Indonesia - Bali (Ubud)

Data: 10.09.2010 - 11.10.2010
Participanti: Elena si Alex
Locatie: Indonesia
Poze: Ubud
Filme: mai un pic de rabdare...

Cei din Bali nu au un cuvant pentru "arta" sau "artist". Asta deoarece, traditional, arta nu era vazuta ca ceva ce sa fie pretuit in sine. Creatiile erau produse exclusiv pentru temple.

Lucrurile s-au schimbat dupa boom-ul turistic. Mii de ateliere artistice sunt inghesuite in toate cotloanele. Chiar daca majoritatea creatiilor sunt simple suveniruri sau reproduceri puerile, poti sa gasesti si adevarate capodopere executate cu multa migala. Cred ca obiectele din poza de mai sus se incadreaza la suveniruri.

Pictura, sculpura in lemn, os, piatra, dansurile elaborate, muzica traditionala, acuma fiecare activitate din Bali este o forma de arta.


Hoardele de turisti se plictisesc inevitabil de plajele supraaglomerate si vor sa mai faca si altceva. Nu am descoperit noi gaura de la macaroana si am venit cu ideea de a fugi de aglomeratie si de a gusta putin din viata traditionala. Nu suntem cu nimic mai speciali, si majoritatea celor care vin in Bali pentru renumitele plaje pana la urma ajung sa iasa din carapacea statiunilor si vor sa vada altceva.

Asa s-a nascut Ubud. De fapt el era acolo cu mult inainte ca primul european sa fi pus piciorul aici. Dar probabil era complet diferit de cel de acuma. Acuma a devenit un chei al Senei sau mai degraba un Montmarte - locul unde s-au adunat toti artistii din zona.

Este o piata uriasa de suveniruri, tablouri, sculpuri, SPA-uri, saloane de masaj, teatre. Este ceea ce se vinde ca viata traditionala. N-ar trebui sa privesc lucrurile asa de superior. Adevarul este ca am vazut nenumarate obiecte care pentru ochiul nostru profan au parut a fi adevarate minunatii artistice.De exemplu zeitatea de mai sus este realizata dintr-o singura bucata de lemn. Sa pictezi poate e mai simplu. Dar artistul trebuia sa isi imagineze de la inceput cum va arata produsul final in momentul in care a ales lemnul respectiv.

Nu doar Ubud se vinde. Este vorba de toata zona inconjuratoare. Ai venit aici, ai facut shopping-ul, acuma poate vrei sa vezi cum traiesc localnicii. Toate agentiile de turism vand pachete care contin vizitarea obiectivelor din jurul Ubud-ului.

 

In Ubud ajungem si noi. Dupa ce ma cert cu Elena (de fapt dupa ce Elena ma cearta - eu nu ma pot certa, cred ca am fost proiectat gresit)  deoarce gasirea unei cazari decente nu ma preocupa deloc, ajungem sa dormim la o cazare ieftina si acceptabila. Adica avea piscina, mic dejun copios, camera mare (si puturoasa de la igrasie). De baie nu discutam.

Ca si Yogya, si Ubud este centrat in jurul unei artere principale. De fapt in afara de Jakarta nu am intalnit conceptia de centru de localitate. Artera de aici se numeste Monkey Forest si aici sunt concentrate cele mai multe ateliere de artizanat, hoteluri si restaurante.

Deja cu lectia invatata din Amed, unul din primele lucruri pe care le facem este sa inchiriem un scuter pentru a ne putea deplasa in jurul Ubud-ului. Lasam orasul pentru mai pe seara si plecam la drum.

Am cumparat o harta cu Bali la o scara foarte buna asa ca bazandu-ne pe ea si pe ajutorul localnicilor ne putem deplasa in voie prin zona.

Pe seara ne intoarcem in Ubud unde avem parte de spectacolul macacilor din zona. Una din atractiile turistice este Padurea Maimutelor pe care o vom vizita maine.

