Maraton Defileul Jiului

Data: 15.05.11-16.05.11
Participanti: Elena, Alex, Raluca, Mircea
Locatie: Defileul Jiului
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Track-uri: bike: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes
running: http://www.runmap.net/user/Hoinarii/routes

In week-end-ul acesta sunt doua maratoane de MTB: unul la Preluca si unul la prima editie pe Defileul Jiului.

Chiar adaca imi umbla prin cap ideea se facem o treaba hoinareasca - adica sa participam la amandoua - oboseala cumulata in ultimele saptamani si perspectiva maratonului de la Herculane ne fac sa ne decidem asupra celui de la Jiu.

Motivele au fost simple: e mai aporape si avem sansa sa vedem o zona in care probabil nu am ajunge cu alta ocazie.

Pe concursul acesta mi s-a pus pata. Simt ca pot sa prind podiumul aici. Asa ca incep sa cercetez lista cu cei inscrisi, sa ma uit pe track-ul de la traseu si sa fac calcule.

Voi participa, ca de obicei, la tura lunga. N-am participat niciodata la turele scurte din simplul motiv ca pe langa concursul in sine totusi motivul principal pentru care particip este placerea de a face miscare si dorinta de a vedea zone noi.

Si din punctul asta de vedere mi se pare complet aiurea sa strabat jumatate de tara ca sa pedalez 50km...

Plecam de vineri seara de acasa. In masina sunt cu noi si de data aceasta Raluca cu Mircea - anul asta am avut mai multe iesiri impreuna.

Pentru noaptea de vineri spre sambata mergem pe mana lui Ghita care ne zice de o poienita pe malul stang al Jiului.

A fost o noapte foarte frumoasa: senin, cald, un foc care ardea in mijlocul poienii. Am cu mine scaunul de camping - ii fac o poza si vi-l arat in urmatorul blog. Nimic nu se compara cu senzatia pe care o ai cand iti scoti scaunul din portbagaj, te pui langa un foc cu o telemea si o pita proaspata in fata si deschizi o bere.

Dimineata nu suntem foarte harnici. Fiindca suntem relativ in zona, azi vom merge pe Transalpina dinspre Novaci pana in pasul Urdele. Partea sudica a faimoasei rute care face legatura intre Ardeal si Oltenia peste masivul Parang. Pe partea nordica am fost de nenumarate ori, pe aici niciodata.

Lasam masina la podul din Novaci si ne pregatim de urcare. Vremea este calda - as zice ca prima caldura adevarata din sezonul acesta. Partea aceasta a Transalpinei este integral asfaltata. Si este asfaltata bine si bine intretinuta.

Ar fi mers aici cu o cursiera, dar nu aveam chef sa car dupa mine iara toata garderoba de biciclete. Urcarea incepe pieptis. De fapt partea cea mai abrupta din toata urcarea este chiar la iesirea din sat. Ma simt foarte bine. In mod normal n-ar trebui sa trag azi, avand in vedere ca maine concurez.

Bine, n-ar trebui sa fac multe: sa pierd noptile, sa chefuiesc inainte de curse, sa ma antrenez la bicicleta cand eu am maratoane de alergat si invers...Si multe altele. Dar nici n-am de gand sa ma opresc sau sa schimb ceva. Cat timp ma distrez nu trebuie schimbat nimic :).

Asa ca ma pun sa trag. Am suflu si merge bine. E urcare si sunt in elementul meu. Initial am zis ca ma opresc la 1000m altitudine, dupa aia am zis ca ma opresc la km10. Cumva cu greu m-am oprit abia in Ranca.

In Ranca n-am fost niciodata. E gigantica statiunea si am ramas placut impresionat de cum arata. Adica nu se poate compara cu Straja, Muntele Mic sau Semenic. Aici totusi cineva a avut o idee de dezvoltare. Arata bine statiunea cel putin la capitolul cabane.

