Moti si gugulani

Data: 26.05.11-27.05.11
Participanti: Elena, Alex, Alin, Gianina
Locatie: Apuseni
Poze: Apuseni on Wheels
          Maraton Apuseni - preludiu
Track-uri: bike: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes

Azi n-am chef de lucru, asa ca sa vedem unde am ramas cu blog-urile...

Incep cu sfarsitul, fiindca profilul cititorului de blog e: are poze ? Nu? Nu citesc. Sau: citesc primele 3 paragrafe integral, pe urmatoarele din 2 in 2 fraze si la final fac numai scroll (ca ma mustra constiinta si macar pe mine sa ma mint ca am citit...). Ca am lucruri mai importante de facut...

Dar hai ca au trecut deja doua paragafe si chiar as vrea sa veniti cat mai multi la gugulani acasa:

-------------------------------------------------------------------------------------------------

Si mai e o particularitate: daca dupa Moeciu am fost la Prima Evadare, dupa Apuseni vreau sa merg la Maratonul Tarii Gugulanilor. Tura lunga. Si sa iau podiumul la categoria mea (spre diferenta de Apuseni unde o sa lupt pentru timp,la gugulani o sa lupt pentru podium). Nu m-am drogat si am citit si eu ce am scris mai sus.

Asa ca o sa fie un week-end special. In care o sa am nevoie de maseuza, chimie multa, noroc cu carul si putere de vointa ca pe vremuri (obiectivul principal al week-end-ului e... sa fac urcarea din Borlova pana la cruce cat mai bine si cu cat mai putine coborari din sa).

Pana atunci ca tot veni vorba: inceput timid si sontac, Maratonul Tarii Gugulanilor a prins contur. De ce zic asta? Uitati-va pe lista cu cei inscrisi. Deja seamana a maraton, nu a intalnirea ciclistilor anonimi. Mai sunt 2 saptamani in care va puteti inscrie, si noi va indemnam sa o faceti.

Mai mult indirect si noi (Hoinarii) am participat la organizare (uite aveti aici un filmulet de pe traseul lung: MTB Tarcu) si la popularizare. Direct, pe cei de la Tibiscus o sa-i vedeti la start/sosire si in punctele de alimentare. In functie de cat de inconstient o sa fiu, poate ca sambata dimineata o sa ajut la marcarea unei parti a traseului, pentru ca dupa aceea sa iau startul.

Pot sa va zic ca cel putin traseul de maraton este superb. Este cel mai greu traseu de maraton montan dupa Geiger. Si aici nu ma poate contrazice nimeni pentru ca le-am facut pe toate. Dar nu de aceea este neaparat superb.

Deci: hai lasati lenea, faceti plinul la masina si prezentati-va la start. Merita !

-------------------------------------------------------------------------------------------------

Week-end-ul de Apuseni. Am cu Alin o vorba:"Ramane cum am stabilit !". Trimit mail din timp pentru convocarea la o tura de doua zile de cursiera prin Apuseni.

Anul trecut tura am denumit-o Atacul Apusenilor, s-a desfasurat pe durata a doua zile si a insumat 400km. A fost una din turele memorabile din 2010, asa ca ne-ar face placere sa o reeeditam si anul acesta, eventual cu mai multi prieteni.

Dar daca n-ai cu cine, n-ai cu cine... Asta e, eu am incercat sa adun oameni pentru ture, dar unii au descoperit farmecul impinsului caruciorului prin mall, a scarpinatului la coaie, a mangaierii telecomenzii sau (mai ales) a vaicaritului...

Noroc cu Alin. Si el vrea sa mearga in zona pentru a prospecta traseul de la viitorul Maraton Apuseni. Asa ca planul este facut: sambata voi merge cu Elena la cursiera, iar duminica voi alerga impreuna cu Alin pe traseul de maraton.

Am ales pentru cursiera bucla a doua, mai ales ca avem informatii calde cum ca zona intre Buru si Aiud a fost proaspat asfaltata - portiunea respectiva mi s-a parut cea mai spectaculoasa anul trecut.

