Social Icons

Doamne ah...

Data: 12.09.09 - 13.09.09
Particpanti: Elena, Alex, Razvan
Locatie: Parang, Latoritei
Poze aici!

Filme:
Trail running: Youtube
MTB: Youtube

E ultima tura din deceniul acesta pentru mine. Schimb prefixul si asta ma enerveaza la culme. Asa ca o sa fug, o sa ma dau cu bicicleta o sa vizitez tari indepartate, o sa...toate intr-o goana nebuna ca macar daca nu pot da timpul inapoi sau sa-l fac sa stea locului, atunci sa traiesc fiecare secunda la intensitate maxima. Mai 30 de ani asa si promit ca dupa aceea ma odihnesc...Nu o sa ma opresc, doar o sa ma odihnesc...



Poza n-are legatura cu blog-ul - dar asa vreau sa-mi aduc aminte de mine -un luptator, un finisher.

In planning scrie ca trebuie sa alergam 35km. Personal am facut asta saptamana trecuta si nu sunt foarte dornic sa repet experienta. Dar e randul Elenei sa incerce. Initial ne gandim la ceva aproape de casa: cheile Nerei sau Muntii Zarandului. Asa ca in ultimul moment ne hotaram sa mergem in Parang.

E o tura speciala. Cu noi vine Razvan. De mult, pierdute in negura timpului, amintirile se trezesc la viata. Impreuna am mers la munte inca din liceu. Prima mea tura de iarna, prima data in Piatra Craiului, primele ture lungi - toate sunt legate de Razvan. Nu ne-am mai intalnit de mult, iar pe munte nu am mai fost din facultate.

Povestile se tin lant in masina in drum spre Obarsia Lotrului. Imboldit de Razvan se contureaza ideea pentru 2010 - Cambodgia, Laos, Vietnam/Thailanda. Si incet, incet, cuiul incepe sa-si faca loc...

Pe la 2 noaptea ajungem in Obarsia Lotrului unde descoperim ca n-avem saci de dormit. Asta n-ar fi foarte trist daca afara n-ar fi inceput glaciatiunea. Noaptea care urmeaza se rezuma la a ne tine unul pe altul in brate si a astepta soarele mantuitor.

Pe la 7 pamantul incepe sa se cutremure la propriu - prima senzatie e ca e un seism. Nu e decat o masina care taseaza drumul de pe Transalpina.

Iesim din cort si incepem sa ne incalzim. Siruri interminabile de camioane, excavatoare si tot felul de utilaje grele trec pe langa noi. Nu va puteti imagina in ce ritm se lucreaza la asfaltarea Transalpina. Toate utilajele din Romania sunt aici. Se lucreaza intr-un ritm nebun - nici nu e de mirare ca celelalte drumuri sunt varza -toata forta de lucru e concentrata aici.



O dimineata morocanoasa dupa o noapte geroasa.

N-am reusit sa ne odihnim prea bine, dar daca tot am venit pana aici trecem la planificarea turei: o sa alergam pe Transalpina pana in pasul Urdele, de-acolo o luam pe creasta Parangului, coboram pe la lacul Calcescu si ne intoarcem pe Transalpina inapoi la masina. Razvan o sa ne urmareasca cu bicicleta pe portiunea de drum forestier.



Pregatiri de plecare nu foarte hotarate

Incepem alergarea pe forestier, dupa aceea ajungem pe portiuni deja asfaltate pentru ca dupa ce trecem pe podul de peste Lotru sa avem in sfarsit liniste - pana aici s-a ajuns deocamdata cu modernizarea.

Ii spun de la inceput Elenei ca o sa am nevoie de cel putin 8km pentru a-mi intra in ritm. Ideea e ca nu am prea multa tragere de inima mai ales dupa week-end-ul trecut. Drumul e ideal pentru trail running pana intr-un punct. Adica pana cand serpentuinele devin suficient de stranse si panta destul de abrupta pentru a transforma alergatul in mars.

Am observat ca e mult mai odihnitor sa mergi repede decat sa te chinui sa alergi - ritmul e acelasi in cazul nostru.



Sapuniera noastra nu e ca SLR-ul, dar face filme bune. Vine ea iarna si atunci ma intorc la batranul EOS...

Alerg bine pana la iesirea din padure si am ceva avans fata de coechipierii mei. Dar ca de fiecare data se intampla "momentul Elena". Ea porneste slab, continua asa o buna bucata - n-are chef, e imubfnata, nu-i convine mai stiu eu ce. Dar trec X km si se intra in regim de anduranta si atunci lucrurile se schimba: nici sa ma chinui nu pot sa merg mult mai repede ca ea.

