Indonesia

Data: 10.09.2010 - 11.10.2010
Participanti: Elena & Alex
Locatie: Indonesia
Poze: in blog-urile urmatoare
Filme: in blog-urile urmatoare

"Congratulations! And welcome to a new world !". Asa ne-a intampinat nemtoaica dupa ce ne-am luat certificatul de scufundatori. Intr-adevar o cu totul alta lume; si nu doar cea subacavatica.

A fost...Indonesia. Undeva la capatul lumii credeam ca ne asteapta paradisul. Ce am gasit acolo a fost diferit de orice ne-am fi asteptat. Socul a fost mult mai mare decat cel pe care l-am avut in Peru. Nimic din ce am vazut sau am auzit nu ne-a pregatit pentru ce am gasit acolo.

Daca a fost paradisiac, incredibil, uluitor, grandios ? Nu, n-a fost. A fost diferit. Asia nu e cea de la televizor. Televizorul nu miroase. Emisiunile nu sunt facute la periferiile oraselor. Povestile nu sunt din satele izolate din munti. Viata mizera de zi cu zi nu atrage telespecatori.

A fost o experienta bulversanta. Mult mai bogata decat cea din America de Sud. Am vrut sa vad adevarata Asie. Dupa doar o luna nu putem avea pretentia ca am descoperit-o sau ca am inteles-o - dar am vazut o alta fateta decat cea care se vinde turistilor. Care exista in ghidurile turistice sau pe care o auzi in povesti.

Am fi putut sa alegem varianta simpla a turismului. Nu am facut-o in Peru, cu atat mai putin acuma. Am ales sa stam cat se poate de mult printre ei. Sa vedem cum traiesc. Am vrut sa vedem partea autentica din Indonesia. Am vazut-o cu varf si indesat. Nu e idilica. Pute. E plina de gunoaie. Se chinuie sa isi duca traiul de azi pe maine si de multe ori nu reuseste. Oameni mici, cenusii si rahitici te privesc uimiti si isi dezvelesc dintii galbejiti si cariati intr-un zambet de intimpinare.

Daca ne-a placut? Foarte mult. Nu regretam nimic. Daca va recomandam sa mergeti? Hmmm... Daca vreti sa mergeti cum am mers noi, s-ar putea sa... aveti surprize. Daca mergeti numai pe rutele turistice pe de alata parte, pierdeti exact ceea ce reprezinta Indonesia.

Yogykarta - primul si cel mai socant contact. Viermuiala becak-urilor, inghesuiala oamenilor sarbatorind Idul Fitri, negustorii care incearca sa-ti vanda orice si mai ales incredibila viata de pe strada. Gunoiul, mirosul, conditiile abjecte de mancat.

Vulcanii inca fumeganzi la orizont. Se inalta semet de-a lungul intregului arhipelag. Isi ridica nasul de multe ori peste 3000m si se presupune ca din varful lor ai parte de privelisti care iti taie rasuflarea. Noi am incercat cativa si de fiecare data am avut ghinion de vreme proasta. Dar ca de multe ori de-a lungul excursiei, drumul pana acolo este cel care merita povestit.

Amalgamul de religii - islamisti, hindusi, budisti, crestini. Catedrale, temple, moschei, cruci, ofrande, idoli, baticuri si mai ales o multime colorata de oameni care isi canta, striga sau murmura credinta.

Bali cel compromis din punct de vedere turistic. Bali cel supra-popularizat cu plajele pline de turisti si statiunile de cinci stele in care stai ca in niste enclave rupt total de lumea ce te inconjoara si avand impresia ca esti in Asia. Hoardele de turisti plecati de la birou si care se asteapta ca unde merg sa aiba cel putin confortul de acasa au distrus ceva ce probabil in 1920 reprezenta paradisul. Bali cu plajele lui ascunse si inca uitate de gloate - prima intalnire cu lumea subacvatica si gradinile de corali din Amed.

Mestesugarii si artistii (un produs al turistilor avizi de suveniruri) din aglomeratul Ubud. Orezariile verzi pe care localnicii trudesc pentru un pumn de orez departe de viata agitata a oraselor suprapopulate.

Magnificul Lombok - o oaza pe care trebuie sa va grabiti sa o mai prindeti nepangarita. Nu mai e mult si o sa aiba soarta vecinului Bali.

Gilli Islands - party Trawagan, honeymoon Meno. Ciuperci halucinogene, bariere de corali, viata traita intens. Certificatul de scufundare.

