Indonesia - Sulawesi (Pulau Bunaken)

Data: 10.09.2010 - 11.10.2010
Participanti: Elena si Alex
Locatie: Indonesia
Poze: Pulau Bunaken
         Underwater
Filme: youtube/hoinarii

La intrarea pe aeroport celularul a inceput sa primeasca SMS-uri. Intr-unul ne ziceau ca nu ne mai asteapta deoarece zborul a fost anulat; in altul, ca totusi ne asteapta... Pana la urma chiar la iesire ne intampina soferul cu hartia cu "Elena & Alex".

Pe drumul de la aeroport pana in Manado ne dam seama ca aici este un pic "altfel". Incepand de la soseaua ca in palma si continuand cu locuintele din orice altceva decat bambus, bulevarde largi, reclame colorate si oameni bine imbracati (sau mai bine zis - imbracati) Manado este cu totul altceva decat ne obisnuise Indonesia pana acuma. Lucrul acesta transapare si din ghidul nostru. Un vechi si prosper port olandez, Manado a avut tot timpul un statut special pe ruta mirodeniilor, statut dat indeosebi de bunastarea locuitorilor.

Aici se mai pastreaza inca cladirile vechi coloniale, aici cei cu bani inca isi trimit odraslele la studii in Olanda, aici te simti mai mult ca oriunde mai "acasa".

Strabatem tot orasul-port pentru a opri intr-un final pe cheiul destinat ambarcatiunilor catre Pulau Bunaken. Pulau inseamna in limba lor "insula", asa ca toata zona era plina de pulauri. Ghici cum se zice la arhipelag? Sulau...

In Peru am avut parte de un fel de all inclusive in jungla de langa Puerto Maldonado. Aici am optat tot pentru asa ceva. Yep, tot eu sunt cel care ii injura si ii blestema pe "cretinii" pe care nu-i duce capul sa faca altceva. Diferenta e ca noi rar apelam la servicii de tipul acesta, pe cand "cretinii" nu se dedau niciodata la viata plina de "pericole si primejdii" din afara resortului.

Turistii pe care i-am intalnit la resort se incadreaza perfect in descrierea de mai sus: proprietari de afaceri din SUA (astia erau idioti...), o profesoara batrana si nefututa, un cuplu crispat de germani, un irlandez obsedat de munca, un cuplu de canadieni batrani. Turisti aterizati in Bunaken tragand un troliu dupa ei, oameni care au suficienti bani ca sa ia de gata toate chestiile pe care eu ma chinui sa le fentez... Dar cum nimeni nu ma obliga sa fiu sociabil cu ei, nu m-au deranjat - i-am ignorat pur si simplu.

Barca ne duce catre Bunaken si mai exact catre "Two Fish".

Resort-ul se afla exact pe plaja, ascuns vederii de padurea de mangrove. Este pentru prima data cand vad mangrovele - copaci care cresc pe mal, acolo unde mareele sunt puternice. Din aceasta cauza au radacinile aeriene si creeaza un ecosistem specific in zona in care se dezvolta.

Two Fish este un loc nemaipomenit, de care se ocupa niste englezi simpatici. Au venit aici acuma 13 ani si s-au indragostit pur si simplu de locul acesta. Au ramas aici si au construit un resort asa cum si l-au imaginat ei.

Trebuie mentionat ca Bunaken este o destinatie daca nu exclusiv pentru scufundatori, cu siguranta orientata preponderent catre acestia. Preturile la cazare si masa sunt modice in cel mai rau caz. Nu de acolo vin banii adevarati. Banii vin din scufundari. Exista preturi diferite pentru cei care fac scufundari si pentru restul persoanelor (platesti dublu cazarea si mancarea in unele locuri daca nu faci scufundari).

De ce este asa de renumit Bunaken-ul? In primul rand din cauza "drop off-urilor". Un drop off este un perete vertical acoperit cu corali. Fundul mari coboara lin de la mal cateva sute de metri, pentru ca la un moment dat sa pice intr-un unghi drept direct in abis (nu de putine ori pana la 300m - 400m adancime). Peretele este plin de corali si constituie spatiul de joaca pentru o multime de specii de pesti. Bunaken adaposteste 70% (nu este greseala, e saptezeci la suta) din speciile cunoscute de pesti tropicali.

