Thassos 2011

Data: 30.04.11-01.05.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Thassos Grecia
Poze: Thassos
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Track-uri: bike: http://www.bikemap.net/user/Hoinarii/routes
running: http://www.runmap.net/user/Hoinarii/routes

Sa incepem cu sfarsitul: asta e blog-ul ala fara lamentari si fara frustari.

M-am tot antrenat peste iarna si abia am asteptat sa am ocazia sa vad daca am mai progresat fata de anul trecut sau daca am pierdut timpul de pomana.

Si de data aceasta i-am vazut pe Greuceni, am pedalat alaturi de unii dintre ei, am reusit sa reduc ecartul din anii trecuti fata de altii. M-am intors de acolo foarte multumit – pentru asta am muncit ultímele luni.

De cealalta parte, Elena a iesit din groapa cu ghinioane si i-a reaparut zambetul in pozele...de pe podium.

Si acuma povestea mai pe (foarte) indelete...

Thassos e cea mai nordica insula a Greciei. O bucata de pamant cu circumferinta de 90km se ridica accidentat din mare. Aici de ceva ani buni si-au gasit teren de joaca o multime din ciclisti din Romania.

De Thassos auzisem inca de anii trecuti de la Alin, Cristi Ghilt sau Maus. In general insula e folosita pe post de cantonament pentru concursurile ce stau sa vina.

Mergi acolo la inceput de sezon linistit cu sotia si copiii - ai parte de concediu intr-o zona superba si pe langa asta ai un teren perfect de joaca fie ca esti ciclist, fie ca esti alergator.

Am zis sa mergem si noi anul acesta. Doar ca vom fi intr-o mare fuga. Motivul e ca... dupa Indonesia suna bine Patagonia :). Si pentru aia trebuie zile de concediu, asa ca timpul nostru este dramuit la fiecare concurs.

O sa fie o cursa contra-cronometru. Cu noi mai vine Bitza si Corina.

A fost cea mai nepregatita tura pe care am facut-o vreodata in afara tarii. Habar n-aveam ruta pana acolo, nici prin ce tari trecem, nici ce moneda au aia macar si nici despre concurs nu stiam prea multe.

De plecat, am plecat joi seara din Timisoara. Dupa ce inca de la granita romana ne intreaba vamesul de actele de la biciclete, imi dau seama ca trebuie sa imi folosesc “papagalul” ca sa nu o incurcam. E bine si sa stii sa dai din gura: "Club ! Concurs ! Da, Da! Uite trofeul! A luat locul trei! Avem acte pe ele, normal!" Am trecut asa din vama in vama, dar pare destul de riscant sa iti scoti "bijuteriile" fara acte, cel putin intr-o anumita parte a Europei. Si cum a zis si Elena - e buna civilizatia si Occidentul. In Vest n-am avut niciodata probleme, in schimb aici fiecare spera ca ii pica ceva...

Pe sarbi nu-i inghit. Asa ca m-am bucurat ca am iesit din tara lor.

In Macedonia nu mai fusesem niciodata. Tara de cacat, oameni de cacat. Atat. Nu va duceti pe acolo. Sigur nu noaptea.

Primii ne-au oprit niste imbecili undeva pe la 3 dimineata. Ca cica mergeam cu nu stiu cat la ora si sa platesc amenda de 45 de euro ca altfel imi retin pasaportul. Mi-am dat seama ca astia vor sa ne jecmaneasca si m-am facut ca nu inteleg nimic. Ei pe-a lor, eu pe-a mea. Un euro nu le dau la impotentii astia!!!

Evident ca n-aveau neam de radar (le-am zis sa-mi arate si mie poza sa vad cu cat mergeam). S-au chinuit vreo 10 minute sa ma faca sa inteleg ca trebuie sa le dau bani. Eu m-am facut ca nu inteleg si pana la urma m-au lasat sa plec.