Vaga mea impreasie e ca doar la capitolul asta stau bine, desi in zona este efectiv un potential urias pentru turismul hivernal. A venit omu' cu bani, si-a tras o cabana si asa s-a dezvoltat statiunea. Eu am vazut o singura partie mai acatari deservita de un telescaun. Restul sunt niste glume penibile.

Din Ranca drumul capata un aspect mai alpin pe ultimele serpentine catre pasul Urdele. Apare si zapada. Inca nu a fost curatat drumul asa ca nu se poate traversa pe partea cealalta cu masina. Cu bicicleta ajungem pana in pasul Urdele, punctul de maxima altitudine de pe traseu. Aici e ceata si frig, asa ca ne imbracam si coboram repede la masina.

Pe drum ne intalnim cu Mircea si Raluca care erau si ei aproape de pas, dar s-au hotarat sa se intoarca.

Seara, o numeroasa echipa de la club : 23 de persoane ne strangem cu mic cu mare la hotelul Lainici.

Na, si ca sa demonstrez teoria mai sus mentionata, dupa ce am urcat destul de vanjos TransAlpina cu o zi inainte de cursa, seara trec la meniul campionilor: mici cu bere. Daca partea cu berea o gestionez destul de bine, cred ca ideea cu micii a fost cel putin tampita.

Atmosfera de cantonament in hotel (apropo, nu va recomand locatia - tanti de acolo e isterica, nu are nici urma de tact si pare total deazinteresata de afacerea pe care o gestioneaza). Asa de fain ii, ca beau bere dupa bere. Iara exagerez...

A venit si Maus tocmai de la Galati pentru concursul acesta. Si nu numai el. Pe ultima suta de metrii au aparut o multime de nume sonore. Unii au aparut pe liste in ultimele zile, altii sunt numai zvonuri ca o sa vina. Acolo sus, in varful clasamentului exista mai mult ca oriunde spiritul de competitie: "vezi ca s-a inscris si X! Da? Pai m-a batut la concursul precedent; ma duc sa-mi iau revansa".

Asa ca planurile mele de acasa nu mai bat cu realitatea din teren - e aproape imposibil sa prind un loc pe podium. Nu mai tin minte cine a zis ca nu conteaza cine s-a inscris, eu trebuie sa dau tot ce-i mai bun, ca cine stie ce se intampla...

Dimineata ma trezesc mahnmur. Ne deplasam pana la iesirea din Defileu, la uzina Sadu unde este startul. La fata locului mai apar o multime de concurenti care se inscriu acuma. Ma desumflu cand vad cine a venit.

Pentru inceput se va merge in coloana in spatele masinii de politie prin Bumbesti si abia dupa aceea se va da startul.

Dupa start se merge pe plat o bucata. Aici merg prost. Dupa aceea incepe o urcare usoara pe un forestier larg. Aici merg prost. Dupa care urcarea devine mai accentuata. Aici merg prost.

De fapt am mers prost tot drumul. Acuma sunt momentele in care regret totusi chefurile de cu o seara inainte. Nu merge asa sau atunci nu ma mai lamentez. Ca un facut, ma lasa si bicicleta. Pe urcare se bloca schimbatorul si trebuia sa dau cateva pedale in spate pentru a-l debloca. Asta se intampla inevitabil pe ditamai panta unde ramaneam intr-un echilibru precar pana reuseam sa pornesc iara. Si asta s-a tot repetat la nesfarsit incat prima urcare pana in punctul de control am injurat si blestemat in continuu.

Intr-un final se pare doar ca nu aveam ulei pe lant si asta se gripa, dar atunci n-am stiut. Legat de asta, cred ca a venit timpul ca dupa 7 ani sa invat macar sa imi reglez vitezele si sa imi dau seama de unde provine o anumita problema. In continuare sunt de parere ca scopul bicicletei e sa te dai cu ea pana ii sar capacele nu sa bazai la ea si sa tot bibilesti zi de zi. Se strica, da-o in masa, iau alta sau sunt oameni platiti sa faca asta. Dar macar cat sa nu raman ca boul in mijlocul concursului ar trebui sa invat si eu.

