Maros 2009

Data: 28.09.09
Participanti: Elena, Bitza, Alex
Locatie: Gilau
Poze cu multumiri de la: Westend si Andreea: aici . Toate pozele de mai jos le apartin.

Si acesta ar fi trebuit sa fie un blog scurt si concis, dar am reusit sa inventez din nou ceva...

Avem niste obligatii si nu putem pleca decat sambata catre Gilau. Seara suntem in Gilau unde ne intalnim cu restul trupei: Pantani, Florin, etc. Mergem sa ne inscriem - cunoscutii ne inspaimanta - unii au stat aproape 1 ora si jumatate la coada la inscrieri. Noi suntem ceva mai norocosi si dupa 20 de minute ne afalam printre cei inscrisi.

Pentru concursul acesta sunt montat. Super motivat. Ultimul maraton de MTB de anul acesta. Si imi pun in gand sa trag ca lumea - cum nu am mai facut de mult timp.

Duminica diminteata incep cu....ce avea sa fie inceputul sfarsitului. Bag o cafea in mine -am nevoie de cofeina pentru un start in forta.

Ne prezentam la complexul Gilau unde deja incepuse viermuiala dinaintea startului. Patita cu Geiger-ul, Elena se duce de data asta in fata.

De prisos sa mai spun ca toti 3 suntem la 80km. Stiu traseul de anul trecut - personal nu sunt fan a lui. E un traseu de viteza, foarte putin tehnic, unde eu nu am mari sanse de un loc mai bun deoarece nu am forta sa trag. Concurentii mei directi si in special Bitza sunt mai avantajati aici.

Alex si Bitza

Nu am frana pe fata. Nu am apucat si nici nu am vrut s-o mai fac. O sa-mi iau alta bicicleta -asta a fost ultima ei tura. Si mai stiu de la Geiger (unde chiar era tehnic traseul) ca epoate cobora si numai cu spatele...

Am crezut c-o sa am emotii -nu am; doar indarjire. O sa trag !

Mai bag un energizant exact inainte de start. Urmeaza 25km de urcare bruta rupti in doua portiuni. Urcare pe forestier, asa ca am sansa sa depasesc concurentii.



Startul il iau impreuna cu Bitza dupa care urmeaza o portiune scurta de asfalt la finalul careia incepem urcarea propriu zisa. Forestierul e bun si fac slalom printre cei din fata mea. Bitza e fix in spatele meu si asta nu-mi place. Ma uit pe profil si ideea e ca trebuie sa scap de el pe urcare, altfel nu mai am nici o sansa.

Doua pedale, o flegma. Doua pedale, o flegma. Si cate un strigat de incurajare. Nu ma mai intereseaza ca depasesc o armata de concurenti (ma rog, majoritatea de la 50km...) vreau doar sa maresc distanta fata de Bitza. Toate porcariile bagate in mine isi fac efectul si trrag cu mult peste ce am facut in ultimul timp.
Curgea sudoarea din mine ca apa din arteziana, stau cu capul in pamant si imping nervos in pedala. Se termina cei 25km de urcare si simt primele efecte ale supra efortului. Eram pregatit de la start pentru momentul acesta asa ca acuma mai adaug si un Activator peste ciorba de energizante.

Urmeaza coborare. Full speed. E si simplu cand nu ai frana pe fata - daca franezi spatele risti sa derapezi asa ca nu prea ai multe optiuni - lasi bicicleta sa curga la vale. Intr0un nor de praf termin prima coborare si ma ihnam la urmatoarea urcare.

Vreo 6km din nou de forestier. Ne-am despartit deja de traseul de 50 si acuma sunt destul de singur pe traseu. Am reusit sa scap de Bitza de ceva timp si tocmai de-aia trebuie sa trag cat mai tare acuma - pe final e panta domoala si acolo nu am nici o sansa in fata lui. Mai mult, il prind din urma pe Zaco (Omul Negru).

De asemenea, la baza urcarii ma intalnesc cu prietenul meu de la Geiger (tot uit cum il cheama) care statea linistit si manca mere - cand trecuse prin punctul de alimentare nu era nimeni acolo, asa ca nu apucase sa se hidrateze.

Impreuna cu el incepem urcarea. Nu am retinut foarte multe din traseu si nici nu eram interesat de asa ceva - de data asta nu am venit sa admir peisajul. Pe Zaco nu am cum sa-l prind pe urcare - merge incredibil la deal. Coborarea e sansa mea.

Ajunegm repede in varful urcarii la punctul de alimentare. Si aici imi dau seama ca ceva nu functioneaza cum trebuie. Nu mai reusesc sa imi controlez respiratia. Afara sunt 20 si ceva de grade si eu am frisoane de frig. Burta mi-e varza si gatul uscat. Si mai grav e ca picioarele incep sa nu ma asculte.

Stiu bine toate simptomele astea. Vin din amintirile de acuma cativa ani cand crizele de epuizare mi se parea ca erau un scop in sine. Doar ca in ultimul timp am renuntat la a ma delecta cu asa ceva si nici nu aveam de gand sa reexperimtez senzatiile.