In vama, alt idiot. Ca cica cartea verde nu e originala (asta nici macar imaginatia infantila a primilor nu o avea). Vamesul nu s-a mai obosit sa o imbrobodeasca. "10 euro and everything is OK". Tara de cacat, oameni de cacat...

In Grecia ne-am ratacit - pe GPS nu aparea autostrada pe care mergeam si noi insistam sa o gasim...

Urcam “rosia” pe ferry boat si trecem in Thassos. De aici mai avem 45km pana in Potos unde avem cazarea. Norocul a facut sa avem cazarea la gramada cu Maus & CO.

Vremea e superba si ne imbie sa pornim imediat intr-o tura - dar pentru inceput trebuie sa dorm ca altfel colapses.

E frumos pe-aici. Insula s-a trezit bursc la viata odata cu aparitia unui puhoi de ciclisti: romani, bulgari, greci, si alte natii mai pestrite.

Mi-am dat seama de ce le place la a nostri sa vina aici. Bagi un antrenament de trail running dimineata pe racoare, dupa care te retragi la un gratar de jivine marine stropit din belsug cu un Mythos rece. Dupa aia poti sa bagi un antrenament de inot in apele calme care inconjoara insula. Te mai hidratezi un pic si iti aduci aminte pe seara cand se mai racoreste ca poti sa bagi o catarare teapana de MTB.

Asa ca asta e intr-adevar locul ideal de joaca. Pe de alta parte, nu inteleg ce ai face toata ziua daca nu ti-ai ocupa-o cu sportul. Am un scenariu terifiant in cap: zaci ca balega la soare pana faci coaja, te tarasti intr-un restaurant, dupa care dormi ca e soarele prea puternic, mai faci un rebus dupa-amiza si seara o lalai pe o terasa...

Insula asta imi seamana cu un fel de sanatoriu. Niste satuce cu cate una-doua pensiuni si o terasa linistita. Langa, o plaja micuta cu niste maslini. Nu tu cluburi, un tu baruri, nu tu zgomot...viata?! Si nu sunt ironic acuma.

Acuma din fericire e diferit. Toata lumea e ocupata cu periat fiecare centimetru patrat de poteca sau fiecare bucatica de sosea.

Pranzul e primul prilej de a ne intalni cu prietenii pe care nu i-am mai vazut de sezonul trecut. Ii recunoasteti si voi in poze asa ca nu mai stau sa ii enumar.

Orb de foame m-am aventurat la un calamar umplut cu chestii. Interesanta mancare. La fel de bine a picat si Mythos-ul de dupa. Majoritatea prietenilor sunt aici de cateva zile bune asa ca ne mai informeaza despre concurs, insula si alte cele.

Dupa-amiaza nu pierdem timpul si plecam pe sosea spre Theologos - un sat situat la 12km pe vale in sus. Faina tura de dezmortire dupa cei 1000km de stat teapan in masina.

Satul este frumos – pe aici va trece si traseul de la MTB. Stradute inguste, pietruite si care imi amintesc de satele din Italia de la Iron Bike. Dupa tura am pregatit o cina bazata pe paste (nefierte, ca am uitat cand le-am pus in apa) si la culcare.

Startul la tura de sosea este la ora 12.00 – avem timp berechet sa lancezim pe terasa de la pensiune. Camerele au fost spartane, dar aveam cam tot ce ne-a trebuit. Si pretul a fost pe masura extra sezonului – 10 euro de persoana.

Tura de sosea inconjoara insula. Ca o ciudatenie: se va merge 50 de km in spatele masinii tehnice, pentru ca abia dupa aceea sa se dea startul efectiv.

Cei 50km de plimbare in pluton au fost inediti si foarte faini. Se mergea cu 25km/h asa ca aveai timp sa vorbesti cu prietenii si sa admiri peisajul. Si cam aveai ce vedea. A fost o tura deosebita – ceva diferit fata de Bencecul pe care il facem in pusta banateana in fiecare saptamana.