Toate ramurile artistice au fost influentate de cultura occidentala. Artistii care s-au stabilit aici in cautarea unui refugiu, si-au lasat amprenta asupra creatiilor localnicilor. Cum nu eram in cautare de vreun suvenir, nu am idee daca obiectele respective erau scumpe. Singurul tablou care ne-a placut in mod deosebit si pe care chiar l-as fi luat acasa era undeva in jur de 12 milioane de lei - banuiesc ca un pret similar ar fi avut si in Romania.

In scurt timp ne-am satifsacut curiozitatea referitoare la obiectele artizanale si la operele artistice locale, asa ca in zilele urmatoare ne-am limitat la a vedea din saua scuterului ce se produce.

Fiecare sat era specializat. Unele produceau numai altare de rugaciune. Astea sunt ca si lego ca sa poata fi demontate, transportate si montate cu usurinta. Piesele de lego sunt din roca vulcanica.

Alte sate erau specializate doar pe prelucrarea sticlei. Sau a pietrei - tuful vulcanic este o roca foarte moale si usor de modelat asa ca artisul isi putea da frau liber imaginatiei - piatra il ajuta. In alte locuri se lucra numai in lemn - lucrarile respective mi s-au parut cele mai frumoase. Sau mai erau sate care lucrau numai in os.

Atelier, langa atelier se intindea in intregul sat. Pentru ca in urmatorul sa o ia de la capat. Iesind din Ubud si plimbandu-ne prin satele din jur am avut ocazia sa vedem mult mai multe si mai interesante creatii decat daca am fi ramas blocati in oras.

O alta forma de arta la mare pret in Bali si cu adevarat autentica este muzica si dansul. Aici nu a fost nevoie de ajutorul europenilor - localnicii atinsesera un rafinament deosebit inainte de aparitia noastra.

Muzica indonesiana se centreaza in jurul orchestrei numite gamelan. Pana nu auziti nu va puteti imagina muzica respectiva. E ca si cum...o ceata de copii razgaiati s-ar apuca sa faca in ciuda parintilor si ar bate cu tot ce au la indemana in fundul oalelor de bucatarie.

E mult, mult mai groaznic de atat. Gamelan-ul este bazat in special pe instrumente de percutie (care majoritatea chiar arata ca niste oale). Pe langa acestea mai sunt fluiere si cam atat. Ca toate celelalte aspecte ale vietii balineze si gamelanul de aici este specific. Daca in celealte zone fie nu il auzi, fie este cantat in surdina, in Bali il auzi la fiecare colt de strada cantat la intensitate maxima.

Nu exista solisti, deci nu exista cuvinte. Doar o zdranganeala continua. Eu n-am ureche muzicala, dar ia asultati si voi aici:

 

Dansul in schimb ne-a uluit. Dansul balinez are miscari precise si rigide exact ca si muzica care il acompaniaza. Nu exista contact fizic in dansul din Bali, fiecare dansator se misca independent. Ceea ce este cel mai impresionant este ca absolut fiecare miscare este importanta si interpretata cu infinita atentie la detaliu. Fiecare miscare a incheieturii, mainii si degetelor are semnificatia si importanta ei. De asemena expresia faciala este atent coregrafiata in functie de rolul pe care il interpreteaza dansatorul.

 

Muzica, dansul si teatrul sunt strans legate. De fapt dansul si teatrul sunt sinonime in Bali. Exista o mare varietate de dansuri, dar toate fie interpreteaza scene din Ramayana, fie din alte legende locale.

Spectacolul la care am asistat noi spre rusinea mea habar n-am la ce s-a referit. A constat in mai multe acte si a fost unul din atractiile din zona -  este vorba de singura orchestra gamelan feminina.

 

Fara a avea o pregatire prealabila nu ma pot pronunta despre cat de bine interpretau rolul. Dar cu siguranta ramaneai cu gura cascata daca te uitati cum reuseau sa isi miste ochii in cap sau cum reuseau sa isi intoarca fiecare falanga de la degete. Miscarile pareau robotice sau mai degraba de papusa trasa de ate - oricum aveau o mobilitate iesita din comun.