Dupa ce ajungem si ne cazam, stabilim si programul de scufundari pentru urmatoarele zile. Vom face cate doua scufundari in fiecare zi (dimineata), urmand ca dupa-amiaza sa o avem libera.

Mai apucam sa facem o partida de snorkelling si in prima seara. Diferit si aici. In primul rand trebuia sa iesi din padurea de mangrove, dupa care urmau 300 de metri de inot printr-o zona cu nisip, iarba de mare si apa mica. Abia dupa aceea venea reciful de corali. Aici era din nou o gradina in adevaratul sens al cuvantului - similara cu cea din Amed. Bariera de corali avea o latime de doar 100m, pentru ca sa se termine brusc intr-un spectaculos drop off.

Mi-a placut enorm la Two Fish. Nimic extravagant, nimic in plus, totul simplu si functional si totusi cu foarte mult gust. Gust... Cat timp am stat in Indonesia am reusit sa nu pacatuim. Daca am venit pana aici vom manca ce mananca si localnicii. Fie ca imi place fie ca nu - acasa ma asteapta mancarea care imi place, dar in Indonesia s-ar putea sa nu mai ajung si cu siguranta nu vreau sa raman cu amintirea hamburger-ului de Bali.

Aici insa mancarea este... europeana. Exista o sumedenie de similitudini intre all inclusive-ul din Bunaken si cel din Puerto Maldonado. In primul rand nu este ceea ce ar intelege turcii sau grecii de la un all inclusive. Acesta este un loc in care pentru suma de bani (considerabil mai mare decat in tarile anterior mentionate) ai un loc spartan unde sa dormi, 3 mese pe zi (cu un singur fel de mancare) si cam atat. Totul aici este in schimb axat pe scuba. Este singurul motiv pentru care exista. Am incercat sa imi imaginez cum ar arata locul acesta invadat de manelisti curvari care se imbata dintr-o bere si care fluiera idiot dupa gagici. Oricata imaginatie am, nu am reusit.

Revenind la mancare, bucatarul folosea ingredientele locale pentru a prepara retete locale, dar care aveau un gust familiar, european. Exact asa a fost si in jungla din Peru. Si brusc am inteles de ce turistii sunt asa de incantati de mancarea asiatica. Corect, asta era nemaipomenita (imi umpleam farfuria de cateva ori la o masa), doar ca, hello!!! asta NU e mancarea lor... (De buna, era foarte buna).

Dimineata am intrat direct in rutina care avea sa se mentinem a pe parcursul urmatoarelor 5 zile. Micul dejun il luam la 7.00. Musli cu papaya si mango proaspat, in unele zile inlocuite cu alte fructe necunoscute noua. Oua si tam,tam,tam...Paine!!! Cand am vazut-o in prima dimineata mi-a venit sa plang de bucurie. Gem, Nutella si iarasi fructe si suntem gata de plecare.

In fiecare zi scufundarile aveau loc altundeva - au de unde sa aleaga din cele 42 de sit-uri din jurul insulei. Mecanismul era perfect reglat in anii de cand a fost pus in functiune. Era uimitor sa vezi din afara cum fiecare se ocupa de anumite detalii, nelasand nimic la voia intamplarii. Toti angajatii erau localnici, care vorbeau cea mai buna engleza pe care am auzit-o in Indonesia.

Barca ne ducea la locul de scufundare. Noi am avut instructorul nostru separat din simplul motiv ca eram singurii incepatori din tot grupul de turisti. Asa ca noi mergeam cumva separat si nu aveam voie sa coboram sub 18m cat ne permitea certificatul. Asta in teorie. In practica coboram impreuna cu toti ceilalti turisti si mergeam pe unde mergeau si ei. Doar ca la finalul zilei in log book (acesta este carnetelul in care fiecare scufundator isi mentine istoria scufundarilor) era trecut maxim 18m. Asta in conditiile in care noi am atins un maxim de 27m si la fiecare scufundare stateam constant minute bune sub 20m.

