Social Icons

Iron Man

Data: 17.06.11-19.06.11
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Oradea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

-------------------------------------------------------------------------------------

Incet-incet se lasa amurgul peste parcul Bratianu. Am mai ramas o mana de oameni care ii incurajeaza frenetic. Trec rand pe rand pe sub balonul care marcheaza sfarsitul unei bucle. Ei au de facut 36 de bucle.
 
Asta reprezinta maratonul. Scopul in sine pentru unii dintre cei mai bine antrenati sportivi. Idealul de care se agata multi pentru a  duce la sfarsit antrenamentele. Visul ca o sa treci linia de sosire la un maraton iti da aripi.

Si ei alearga maratonul. Ceva e diferit insa. Fac asta dupa ce au pedalat 180km. Nu aveti cum sa intelegeti ce inseamna asta daca nu ati incercat vreodata. Asa ca o sa va explic pe intelesul vostru: inseamna ca te pui pe bibicleta in Timisoara si te dai jos la Herculane. Aia inseamna.

Iar inainte de asta s-au incalzit cu 3.8km de inot. Pentru multi din cunoscutii mei asta e o distanta provocatoare la alergat.

Stau si ma uit acuma la ei cum parcurg mecanic tura dupa tura din maratonul de alergat. Noi am terminat concursul de peste 8 ore (proba de Half IronMan). De atunci am ramas aici impreuna cu Elena si i-am incurajat frenetic pe fiecare in parte la fiecare tura. 

Nu am facut niciodata asta la nici un concurs. Nu din lipsa de respect fata de ceilalti concurenti - am facut asta acuma din deosebit RESPECT pentru acesti oameni. 

Ma uit la fiecare cu un nod in gat. Cuvintele sunt de prisos si nu pot reda starea de spirit de acolo. Pe sub balon nu trec oameni - sunt niste masini. Cu fiecare tura ajung aproape sa mi-i fac prieteni. Sufar cu fiecare in parte. Stau si le numar turele. Aproape ca ma doare si pe mine ca pe ei.

Ii stiu dupa nume deja pe toti. Pe fiecare in parte ii incurajez. Stiu ce mult inseamna asta pentru ei acuma.

Interesant a fost ca la finalul cursei majoritatea veneau sa ne multumeasca prima data noua pentru incurajari si dupa aceea mergeau la familie si prieteni. Ziceau ca se grabeau sa termine tura pentru a mai auzi inca odata incurajarile.

Si ooooo ce bine inteleg eu asta....

8 ore am stat acolo sa ii sustinem si in timpul acesta am vazut ce inseamna sa ai vointa. Adevarata vointa.

Numai cine a incercat vreodata sa isi impinga corpul mult dincolo de limitele umanului poate sa ii inteleaga. Numai cine se uita in ochii lor putea sa inteleaga ce vointa extraordinara au acesti oameni.

Am gresit aici...Ei nu sunt oameni...Ei sunt IRONMAN!!!

Hai sa-i vedem pe o parte:
Cand am inceput noi sa facem poze, locul 1 si 2 terminasera deja cursa. Razvan avea sa fie la final pe locul 4. Nu mi s-a parut ca a incetinit ritmul de-a lungul maratonului.  Si el ca si toti ceilalti era intr-o lume paralela: acolo unde te simti bine si acolo unde gasesti resursele pentru a trage de tine. Avea aceeasi ochi pierduti ca si restul; pupilele dilatate, privirea tulbure.

Robert a alergat intreg maratonul cu zambetul pe buze.


Sergiu mi-a fost cel mai simpatic. Cu el am apucat sa si vorbesc dupa aceea - un baiat foarte de treaba. Bafta in Ungaria!


Daca ceilalti IronMan erau plecati in universuri paralele pentru a-si gasi forta, Mugur vorbea si se manifesta atipic: era plin de viata si isi gasea forta incurajandu-se cu voce tare.


Leonte a terminat maratonul mergand ultimii 6km. De fapt asta era interesant: daca te uitai la ei iti dadeai imediat seama ca sunt efectiv daramati, dar la nici unul dintre ei nici macar nu se putea pune problema abandonului.