Dis de dimineata am plecat sa vizitam padurea cu macaci. Tot timpul am fost fascinat de animalele astea. Chiar in mijlocul orasului au un parc unde traieste o comunitate mare de macaci in libertate.

Nici nu am intrat bine in parc si am fost incercuiti de o mare de maimute. Sunt foarte obisnuite cu oamenii, dar nu domesticite. De fapt sunt niste fiinte senile si agresive. Pe semnele de la intrare scria sa ai grija ca daca simt ca ai mancare la tine te ataca. De asemena scria ca daca se suie pe tine sa continuii sa mergi, ca pana la urma se dau jos.

Eu am cumparat un ciorchine de banane (mici, ca toate lucrurile din tara asta) si m-am gandit sa fac exact ce scria pe afis sa nu fac. Sa ascund bananele ostentativ in buzunar ca sa vad daca vine vreo maimuta si sa fac niste poze.

 

A venit, s-a agatat nervoasa de piciorul meu cu o mana si cu cealalta a inceput sa caute in buzunar. Am dat sa o indepartez si a inceput sa sasaie si sa isi arate coltii la mine din ce in ce mai nervoasa. Eu sa nu i le dau, ea sa nu cedeze. Pana la urma a castigat... (Stati-ar in gat, ca m-au costat 20.000 de rupii si mi le-ai luat pe toate...).

M-am enervat ca nu mi-am facut poza mult dorita , asa ca am recurs la mancarea pe care le-o dadeau ingrijitorii si care se gasea peste tot (gratis)  -un fel de radacini ca si cartofii nostri. Luam din alea si le ascundeam in buzunar. Nu rezistau tentatiei si curiozitatii... Asa m-am ales cu noul meu prieten din poza.

Un pic mai departe de zona turistica, pe un platou, erau maimutele care isi faceau siesta sau cele care se pregateau sa dea testul: "Cati ani imi mai trebuie sa fiu baiat de baiat mancati-as?" Cea din poza a trecut testul cu brio. Cel putin aflase la ce foloseste apa si isi spala singura mancarea.

Fascinante creaturi chiar daca m-au jefuit. De aici ne-am urcat pe scuter si cu degetul pe harta ne-am ales urmatoarea destinatie.

Pentru inceput am fost la Goa Gajah. Ceva templu care nu merita atentie, in schimb zona din jur a fost interesanta. Un fel de jungla colorata. Nu este jungla din Peru, pe aia nu o egaleaza nimic. Jungla este sinonim cu Amazon. Dar aici aveai caldura sufacatoare, umiditate maxima si o vegetatie luxurianta. Deci o s-o numim tot jungla ca "padure tropicala deasa" suna ca curu'.


Acolo am vrut sa mergem si noi. La templul din "jangle". Cand primeam la servici mail-urile funny cu pozele la diverse anunturi din Asia unde engleza era pocita, am zis ca sunt exagerate. Mumu. Mail-urile alea sunt facute pe fuga de un turist care n-a plecat la 100m de hotel.

Realitatea te face sa mori de ras. Ei scriu engleza asa cum o aud. Adica "Make peace" pe un zid aparea ca "Make pis". Ceva de genul "du lov" ("Make love") era scris in alta parte.  Pe langa ca erau scrise fonetic  cuvintele din engleza, acolo unde trebuiau sa alature mai mult de trei cuvinte era clar ca nu au nici un inteles. Mi-e ciuda ca nu imi mai aduc aminte de alte exemple, dar va garantez ca peste 70% din afise si reclame te faceau initial sa te intrebi ce vreau sa zica, dupa care rezolvaiu eventual misterul si te tavaleai de ras.

Noi nu am ajuns la templul din jungla in schimb plimbarea a fost frumoasa. Elena a vrut sa incerce bananele salbatice. Ceva nu se leaga aici. Peste tot sunt banane, dar niciunde nu am gasit banane coapte (si e clar ca nu e vorba de sezon, acolo totul creste cand il taie capul din cauza climei specifice).

