trail-running-backpacks-4218062/
- camel back-ul: unul din cei mai importanti factori la alergare e sa fi bine hidratat. Camel back-ul (practic o punga de apa prevazuta cu un furtun si care se cara in spate) te ajuta mult la alergat: economisesti timpul pe care l-ai pierde cu dat jos rucsacul, scosul sticlei cu apa, si refacut operatiile in ordine inversa. Ai tot timpul la "indegura" suzeta si astfel te poti hidrata cum trebuie.
Aici e bine sa nu faceti economie si sa cumparati ceva de calitate (noi folosim Deuter) daca nu vreti sa aveti probleme pe viitor: nu se mai etanseizeaza inchiderea de exemplu....
- tricou/sort: personal momentan alerg in echipamentul de bicicleta. Nu sunt adeptul tricourilor si sorturilor de "enspe mii de lei" - ceva sintetic si care nu mentine transpiratia mi se pare suficient.
- betele telescopice: le-am lasat la urma deoarece se poate argumenta ca e doar o chestiune de optiune personala folosirea lor. Noi de cand le folosim am scapat de durerile de genunchi care ne urmareau in trecut .
Din nou e important "sa nu va zgarciti" si sa luati ceva de calitate de la inceput: noi avem deja o colectie de propsit pe ea rosiile din gradina - majoritatea s-au rupt si s-au descompus.
Noi folosim bete telescopice din 2 segmente datorita faptului ca sunt mai usoare decat cele clasice (3 segmente).
- ochelari de soare/ sapca cu cozoroc /training tool: din nou sunt optionale si tot din nou pot transforma o tura reusita intr-un calvar. Nu de putine ori transpiratia sarata imi intra in ochi si abia mai vad pe unde alerg doar fiindca mi-am uitat sapcuta.
Training tool: noi folosim Garmin Forerunner 305: https://buy.garmin.com/shop/shop.do?cID=142&pID=349
Cu ajutorul lui facem si track-urile GPS si este un prieten nedespartit (in ultima vreme a lui Elena) in ultima jumatate de an.
Daca merita asa ceva? Da, merita :)
Ca si consumabile in tura aceasta am luat cu noi:
- 1l de apa amestecata cu "prafuri". Prafurile astea sunt in general izotonice si sunt destul de importante pentru refacerea echilibrului de minerale/oligoelemente din organism, echilibru care este disturbat pe masura ce incepi sa transpiri -lucru pe care apa nu-l face. Se gasesc numerosi producatori - partea proasta din punctul nostru de vedere este ca au gust. Si pe masura ce efortul se intensifica, gustul acela devine neplacut pana in punctul de a-ti provoca voma.
Acuma amestecam pliculete de magneziu in apa (se gasesc la farmacie si sunt ieftine). Nu contin toate elementele de care are nevoie organismul, dar macar nu vomiti de la amestec.
- energizante: din nou, exista multi producatori pentru energizante (geluri/batoane) dedicate sporturilor de anduranta.
Noi folosim produsele Sponser (http://www.sponser.ro/): gelurile de la ei sunt chiar bune, iar batoanele se mai pot manca si in punctul in care a-i vomita instantaneu de la orice altceva.
Inainte de tura:
Sunt cateva aspecte de care trebuie tinut seama inainte de tura pentru a va putea bucura si a nu ajunge sa aveti material bogat de bloguri...Nu inseamna ca eu asa fac si de aceea am si zis ca cele prezentate aici sunt doar o parere personala si nu un ghid de urmat.
- odihna: Din punct de vedere fizic si de asemenea psihic cu totul altfel abordezi o tura intensa de trail running daca cu o seara inainte ai dormit macar 8 ore sau daca toata noaptea ai condus, dupa care ai prins cateva ore de somn pe fuga intr-un cort incomod.
- mancare: organsimul e o masina. Una pe care natura a dus-o la perfectiune, dar totusi o masina. Si ca orice masina are nevoie de combustibil. Suficient si mai ales de calitate. Mancarea dinaintea turei e deosebit de importanta.
Ca o paranteza: alimentatia in general este foarte importanta mai ales daca incerci sa fortezi un pic limitele si sa participi la concursuri. Pana acuma nu i-am acordat foarte mare atentie, dar este una din temele de facut in 2010.
Dupa tura:
Se recomanda o sedinta de streching (se recomanda de asemenea o incalzire adecvata si inainte de tura).
Personal, dupa tura ma pun in cur si beau bere...
Cam acesta ar fi echipamentul pe care l-am folosit strict in tura de alergare. O sa revin in relatarile viitoare cu mai multe detalii.
Dupa ce am terminat tura de alergare in loc sa stau cuminte si sa savurez sucul de hamei, m-a mancat in partea dorsala si am plecat la o tura de MTB cu Bitza in sus catre saua Iepii.