Initial Alin ne-a trasat o foaie de parcurs care presupunea sa innoptam in Posaga de Sus, dar cum noaptea ne-a prins undeva in zona Cheilor Aiudului, am decis sa campam pe marginea drumului. Oricum tura de maine va trece pe aici asa ca e un loc la fel de bun ca oricare altul.

De fapt mult mai bun decat oricare altul! Ia vedeti si voi in poze.

Am pus cortul chiar la baza unui perete la intrarea in chei. O noapte superba cu o mare de stele deasupra capului. Un pic cam racoare asa ca am mancat pe fuga si ne-am cuibarit in sacii de dormit.

Dimineata nu am fost foarte harnici. Soarele ne-a luat in primire inca de la primele ore si nu ne prea venea sa pornim la drum. Acuma oricum ziua e lunga si Hoinarii sunt mult mai bine antrenati la cursiera decat anul trecut, asa ca nu e cazul sa ne grabim foarte tare.

V-am promis ca va arat o poza cu scaunelul meu - doar sunt un adevarat muntean, nu puteam sa ma lipsesc de acest accesoriu. Aceasta a fost prima tentativa - pe viitor o sa trec si eu la nivelul Mardale, un scaun mai fiabil si neaparat cu suport pentru bere.

Dupa un picnic in toata regula suntem gata de plecare. In poza se vede casa familiei Adams, sau conacul lui Dracula sau mai stiu eu ce pufosenie...Ideea e ca magaoaia pare a fi punct de interes turissic si de pelerinaj pentru localnici si nu numai.

Na, gata cu leneveala sa inceapa tura de 200km. Mai jos o sa aveti track-ul turei, aveti si voi o harta, cap pe umeri si initiativa, asa ca nu o sa va dau mura in gura pe unde am mers.

Incepem cu o coborare, asta asa de motivare. Sa ne creasca ranza in noi de mandrie cand vedem media orara. Tura asta a fost ceva intre antrenament si delectare. Cum stiam deja zona, nu mai reprezenta ceva nou, asa ca am tras mai vartos de noi. Pe de alta parte cum am fost mult mai bine pregatiti decat anul trecut, acuma ne-am permis sa facem mai multe pauze, sa ridicam mai des capul din sosea si sa vedem multe aspecte ale traseului care anul trecut cand am fost aici la supravietuire ne-au scapat.

Asta, cum zice si Elena - cu cat esti mai bine antrenat cu atat poti sa te bucuri mai mult de un traseu. Daca stiu ca pot sa fac 200km fara prea mare efort, parca mai am timp sa mai surpind si cate un detaliu din zona superba pe care o strabatem.

Informatiile au fost corecte: ajungem pe un asfalt proaspat in Aiud. Aici o cotim la dreapta spre Alba Iulia si intram pe european.

Am ales sensul acesta de parcurgere a buclei tocmai pentru a scapa de portiunea de european cat mai repede. La ora la care am ajuns noi aici era deja plin de masini. Aici apasam hotarat in pedale - trebuie sa iesim cat mai repede de aici, de preferat inainte de a fi propulsati pe orbita de vreun TIR.

Terminam repede cu europeanul si o cotim catre Galda de Jos. Pe aici nici o masina. E o portiune care fenteaza europeanul si care ne scoate direct in Sard. Drumul trece printre coline domoale pe care se intind cat vezi cu ochii viile localnicilor.

De fapt, dupa cum ne informeaza si indicatoarele, suntem pe Drumul vinului. Nu pot decat sa regret ca unei bauturi din fructe stricate i se da atata atentie, pe cand o licoare nobila ca berea este trecuta sub tacere. Cand ma fac mare eu o sa fac Autostrada Berii. Am zis!

Zona este foarte frumoasa si linistita. Si aici a fost terminat asfaltul asa ca ajungem repede in Sard.