Acelasi lucru se intampla prin zona sei Stefanu: de aici alergam/marsam cot la cot. Si pe masura ce eu incep sa obosesc, ea pare ca acuma abia se incalzeste.


Saua Stefanu -pe fundal se vede creasta Latoritei unde vom pedala maine

Inca 200m altitudine (grei pentru mine) si ne aflam pe varful dinainte de pasul Urdele (mi-e lene sa vad pe harta cum se cheama). Intuitia ne spune ca nu are rost sa coboram si sa urcam dupa aceea in creasta - vom lua creasta chiar de aici. Aici ne despartim si de Razvan.

Pana aici ne-au depasit o mie de masini de teren si inca pe-atatea ATV-uri. E discutabil daca e bine sau rau ce se intampla; stim cu totii ce e la Balea in varful sezonului. Pe de alta parte, acolo nu e murdaria care te-ai astepta sa fie in urma unui asa puhoi de lume.

Si cel mai important -toata lumea are dreptul sa mearga acolo sau in viitor aici atat timp cat se comporta civilizat. Ca o s-o faca cu masina, pe jos sau cu bicicleta - e alegerea fiecaruia. Si la cat de curata e acuma Transalpina tinand cont de numarul foarte mare de "turisti" eu cred ca pana la urma ceea ce se intampla acolo se cheama simplu: progres.



15km facuti; greul abia acuma urmeaza

De acii intram pe un traseu de trail running adevarat: terenul este accidentat si te obliga sa fie atent la tot pasul. Mergem pe curbe de nivel care ne permit sa alergam si sa recuperam din timpul pierdut.

Traseul tine creasta principala - in zona aceasta de Parang nu am mai fost pana acuma. Elena are o feblete cu Parangul pe care eu nu o impartasesc. Nu stiu de ce, dar mi se pare un munte rece si neprimitor.


Vrum, vrum, hai ca m-am incalzit.

Tot mergem pe creasta si tot mergem si tot mergem - parca prea mult. Dar nici nu vad in stanga lacul Calcescu asa ca presupun ca mergem bine. Ma uit pe harta, dar pentru ca nu stiu in ce punct al crestei sunt, ma uit cam degeaba.


A venit, a venit toamna

Pana la urma ajungem la o momaie uriasa pe care o recunosc - da, pe bune recunosc momaia. O cheama "momaie" si suntem prieteni din liceu. Stiu ca de aici incepe coborarea catre Calcescu pe care il si vad in zare -diametral opus fata de directia din care am venit noi pe creasta. Nu-i bai, alergam azi mai mult.


Undeva in stanga e momaia. Elena se pregateste de coborare.

Zboara puiule, zboara! De-aici Elena o ia la goana. Pe coborare nu ma mai pot tine dupa ea asa ca mai fac ceva poze si filme. Genunchii?! Ce sunt aia? De ce sa doara? Dor daca nu faci nimic eventual...

Nu, acuma pe bune. Cat timp nu alerg ma inteapa ambii genunchi si merg sontac. Imi zic eu:"Na, asta e, facem pauza cateva zile". Ma duc la stadion asa in dorul lelii si incep sa fac o tura. Durerea dispare ca prin miracol. Cat timp alerg mi-e bine, cand stau ma dor. Asa ca e mai simplu: de-acuma o sa alerg intruna....


Lacul Calcescu.

S-a terminat de cava timp apa cu energizante. Am acasa un butoi cu praf izotonic pe care de zgarcit ce sunt m-am hotarat sa-l folosesc la antrenamente - doar n-o sa-l arunc dupa ce am dat o groaza de bani pe el. Are un gust infect, dar tot nu-l arunc.

Tot in nota asta - dupa ce am amestecat in apa mai multe combinatii decat au incercat alchimistii in Evul Mediu pentru a descoperi aurul am reusit sa descopar o reteta cat de cat buna: apa combinata cu praf de magneziu. Se poate bea in orice conditii si magneziul impiedica formarea crampelor. Mi-e de-ajuns: macar nu borasc de la super izotonice...


Elena coborand ca bomba de cauciuc a albanezilor.

De la Calcescu imi mai revin si eu si acuma urmeaza o portiune foarte frumoasa: coborare abrupta pe care alerg ca in liceu. E o adevarata nebunie: sari din piatra-n piatra si trebuie sa-ti sincronizezi perfect miscarile pentru a nu calca gresit. Totul se intampla in fractiuni de secunda: exact senzatia care ne place la amandoi.