A fost cumplit. Asa de sfarsit nu m-am mai simtit de foarte mult timp. Bitza mai ca adormea de la ritmul in care mergeam, iar eu abia eram in stare sa respir. Alergarea de 25 de km isi luase tributul si acuma nu eram in stare nici sa ma mai misc. Mi-a fost foarte greu si deloc placut. Ne-am oprit odata cu drumul forestier si am renuntat sa mai caram bicicletele pana in sa.
Pe coborare ne-a prins ploaia. Apropo, incepand cu Geiger ne ploua in fiecare iesire. Curios e ca de fiecare data ploaia ne prinde pe sfarsitul turei asa ca deocamdata nu pot sa zic ca am avut ghinion cu vremea. Prin ploaie si noroi mai fac si o pana, dar se rezolva repede in doi.
Uzi leoarca ajungem la pensiune si acuma putem in sfarsit sa ne dedam la placerile bahice....
A doua zi planuim o tura de MTB. Din Poiana Marului nu ai foarte multe optiuni asa ca ajungem sa alegem ca traseu acelasi forestier pe care am urcat si ieri.
Omul si bicicleta
Frig fratica, frig...In curand trecem la clapari si rucsaci seriosi.
Pana in saua Jigorea merge treaba bine si drumul e chiar placut (clar: e mai fain cu bicicleta decat pe jos). Din Jigorea suntem destul de plictisiti si alegem sa urcam pe sosea pana pe Muntele Mic. Cum da de sosea Bitza dispare din raza vizuala - merge ca niebunu' pe asfalt....
Degeaba, pot sa trag oricat - n-ai cum sa-l prinzi pe Bitza pe asfalt nici chiar cu MTB-ul
Autoportret
Muntele Mic sta ascuns in ceata intr-un frig ascutit de sfarsit de toamana. Luam o ciorba la Cerbul dupa care ne intoarcem inapoi pe acelasi drum la masina si de aici repede acasa. Despre echipamentul folosit la turele de bicicleta - in blog-ul urmator.
Partea frumoasa -urcatul se termina in curand; urmeaza degeratul la vale
Eu sunt o Panda nu un urs polar...
A fost un week-end de rulaj: nimic iesit din comun, dar totusi placut. Ne-am luat ratia de sport si munte fara de care intram in sevraj.
De-amu' gata cu huzurul!!!! Ne-a ajuns pauza de dupa Geiger. Patru saptamani = 4 concursuri.
Sa-nceapa sesiunea de toamna!
----------
Azi am fost la alergat in Padurea Verde -ultima tura lunga inainte de MPC. Si azi ne-am simtit excelent - deja incepem sa regretam antrenamentele de aici -a fost de departe cea mai frumoasa perioada de pregatire inaintea concursurilor.
Latest news!!!!!!!
Am reusit sa ma ingras! Am 68 de kg dupa ce vreo 15 ani am avut constant 66kg indiferent ce faceam. Poate in curand depasesc pragul de anorexie....
Doamne ah...
Data: 12.09.09 - 13.09.09
Particpanti: Elena, Alex, Razvan
Locatie: Parang, Latoritei
Poze aici!
Filme:
Trail running: Youtube
MTB: Youtube
E ultima tura din deceniul acesta pentru mine. Schimb prefixul si asta ma enerveaza la culme. Asa ca o sa fug, o sa ma dau cu bicicleta o sa vizitez tari indepartate, o sa...toate intr-o goana nebuna ca macar daca nu pot da timpul inapoi sau sa-l fac sa stea locului, atunci sa traiesc fiecare secunda la intensitate maxima. Mai 30 de ani asa si promit ca dupa aceea ma odihnesc...Nu o sa ma opresc, doar o sa ma odihnesc...
Poza n-are legatura cu blog-ul - dar asa vreau sa-mi aduc aminte de mine -un luptator, un finisher.
In planning scrie ca trebuie sa alergam 35km. Personal am facut asta saptamana trecuta si nu sunt foarte dornic sa repet experienta. Dar e randul Elenei sa incerce. Initial ne gandim la ceva aproape de casa: cheile Nerei sau Muntii Zarandului. Asa ca in ultimul moment ne hotaram sa mergem in Parang.
E o tura speciala. Cu noi vine Razvan. De mult, pierdute in negura timpului, amintirile se trezesc la viata. Impreuna am mers la munte inca din liceu. Prima mea tura de iarna, prima data in Piatra Craiului, primele ture lungi - toate sunt legate de Razvan. Nu ne-am mai intalnit de mult, iar pe munte nu am mai fost din facultate.