Am inteles si de ce se numeste insula de smarald, dupa ce am vazut apa a carei culoare ne amintea de Indonesia. Plutonul a luat o pauza in Thassos, dupa care s-a pornit din nou la drum pentru ultimii kilometrii dinaintea startului oficial.

Nota Bene: am pedalat 50 de kilometrii alaturi de Maus si Daniel Rosioru. Si de alti Greuceni. Putini se pot lauda cu asta :).

Pe la mijlocul unei urcari, masina tehnica a accelerat si a inceput concursul propriu-zis.

Primul grup s-a departat instantaneu. Am “reusit” sa raman singur. Urmaream plutonul fruntas, iar fata de cei din spate ma indepartam vizibil. Din cei din fata se mai desprindeau grupulete, pe care le depaseam, dar tot nu puteam sa-i prind pe primii.

P.S.: am cateva obiective (foarte ambitioase) pentru anul acesta. Dar trebuie totusi sa imi stiu si lungul nasului. Si eu nu sunt la nivelul de a fi in plutonul fruntas la un concurs international de sosea.

Oricum m-am umflat in pene ca am reusit sa tin destul de aproape de ei. Asta pe urcari.

Al doilea P.S.: aceeasi vesnica placa: iubesc urcarile. A...da. Si urasc coborarile. Nici platul un ma prea atrage.

Dupa prima urcare am ramas complet singur. Pe coborare: in primul rand mi-e frica, in al doilea rand un ma ajuta fizicul sa trag. Asa ca am inceput sa ma uit obsedant in spate, doar-doar vine vreun grup de care sa ma lipesc si eu.

A venit grupul lui Bitza (vreo 6 ciclisti). Problema era ca nu prea eram in stare sa ma tin de ei. Pe coborare nici vorba, iar pe plat horcaiam sa tin ritmul.

Cam asa s-a derulat tot concursul. Venea catararea, (multumesc Doamne ca au fost multe) dispaream din grup si plecam “in treaba mea”. Ajuns sus, “asteptam” sa vina grupul, dupa care incepea chinul cumplit de a ma tine dupa ei pe coborare si pe plat.

In grup se tot schimba trena. Inevitabil venea si randul meu. Dar daca ceilalti duceau trena cu 42-45 la ora, cand venea randul meu, o duceam cu maxim 37km/h. Ca eu nu pot mai mult, ce sa fac?! Si asa horcaiam sa nu pierd trena, de unde dracu’ forta sa o mai si duc?!

Majoritatea cred ca s-au prins ca nu de rea-vointa merg asa incet, dar era acolo un mos isteric care a inceput sa ma tot pipaiei pe cur si sa ma impinga: “Go fast! Go fast!”.

"Fi atent aici ma muie! Nu pot sa merg mai repede! Vad ca nici voi nu puteti scapa de mine, asa ca n-ai decat sa urli cat vrei, asta e situatia! "
"A...da! Si apropo, tu de ce nu ai dus deloc trena tot concursul?!"
"Tipi ca boul..."

Asta e varianta fina la ce i-am zis la mos de-a lungul concursului. Sper sincer sa fi inteles macar o parte. Cand l-am vazut la final pe locul 2 la categoria lui am crezut ca innebunesc: adica mosul ala fraier nu a dus deloc trena, a facut scandal tot timpul, ca la final sa mai ia si premii?! Crapati-ar ficatul...

Ultimele catarari au fost efectiv adevarate baloane de oxigen dupa coborarile si platul epuizant. Acolo ma simteam bine si reuseam sa ma odihnesc - nu sunt ironic. E singurul lucru care imi place. Si motivul pentru care regret ca nu am avut noroc sa merg la Soelden...

Cu grupul meu am trecut si linia de sosire.