Urmatoarea locatie a fost Tirta Empul. Aici se afla un templu construit langa niste izvozare despre care se zice ca au proprietati magice. Este unul din templele importante din Bali asa ca este vizitat de multi localnici.

Vremea...Blestem si nu chiar. Deja am inceput sa ne impacam cu ideea ca ne ploua nu in fiecare zi ci in fiecare ora. Daca in Amed macar scapam pe plaja de ploaie, aici nu avem unde sa ne ascundem. Asa ca pe neasteptate se punea o torentiala. Poncho-urile de 2 euro au fost de un ajutor nepretuit. Soarele nu se vedea nicicand si eram inconjurati de o pacla mare parte din zi.

Ploaia ne-a obligat si aici sa ne ascundem. Cu aceasta ocazie am avut timp berechet sa urmarim femeile care se ocupau cu creatul ofrandelor. Aceasta este o meserie in sine si mai mult decat meserie, este o forma de arta.

Ca tot veni vorba. La fel ca in Peru si aici am vazut oameni avand cele mai neobisnuite meserii. Unii se ocupau toata ziua cu lustruit masinile din parcare cu o carpa. Altii (asta mi s-a parut cel mai tare) dirijau circulatia. Adica cand vroia sa iasa cineva din parcare, oprea circulatia, il dirija pe respectivul si primea cateva mii de rupii. Asta era meseria lui.

Vanzator ambulant. In spatele scuterului se afla intregul restaurant. (Ati fi uimiti cate feluri poate sa prepare bucatarul scuterist).

Vreo ora intreaga am urmarit procesul de produs ofrande. Erau de toate felurile. De la cele mai mici pana la cele pentru cei cu mai multa dare de mana. Munca era divizata foarte riguros si fiecare se ocupa de o anumita etapa din procesul  de creare a ofrandei. In timp lucratoarele s-au obisnuit cu noi si ne mai rugau sa le pasam ingrediente . Ba chiar am observat ca dupa un anumit moment pot sa nici nu mai rada de tine. Trebuie doar sa stai suficient de mult ca sa isi piarda interesul.

Aici am vazut cea mai mare concentratie de ofrande din Indonesia. Nu am aflat ce se intampla cu muntii de ofrande. In continuu apareau femei care purtau pe cap cosurile cu bunatati pentru zei, le depuneau pe catre un altar si plecau. Multe aspecte din tot ritual ne scapa.

Pe drumul de intoarcere ne oprim la Gunug Kawi. Aici se afla 10 candi (temple) saptate in stanca. Ca in majoritatea cazurilor, nu destinatia a fost punctul culminant al drumui. De exemplu aici m-au impresionat terasele de orez. Elena si-a cumparat de aici o nuca de cocos sculptata si negocierea cu tanti a fost iarasi un  moment amuzant.

In Ubud, pe locul doi dupa arta se afla SPA-ul. Asta mie imi suna ca si prosoapele cu gagici vandute la Bran la noi langa obiectele traditionale.

Omul sufera de mania comparatiei. Nu poti sa nu compari un lucru, un obicei, un fel de mancare cu ceva cunoscut tie. Si dupa aceea sa il etalonezi respectiv la ceea ce cunosti. Asta am facut de cand scriu blog-ul. Poate m-am  facut gresit inteles.  Noi NU suntem mai buni ca ei. Ei NU sunt mai buni ca noi. Suntem doar diferiti. Si asta as vrea sa se inteleaga.

Daca aduci un negru intr-un sat din Apuseni s-ar putea ca reactia indonesienilor fata de noi sa fie cea mai calduroasa si civilizata primire fata de reactia motilor. Daca ii dai unui francez sa manance sarmale cu mamaliga sau sa se uite la o taierea porcului s-ar putea sa il pierzi pe drum.