Povestile se tin lant in masina in drum spre Obarsia Lotrului. Imboldit de Razvan se contureaza ideea pentru 2010 - Cambodgia, Laos, Vietnam/Thailanda. Si incet, incet, cuiul incepe sa-si faca loc...
Pe la 2 noaptea ajungem in Obarsia Lotrului unde descoperim ca n-avem saci de dormit. Asta n-ar fi foarte trist daca afara n-ar fi inceput glaciatiunea. Noaptea care urmeaza se rezuma la a ne tine unul pe altul in brate si a astepta soarele mantuitor.
Pe la 7 pamantul incepe sa se cutremure la propriu - prima senzatie e ca e un seism. Nu e decat o masina care taseaza drumul de pe Transalpina.
Iesim din cort si incepem sa ne incalzim. Siruri interminabile de camioane, excavatoare si tot felul de utilaje grele trec pe langa noi. Nu va puteti imagina in ce ritm se lucreaza la asfaltarea Transalpina. Toate utilajele din Romania sunt aici. Se lucreaza intr-un ritm nebun - nici nu e de mirare ca celelalte drumuri sunt varza -toata forta de lucru e concentrata aici.
O dimineata morocanoasa dupa o noapte geroasa.
N-am reusit sa ne odihnim prea bine, dar daca tot am venit pana aici trecem la planificarea turei: o sa alergam pe Transalpina pana in pasul Urdele, de-acolo o luam pe creasta Parangului, coboram pe la lacul Calcescu si ne intoarcem pe Transalpina inapoi la masina. Razvan o sa ne urmareasca cu bicicleta pe portiunea de drum forestier.
Pregatiri de plecare nu foarte hotarate
Incepem alergarea pe forestier, dupa aceea ajungem pe portiuni deja asfaltate pentru ca dupa ce trecem pe podul de peste Lotru sa avem in sfarsit liniste - pana aici s-a ajuns deocamdata cu modernizarea.
Ii spun de la inceput Elenei ca o sa am nevoie de cel putin 8km pentru a-mi intra in ritm. Ideea e ca nu am prea multa tragere de inima mai ales dupa week-end-ul trecut. Drumul e ideal pentru trail running pana intr-un punct. Adica pana cand serpentuinele devin suficient de stranse si panta destul de abrupta pentru a transforma alergatul in mars.
Am observat ca e mult mai odihnitor sa mergi repede decat sa te chinui sa alergi - ritmul e acelasi in cazul nostru.
Sapuniera noastra nu e ca SLR-ul, dar face filme bune. Vine ea iarna si atunci ma intorc la batranul EOS...
15km facuti; greul abia acuma urmeaza
Fi atent aici Razvi: daca nu se invarte roata e simplu: te-apuci si tragi anarhic de toate firele, daca nu merge - incepi sa indoi in stanga si dreapta, dupa un algoritm numai de tine stiut, discul de frana. Paradoxul e ca a functionat...
http://www.youtube.com/watch?v=Vb7Z7CDAe2Q&fmt=18
Ajunsi la sosea ne inhamam la urcarea spre Curmatura Vidrutelor care mi s-a parut cumplita. Doar 6km si o diferenta de nivel de doar 400m. Da, dar fa-i astia dupa ce ai alergat ca dementul 37km cu o zi inainte si sa vezi ce fain e...
In sfarsit in Curmatura. De aici se coboara pana in coada lacului Vidra. Urmeaa 17km de ocol pe conturul lacului. Drumul e prin padure si chiar daca e soasea, e un drum placut si relaxant. Asta pana la borna kilometrica pe care scria: "Obarsia Lotrului 5km".
Acolo a inceput ruperea de nori. Instantaneu suntem facuti ciuciulete. Mai da si un pic de grindina ca sa fie treaba treaba. Dar sunt numai 5km si aia de sosea asa ca nu ne deranjeaza foarte mult. Uzi din cap pana-n picioare ajungem la masina unde ne intalnim cu Razvan si pronim in tromba spre casa.
Detaliile tehnice ale turei de MTB:
Ne vedem in deceniul urmator.
Batranul Alf.
Particpanti: Elena, Alex, Razvan
Locatie: Parang, Latoritei
Poze aici!
Filme:
Trail running: Youtube
MTB: Youtube
E ultima tura din deceniul acesta pentru mine. Schimb prefixul si asta ma enerveaza la culme. Asa ca o sa fug, o sa ma dau cu bicicleta o sa vizitez tari indepartate, o sa...toate intr-o goana nebuna ca macar daca nu pot da timpul inapoi sau sa-l fac sa stea locului, atunci sa traiesc fiecare secunda la intensitate maxima. Mai 30 de ani asa si promit ca dupa aceea ma odihnesc...Nu o sa ma opresc, doar o sa ma odihnesc...