A fost un concurs care mi-a placut si la finalul caruia am fost multumit de mine si de rezultat. Chiar foarte multumit. Noi am venit imediat dupa plutonul fruntas si nu am ce sa imi reprosez. Poate ca in vreo 2-3 ani o sa am suficienta forta sa fiu si eu acolo. Dar deocamdata a fost perfect.

Acuma astept sa vina Elena. Apare prima fata (cu blonda asta am mers cei 50km de incalzire - parea hotarata). Si ca in povesti apar urmatoarele doua fete. Asta a fost de infarct: Elena se tot apropia, dar nici grecoaica nu statea pe loc. Au sprintat amandoua, dar grecoaica a avut jumatate de roata avans la final.

Elena zice ca tot timpul a visat sa se bata pentru podium la sprint. Dar tot ea mai zice ca in visul ei, ea castiga. Na, acuma a avut parte de un finish de poveste. Si de un loc 3 muncit pe branci. Cica a alergat dupa ea tot concursul si se apropia sistematic. A tras serios ca sa o ajunga, dar pana la urma a pierdut sprintul.

Dar a castigatl locul 3.

Romanii nostri s-au prezentat exemplar: Maus locul 1, Dinu Vlad locul 3 fiecare la categoria lui. Si si-au pastrat sansele pentru cucerirea cupei Thassos.

Dupa cursa mergem din nou la "calamarul umplut". Unii intra in apa pentru recuperare (era mult prea rece pentru a face baie, dar se putea sta in ea pana la genunchi).

A fost o seara excelenta petrecuta impreuna cu Greucenii. A fost suficeint de fain incat sa ne convinga sa venim "cu timp" anul viitor si sa avem parte de cat mai multe seri din astea.

Proba de MTB este mai apreciata - se vede asta si dupa numarul mai mare de concurenti prezenti la start. Azi pornim de la 9.00 dimineata, de pe plaja.

Nu v-am mai povestit de pregatirirle dinaintea cursei. Si de emotii si stres. Pai emotii n-am avut - sper sa apara la celelalte concursuri, deoarece alea aduc un procent important de indarjire in timpul cursei.

Am muzica la mine: folosesc "ajutorul" asta doar in curse, nu si la antrenamente. Au fost si azi momente in care cantam ce auzeam in casti, asa ca a fost o idee buna sa le iau.

De asemenea la antrenamente nu folosesc gelurile. Sa "uite" organismul de ele. In primul rand sa se invete sa traga fara ajutoare din afara. Si in al doilea rand m-as ruina financiar daca as folosi gelurile la fiecare antrenament.

Dar acuma e cursa asa ca apelez la "prietenii" mei de incredere. Un Sponser si o Cola inainte de cursa. Mai bag si un Gatorade (bai ce imi place asta, dar iara e prea scump ca sa il beau zi de zi...). Mai am in spate 2 geluri Sponser si o supa izotonica in bidon. Cam asta e toata pregatirea.

Startul pe nisip "il fur". Ma dau jos de pe bicicleta si alerg pe langa ea, ca e mai simplu asa. Aproape imediat incepe urcarea.

Este!!!! Hai ca nu va mai zic povestea aia cu mine si urcarile... Dar le iubesc!!!

Asa... Acuma hai sa recuperam frumos ce am pierdut la start si pe primii 2km de plat. Ma "alimentez" cu fiecare ciclist pe care il depasesc pe catarare. Nu imi trebuie mult si am in vizor primii ciclisti. E bine!!!

Catararea este destul de tehnica - un teren nisipos si plin de bolovani - te obliga sa fi atent cum urci ca sa nu trebuiasca sa te dai jos din sa. Terenul este foarte apropiat de ce am avut la Iron Bike. Parca as pedala acolo.

Aceeasi placa obositoare, dar asta e: prima urcare se termina mult prea repede si pe coborarea ce urmeaza sunt ajuns de o buna parte din ciclistii pe care i-am depasit.