Faza cu bicicleta se pare ca a trezit animalul din mine... Daca vrea sa se rupa, sa-l fut de schimbator asa ca am bagat piciorul in el cat am putut. Nu stiu ce a patit, dar m-a lasat in pace pana la final. Si mi-a venit cheful sa trag.

Mircea e in fata, trebuie sa-l prind. Mircea merge foarte bine in general si pe trasee de pana in 60km merge mai bine ca mine. Eu merg mai bine dupa pragul 60-70km. Acuma fug ca nebunul.

Ajung in punctul de alimentare. N-am chef sa ma alimentez. Bag un gel de la mine si iau un pahar de apa, sar in sa si ii dau mai departe.

Traseul are 62km cu 2130m diferenta de nivel. E multa catarare. Foarte multa. Dupa punctul de alimentare incepe o catarare sanatoasa prin padure, pe un drum numai bun de bicicleta. Aici depasesc concurenti si il ajung pe Mircea. Merge foarte bine si el la deal. Imi place mult portiunea aceasta de traseu.

Catar foarte bine, bicicleta ma asculta si ies in golul alpin. Aici traseul va forma o bucla. Pe urcare l-am ajuns si pe Cristi Ghilt. Cu el aveam sa petrec o buna parte din aceasta bucla. Si Mircea si Cristi merg mai bine la vale, ii ajung la deal. Mircea se ambitioneaza sa stea in sa indiferent de panta, Cristi cu mine alegem varianta mai facila a push bike-ului.

Dupa ce bantuim pe nicaieri prin golul alpin - mai jos sunt remarcile la organziare si singurul mare minus e cel legat de traseul la tura lunga. Care e absurd. Din cei ce si-au exprimat parerea relativ la traseu 99% sunt la tura scurta si 1% de la tura lunga sunt...eu. Tura scurta o fi fost OK ca traseu, dar tura lunga nu e bine gandita.

Urmeaza o coborare. Cristi se duce, Mircea la fel. Asta nu e de nasul meu. De fapt mint - chiar a fost de nasul si falca mea. Peste primul prag am sarit ca nu l-am vazut. Inainte de al doilea aveam dileme: sa franez si sa ma dau jos sau sa sar. Dilemele m-au tinut pana cand am ajuns pe marginea pragului. Cand am apasat pe frana din fata. Prima data am tecut peste prag eu cu capul inainte, dupa aceea bicicleta care era legata de mine a descris o parabola perfecta in aer, mi-a trecut peste cap cu tot cu picioarele mele prinse in SPD-uri si s-a oprit ceva mai incolo lasandu-ma cu crampe musculare si cu fata rearanjata.

Consider ca e mai intelept sa cobor pe langa, cel putin pana ma dezmeticesc. Cristi care e mai jos e de aceeasi parere. Facem si un pic de jump bike peste copacii de pe traseu. Dupa care incepem sa urcam pe panta de vis-a-vis prin mijlocul unui parau care nu a avut altceva mai bun de facut decat sa-si croiasca drum pe aici. Orbi de sete (totusi un singur punct de alimentare la atata urcare e cam putin dupa parerea mea) luam apa din mijlocul drumului. Aici nu se pune problema de mers pe bicicleta - pana si push bike-ul e o adevarata provocare.

Localizez pe profilul de pe numar unde suntem si imi dau seama ca ce urmeaza e tot push bike pana cand inchidem bucla. Si dai si impinge. La reintoarcerea in golul alpin dau din nou de Mircea care incredibil e inca pe bicicleta.