Poza n-are legatura cu blog-ul - dar asa vreau sa-mi aduc aminte de mine -un luptator, un finisher.
In planning scrie ca trebuie sa alergam 35km. Personal am facut asta saptamana trecuta si nu sunt foarte dornic sa repet experienta. Dar e randul Elenei sa incerce. Initial ne gandim la ceva aproape de casa: cheile Nerei sau Muntii Zarandului. Asa ca in ultimul moment ne hotaram sa mergem in Parang.
E o tura speciala. Cu noi vine Razvan. De mult, pierdute in negura timpului, amintirile se trezesc la viata. Impreuna am mers la munte inca din liceu. Prima mea tura de iarna, prima data in Piatra Craiului, primele ture lungi - toate sunt legate de Razvan. Nu ne-am mai intalnit de mult, iar pe munte nu am mai fost din facultate.
Povestile se tin lant in masina in drum spre Obarsia Lotrului. Imboldit de Razvan se contureaza ideea pentru 2010 - Cambodgia, Laos, Vietnam/Thailanda. Si incet, incet, cuiul incepe sa-si faca loc...
Pe la 2 noaptea ajungem in Obarsia Lotrului unde descoperim ca n-avem saci de dormit. Asta n-ar fi foarte trist daca afara n-ar fi inceput glaciatiunea. Noaptea care urmeaza se rezuma la a ne tine unul pe altul in brate si a astepta soarele mantuitor.
Pe la 7 pamantul incepe sa se cutremure la propriu - prima senzatie e ca e un seism. Nu e decat o masina care taseaza drumul de pe Transalpina.
Iesim din cort si incepem sa ne incalzim. Siruri interminabile de camioane, excavatoare si tot felul de utilaje grele trec pe langa noi. Nu va puteti imagina in ce ritm se lucreaza la asfaltarea Transalpina. Toate utilajele din Romania sunt aici. Se lucreaza intr-un ritm nebun - nici nu e de mirare ca celelalte drumuri sunt varza -toata forta de lucru e concentrata aici.
O dimineata morocanoasa dupa o noapte geroasa.
N-am reusit sa ne odihnim prea bine, dar daca tot am venit pana aici trecem la planificarea turei: o sa alergam pe Transalpina pana in pasul Urdele, de-acolo o luam pe creasta Parangului, coboram pe la lacul Calcescu si ne intoarcem pe Transalpina inapoi la masina. Razvan o sa ne urmareasca cu bicicleta pe portiunea de drum forestier.
Pregatiri de plecare nu foarte hotarate
Incepem alergarea pe forestier, dupa aceea ajungem pe portiuni deja asfaltate pentru ca dupa ce trecem pe podul de peste Lotru sa avem in sfarsit liniste - pana aici s-a ajuns deocamdata cu modernizarea.
Ii spun de la inceput Elenei ca o sa am nevoie de cel putin 8km pentru a-mi intra in ritm. Ideea e ca nu am prea multa tragere de inima mai ales dupa week-end-ul trecut. Drumul e ideal pentru trail running pana intr-un punct. Adica pana cand serpentuinele devin suficient de stranse si panta destul de abrupta pentru a transforma alergatul in mars.
Am observat ca e mult mai odihnitor sa mergi repede decat sa te chinui sa alergi - ritmul e acelasi in cazul nostru.
Sapuniera noastra nu e ca SLR-ul, dar face filme bune. Vine ea iarna si atunci ma intorc la batranul EOS...
Alerg bine pana la iesirea din padure si am ceva avans fata de coechipierii mei. Dar ca de fiecare data se intampla "momentul Elena". Ea porneste slab, continua asa o buna bucata - n-are chef, e imubfnata, nu-i convine mai stiu eu ce. Dar trec X km si se intra in regim de anduranta si atunci lucrurile se schimba: nici sa ma chinui nu pot sa merg mult mai repede ca ea.
Acelasi lucru se intampla prin zona sei Stefanu: de aici alergam/marsam cot la cot. Si pe masura ce eu incep sa obosesc, ea pare ca acuma abia se incalzeste.
Saua Stefanu -pe fundal se vede creasta Latoritei unde vom pedala maine
Acelasi lucru se intampla prin zona sei Stefanu: de aici alergam/marsam cot la cot. Si pe masura ce eu incep sa obosesc, ea pare ca acuma abia se incalzeste.
Saua Stefanu -pe fundal se vede creasta Latoritei unde vom pedala maine
Inca 200m altitudine (grei pentru mine) si ne aflam pe varful dinainte de pasul Urdele (mi-e lene sa vad pe harta cum se cheama). Intuitia ne spune ca nu are rost sa coboram si sa urcam dupa aceea in creasta - vom lua creasta chiar de aici. Aici ne despartim si de Razvan.