Caldura foarte mare afara. Ne oprim destul de des pentru a alimenta cu apa de la fantanile de prin sate.

In Sard, Elena isi pierde senzorul de cadenta. Ce e cel mai uimitor e ca il gaseste in mijlocul soselei, astfel incat ne putem continua drumul cu zambetul pe buze si cu 50 de euro mai bogati...

GPS-ul e pentru lenesi. Harta tata, harta e baza! Aveam track-ul pe GPS, dar cum scula aia a vrut sa ma omoare in cateva randuri, mai nou o folosec doar pentru a face track-ul turei nu si pentru orientare.

Din Sard, luam drumul mare catre Zlatna. De aici e o urcare continua, chiar daca foarte usoara la inceput pana in pasul Bucium.

Suntem pe Valea Aiudului acuma si ne grabim destul de tare sa fugim de canicula care ne urmareste din spate. Speram ca odata ce ne apropiem de munte, aerul sa fie mai respirabil. N-a prea fost asa - in Zlatna de exemplu termometrul local ne arata un nesimtit 34 de grade.

Tot in Zlatna ne oprim pentru alimentare (aici avem 75km de la start). Ne-a cam doborat caldura, asa ca ne hidratam adecavat.

De aici urcarea devine mai accentuata si la finalul ei ajungem in pasul Bucium. Greul a trecut fara sa ne dam seama. Mai departe tendinta generala a traseului este de coborare.

In viteza intram in Abrud. De aici cat sa nu amortim complet mai avem un pic de urcare pentru a trece catre Campeni - capitala tarii motilor.

Urmeaza apoape 80km pe Valea Ariesului. In general la vale, dar presarati pe ici pe colo cu cate o urcare cat sa iti taie rasuflarea.

Valea asta e mult prea lunga - eu as fi facut-o mai scurta. Si anul trecut ne-am plictisit aici si acuma este la fel. Oboseala incepe sa se instaleze, media orara scade simtitor, nu pot spune ca aici m-am mai bucurat de peisaj - vroiam doar sa ajung cat mai repede la Buru si sa ies de pe aceasta vale.

Am impresia ca cineva mi-a turnat plumb in picioare. Mai oprim de cateva ori pentru a umple bidoanele de apa, pentru a mai manca cate o ciocolata

sau pentru a face pana (portiunea de la intrarea in judetul Cluj pana la intersectia cu Rimetea este presarata cu adevarate crevase in care doar intri, de iesit iesi doar daca ai noroc, dar oricum lasi tribut bicicleta).

Intr-un final pe care il asteptam amandoi de mult timp, ajungem la intersectia mult visata. Daca mai aveam de mers inca 10km pe valea asta, ma opream si plangeam.

Si aici se vede cat de important e factorul psihologic. Nu mi-a placut drumul pe Valea Ariesului. De la intersectie mai avem insa inca 30km din care vreo 10 de urcare. Dar de aici parca am renascut. Nu tu oboseala, nu tu plictiseala, doar pofta de pedalat. Asta e: daca n-ai chef sa faci ceva, apoi atunci o sa ti se para incredibil de greu de facut treaba respectiva. Si viceversa.

Urcam pana la cunoscuta manastire Rimetea pe o sosea care acuma se turna la propriu. De aici urcarea se mai domoleste si ajungem pe un fel de podis.

Asta e zona care ne-a placut la nebunie anul trecut. Piatra Secuiului pe o parte, muntii Trascaului pe celalata parte si un drum ireal mergand pe valea dintre ei.

Trecem prin satul Rimetea - un sat turistic pitoresc in care poate o sa venim cand nu mai avem idei, pentru a alerga prin zona.

Zona ne apare si mai frumoasa in lumina dupa amiezii de mai. Ne oprim sa facem cateva poze - Elena indrageste in mod deosebit portiunea aceasta a traseului.

Datele tehnice ale turei:

Terminam tura si dupa ce ne dam jos startul gros de praf si transpiratie pornim catre Posaga de Sus unde trebuie sa ne intalnim cu Alin si Gianina.