Sulawesi - pentru mine adevarata Indonesia. Departe de turisti, departe de tot ce reprezinta civilizatie in prima parte si legat strans de ea in cea de-a doua. Sulawesi e inca departe de televizor. Si asta se vede peste tot. E bine si e si rau - depinde ce standarde ai si la ce te astepti.

Pulau Bunaken - locul unde timpul s-a oprit sau mai degraba unde ar fi trebuit sa se opreasca. Paradisul.

Jakarta - megalopolisul haotic, poluat si inecat in propriile dejectii. Vanzatorii ambulanti din fata zgarie norilor de sticla si otel.

Mancarea a fost un alt mit spulberat. Restaurantele de lux ofera mancarea aratoasa si gustoasa pentru care probabil bucataria asiatica a devenit renumita (sau la care mai degraba i s-a facut atata reclama). Coborand in strada gasesti o mancare cu aspect de voma. Care mie nu mi-a creat nici un fel de orgasm gastronomic. Cat am stat acolo nu pot sa spun ca mi-a placut ceva in mod deosebit. Ce e ciudat, e ca de cand am venit si am trecut iar la mancarea europeana, absolut totul mi se pare fad sau cu gust de cauciuc...

Oamenii... Imbracati ca in vederi in opulenta Kuta sau desculti, stirbi, slabi, saraci, cu o gloata de copii dupa ei. Toti incercand sa te fure cand vroiau sa iti vanada ceva. Cu arhicunoscutul si universal apreciatul zambet. Se zice ca sunt cei mai prietenosi oameni. Noi ne-am simtit aici mai in siguranta decat oriunde altundeva unde am fost.

Oamenii... Alaturi de ei, de indonesienii de rand am stat peste o luna. Am pornit cu o idee preconceputa si in cazul meu personal calatoria mi-a intarit-o. Sa zicem (Elena a zis sa vorbesc frumos) ca eu ii consider... simpli in modul de gandire. Adevarul e ca sunt total diferiti de noi. Un cu totul alt mod de gandire. Felul in care interactioneaza, felul in care vad lucrurile, modul cum isi traiesc viata.

Am reusit sa ne descurcam fara probleme, dar am fost constant scos din sarite de servitudinea lor si de...lipsa lor de demnitate. Diferentele de mentalitate, de cultura, de educatie sunt foarte mari - nu insurmontabile, dar...mari. Ma enervau sa se tina scai dupa mine si sa-mi sufle in cur (probabil acesta e unul din motivele pentru care vesticii sunt asa de incantati - aici gasesc o gloata care se uita la ei ca la niste zei). Ma oboseau. Cu toate astea cele mai frumoase amintiri (dupa cele de la scuba) le am cu ei.

Experienta acumulata in turele precedente prin lume s-a simtit: nu am mai avut timpi morti, am stiut care e "miscarea", am perindat arhipelagul in lung si-n lat luandu-i pulsul in cele mai neobisnuite locuri. Nu am mai luat tepe, nu am avut dezamagiri.

Hoinarii au fost ca de obicei o echipa - impreuna ne-am croit drum prin acea lume atat de diferita.

Sunt enorm de multe de povestit - de aceea in urmatoarele saptamani o sa urmeze multe bloguri. Am inceput sa prelucrez deja zecile de Gb de poze si filme aduse de acolo - singurele si cele mai frumoase amintiri pe care le-am luat cu noi. O sa incerc sa va prezint acea lume diferita vazuta prin ochii Hoinarilor fara a avea pretentia ca am inteles-o pe deplin.

Scriindu-le o sa mai fac odata acea calatorie unica. Daca m-as intoarce acolo? Nu. Daca as sta acolo un an asa cum aveam de gand? Sub nici o forma. Daca as merge in "cealalta Indonesia" - Kalimantan, Maluku, Papua ? Maine.

Cu ce ne-am intors de acolo? Cu o dorinta nebuna de a o lua de la capat. Cat mai repede.E lucrul care ne place cel mai mult: sa umblam, sa vedem alte culturi, alti oameni, alt mod a percepe realitatea. De fapt inca inainte de Indonesia am inceput sa visez la o tura nebuna. Ceva diferit. O tura cu motoarele pe parcursul unui an. Inapoi in Indonesia in saua motocicletei. Sau poate chiar mai departe, cine stie...

Fiindca acolo afara e o lume mare care ne asteapta. Fiindca povestea trebuie sa mearga mai departe.

Hoinarii.