Eu nici macar nu imi mai pun problema asa ca imping vartos la ea. Crampele ma incearca de ceva vreme si la push bike chiar sunt bun. Ba mai mult, trec la carry bike. Trantesc toagla in spate si ii dau nervos la deal. Acuma privind in urma nu stiu de ce trageam asa de vartos, ca podiumul nu-l puteam atinge. Dar atunci trageam fiindca era concurs, fiindca de aia luasem startul - ca sa lupt. Inca nu cedasem lupta inainte sa se fi terminat.

Si brusc incepe o serie pe care ar fi trebuit sa mi-o amintesc in saptamana ce avea sa vina...

Tocmai eu, care propovaduiesc lupta pana in ultima secunda indiferent de circumstante...

Pentru inceput, il gasesc pe Dani Rosioru in mijlocul drumului. A avut ceva probleme si a fost nevoit sa abandoneze. Brusc incep sa fac calcule. Cati sunt in fata la categoria 30-39? Calculez si odata cu calculele de nici unde apare si energia. La start n-am fost asa de fresh ca acuma. Si daca, totusi?

Inchid bucla gafaind si sar in sa. Aici e o problema. Mare. Ce urmeaza este exclusiv coborare. Si stim cu totii cat de maestru sunt eu aici. In general problema se pune in termenii: sa nu ma depaseasca prea multi la vale. Ca eu nu depasesc pe nimeni, asta e clar.

Dar acuma n-am alta alternativa. Ma opresc o secunda, inchid ochii, zic un "Hai!" si cam asta a fost.

Ce a urmat a fost demential. Cel putin pentru mine. La ce p**a mea sa mai pui frana?! Ca asa o sa fiu ajuns. Fara frane. Urlu aproape in continuu. Bai, azi nu mai pierdem la vale. Coborarea prin padure cu o bicicleta care zbura pe frunze sau pe cracile de sub ele a fost de nedescris. Nu mi-a placut, am fost terorizat, dar trebuia sa lupt!

Asa ca ii mai dau si cate o pedala pentru a nu pierde din viteza. Ma tot gandesc la Maus: "Nu te uita inapoi, cineva ti-o poate lua inainte". Sunt din nou terorizat ca la Moeciu ca o sa fiu ajuns.

Si acuma cand ma gandesc retrospectiv, exact pentru momentele alea merg la concurs: pentru senzatia aia de lupta, pentru teroarea pe care o ai ca vei fi ajuns sau pentru incrancenarea de a-l prinde pe cel din fata ta. Atunci simt ca traiesc.

Pe coborare ajung un concurent care facuse pana. Imi zice ca sunt al 7-lea. Greseala! Greseala ca l-am crezut. Greseala ca am inceput sa calculez. Greseala!!!

Calculele mele imi zic ca acuma sunt pe locul 3. Pe asta nu-l pierd nici daca imi rup gatul! Asa ca de aici am coborat sinucigas. Vreau locul 3!!!

Cumva supravietuiesc pana in punctul de alimentare. Trec pe acolo ca vijelia. Mai urmeaza ceva kilometrii buni de coborare. Maini nu mai am de mult, curbele le iau pivotand in jurul piciorului scos din SPD. Aici nu trebuie sa ma ratacesc. Sunt pe portiunea comuna urcare-coborare.

Daca pe urcare traseul era marcat bine, pe coborare marcajele au lipsit cu desavarsire. Sunt o multime de intersectii nemaracate. SUnt a naibii de lucid. Nu pierd locul 3 de data asta! Ma opresc. Prefer sa pierd cateva secunde cautand drumul decat sa ma ratacesc acuma. Fac chestia asta de mai multe ori si inlemnesc de fiecare data pana in momentul in care apare un semn ratacit.

Ajung intr-un nor de praf la finish.

Un concurs pe care l-am pornit mahmur, pe parcursul caruia am avut probleme cu bicicleta, dar mai ales pe parcursul caruia am invatat ca indiferent de circumstante trebuie sa lupti pana la capat. Ca nu se stie...