De mult m-a fascinat IronMan-ul. Si mai mult de cand am inceput sa particip la concursuri de anduranta. Si cu atat mai mult dupa ce i-am vazut pe acesti sportivi la treaba.

In al doilea rand toti sunt niste sportivi de exceptie. Uluitori. Pai, sa ne imaginam o discutie:

"Ieri am pedalat la maratonul X de MTB, 80 de km!"
"Uauu! Ba, esti tare, nemaipomenit, spectaculos, mega!"

sau:

"Ma duc maine sa alerg maratonul"
"Du-te ba!!! Esti nebun! Iti nenorocesti picioarele! Esti cel mai tare daca faci asta!"

Cum dracu' ar fi o discutie din asta cu un IronMan? Pai cum sa-i zici lu' ala ca ai pedalat 80km? Sau ca ai alergat 42km? O sa se uite la tine, o sa te priveasca cu condescendenta, eventual o sa zambeasca ingaduitor si n-o sa zica nimic.

Ei au dus sportul la un cu totul alt nivel - si de aceea efectiv ma fascineaza.

Dar doar in al doilea rand sunt sportivi de exceptie. In primul si in primul rand ei au alt psihic. Sau n-au. Si asta mi se pare cel mai fascinant.

Oricine a facut un dram de sport isi da seama ca ei sunt daramati inca de la bicicleta si sunt complet terminati cand incep alergarea. Dar toti finisher-ii de IronMan gasesc undeva puterea si vointa sa duca cursa la bun sfarsit. Si asta e de-a dreptul uluitor. In punctul ala te caci pe el antrenament (peste iarna am urmat si eu un program de IronMan, dar doar alergarea si bike-ul). Trebuie sa fi facut din alt aluat ca sa te apuci macar sa alergi 42 de km. Ca sa-i termini ? Ooooo....nici eu nu imi imaginam macar ce vointa au acesti oameni.

Facandu-le poze si uitandu-ma la ei cum trag tura de tura m-am gandit la multe din aventurile noastre cand am crezut ca eram la limita. Cu mici exceptii (notabile, dar totusi exceptii), am realizat ca noi nici macar nu ne incalzisem cand ne puneam problema daca mai putem.

Vazandu-i am inteles ca pentru a fi un finisher de IronMan, trebui ca pe langa antrenament sa ai un psihic cu totul aparte. Numai un sportiv bun, nu o sa termine in vecii vecilor asa ceva. Ii trebuie vointa aia nebuna.

La ei am vazut cel mai pregnant ca nu pot sa conceapa ca exista: "Nu mai pot!!!!". Si asta efectiv ma fascineaza.

Pe targa e Razvan. A trecut finish-ul cu zambetul pe buze, dupa care a fost necesara interventia echipei medicale, care l-a trecut pe perfuzii.

Acuma, 99.9% din cei ce citesc, o sa se intrebe de ce ar face asa ceva un om normal?! Adica sa traga de el pana lesina?! Si sa ajunga dupa aceea pe perfuzii. N-are nici un sens sa va explic, singurul lucru care ma consoleaza e ca prietenii mei se numara printre ceilalti 0.1%...


In poza de mai sus e Mihai, locul 2 la general. Acuma, iar o sa va intrebati daca toti IronMan-ii ajung pe perfuzii. Pai, nu chiar.

Sau ce vreau sa demonstrez cu pozele astea si ce mi se pare asa de fascinant? Pai fiti atenti: nu-mi ziceti voi mie ca ei n-au simtit ca sunt la limita (vorbim de locul 2 si locul 4 aici, nu de niste terchea berchea). Si totusi au continuat. De ce? Ei vezi, de-aia ma bucur ca prietenii mei sunt ceilalti 0.1%. Lor nu trebuie sa le explic.

Apropo, amandoi sunt sanatosi, procedura respectiva este standard si cat de curand o sa participe la alte curse de IronMan. Au plecat de acolo pe picioarele lor. Bafta baieti!!!


Ei sunt supra oamenii pentru care nu exista "Nu pot!!!". Ei sunt IronMan-ii!!!