Scuba nu se poate povesti - trebuie incercata. Cat de cliseu suna, acesta este adevarul. Nu am auzit pe cineva care sa fi facut scuba si care sa fi ramas indiferent sau sa nu fi fost impresionat in sensul bun al cuvantului. Si daca ai sansa sa faci scuba in apele tropicale atunci cu siguranta vrei sa faci asta zi de zi.

Drop of-ul este incredibil. O infinitate de specii de pesti se desfasoara etalat pe fata peretelui. Ghidul este foarte important aici. El stie unde sa se uite pentru a gasit vietuitoare pe care tu singur nu ai avea cum sa le observi.

Intre cele doua scufundari ale zilei, petreceam timpul necesar "decompresiei" pe barca, navigand catre celalalt loc unde faceam diving. In fiecare zi una din scufundari era la un drop off, iar cea de-a doua in alta zona, pentru a evita monotonia si pentru a vedea ca exista o multime de pesti care traiesc si in afara recifului de corali.

La pranz ne intorceam la resort. Imediat dupa mancare "ne permiteam" cate jumatate de ora de leneveala in hamacele de pe plaja. Dupa aceea treceam la programul de snorkelling. Bunaken mai este renumit si pentru curentii foarte puternici. Initial mi-a fost greu sa imi imaginez cum poate sa existe in mare curenti impotriva carora sa nu poti inota. Aici am avut ocazia sa facem "drift snorkelling". Adica inotam pana deasupra recifului si de acolo ne lasam purtati de curent. Oricum ne-ar fi fost total imposibil sa inotam impotriva curentului, cel mult am reusit sa ne mentinem in aceeasi pozitite inotand cat ne tin puterile.

Asa ca pluteam deasupra apei cu aparatul de fotografiat in mana si curentul facea toata treaba in locul nostru. Un peisaj incredibil ni se perinda prin fata ochilor. Inotam doar ca sa ne oprim in mijlocul unui banc colorat de pesti sau pentru a poza un lion fish care se ascundea in crapaturile dintre stanci. Ne opream in dreptul satului si acolo ieseam din apa, dupa care ne intorceam pe jos inapoi in resort.

Si dimineata o luam de la capat...

Una din obsesiile mele la scuba a fost sa ating pragul de 60 de minute. Inca nu imi revenisem dupa episodul din Gilli si la fiecare scufundare aveam probleme cu egalizarea presiunii, dar totusi era mai bine - chiar daca imi lua cel mai mult din tot grupul, intr-un final reuseam sa cobor. Cu fiecare scufundare am reusit sa imi perfectionez si flotabilitatea (lucru deosebit de important pentru conservarea rezervei de oxigen) si sa maresc timpul petrecut sub apa. Ultima scufundare avea sa fie si cea in care am depasit (cu un minut) bariera de o ora. Sa nu ziceti la nimeni ca l-am mintit pe ghid referitor la rezerva de oxigen, dar imi intrase un cui in cap...

In alta zi am vizitat satucul de pe insula. Satul este una din comunitatile cele mai pestrite pe care le-am intalnit in Indonesia. In centru se afla o biserica catolica jenant de mare comparativ cu celelalte cladiri. Nu departe se afla zona in care traiesc hindusii si de unde ne priveau cu ochii umezi vacile sacre. La capatul opus al satului se inalta o moschee, iar aici eram inconjurati de caprele musulmanilor. Ne-am plimbat destul de mult prin sat - localnicii aveau o pasiune pentru flori, asa ca fiecare casa avea o gradinita viu colorata in fata, iar drumul din sat trecea pe sub un acoperis format din flori agatatoare.

Doua zile la rand ne-am trezit mai devreme pentru a alerga. Bunaken este destul de mare si in plus nu are un drum care sa o inconjoare, asa ca ne multumeam sa alergam dus-intors prin padurea de banani de langa resort.

Initial am vrut sa facem si o scufundare de noapte, dar am aflat ca pentru aceasta trebuie sa avem un certificat care sa ateste ca avem calitatile pentru asa ceva. Cum nu avem si suntem zgarciti, ne limitam la a lua intr-una din dupa amiezi "mandarin dive". Mandarinii sunt o specie de pesti care stau ascunsi pana la asfintit cand ies pentru a se imperechea. Noi o sa mergem sa ii surprindem. In tura aceasta am fost numai noi 3 - Elli (ghidul nstru), Elena si cu mine. Ne-am scufundat pana la 8m si acolo am asteptat sa ii vedem. Sunt asa de mici ! Si viu colorati! I-am urmarit aproape 20 de minute inainte de a iesi la suprafata. In tura noastra au fost timizi si nu au vrut sa se imperecheze.