Organizatorii nu stiu sa imi zica pe ce loc sunt. 3 sau 4. Dar aici e toata diferenta de fapt. Asa ca ma duc la Jiu sa imi spal calul pana cand se clarifica lucrurile.

Cand ma intorc il vad pe Maus (care a luat locul 1) si pe Basso (locul 2). Aflu de la el ca Alex Ciocan e pe 3.

Am pierdut podiumul. Mi-e si nu foarte ciuda. Am fost la ani lumina distanta de locul 3 de fapt. Dar cel putin am
tras de mine si am facut cel mai bun concurs de MTB dupa cel de la AAR de anul trecut. Sunt foarte multumit de mine si de cum am mers mai ales pe a doua jumatate a traseului.

Elena a terminat pe locul 1. A facut un concurs foarte bun. Pana la bifurcatiia celor doaua trasee a tras serios de ea, dupa acea a fost doar o chestiune de a termina intr-o bucata cursa.

Despre organizare:
- aproape toate minusurile pot fi intelese considerand ca organizatorii sunt la prima editie.
- felicitari pentru initiativa, pentru eforturile depuse pentru a organiza aceasta competitie in premiera in aceasta parte a tarii cu fondurile pe care le-ati avut la dispozitie.
- laudabila ideea de a premia in bani. Efectul e fost imediat - brusc au aparut la start Greucenii si concursul a devenit cel putin la tura lunga o lupta ca la oricare maraton mai titrat din Romania.
- mai sunt si alte mici amanunte: profilul pe numar, pachetul de finish, atmosfera prietenoasa - care au facut ca evenimentul sa ramana o amintire frumoasa.

Cu minus:
- traseul lung e efectiv stupid. Are un singur aspect pozitiv: e greu si are foarte multa diferenta de nivel - ceea ce personal imi place. Dar e efectiv fortat. Dupa punctul de alimentare ce urmeaza este o incercare disperata de a strange cat mai multi kilometrii.
- e primul maraton la care particip care are o portiune comuna urcare-coborare ceea ce la editiile urmatoare cand probabil o sa vina multi mai multi participanti, o sa poata crea reale probleme. Primii de pe coborare o sa ajunga sa faca popice din cei care inca mai sunt pe urcare.
- marcajul pe urcare este bun. Pe coborare este inexistent. Cristian Ghilt, Mircea Baba, Cosmin Ditomozu si lista e lunga - s-au ratacit. Ceilalti se opreau sa caute marcajele. E absurd ca pe coborare sa trebuiasca sa descoperi traseul. Eu nu m-am ratacit din greseala...
- In general nu folosesc punctele de alimentare. Am inteles ca erau fonduri insuficiente, dar cel putin inca doua puncte in care sa fie apa - doar atat - ar fi fost obligatorii. Asa ca imi luam apa din rau - ceea ce nu m-ar fi deranjat, dar eu trageam la podium.
- Coborarile nu sunt specialitatea mea. Nu m-a deranjat ca a trebuit sa car bicicleta la vale sau ca am picat in cap. Dar nu e normal sa trebuiasca sa sar peste copaci pe traseu. Fa-l oricat de dificil, ma antrenez. Dar n-are sens ca pe traseu sa tot trebuiasca sa sar peste busteni cazuti.
- cu portiunea de push bike (care din nou personal imi place) sunt poate subiectiv. In general daca cineva poate merge pe bicicleta inseamna ca tine doar de antrenament- dar in portiunea respectiva trebuia sa te ancorezi in bicicleta, sa scoti pioletul si sa-i dai la deal. Dar poate ca eram eu obosit acolo...

Pe scurt: cu siguranta toate problemele o sa fie surclasate pana la a doua editie. Cea mai mare este insa traseul in sine la tura lunga. Care ar trebui regandit dupa parerea mea.

Urma Hercules. Din pacate acolo am uitat tot ce m-a invatat maratonul de la Jiu. Ca indiferent de situatie trebuie sa lupti. Asta trebuie s-o tin minte.