-------------------------------------------------------------------------------------

Povestea noastra a inceput prin iarna cand Elena s-a enervat pe o serie neagra de ghinioane la bicicleta si s-a hotarat sa nu se mai dea la MTB. Asa ca peste iarna i-a picat cu tronc Half IronMan-ul. Si s-a apucat ea constiincioasa de inot.


In primavara a trecut la antrenamentele de cursiera si alergare. Pe mine m-a lasat indiferent ideea respectiva - inotul mi se pare o pierdere de vreme asa ca am zis ca raman la bike si alergat.

Prin luna mai mi se pare, a revenit Elena cu propunerea de a merge la Half Iron Man. In continuare nu ma tenteaza deloc, dar am zis ca merita sa merg la bazin ca sa ma relaxez si ca si sport complementar.

Dupa cum v-am zis mai demult, distanta de 1.9km am inotat-o din a doua incercare. Dar mi-am dat seama ca nu am nici o chemare pentru sportul asta, asa ca m-am concentrat pe ce imi place.

De inscris la concurs m-am inscris cu doua saptamani inainte. Hai sa dam cartile pe fata: daca ies din apa, l-am terminat. N-are rost sa fac pe modestul: sunt mult prea bine pregatit la bike si alergare ca sa am surprize acolo.

Alegerea categoriei a fost simpla: nici dupa o naveta de bere nu imi imaginez ca pot inota 3.8km asa ca singura optiune ramane Half IronMan-ul. Pentru cine nu stie, asta reprezina: 1.9km de inot, 90km de bike si 21km de alergare.

Vom merge la Oradea. Elena a vrut initial sa mearga in strainatate. Dar cu sportul asta e ceva ciudat: niste baieti smecheri au zis ca pot sa profite de pe urma pasiunii acestor oameni. Cum dracu sa dau 250 de euro ca sa ma inscriu la Half IronMan? Da' ce?! Ma asteapta cele 99 de virgine la linia de finish?! Duce-ti-va ba de-aici de nesimtiti!

Concursul de la Oradea este organizat de un bun prieten de-a nostru - Isvan.

Odata cu apropierea concursului Elena a devenit super stresata. Vrea neaparat sa termine concursul acesta - e un prag de hotar. Si vrea sa-l termine ca o sportiva - nu conteaza pozitia in clasament, dar vrea sa treaca linia de sosire alergand.

Vineri dupa lucru am plecat spre Oradea cu Alex Almajan si cu Victor Jivanescu. La propriu 2 generatii distincte intr-o masina. Din pacate noi suntem generatia oldies.

GPS-ul ne duce pana la Hanul Papp de pe malul lacului Paleu, unde se va desfasura proba de inot. Lacul e deja balizat si....no, amu m-am panicat!

Linia de balize mergea 250m pana in mijlocul lacului. Trebuia sa mergi pana la capat si dupa aceea sa te intorci. Adica 500m.Si sa faci tura asta de 4 ori. Incep sa calculez: pai asta inseamna 10 bazine legate. Eu nu am legat niciodata...2 bazine!!! Adica dupa fiecare 50m, ma opresc stau cateva secunde si pornesc iara.

Perspectiva de a deveni mancare de pesti in baltoaca asta devine destul de realista si incepe sa imi pese...de mine! Bai, poate chiar nu e o idee buna...

Asistam la sedinta tehnica si la pasta party. Tot aici ne intalim cu Tibi, organizatorul de la Iron Bike si mai povestim si cu el.

Pe scurt: suntem picati din pom la concursul asta. Nu prea stiu exact ce sa imi pun in cutia care mi-a fost repartizata la punctul de tranzitie. Incerc sa imi imaginez cum va fi cursa si ma fac ca gandesc.

E destul de stresant: la maratoanele de alergat sau de bike ma doare undeva daca mi-am uitat gelurile, daca n-am mancat bine, daca am pierdut noptile sau am chefuit pana dimineata. Oricum pe alea le termin fluierand. Si daca ma indarjesc, mai scriu si un blog bun la finalul lor.