Revenind la SPA, astea erau la tot pasul. Erau intrecute doar de masajul in talpa. Si apropo de masaj: sunt curios cand a aparut mania asta cu masajul asiatic. Ca mie nu imi vine sa cred ca acuma mai mult de 50 de ani cand n-aveau dupa ce bea apa si erau fericiti cu 2 boabe de orez, stateau si se frecau unul pe altul cu pietre de jad fierbinti...

Elena isi face partida de SPA si recunoaste ca masajul nu a fost deosebit.

Am gafat cu Merapi. Agung-ul nu ne-a vrut. Acuma vom incerca cu vulcanul Batur. Povestea este aceeasi ca la Merapi. Din varful lui, rasaritul este o priveliste care iti taie rasuflarea. O tura pana acolo costa cateva sute de mii de rupii. Dar noi avem scuter, harta si spirit de aventura.

Asa ca ne trezim la ora 2 noaptea si pornim la drum. Gonitul in mijlocul noptii cu fulgerele brazdand orizontul, singuri pe un drum pustiu si intunecat, a fost un deliciu. Reusim sa nimeirm drumul si ajungem pe marginea craterului undeva la 4 dimineata.

Blestem!!! Vremea ne este potrivnica. Avem de ales: riscam sa coboram in fundul craterului, pentru ca de acolo sa urcam pe Batur si poate nu vedem nimic; sau ateptam aici pe marginea craterului principal ca poate vom avea o priveliste mai frumoasa. Alegem sa asteptam. Asa ca ne inghesuim unul in altul si asteptam rasaritul.

Peisajul este nepamantean. Esti pe marginea unui crater urias cu o deschidere de peste 10km care s-a format acuma 35.000 de ani cand vulcanul principal a explodat pur si simplu. In caldera gigantica care s-a format acuma se afla un lac, iar pe malul acestuia sa afla Gunung Batur, unul din cei mai faimosi vulcani din Indonesia. Muntele are 1717m si s-a format in urma unei eruptii din 1917. De atunci vulcanul nu a stat cuminte si a mai erupt in 1926,1936,1974 si 1994.

Greu de crezut, dar aproape am inghetat pana s-au ivit zorile. Spre dimineata am intrat la o tanti in restaurant numai bine ca sa evitam ploaia ca s-a pornit. Nu se arata sub nici o forma sa avem parte de vreme buna pe munte aici.

Orele trec si macar se opreste ploaia. Ba chiar din ceata apare si conul lui Batur. Asa ca hotaram sa coboram in fundul calderei si sa urcam pe Gunung Batur. Pe drumul de coborare, o tanti disperata ne opreste sa ne binecuvanteze scuterul si pe noi (ne-am ales cu niste boabe de orez in frunte si scuterul cu o ofranda). Contra cost evident...Dar am vazut ca asta facea si cu localnicii, asa ca macar nu ne-am simtit furati.

Ghidul Lonelly Planet recomanda sa NU urci pe Batur din cauza monopolului impus de o gasca de ghizi locali care cred ca muntele ala e al lor.

Pe drum ne intlanim cu ghizi care ne indruma catre biroul lor. Acolo aflam ca un ghid costa vreo 300.000 de rupii (25 de euro). In primul rand e exorbitant. In al doilea rand si daca e un euro eu nu platesc ghid sa urc pe munte. Ni se spune ca nu avem voie fara ghid, dar nu ne zic motivul. Plecam mai departe in satul de unde incepe traseul unde dam peste alt "binevoitor". Care de fapt e si el ghid. Dupa ce ii explicam ca nu vrem ghid, plecam.

Prosti nu suntem, asa ca gasim singuri traseul. Apucam pe scuterul cu el doar ca dupa 100m sa ne tezim pe cap cu ghidul din sat urland iseric la noi ca sa nu cumva sa mergem mai departe. Ca e munte sfant. Ca daca nu stim pe unde sa mergem cadem in crater. Ca daca nu ocolim cum trebuie altarele o sa aducem ghinion localnicilor. Tipa si ne ameninta (Elena era mai inalta ca el si nu cred ca ar fi vrut ca eu sa stranut ca poate il daramam...).