Stiu ca e prea tarziu acuma ca sa ma mai refac. Nu mai pot sa manac nimic asa ca nu ama alta idee mai creata decat sa mai iau un Activator si sa ma rog sa nu ma stoarca complet de energie.

O portiune de plat si dupa aia iara coborare. Il depasesc pe Zaco si dupa aceea ne schimbam pozitiile recpiroc de cateva ori. De la start am fost intr-o stare de surescitare maxima. Am coborat dincolo de orice limita a controlului.

Asa ma trezesc si cu prima pana. Nu am timp sa ma enervez. Trebuie sa termin pana inainte sa ma depaseasca Zaco cu prea mult timp. Asa ca lucrez frenetic. Ma ajunge si ma intreaba polititcos daca am nevoie de ceva. Montez roata si pornesc repede la vale. Trebuie sa-l ajung.

O bucata buna de forestier. Viteza medie. Un fagas pietros brasdeaza drumul. Il vad de departe si ma hotarasc sa franez din timp pentru a lua curba scurt. Derapeaza spatele, zbor peste bicicleta si aterizez cu rotula dreapta in bolovan.

Mii de ace imi sageteaza piciroul. Sar sus si incep sa topai de durere. E acelasi genunchi ca la Geiger. Imi trebuie minute bune pana imi revin.

Reusesc intr-un final sa ma urc in sa si sa cobor pana la asfalt.Aici pe plat imi dau seama ca situatia e nasoala: nu mai pot pedala. Piciorul nu se mai flexeaza fara sa ma doara ingrozitor. Ma tarasc pana la baza urcarii de pe Pape. E cea mai dificila portiune din traseu: o urcare de 3km dar foarte abrupta. Aici ar fi trebuit sa trag ca sa inchei cu bine concursul.

Doar ca acuma datele s-au schimbat radical: deja pe sosea au inceput sa ma ajunga din spate concurenti ceea ce in general nu se intampla. Apare si Bitza intr-un grup de 3 ciclisti.

Nasol e ca nu e numai genunchiul: s-a terminat efectul ultimului Activator si s-au terminat si toate rezervele mele de energie. Crampele imi dau tarcoale si nu mai pot sa stau in sa. Sunt stors. La propriu: cum storci o lamaie. Nu a mai ramas nici un pic de vlaga in mine. Mi-am facut-o singur, nimeni nu e de vina: plus ca stiam ca se poate intampla asa.

Nu mai vreau decat sa dorm; sa ma asez pe un tapsan si sa dorm. E clar ca nu pot urca pe bicicleta asa ca fac ce stiu mai bine: push bike. Si aici am probleme: dupa 100, 200m trebuie sa ma opresc fiindca am respiratia aritmica. Genunchiul a cedat complet intre timp.

Totusi pana in varf nu reusesc sa ma depaseasca decat 2 concurenti. De aici ar trebui sa urmeze coborare - doar ca e ceva palt. Oriunde era o portiune de urcare fie si abia sesizabila, trebuia sa ma dau jos de pe bicicleta: nu pot pedala nicicum cu genunchiul asa.

Ajung sa merg pe jos pe portiuni pe care s-ar fi mers si cu 25km pe ora. Coborarea nu mai mai intereseaza - las bicicleta sa curga la vale. oricum ce era mai rau s-a intamplat deja.

Sosea, un forestier numai bun de sprintat care inconjoara lacul Gilau si eu sunt sontac pe langa bicicleta. Mai am 7km agonizanti. Incep sa treaca concurentii pe langa mine. Asta e...

Birui pe jos, frant de oboseala si ultima urcare dupa care ma las sa ma scurg ultimii 2km pana la linia de sosire.

Dupa ceva emotii vine si Elena. E pe locul 3 la categoria fete 80km. Bravo Panda! A terminat frumos sezonul 2009 de maratoane de MTB. Felicitari si vine imediat si bicicleta cadou.

Podium 80km femei.

Maus (locul I) - veterani 80km

Fratii Manea pe podium

Resitenii: Dani(locul I) si George (loculIII) - 50km

Stam la premiere - aici o sa mai spun doar ca Maus a luat locul 1 la peste 35ani 80km. Rares e pe locul 2 la 50km. Resitenii Dani si George locul I si II la 50 km juniori. Felicitari!

Dimineata devreme suntem in Timisoara.

Despre organizare - parere personala:
- imbulzeala mult prea mare la inscriere
- punctele de alimentare slab echipate (sau lipsa daca ma iau dupa unii concurenti)
- inadvertente in clasament.
Da, m-am obisnuit sa stau cu cip-ul pe picior, sa am festin in checkpoint-uri si rezultate instant. Poate sunt eu mai comod...

Acuma sunt linistit - probabil de la Mydocalm, Omez si Nurofen. Sansele de a particpa (eu, Elena a scapat nevatamata) la MPC sunt undeva la 1%. Oricum a fost o perioada de antrenamente foarte frumoasa asa ca nu prea regret.

Citatul turei @Elena
“He who risks and fails can be forgiven. He who never risks and never fails is a failure in his whole being.” Paul Tillich