Alin, Gianina, Geta si Alex sunt deja in poiana de la Posaga.

Ajunsi aici ne punem pe chefuit. Azi o sa avem si un foc de tabara asa ca a fost o noapte superba. Am stat in jurul vetrei la o poveste pana oboseala si racoarea noptii ne-au trimis catre cort.

Elena si-a indeplinit obiectivul cu alergatul: Hercules. Mai vrea sa mearga la MPC si atat. Ciudat e ca dupa Hercules preponderent se antreneaza la alergat. De fapt ea nu se antreneaza in sensul clasic, face miscare de dragul miscarii...

Dar azi nici nu-i da prin gand sa alerge, are chef de lenevit. Voi porni cu Alin sa prospectam traseul.

In 25 iunie aici va avea loc prima editie de la maratonul Apuseni. Conteaza foarte mult sa stii traseul dinainte. E vital pentru psihic, stii tot timpul in cursa ce te asteapta, stii cum sa tragi.

Noi vom incepe traseul de pe la mijlocul lui si il vom parcurge in sensul de la concurs.

Impreuna cu Alin am facut o recenzie a traseului, recenzie pe care am trimis-o si organizatorilor. Nu o sa va prezint detaliile traseului si nici starile incercate de noi la parcurgerea lui. Va zic doar ca este unul din cele mai accesibile maratoane de alergat. Si unul din cele mai frumoase ca peisaj. Probabil voi nu o sa vedeti mare lucru in timpul concursului, dar zona este efectiv superba.

Asa ca va invit pe aceasta cale sa luati startul la Apuseni - ar fi frumos ca si acest maraton sa devina o traditie in calendarul maratoanelor montane.

Trebuie spus ca organizatorii au dat dovada de o deschidere deosebita la idei si propuneri. Asta e mare lucru, aproape unic. Adica de obicei mentalitatea la noi e: Ee maratonul meu, vezi-ti de treaba ta". "Ce, ma, daca tu crezi ca il faci mai bine, de ce nu iti faci si tu maraton?!".

Aici n-a fost asa - Alin a venit cu niste propuneri si echipa de organizatori s-a intalnit si le-a dezbatut, aproband o parte din ele. Eu le doresc succes in pregatirile pe care le mai au de facut pana la start.

Revenind la tura noastra: Alin nu vrea sa traga prea tare. Eu nu pot. Asa ca alegem un ritm mai de plimbarica.

Alin e inarmat cu GPS-ul asa ca eu am timp berechet sa admir peisajul - el se ocupa de partea de orientare.Poza asta a facut furori pe feisbuci. Sa fie de la gambe? De la atitudine? De la ciorapei? Oricum acuma Alin ascunde o surpriza siub ciorapeii aia...

Din Belioara o cotim la stanga si incepem sa urcam usor pe drumul forestier. Apoi brusc traseul coteste din nou si incepe o urcare abrupta. Nici macar nu incercam sa alergam aici. Ghidati de GPS ne croim drum la deal prin tapsane innierbate. Pe dreapta se vede abruptul Scarita Belioara. Ce sa mai zic, zona este nemaipomenita!

Partea aceasta a fost modificata ulterior, dar deocamdata noi (de fapt Alin) cautam drumul. Dupa urcarea abrupta urmeaza o coborare prin musuroaie de iarba (si asata a fost modificata) care ne scoate intr-o poteca marcata.

Aici este o urcare sanatoasa. Adica...sanatoasa. Mai folosesti si mainile ca sa castigi altitudine. Foarte bine, de-aia e munte.

Cum traseul este prezentat foare bine pe site-ul concursului eu o sa ma rezum la a va zice cum l-am vazut eu din perspectiva alergarii care urmeaza: maratonul asta o sa fie ca un Martini. Curvesc. De la cap la coada.

In primul rand startul e in urcare (cea mai mare greseala e sa considerati ca o sa incepeti cu o coborare). De fapt e cel mai in urcare start de la vreun maraton de la noi.