Mi se pare ca ghizii astia mananca cacat cu lopata. Asa ca Elena se enerveaza si merge la politie. Nu ne intelegem cu primul politist. Asa ca ii gasim pe urmatorii la masa. Cu astia ne intelegem. NU trebuie ghid pentru Batur. Doar ca intr-adevar acuma este ceva sarbatoare si nu ni se recomanda sa urcam. Dar nu ne pot opri.

Plecam sa ne plimbam pe fundul calderei. Si apropo (oricum o sa fac un pustiu de bine sa postez asta si pe Lonelly Planet), am gasit un traseu usor accesibil unde nu te controleaza nici un idiot de ghid.

 

Ajungem in campia de lava care a rezultat in urma eruptiei din 1963. Aici e ca in Mordor. Ca n-am alt termen de comparatie.  Totul este lipsit de viata si pamantul a fost rascolit de masiva eruptie. Arata complet nepamantean.

Din campia de lava dse aprovizioneaza localnicii cu material de constructie. La orizont se vad fuiaorele de fum pe care le ridica in aer Gunung Batur. Este deja destul de tarziu si hotaram sa ne intoarcem.

Scuterul ala l-am bagat peste tot. De multe ori nu biruia la urcare cu noi doi in sa. Asa ca ELena se dadea jos. Acuma de exemplu n-aveam nici o sansa sa urc cu el pe aici asa ca am trecut la una din actrivitatile mele favorite: push bike-ul. Nu vreau sa imi ies din mana, nu?!

Ajungem inapoi pe buza craterului superior. Ziua, priveslistea de aici de sus este coplesitoare. Nu poti sa nu te gandesti la cat de mare trebuie sa fi fost muntele care a explodat si a format craterul principal.

Cum inca avem timp suficient pana se insereaza, mai mergem la inca un templu. Este vorba de Pura Besakith - cel mai mare si mai important templu din Bali. Situat pe  pantele ce urca spre Gunung Agung, templul atrage ca un magnet mara de credinciosi de  pretutindeni din Indonesia pana in...India!

Acesta este al doilea loc din Bali pe care ghidul recomanda sa nu il vizitati. Noi am avut noroc. In afara de ghizii agasanti pe care ii ignoram (sau ii imitam ca sa le facem in ciuda, atitudine care avea de obicei ca rezultat faptul ca taceau din gura) nu am avut alte neplaceri.

Este intr-adevar un templu mare, chiar daca nu neaparat cel mai frumos. Este primul si singurul loc unde am vazut pagode. Nu ai voie in interiorul templelor care se insira pe pantele muntelui - ai voie sa privesti numai de afara.

Din nou am avut parte de vreme infecta. Dupa ce am vizitat locul am inceput sa urcam pe o poteca doar ca sa vedem unde duce. Ploaia ne-a oprit si am tras un pui de  somn la adapostul unei tersae acoperite.

Semnul ala mi se pare cunoscut. Si daca memoria nu imi joaca feste incep sa imi amintesc si de unde l-a preluat Hitler atunci cand cauta cu disperare o justificare pentru teoria lui cu suprematia omului arian. De pe undeva din Tibet de la hindusi.

Gata! Cu Pura Besakith se termina si periplul nostru pe la temple. Dupa aceasta experienta imi promit sa ma documentez referitor la hinduism si budism. Pana atunci insa ne grabim sa ajungem pe lumina in Ubud.

Dormim inca o noapte aici. Dimineata (pe ploaie evident) plecam in piata de unde prindem un microlet. Microletul este un micorbuz  in care am stat calare peste tot felul de plase si de femei care acuma se intorceau de la piata. 

Nu stiu de ce, probabil datorita faptului ca ne indreptam spre partea "din vederi si documentare" a Indonesiei, dar drumul respectiv mi-a facut placere. Punctul de iesire din Bali este portul Padangbai, de unde vom lua feribotul spre....

Lombok, oameni deosebiti, Gilli Islands, scuba si bineinteles ciuperci!!!

P.S. nu uitati de Poze