Pana aici ne-au depasit o mie de masini de teren si inca pe-atatea ATV-uri. E discutabil daca e bine sau rau ce se intampla; stim cu totii ce e la Balea in varful sezonului. Pe de alta parte, acolo nu e murdaria care te-ai astepta sa fie in urma unui asa puhoi de lume.
Si cel mai important -toata lumea are dreptul sa mearga acolo sau in viitor aici atat timp cat se comporta civilizat. Ca o s-o faca cu masina, pe jos sau cu bicicleta - e alegerea fiecaruia. Si la cat de curata e acuma Transalpina tinand cont de numarul foarte mare de "turisti" eu cred ca pana la urma ceea ce se intampla acolo se cheama simplu: progres.
Pana aici ne-au depasit o mie de masini de teren si inca pe-atatea ATV-uri. E discutabil daca e bine sau rau ce se intampla; stim cu totii ce e la Balea in varful sezonului. Pe de alta parte, acolo nu e murdaria care te-ai astepta sa fie in urma unui asa puhoi de lume.
Si cel mai important -toata lumea are dreptul sa mearga acolo sau in viitor aici atat timp cat se comporta civilizat. Ca o s-o faca cu masina, pe jos sau cu bicicleta - e alegerea fiecaruia. Si la cat de curata e acuma Transalpina tinand cont de numarul foarte mare de "turisti" eu cred ca pana la urma ceea ce se intampla acolo se cheama simplu: progres.
15km facuti; greul abia acuma urmeaza
De acii intram pe un traseu de trail running adevarat: terenul este accidentat si te obliga sa fie atent la tot pasul. Mergem pe curbe de nivel care ne permit sa alergam si sa recuperam din timpul pierdut.
Traseul tine creasta principala - in zona aceasta de Parang nu am mai fost pana acuma. Elena are o feblete cu Parangul pe care eu nu o impartasesc. Nu stiu de ce, dar mi se pare un munte rece si neprimitor.
Vrum, vrum, hai ca m-am incalzit.
Traseul tine creasta principala - in zona aceasta de Parang nu am mai fost pana acuma. Elena are o feblete cu Parangul pe care eu nu o impartasesc. Nu stiu de ce, dar mi se pare un munte rece si neprimitor.
Vrum, vrum, hai ca m-am incalzit.
Tot mergem pe creasta si tot mergem si tot mergem - parca prea mult. Dar nici nu vad in stanga lacul Calcescu asa ca presupun ca mergem bine. Ma uit pe harta, dar pentru ca nu stiu in ce punct al crestei sunt, ma uit cam degeaba.
A venit, a venit toamna
A venit, a venit toamna
Pana la urma ajungem la o momaie uriasa pe care o recunosc - da, pe bune recunosc momaia. O cheama "momaie" si suntem prieteni din liceu. Stiu ca de aici incepe coborarea catre Calcescu pe care il si vad in zare -diametral opus fata de directia din care am venit noi pe creasta. Nu-i bai, alergam azi mai mult.
Undeva in stanga e momaia. Elena se pregateste de coborare.
In timp ce dau jos bicicletele de pe masina imi ingheata mainile - parca am fi in mijlocul iernii. Degerati bine pornim la drum catre Stefanu.
Nu reusesc sub nici o forma sa-mi tin mainile pe ghidon - am manusi fara degete. Elena imi da sosetele ei si cu ele pe mana reusesc cumva sa ma tin agatat de bicicleta.
Ultimul racnet in ciclism! De la casa de moda Alf va prezentam modelul 2009-2010 la manusile de bicicleta!
Pe masura ce urcam ne incalzim
...si trebuie sa ne mai si hidratam
Ajungem repede in Saua Stefanu si aici ne odihnim putin - temperatura este deja acceptabila.
Moment unic! Imagini socante! Ceea ce vedeti este intr-adevar o harta. Iar personajul din poza sunt JE care o consulta. Ca sa am incredere in harta inainte de tura imi printez exemplare supradimensionate -de aceea arata ca un cearceaf.
Undeva in stanga e momaia. Elena se pregateste de coborare.
Zboara puiule, zboara! De-aici Elena o ia la goana. Pe coborare nu ma mai pot tine dupa ea asa ca mai fac ceva poze si filme. Genunchii?! Ce sunt aia? De ce sa doara? Dor daca nu faci nimic eventual...
Nu, acuma pe bune. Cat timp nu alerg ma inteapa ambii genunchi si merg sontac. Imi zic eu:"Na, asta e, facem pauza cateva zile". Ma duc la stadion asa in dorul lelii si incep sa fac o tura. Durerea dispare ca prin miracol. Cat timp alerg mi-e bine, cand stau ma dor. Asa ca e mai simplu: de-acuma o sa alerg intruna....