Startul se da in statiunea Baisoara si din primi metrii incepi cu deal. Alin zicea ca inca de aici se va face prima triere: yep. Sa-i vezi cum trag im primul kilometru si dupa aia li se taie macaroana...

Si alergi la deal cale de 7.2km. Adica mult. Se poate alerga toata distanta, dar trebuie tinut cont ca trebuie sa fi bine incalzit inainte de start ca sa birui cu succes.

Partea asta de start mi se pare printre cele mai anoste ca peisaj, dar cum am mai zis pe voi nu o sa va intereseze ca oricum aici alergati cu capul in piept si lac de sudoare, intrebandu-va unde e coborarea aia de la inceput.

Ei bine, coborarea incepe de la Pietrele Marunte si o ia direct (citez de pe site) printr-o vegetatie marunta. E vorba de un plai cu jnepeni pitici prin care - subiectiv privind problema - din fericire nu prea poti sa alergi cu viteza maxima.

Mi-e efectiv groaza de portiunile de viteza de la maratoane si initial nu am vrut sa particip la Apuseni tocmai tinand cont de profil. Dar la fata locului treaba sta altfel.

Dupa jnepenii pitici unde sper sa nu pierd foarte mult timp, se intra in padure si pe o poteca mai bine conturata. Din nou subiectiv, ma bucur ca nici aici nu ii poti da viteza maxima la vale. Poteca e alergabila, dar ingusta si cu vegetatie pe margine care te obliga sa franezi.

Zona asta imi place.

De aici am iesit pe ceva plai la un gater si acolo am cotit-o la dreapta intr-o scurta urcare. Aici ne-am intalnit cu o tanti. Discutia a fost epica...

Ea: "Pentru concursul din 21?"
Noi: "Din 25"
Ea: "Nu, din 21"
Noi: "Nu, e in 25 iunie"
Ea: "L-au mutat?"
Noi: "Nu, asa a fost de la inceput"
Ea: "Si cine castiga aici? Cine-i primul?"
Noi: "Da"
Ea: "Dar aici si daca pleci ultimul si stii smecherii poti sa ajungi primul"
Noi: "Pai sunt smecherii?"
Ea: "Da, dar trebuie sa le stii"

Ea: "Pe unde mergeti? Pe drumul de hotar sau pe cel principal?"
Am dedus ca noi o sa mergem pe cel de hotar

Ea: "Au mai fost unii cu o scula din aia pe aici, dar n-au mers pe unde mergeti voi"

Alin ii arata GPS-ul
Noi: "Din asta?"
Ea: "Nu, a lor era patrata"

Dam sa plecam in alergare. Pe fundal se aude:
Ea: "Asa, alergati sa vedeti cat va tine..."

....Epic:)

Bine, toata discutia asta avea savoare daca o vedeati pe tanti (care avea o varsta respectabila), imbracata cum era, in fata unei case acoperite cu iarba uscata si incadrata in peisajul respectiv. De cealalta parte, doi ciudati in pantaloni scurti mulati si mai colorati ca niste papagali, care alergau de bezmetici in zona unde oamenii au mult timp la dispozitie...

Apropo, tanti avea un debit verbal uluitor - cu siguranta era o olteanca stramutata aici. Si jumate din ce vorbea mie cel putin mi-a fost dificil sa inteleg.

Suntem deja de ceva timp sub amenintarea unei ploi care pana la urma nu se mai lasa mult imbiata. Si incepe o rupere de nori de sa te tii.

La propriu a inceput sa se scurga pamantul sub picioarele noastre. Suntem intr-o zona in care se poate alerga cu viteza la vale (asta e, trebuie sa se bucure si altii...). Aici in timp ce noi alunecam cu dealul la vale printr-un suvoi de noroi, o babuta urca cu greu pe drumul spalat de ploaie cu o umbrela pe jumatate rupta.