Dar se termina ce-i frumos si intram pe forestier. Si de-acuma "sensa bensina" cum auzeam la fiecare pas la Iron Bike. La mine, ca Elena n-are treaba.

Ai de capul meu! Nu se mai termina odata? Am facut scurta la piciroul stang, muschii nu ma mai asculta si alerg cu capul in piept.

Bai cat e de lung maratonul! Incredibil! Iti duce organismul la limita. Pai cum sa nu fi murit bietul grec care l-a alergat prima data?! Normal c-a murit saracul: n-avea papuci de padure, n-avea asfalt, antrenamente calculate etc. O fi fost si el un prieten bun cu Bachus care dupa ceva pahare l-a apucat eroismul sa-i anunte pe aia din Marathon ca au castigat.

Mai da' eu cu ce-am gresit?! Inca n-am baut bere...Mai e mult. Auuuu! Abia acuma ne intersectam iara cu Transalpina si Elena imi zice senina ca mai sunt "vreo 5km". 5 ce??????

Apropo, drumarii au facut peste 1km de asfalt in decursul a 6 ore asa ca la intoarcere alergam mai repede dar totusi agonizant de icnet pentru cum ma simt eu.

Au astia ceva marcaje pe drum cred ca din 20 in 20 de metri. Ma agat de numaratul lor si timpul parca curge mai repede. Ultimul kilometru si mai avem forta sa sprintam amandoi.

Gata!

Am alergat 37km. Mai avem un pic. Oricum pana la MPC nu mai alergam mai mult de 21km dintr-o bucata. Sa zicem ca cea fost mai greu din antrenamente a trecut . Hai la bere acuma.

Ba da' lung e maratonul ala!!!!!!!!!!

Detaliile tehnice ale turei de alergare:







Noaptea o petrecem la casutele din camping-ul de la Obarsia Lotrului - ne-a ajuns experienta din noaptea trecuta, acuma vrem sa dormim. Si dupa cum se vede de pe figurile celor doi, a fost o decizie inteleapta.

A doua zi e planificata o tura de MTB in Latoritei. Recunosc: ideea e furata de ple blog-urile celor 2 Alini (Tanase si Ciula). Ei au dat ocol masivului prin diferite parti si tot de la ei stiu ca se poate merge pe creasta. Asa ca noi planuim sa urcam azi pe Transalpina pana in Stefanu, de-acolo sa prindem creasta LAtoritei pe care sa mergem pana in Voineasa dupa care sa ne intoarcem pe asfalt prin Curmatura Vidrutelor inapoi la masina.

Dimineata e cumplit: deschid usa si in fata ei e ala din Ice Age care-si cauta ghinda. Pana si ala e inghetat. Du-te ma ! Eu pe-asa frig nu ma misc de-aici. Mancam pe-ndelete, o mai lalalim noi ceva, dar pana la urma trebuie sa ne incumetam sa pornim la drum ca azi avem cale lunga de strabatut.

In timp ce dau jos bicicletele de pe masina imi ingheata mainile - parca am fi in mijlocul iernii. Degerati bine pornim la drum catre Stefanu.

Nu reusesc sub nici o forma sa-mi tin mainile pe ghidon - am manusi fara degete. Elena imi da sosetele ei si cu ele pe mana reusesc cumva sa ma tin agatat de bicicleta.


Ultimul racnet in ciclism! De la casa de moda Alf va prezentam modelul 2009-2010 la manusile de bicicleta!


Pe masura ce urcam ne incalzim


...si trebuie sa ne mai si hidratam

Ajungem repede in Saua Stefanu si aici ne odihnim putin - temperatura este deja acceptabila.


Moment unic! Imagini socante! Ceea ce vedeti este intr-adevar o harta. Iar personajul din poza sunt JE care o consulta. Ca sa am incredere in harta inainte de tura imi printez exemplare supradimensionate -de aceea arata ca un cearceaf.



Fi atent aici Razvi: daca nu se invarte roata e simplu: te-apuci si tragi anarhic de toate firele, daca nu merge - incepi sa indoi in stanga si dreapta, dupa un algoritm numai de tine stiut, discul de frana. Paradoxul e ca a functionat...

Ce urmeaza e...spectacol (bai ce ma enerveaza expresia asta; mai e una: "Foarte tare!", dar pe asta trebuie sa sti cum sa pui accentul ca altfel nu iese bine).

Drumul e S.U.P.E.R.B! Cum se suna imediat de iesire nu o sa vi-l descriu - orice iubitor de cicloturism (cicloturism nu neaparat MTB, atentie) este obligat sa il faca. Este Mecca trasselor cicloturistice.