Lacul Calcescu.
Elena coborand ca bomba de cauciuc a albanezilor.
A doua zi e planificata o tura de MTB in Latoritei. Recunosc: ideea e furata de ple blog-urile celor 2 Alini (Tanase si Ciula). Ei au dat ocol masivului prin diferite parti si tot de la ei stiu ca se poate merge pe creasta. Asa ca noi planuim sa urcam azi pe Transalpina pana in Stefanu, de-acolo sa prindem creasta LAtoritei pe care sa mergem pana in Voineasa dupa care sa ne intoarcem pe asfalt prin Curmatura Vidrutelor inapoi la masina.
Dimineata e cumplit: deschid usa si in fata ei e ala din Ice Age care-si cauta ghinda. Pana si ala e inghetat. Du-te ma ! Eu pe-asa frig nu ma misc de-aici. Mancam pe-ndelete, o mai lalalim noi ceva, dar pana la urma trebuie sa ne incumetam sa pornim la drum ca azi avem cale lunga de strabatut.
Nu, acuma pe bune. Cat timp nu alerg ma inteapa ambii genunchi si merg sontac. Imi zic eu:"Na, asta e, facem pauza cateva zile". Ma duc la stadion asa in dorul lelii si incep sa fac o tura. Durerea dispare ca prin miracol. Cat timp alerg mi-e bine, cand stau ma dor. Asa ca e mai simplu: de-acuma o sa alerg intruna....
Lacul Calcescu.
S-a terminat de cava timp apa cu energizante. Am acasa un butoi cu praf izotonic pe care de zgarcit ce sunt m-am hotarat sa-l folosesc la antrenamente - doar n-o sa-l arunc dupa ce am dat o groaza de bani pe el. Are un gust infect, dar tot nu-l arunc.
Tot in nota asta - dupa ce am amestecat in apa mai multe combinatii decat au incercat alchimistii in Evul Mediu pentru a descoperi aurul am reusit sa descopar o reteta cat de cat buna: apa combinata cu praf de magneziu. Se poate bea in orice conditii si magneziul impiedica formarea crampelor. Mi-e de-ajuns: macar nu borasc de la super izotonice...
Tot in nota asta - dupa ce am amestecat in apa mai multe combinatii decat au incercat alchimistii in Evul Mediu pentru a descoperi aurul am reusit sa descopar o reteta cat de cat buna: apa combinata cu praf de magneziu. Se poate bea in orice conditii si magneziul impiedica formarea crampelor. Mi-e de-ajuns: macar nu borasc de la super izotonice...
Elena coborand ca bomba de cauciuc a albanezilor.
De la Calcescu imi mai revin si eu si acuma urmeaza o portiune foarte frumoasa: coborare abrupta pe care alerg ca in liceu. E o adevarata nebunie: sari din piatra-n piatra si trebuie sa-ti sincronizezi perfect miscarile pentru a nu calca gresit. Totul se intampla in fractiuni de secunda: exact senzatia care ne place la amandoi.
Dar se termina ce-i frumos si intram pe forestier. Si de-acuma "sensa bensina" cum auzeam la fiecare pas la Iron Bike. La mine, ca Elena n-are treaba.
Ai de capul meu! Nu se mai termina odata? Am facut scurta la piciroul stang, muschii nu ma mai asculta si alerg cu capul in piept.
Bai cat e de lung maratonul! Incredibil! Iti duce organismul la limita. Pai cum sa nu fi murit bietul grec care l-a alergat prima data?! Normal c-a murit saracul: n-avea papuci de padure, n-avea asfalt, antrenamente calculate etc. O fi fost si el un prieten bun cu Bachus care dupa ceva pahare l-a apucat eroismul sa-i anunte pe aia din Marathon ca au castigat.
Mai da' eu cu ce-am gresit?! Inca n-am baut bere...Mai e mult. Auuuu! Abia acuma ne intersectam iara cu Transalpina si Elena imi zice senina ca mai sunt "vreo 5km". 5 ce??????
Apropo, drumarii au facut peste 1km de asfalt in decursul a 6 ore asa ca la intoarcere alergam mai repede dar totusi agonizant de icnet pentru cum ma simt eu.
Au astia ceva marcaje pe drum cred ca din 20 in 20 de metri. Ma agat de numaratul lor si timpul parca curge mai repede. Ultimul kilometru si mai avem forta sa sprintam amandoi.
Gata!
Am alergat 37km. Mai avem un pic. Oricum pana la MPC nu mai alergam mai mult de 21km dintr-o bucata. Sa zicem ca cea fost mai greu din antrenamente a trecut . Hai la bere acuma.