Mi-am luat un neopren si eu. Pe langa apa  - cu care nu ma impac deloc, mai tare ma sperie apa rece. Voi fiind niste cititori fideli ai blogului, stiti cat de mult iubesc frigul. Apoi daca frigul vine la pachet cu apa, atunci e treaba nasoala. Habar n-am daca mi-am cumparat ce trebuie, intamplator l-am probat la bazin si cel putin nu ma jeneaza.

Si la Oradea am venit cu echipa de la Tibiscus - ei s-au ocupat si de cazare. La pensiune am mancat o pizza necopata si nu prea proaspata - asa de pregatire. Bere nu prea mai beau - am trecut pe Beck's Lemon - radeti ba cat vreti, bem din toamna si va bag pe toti sub masa. Dar azi fac rabat si beau si eu una.

Am dormit prost, aproape deloc. Dimineata mi-am mancat macaroanele  - acuma le-am facut sa intre mai usor cu Nutella. Startul e programat la ora 7.00, asa ca la 6.30 ne prezentam la lac.

Ne imbracam neoprenele si ma uit nu foarte increzator la intinderea de apa nesfarsita din fata.

Dupa Hercules am schimbat complet strategia de concurs. Am concurat cu alta atitudine la Medias. Trebuie sa fac ce stiu eu sa fac. Nu conteaza cine e in fata, cine e in spate. Trebuie sa concurez cat de bine pot eu si atat. La Medias a functionat si am facut un concurs bun.

Si acuma trebuie sa am aceeasi atitudine. Fara ura, fara teama. Trebuie sa concurez de placere.


Timpul s-a scurs mult prea repede. In ultimele 5 minute inainte de start am intrat in apa. Doame-ajuta, macar nu e rece. Ba as zice ca e chiar calda! Cineva ma iubeste! Cel putin scap de hipotermie.


Na, si gata. Incepe numaratoarea inversa. Toti concurentii sunt in apa. Doi stau pe mal: ati ghicit, Elena cu mine. Noi trebuie sa supravietuim aici, nu sa ne intrecem cu cineva, asa ca o sa plecam ultimii.

Start!

Am intrat timid  in apa, i-am lasat pe toti sa se indeparteze si am inceput sa inot si eu. Ce a urmat a fost un cosmar...

Ca preambul trebuie sa va zic ca nu mai inotasem niciodata in afara bazinului pentru concursul acesta. Si aici am descoperit ca cineva a sters dunga de pe fund. Nu vad nimic in apa. Asta nu chiar ma sperie, nu sunt idiot, stiam ca asa va fi.

Eu stiu sa inot crawl si...atat. Habar n-am de alt stil. Mai trist e ca habar n-am sa fac pluta si asta e destul de grav ca nu am cum sa ma odihnesc.

La bazin scot capul din apa odata la 3 batai. Asta stiu, asta fac. Si deodata descopar ca incep sa iau apa pe toate gaurile! Aouleu!!!! Am inghitit cateva guri de apa sanatoase, m-am speriat si am inceput sa bat haotic din brate.

Bun, o luam de la capat. Capul in apa, 3 batai si capul afara. Deja vad cum scade nivelul lacului, diferenta fiind la mine in stomac. Banuiesc ca ceea ce a urmat e definitia clasica a unui atac de panica.

Aici mi-a fost clar ca ma inec. Am inceput sa dau haotic din brate  cu capul afara -eu nu mai bag capul in apa aia. Dar nici cu capul afara nu stiu sa inot. Na, si opreste-te. Ca sa ma odihnesc si sa ma linistesc, inot ca si cainele - ca altceva nu stiu. Doar ca nu reuseam sa ma calmez. Si ma panicam si incercam sa ma grabesc ca sa ajung mai repede la capat. Si oboseam. Si ma speriam si din nu stiu ce dracu de motiv ma incapatanam sa bag capul in apa pana ramaneam fara aer si cand sa-l scot inghiteam iara apa.

Daca n-as fi fost dimineata la toaleta, acuma era un moment bun sa ma cac pe mine de frica. Am realizat destul de repede ca treaba a scapat de sub control, problema era ca nu stiam s-o aduc pe fagasul bun.