Na, cu sapuniera s-ar putea sa nu va conving cat de frumos era acolo, dar chiar merita sa invartiti roata ca sa va convingeti.


Nu e reclama la Marlboro, dar sigur aia si-au facut posterele aici


Pe-un picior de plai, pe-o gura de bere. Ce se vede in zare e lacul Vidra.

Drumul merge de-a lungul crestei (pe partea sudica a ei) si are foarte mici diferente de nivel. Este practicabil si cu masina, dar din fericire pe-aici nu erau multi motorizati. Lasi bicicleta sa curga, mai dai din cand in cand cate o pedala si in rest te bucuri de peisaj.

Noi ne-am bucurat asa de mult timp de 15km din saua Stefanu incat din nou nu stim unde suntem. Razvan hotaraste ca e mai sigur pentru el sa se intoarca pe unde a venit. Noi continuam mai departe pe creasta in cautarea unui drum care sa coboare in stanga catre soseaua care se vede destul de bine de aici de sus. Nu mai vrem sa mergem pana in Voineasa pentru a scuti ceva din intoarcerea pe sosea.

Si nu numai acesta e motivul: nu ne doare nimic, dar tura de ieri ne-a secatuit efectiv de puteri. Abia pedalam azi. Dam sa murim la fiecare pedala, asa ca o scurtatura care sa ne duca in vale ar fi binevenita.


O ultima urcare - aici banuim ca e punctul maxim pe unde trece drumul, aproape 200m altitudine

Ca de obicei, in punctele in care nu stim in ce directie s-o luam apara oamenii care ne indruma. Asa evitam sa ajungem in Oltenia pe partea sudica a Latoritei si la mama naibii fata de masina. Asta se intampla in Plaiul Poienilor si astfel avem din nou un punct de reper de care sa ne agatam pentru a vedea unde suntem pe harta.

Nu mult mi departe ne intalnim cu un om calare care ne spune ca exista drumul pe care-l cautam noi...peste 50m. Daca nu dadeam de om, sigur treceam de drumul care abia se vedea cum se desprinde din creasta.



Cum a fost coborarea? Va puteti face o imagine urmarind filmuletul de mai jos (acolo e surpinsa intreaga tura de bike, iar la final partea de coborare).

http://www.youtube.com/watch?v=Vb7Z7CDAe2Q&fmt=18

Ajunsi la sosea ne inhamam la urcarea spre Curmatura Vidrutelor care mi s-a parut cumplita. Doar 6km si o diferenta de nivel de doar 400m. Da, dar fa-i astia dupa ce ai alergat ca dementul 37km cu o zi inainte si sa vezi ce fain e...

In sfarsit in Curmatura. De aici se coboara pana in coada lacului Vidra. Urmeaa 17km de ocol pe conturul lacului. Drumul e prin padure si chiar daca e soasea, e un drum placut si relaxant. Asta pana la borna kilometrica pe care scria: "Obarsia Lotrului 5km".

Acolo a inceput ruperea de nori. Instantaneu suntem facuti ciuciulete. Mai da si un pic de grindina ca sa fie treaba treaba. Dar sunt numai 5km si aia de sosea asa ca nu ne deranjeaza foarte mult. Uzi din cap pana-n picioare ajungem la masina unde ne intalnim cu Razvan si pronim in tromba spre casa.

Detaliile tehnice ale turei de MTB:





Ne vedem in deceniul urmator.
Batranul Alf.

17 comentarii:

addatwork spunea...

mai, faceti si voi un post tehnic, gen ce biciclete, ce scule luati cu voi, ce camere, cauciucuri folositi, ce e musai sa ai cu tine, ce nu, ce echipament etc.

foarte frumoase turele, la multi ani.

Veronica spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Veronica spunea...

"O cheama "momaie" si suntem prieteni din liceu. " Seweet :)

Sapuniera ta e mai buna decat cutia mea de chibrituri, so stai linistit, se vede frumos. :)

Echipament de criza: sosete in loc de manusi si pungi in loc de overshoes :P

Cristi Trandafir spunea...

La multi ani batrane Alf!! multa sanatate si tot ce iti doresti...bla bla bla bala

Faina tura ca d eobicei insa nu te mai laud ca parca vad ca te plictisesc.....bla bla bla bala

Buna cererea formulata anterior cu prezentarea echipamentului...pe mine m-ar interesa "tool-ul" pe care il folosesti cand faci traseele pe google earth...este cumva un Suunto? x10 cumva ? daca poti oferi un review la ce "tool" ai ar fi super.

Numai bine,
CristiT

Lucian spunea...