Ba da' lung e maratonul ala!!!!!!!!!!
Detaliile tehnice ale turei de alergare:
Dar se termina ce-i frumos si intram pe forestier. Si de-acuma "sensa bensina" cum auzeam la fiecare pas la Iron Bike. La mine, ca Elena n-are treaba.
Ai de capul meu! Nu se mai termina odata? Am facut scurta la piciroul stang, muschii nu ma mai asculta si alerg cu capul in piept.
Bai cat e de lung maratonul! Incredibil! Iti duce organismul la limita. Pai cum sa nu fi murit bietul grec care l-a alergat prima data?! Normal c-a murit saracul: n-avea papuci de padure, n-avea asfalt, antrenamente calculate etc. O fi fost si el un prieten bun cu Bachus care dupa ceva pahare l-a apucat eroismul sa-i anunte pe aia din Marathon ca au castigat.
Mai da' eu cu ce-am gresit?! Inca n-am baut bere...Mai e mult. Auuuu! Abia acuma ne intersectam iara cu Transalpina si Elena imi zice senina ca mai sunt "vreo 5km". 5 ce??????
Apropo, drumarii au facut peste 1km de asfalt in decursul a 6 ore asa ca la intoarcere alergam mai repede dar totusi agonizant de icnet pentru cum ma simt eu.
Au astia ceva marcaje pe drum cred ca din 20 in 20 de metri. Ma agat de numaratul lor si timpul parca curge mai repede. Ultimul kilometru si mai avem forta sa sprintam amandoi.
Gata!
Am alergat 37km. Mai avem un pic. Oricum pana la MPC nu mai alergam mai mult de 21km dintr-o bucata. Sa zicem ca cea fost mai greu din antrenamente a trecut . Hai la bere acuma.
Ba da' lung e maratonul ala!!!!!!!!!!
Detaliile tehnice ale turei de alergare:
Noaptea o petrecem la casutele din camping-ul de la Obarsia Lotrului - ne-a ajuns experienta din noaptea trecuta, acuma vrem sa dormim. Si dupa cum se vede de pe figurile celor doi, a fost o decizie inteleapta.
Dimineata e cumplit: deschid usa si in fata ei e ala din Ice Age care-si cauta ghinda. Pana si ala e inghetat. Du-te ma ! Eu pe-asa frig nu ma misc de-aici. Mancam pe-ndelete, o mai lalalim noi ceva, dar pana la urma trebuie sa ne incumetam sa pornim la drum ca azi avem cale lunga de strabatut.
In timp ce dau jos bicicletele de pe masina imi ingheata mainile - parca am fi in mijlocul iernii. Degerati bine pornim la drum catre Stefanu.
Nu reusesc sub nici o forma sa-mi tin mainile pe ghidon - am manusi fara degete. Elena imi da sosetele ei si cu ele pe mana reusesc cumva sa ma tin agatat de bicicleta.
Ultimul racnet in ciclism! De la casa de moda Alf va prezentam modelul 2009-2010 la manusile de bicicleta!
Pe masura ce urcam ne incalzim
...si trebuie sa ne mai si hidratam
Ajungem repede in Saua Stefanu si aici ne odihnim putin - temperatura este deja acceptabila.
Moment unic! Imagini socante! Ceea ce vedeti este intr-adevar o harta. Iar personajul din poza sunt JE care o consulta. Ca sa am incredere in harta inainte de tura imi printez exemplare supradimensionate -de aceea arata ca un cearceaf.
Fi atent aici Razvi: daca nu se invarte roata e simplu: te-apuci si tragi anarhic de toate firele, daca nu merge - incepi sa indoi in stanga si dreapta, dupa un algoritm numai de tine stiut, discul de frana. Paradoxul e ca a functionat...
Ce urmeaza e...spectacol (bai ce ma enerveaza expresia asta; mai e una: "Foarte tare!", dar pe asta trebuie sa sti cum sa pui accentul ca altfel nu iese bine).
Drumul e S.U.P.E.R.B! Cum se suna imediat de iesire nu o sa vi-l descriu - orice iubitor de cicloturism (cicloturism nu neaparat MTB, atentie) este obligat sa il faca. Este Mecca trasselor cicloturistice.
Na, cu sapuniera s-ar putea sa nu va conving cat de frumos era acolo, dar chiar merita sa invartiti roata ca sa va convingeti.
Nu e reclama la Marlboro, dar sigur aia si-au facut posterele aici
Pe-un picior de plai, pe-o gura de bere. Ce se vede in zare e lacul Vidra.