Sunt unele imagini care iti raman intiparite pe retina. Asta a fost una dintre ele.

Ajungem murati in Sagacea. Alin viseaza din Baisoara la o Cola, dar nu avem bani la noi. Propune timid sa ii interpelam pe localnici, poate li se face mila de noi si ne fac cinste cu o zeama cu bule. Nu prea am chef - la fizicul meu deosebit, ploaia asta rece ma aduce la un pas de hipotermie asa ca trebuie sa alerg sa ma incalzesc.

Urmeaza portiunea cea mai fututa din maraton: 8km de drum forestier circulat, pe care cei care pot, o sa alerge cu peste 15km la ora.

Dar va amintiti de comparatia cu Martini-ul? Aici e curvaria cea mai mare. Ai deja vreo 8km de catarare, o coborare lunga cat o zi de vara care numai bine ti-a fezandat muschii, dupa care urmeaza un sprint de 8km.

Doar ca dupa aia nu e gata... De fapt de acolo incepe maratonul. 16km de urcare.

Mi se pare de-a dreptul geniala ideea de a termina un concurs in catarare. Stiu ca sunt din nou subiectiv, dar eu asa le-as face pe toate. Din ura si din neputinta :).

E o vorba: "si cacatul merge la vale..." Acolo eu nu mai prind pe nimeni, ba mai rau, acolo numai pierd.

Asa in schimb, o sa am o placere diabolica in a depasi pe catararea de final pe cei care au trecut de mine la vale. Si mai mult, o sa stiu ca nu mai urmeaza nici o blestemata de coborare :). Finalul o sa fie o horcaiala pe urcare. Mirific (si nu sunt deloc ironic).

Si urcarea in sine are particularitatile ei. Am strans deja ceva maratoane montane. Stiu ca nici primii nu castiga pe portiunile abrupte. Nu acolo e "spilul". Acolo fie ca alergi, fie ca mergi repede, te invarti undeva la 5-10 minute de cei din fata.

Maratoanele astea se pierd sau se castiga pe "bucla a doua de la Moieciu". Urcarea aceea pe forestier. Nu e abrupta deloc, e alergabila integral. E cea mai curveasca portiune.

Revenind, inceputul urcarii e suficient de abrupt ca sa nu iti treaca prin cap sa il alergi (oricum nu aici pierzi). Dupa ce termini cu pieptisul urmeaza portiunea care mie imi place la culme si care se poate alerga daca mai ai picioare. Ce imi place e ca e vorba de ultimii 10km. Cine alearga aici, castiga timp cacalau.

Bun, asta in lumea mea ideala unde totul merge cum vreau eu si unde nu mai am parte de scenarii "Hercules"...

O sa ma opresc aici cu prezentarea traseului. Oricum o sa vi-l prezint cu mult mai multe detalii dupa ce o sa-l alerg in concurs.

Noi am ajuns aproape uscati la masina. Frumos traseu. Foarte interesant si tactic. Merita cu varf si indesat sa va prezentati la start. Recomandarea Hoinarului (Elena o sa fie la Gugulani; ma lasa singur si nimanui in tara motilor).

Alin m-a intrebat ce timp mia-m propus. Si da, acuma mi-am propus un timp, nu un loc in clasament. Nu m-am uitat cine s-a inscris si nici nu ma uit. Nu ma intereseaza. O sa am exact abordarea de la Moieciu - acolo m-a durut in...Doda Pilii (daca tot suntem in zona...) de cine e in fata sau in spate. In schimb am alergat cu ochii pe ceas ca pe butelie.

Asa o sa fac si aici. Am lasat indarjirea cu locul undeva intre Dobraia si Bogaltin (cred ca si cu o bucata de ficat). Acuma o sa alerg altfel: pe timp.

Abia astept week-end-ul respectiv. E un fel de proiect personal. Pana atunci insa o sa ma incalzesc cu un Medias si mai ales cu un Half IronMan (apropo, la Apuseni si Gugulani ajung daca nu ma inec la Oradea...).