M-au intrebat mai multi daca am vazut lucruri deosebite sau daca era periculos sub apa. Interesant este absolut totul acolo. Pare a fi si periculos. Am vazut si rechini (white fin shark si black fin shark) - doua specii inofensive de rechini, dar cand i-am vazut prima data am avut ceva emotii.

Lion fish este pestele acela care arata ca un evantai. Nu e bine sa il atingi pe tepi, nu te omoara, dar nu te simti chiar bine.

Scorpion fish e pestele acela care seamana cu orice altceva dar nu cu un animal. Are un camuflaj perfect in nisipul sau printre coralii in care locuieste. Nici pe asta nu e bine sa il atingi - de asta s-ar putea sa mori. Ati gasit personajul din poza? Nu mint, chiar e un peste destul de mare acolo.

Am avut ocazia sa vedem si o blue ring octopus, o specie rara de caracatita. Pe asta daca o atingi e simplu - mori. Nu exista antidot.

Nici coralul nu e bine sa il atingi. Majoritatea speciilor te inteapa sau te ranesc superficial (dar rana se inchide destul de greu - doua saptamani am avut rana dupa ce "m-am impiedicat" de un coral). Unele specii de coral sunt mai otravitoare decat celelalte, asa ca in general este mai intelept sa nu atingi nimic din ce vezi sub apa.

Asta ca sa nu mai zicem ca este interzis sa atingi orice se afla sub apa din motive ecologice. De fiecare data cand calci pe un coral, "aranjezi" in jur de 50000 (cinci zeci de mii) de animalute.

Porcul asta din imagine este tiger fish. Nu e foarte mare, in schimb e agresiv. Are o gura prevazuta cu niste dinti destul de ascutiti si bazandu-se pe asta, nesimtitul asta a sarit sa ma atace. Dar asta n-am stiut-o pana cand nu m-a tras panicat ghidul din fata lui in timp ce eu inotam vanjos spre el (si el spre mine) pentru a-i face poza.

Am vazut si "pisica de mare" - asta l-a intepat pe Steve Irwin.

Intr-una din zile, Elena realizeaza ca am calculat gresit numarul de zile libere si avem cu una in plus. Asa ca o sa ne prelungim bucurosi sejurul aici si vom schimba biletele de avion.

Deja ne-am facut abonament la apusurile tropicale, asa ca mai prindem unul si in Bunaken.

Multe nu mai sunt de povestit. La resort se aciuase un sud african care se ocupa cu studiul rechinilor si care avea niste realizari la nivel mondial in domeniu. Intr-o seara ne-a proiectat o selectie din Whale Wars (cautati si voi pe net), iar in alta seara a avut o prezentare refeitoare la protectia rechinilor.

Chiar daca datele erau trase de par, unii ar putea face efortul ca data viitoare cand ii excita ideea de manca aripioare de rechin sa se gandeasca inainte de a o face. Sau inainte de a arunca PET-uri in apa. Si asa mai departe...

Pana la urma a venit si momentul sa plecam - cu o seara inainte i-am auzit pe americani zicand ceva de o rezervatie. Cautam repede si o gasim in ghid. Pare interesanta, asa ca brusc ne hotaram sa petrecem o zi si acolo inainte de zborul catre Jakarta.

A fost superb in Bunaken. Dar daca as avea de ales intre a avea un asa resort sau a fi angajat intr-unul (ca ghid de scuba sa zicem :) ), n-as ezita: as alege varianta dinamica. 4 zile de huzureala in paradis au fost exact cat a trebuit - mai mult ar fi intervenit plictiseala.

Aceeasi barca ca la venire, ne duce inapoi in aglomeratul Manado si de aici inainte suntem din nou pe cont propriu. Pornim spre ultima etapa a excursiei si spre ultimul blog...