Drumul e S.U.P.E.R.B! Cum se suna imediat de iesire nu o sa vi-l descriu - orice iubitor de cicloturism (cicloturism nu neaparat MTB, atentie) este obligat sa il faca. Este Mecca trasselor cicloturistice.
Na, cu sapuniera s-ar putea sa nu va conving cat de frumos era acolo, dar chiar merita sa invartiti roata ca sa va convingeti.
Nu e reclama la Marlboro, dar sigur aia si-au facut posterele aici
Pe-un picior de plai, pe-o gura de bere. Ce se vede in zare e lacul Vidra.
Drumul merge de-a lungul crestei (pe partea sudica a ei) si are foarte mici diferente de nivel. Este practicabil si cu masina, dar din fericire pe-aici nu erau multi motorizati. Lasi bicicleta sa curga, mai dai din cand in cand cate o pedala si in rest te bucuri de peisaj.
Noi ne-am bucurat asa de mult timp de 15km din saua Stefanu incat din nou nu stim unde suntem. Razvan hotaraste ca e mai sigur pentru el sa se intoarca pe unde a venit. Noi continuam mai departe pe creasta in cautarea unui drum care sa coboare in stanga catre soseaua care se vede destul de bine de aici de sus. Nu mai vrem sa mergem pana in Voineasa pentru a scuti ceva din intoarcerea pe sosea.
Si nu numai acesta e motivul: nu ne doare nimic, dar tura de ieri ne-a secatuit efectiv de puteri. Abia pedalam azi. Dam sa murim la fiecare pedala, asa ca o scurtatura care sa ne duca in vale ar fi binevenita.
O ultima urcare - aici banuim ca e punctul maxim pe unde trece drumul, aproape 200m altitudine
Noi ne-am bucurat asa de mult timp de 15km din saua Stefanu incat din nou nu stim unde suntem. Razvan hotaraste ca e mai sigur pentru el sa se intoarca pe unde a venit. Noi continuam mai departe pe creasta in cautarea unui drum care sa coboare in stanga catre soseaua care se vede destul de bine de aici de sus. Nu mai vrem sa mergem pana in Voineasa pentru a scuti ceva din intoarcerea pe sosea.
Si nu numai acesta e motivul: nu ne doare nimic, dar tura de ieri ne-a secatuit efectiv de puteri. Abia pedalam azi. Dam sa murim la fiecare pedala, asa ca o scurtatura care sa ne duca in vale ar fi binevenita.
O ultima urcare - aici banuim ca e punctul maxim pe unde trece drumul, aproape 200m altitudine
Ca de obicei, in punctele in care nu stim in ce directie s-o luam apara oamenii care ne indruma. Asa evitam sa ajungem in Oltenia pe partea sudica a Latoritei si la mama naibii fata de masina. Asta se intampla in Plaiul Poienilor si astfel avem din nou un punct de reper de care sa ne agatam pentru a vedea unde suntem pe harta.
Nu mult mi departe ne intalnim cu un om calare care ne spune ca exista drumul pe care-l cautam noi...peste 50m. Daca nu dadeam de om, sigur treceam de drumul care abia se vedea cum se desprinde din creasta.
Cum a fost coborarea? Va puteti face o imagine urmarind filmuletul de mai jos (acolo e surpinsa intreaga tura de bike, iar la final partea de coborare).
Nu mult mi departe ne intalnim cu un om calare care ne spune ca exista drumul pe care-l cautam noi...peste 50m. Daca nu dadeam de om, sigur treceam de drumul care abia se vedea cum se desprinde din creasta.
Cum a fost coborarea? Va puteti face o imagine urmarind filmuletul de mai jos (acolo e surpinsa intreaga tura de bike, iar la final partea de coborare).
Ajunsi la sosea ne inhamam la urcarea spre Curmatura Vidrutelor care mi s-a parut cumplita. Doar 6km si o diferenta de nivel de doar 400m. Da, dar fa-i astia dupa ce ai alergat ca dementul 37km cu o zi inainte si sa vezi ce fain e...
In sfarsit in Curmatura. De aici se coboara pana in coada lacului Vidra. Urmeaa 17km de ocol pe conturul lacului. Drumul e prin padure si chiar daca e soasea, e un drum placut si relaxant. Asta pana la borna kilometrica pe care scria: "Obarsia Lotrului 5km".
Acolo a inceput ruperea de nori. Instantaneu suntem facuti ciuciulete. Mai da si un pic de grindina ca sa fie treaba treaba. Dar sunt numai 5km si aia de sosea asa ca nu ne deranjeaza foarte mult. Uzi din cap pana-n picioare ajungem la masina unde ne intalnim cu Razvan si pronim in tromba spre casa.
Detaliile tehnice ale turei de MTB:
Ne vedem in deceniul urmator.
Batranul Alf.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