La multi ani! Sa stii ca dupa varsta de 30 de ani atingi maturitatea necesara acestui gen de competitii.
Apropo, bietul grec de la Marathon a murit in urma ranilor capatete in razboi si nu datorita celor 39 km(intersant ca distanta de la locul bataliei pana la Atena e de 39 km; englezii au facut-o de 42 si ceva prin 1896 cred). Tipul era antrenat(asa ca voi) si mai alergase distante similare...
Spor la antrenamente si succes la maratonul Pietrei Craiului.

Lucian spunea...

Mea culpa!
In 1896 au fost jocurile olimpice din Grecia. Atunci a castigat un cioban grec(Spyros) in 2 ore 58 min si 50 sec. Interesant ca in 1936 a facut parte din delegatia Greciei la jocurile olimpice de la Berlin(a purtat drapelul) si i-a inmanat o cununa cu lauri lui Hitler.
In 1908 cu ocazia jocurilor olimpice de la Londra s-a alergat proba de maraton de la castelul Windsor la stadionul din vestul orasului White City si atunci au fost 42 km si cateva sute de metri si de atunci a ramas asa.
Dupa batalia cu persii de la Marathon a fost desemnat Philipide sa dea vestea locuitorilor Atenei care asteptau vesti despre soarta razboiului. Intre timp tipul mai facuse pe curieru de cateva ori intre Atena si Sparta care sunt situate la o distanta de peste 160 km...asa ca pt el 39 km cat sunt din satul Marathon pana in Atena erau floare la ureche....de fapt cum o sa fie si pt voi maratonul din Piatra Craiului.

Ruxache spunea...

hehe, si eu am fost cu bicicleta in Latoritei, cu gandul sa ajungem in Transalpina. numai ca nu ne-a iesit, am urcat pana la lacul Galbenu si inca putin, dar era poteca mai departe asa de rupa in 2 ca a trebuit sa facem cale intoarsa.

snowrider spunea...

La multi ani si la cat mai multe ture si concirsuri :D f faina poveste si filmulete...multa bafta hoinarilor

Hoinarii spunea...

@Cristi:
E vorba de Forerunner 305 de la Garmin. E o jucarie care ne-a placut foarte mult si care stie sa faca o gramda de chestii: are dimensiunile unui ceas, senzor GPS, o sumedenie de moduri de antrenament, etc.

@Lucian:
Multumim de informatii si de istoria retospectiva a maratonului. Nu o sa fie usor la MPC

Adi spunea...

La multi ani!

Ai putea sa ne dai si noua KML-ul (sau ce fisier face Garmin-ul si merge incarcat in Google Earth)? :)

Multumim.

(daca nu il uploadezi undeva, poti folosi bandarosie AT gmail PUNCT com)

Adi spunea...

Nu mai trebuie, m-am descurcat. Am gasit ceva foarte similar aici: bikemap.net

Cristi Trandafir spunea...

am notat....
multzam de informatie :)

Hoinarii spunea...

Daca doreste cineva kml-urile dati un semn si vi le trimit.

Caba Dan spunea...

La multi ani barbate!
Timpul trece pentru toti, dar experientele traite vor ramane tinere si ne impulsiona pentru cele viitoare. Faina tura! Ne vedem al Cluj!

Alin spunea...

Ma bucur ca v-am facut pofta :)

Intr-adevar e superb... noi am fugit din creasta ca era nasol cu vremea, si-n plus aveam eu o problema cu poteca aia (sa cobor pe ea la lacul galben).

Stiti ca se poate cobora din creasta direct in Curmatura Vidrutei? Scutesti urcarea aia agonizanta pe asfalt... de Rusalii pe acolo si noi ne-am dat sufletul, dar aveam deja 200km facuti... pana acolo :) ... Nu am fost pe drumul ala, dar se vede din cer, The Magic Eye face treaba foarte buna.

Hoinarii spunea...

Salut Alin! Banuiam de pe harta ca se poate cobotra direct in Curmatura, dar cumva am incercat sa evitam asta pentru a lungi tura. Pe fondul oboselii din ziua anterioara, n-am lungit-o noi foarte mult si in plus am gasit o coborare superba (tehnica) care ne-a scos in sosea

Data viitoare o sa incercam sa facem creasta si sa ne intoarcem pe la lacul Galben

AdiM spunea...

Salut,
Daca puteti sa scrieti un post ceva sfaturi pentru incepatori, de exemplu de unde se poate cumpara o bicicleta ok in Timisoara (cu garantie, rezistenta si nu foarte scumpa), ce echipamente sunt ok, chestii tehnice, etc.