Incerc sa ma calmez. Reusesc cu greu. Are dreptate Elena: de aia e MTB. Asta implica si coborare. Nu pot sa ma enervez ca pierd pe coborare tot ce castig pe urcari. Imi tot repet asta pana ma calmez. Nu imi ramane decat sa urc cat mai repede ca sa nu poata ei sa recupereze...

Coborarile sunt infecte. Parerea mea. Un deliciu! Parerea Elenei. Ma impacasem dupa prima cu ideea ca o sa derapez, o sa ma belesc tot sau cine stie ce alte chestii mai nasoale.

Pe drumul ala mie mi se parea ca singura varianta e sa tot franezi ca sa nu scapi bicicleta de sub control - plin de nisip si bolovani mari pe care bitigla dansa ca pe cel mai infuriat rock. Capatul coborarii era in general un moment de adevarata bucurie pentru mine.

Cam asa a decurs si azi tot concursul: mi-am gasit un grup (destul de mic azi) pe care il depaseam constant pe urcari si care ma depasea invariabil pe coborari...

A doua urcare este mai lunga si mai sustinuta si se termina la un observator. Simt ca dau sa apara primele crampe si sunt de-a dreptul entuziasmat. Asta e semn clar ca am tras de mine. Perfect! De-aia particip la concursuri, pentru plimbari stau acasa. Cuminte incep sa mananc gelul si sa beau supa izotonica.

Termin urcarea ridicat in pedale. Mai vreau! Coborarea care urmeaza e OK - e asa de tehnica ca aici toti s-au dat jos. Trebuie sa alergi cu bicicleta dupa tine. Sa alergi ai zis? Muhahaha! Na, ca pe coborarea asta nu m-a depasit nimeni!

Ce urmeaza dupa aceea a fost cumplit pentru mine, ma tot trageam din poteca bolovanoasa sa nu ii incurc pe ceilalti ciclisti care veneau vijelios la vale...

Coborarea se termina in satul Theologos si aici e Bitza care ma anunta ca stau bine in clasament. Stiu! Si mai stiu ca de aici urmeaza o catarare. Povestea se repeta si recuperez ce am pierdut pe coborare.

Mult prea scurta urcarea, dar nu totul e cum vreau eu (nu?!). Si mai trist e ca urmeaza o coborare pe forestier unde toti pedalau, numai eu franam...

Si se intra pe single-trail. Paradoxal asta mi-a placut la culme. Aici ma simteam in siguranta cumva. Nu aveam bolovani si eram in padure nu pe costise de munte. Asa ca aici m-am apucat sa pedalez ca dementul. Si nu m-a mai intrecut nimeni.

Pana la final am mai prins 2 concurenti si nu am mai pierdut nici un loc (pe 10km).

Inca o cursa la finalul careia m-am declar ultra satisfacut. Daca ma uit pe clasament, vad ca in fata mea au fost efectiv doar Greucenii. Asta nu inseamna ca inca ma bat cu ei, dar sunt pe aproape :).

Cu un ranjet de satisfactie pe fata astept sa vina Elena. Fara a fi poetic, m-am tot gandit la ea. Pe toate coborarile. Stiam ca ea o "sa-i dea" pe acolo. Nu o sa aiba frica mea. Si asta ma ingrijora la culme.

Vine prima fata - o grecoaica.

Si din nou un final de poveste (de mutle povesti) pentru Elena. Apare si bulgaroaica cu ochii bulbucati si tragand de parca il vazuse pe Scaraotchi. Scaraotchi apare dupa nici 20 de secunde.

Na, ca a mai avut parte de un finish la mustata...

Povestea ei sigur e mai interesanta: Elena zice ca nu a mai tras de ea asa la nici un concurs de bike. A dat tot ce a putut. Cica au mers roata in roata aproape tot concursul. Pe urcari mergea mai bine bulgaroaica. Pe coborari o intrecea Elena (de asta eram eu asa de ingrijorat, banuiam ca o sa ii dea bice acolo). Pe single trail au mai facut rocada de cateva ori, dar nu era loc acolo de depasit. Pe platul de la final s-a dus bulgaroaica.

Dar povestea de la aceste doua curse incredibile pentru Elena o sa vi-o zica ea cand ne vom intalni.

Elena bifeaza un doilea loc 3. Si la final este pe locul 1 la fete la general. Asta daca ar fi exista si clasamentul general la fete (dar ceva imi spune ca incepand cu anul viitor o sa fie si la fete :) ).

Maus, "capul rautatilor" !

Romanii nostri au facut-o "lata":

Daniel Rosioru - locul 2 la categoria lui

Maus - locul 1 la categoria lui

Iar la general (clasamentul cumulat al celor doua curse):
Daniel Rosioru - locul 1
Maus - locul 3

Si la fete pe 1 ar fi Elena...

Asa ca si anul acesta, cupa Thassos ramane o afacere romaneasca. Felicitari!

Felicitari si celorlati romani si romance care ne-au reprezentat mai mult decat onorabil. Clasamentele sunt aici:

Rezultate sosea
Rezultate MTB

Imediat dupa cursa, incepe celalalt concurs - unul de anduranta extrema: condusul pana in Romania. Impachetam pe fuga, punem bicicletele pe masina, dupa care asistam la festivitatea de premiere.

Ne luam la revedere de la vechi si noi prieteni si pornim la drum. Inainte de imbarcarea pe ferry boat mai avem timp pentru o ultima masa greceasca.

Parasim insula cu promisiunea de a reveni la anul pentru cel putin o saptamana cu ocazia concursului. Sa stam pe indelete la o poveste, un Mythos si multe ture de bicicleta. Fain loc de joaca.

Despre concurs:
Organizatorii n-au trebuit sa faca (si nici n-au facut) eforturi deosebite. Locatia si data aleasa pentru concurs au facut toata treaba pentru ei. Marcajul a fost bun si cam atata la capitolul plusuri. Asta chiar e concurs international si ai ocazia sa te compari si cu alti ciclisti nu numai cu cei pe care ii stii de acasa. La minusuri nimic de adaugat.

Traseele superbe, dar de asta s-a ocupat mama natura... Cel de MTB a fost diferit fata de tot ce avem la noi. Ei au nisip si bolovani, noi avem noroaie si frunze. Ceva ma face sa prefer varianta lor...

Drumul pana acasa a fost chinuitor. Ne-am intors prin Bulgaria (eu in Macedonia nu mai pun roata) si dimineata dupa ce am coborat din masina eram apti de mers la servici - v-am zis ca zilele sunt numarate asa ca nu permitem sa pierdem niciuna.

Cum v-am zis si la inceput - totul a mers ca pe roate. Nu ne-am antrenat in van, n-am avut ghinioane, totul a tinut cu noi.

Urmeaza EcoMarathon si primul obiectiv din 2011. Aici vreau locul 10 (asa-i corect, sa zici dinainte ce vrei, nu la final sa o scalzi ca esti multumit si nu sperai mai multe...) - si o sa trag ca sa iau "ce mi se cuvine". In continuare vad concursul asta ca pregatire pentru Hercules - ala e obiectivul principal al anului la alergat. La Hercules TREBUIE sa scriu blogul de pe podium - totul pentru concursul acela.

Elena nu o sa participe la EcoMarathon- alergatul a trecut pe locul 2 dupa bicicleta pentru ea. Dar totusi nu poate sa zica nu la Hercules si MPC :).

Ca veni vorba, va mai puteti inscrie aici: Hercules

Si fiindca noi suntem "deosebiti", imediat dupa cursa probabil o sa pornim spre Bucuresti. Acolo, la Prima Evadare, cineva are de luat o revansa in fata unei anumite bulgaroaice... :).