Am ajuns-o pe Elena careia i-am spus, citez:
"Imi bag eu pula cand mai fac asa ceva fara antrenament!"

Elena e calma si isi vede de treaba, ba chiar ma incurajeaza. Ceva s-a intamplat - oricum nu ceva constient. Am reusit sa termin primii 250m si sa intorc. De inotat, tot asa intot (acuma sincer ce faceam eu acolo nu avea aboslut nici o legatura cu inotul - ma chinuiam din rasputeri sa raman la suprafata).

Orientarea a fost prefecta - adica a lipsit cu desavarsire. Eu si cu capul pe afara reuseam sa inot in toate punctele cardinale, numai unde trebuie, nu.

Pe la mijlocul turei de intoarcere, m-a strafulgerat un gand: "Mai, eu n-am inotat niciodata mai mult de 50m legati si acuma am deja vreo 400m. Adica 8 bazine. Bai, pai eu sunt bun!" De asta m-am agatat mai deaprte si asta m-a salvat (si aici nu folosesc cuvinte mari, eu chiar era sa ma inec acolo).

Eu sunt bun. Cel mai bun. Sunt un Iron Biker, un finisher, un calaret de avalanse. Nimic nu ma doboara - cu cat e mai greu, cu atat mai bine. Chestia asta mi-a ocupat toata distanta pana la finalul primei ture - adica 500m.

Daca la inceput mi-a fost clar ca aici abandonez - nu are rost sa ma sinucid - acuma gandurile s-au schimbat in: "Wooow, am inotat legat 500m, adica 10 bazine. Bai, chiar sunt bun!".

Tot pe aici m-au ajuns din urma primii concurenti. In timp ce eu am inotat 500m ei au inotat 1000m. Dar cum am zis, atitudinea mea era alta la concurs si oricum acuma eram concentrat pe supravietuire.

Problema cu cei care ma depaseau era ca acuma am inceput sa incasez picioare in cap. Prima jumatate a celei de-a doua ture a curs dupa aceleasi tipar, doar ca acuma eram focusat pe dus treaba la bun sfarsit. Capul in apa nu-l bag - clar -  asa ca inot dezlanat cand in stanga, cand in dreapta dand din cap ca un pendul stricat.

Intorc la 1000m si in punctul asta mi-a fost asa de clar ca eu sunt omul amfibiu, miezul din franzela, noul Ian Thorpe al lacului Paleu, cel mai bun dintre cei mai buni, ca s-a produs si ultima schimbare: in cap s-a facut liniste, respiratia a devenit regulata si deoadata am inceput frumos - capul sub apa, scot pe dreapta la 3 batai, capul sub apa, 3 batai, scot pe stanga.

Psihicul e totul - cel putin in cazul meu. Mai am jumatate din proba de inot, dar stiu ca am terminat-o. Inot ca la bazin - asta nu inseamna ca inot repede sau bine, dar cel putin acuma eu controlez jocul.

Incep sa-mi vina idei: ia sa vedem cine e prin preajma. Vad ceva concurenti si imi vine ideea sa-i ajung. Si iara psihicul isi face datoria: "n-ai zis tu cu gura ta ca nu mai faci prostia de la Hercules?! Vezi-ti de-ale tale!". Asa ca aia fac mai departe.

Din tura a patra nu mai tin minte decat ca vroiam sa se termine, nu ca mi-ar fi fost greu, dar sa nu exageram nici cu inotul...


Gata! Terra Ferma! Imi venea sa ma pun in genunchi si sa pup pamantul. Dupa ce am iesit din balta m-au cam lasat picioarele. Fane e acolo si ma incurajeaza. La fel si Isvan.


Am reusit sa ies din apa dupa 1.07 ore pe locul 41 din 46. Elena a iesit pe locul 45 din 46. Eu zic ca asta spune totul despre calitatile noastre de inotatori.

Aici as putea termina blogul. Ce a urmat a fost poezie. Dar a fost asa de fain ca nu ma pot abtine sa nu va mai aburesc un pic.

Cu mentalitatea capatata pe cand ma scufundam ca Titanicul, stiu (stiu, nu cred) ca am terminat Half IronMan-ul. Acuma mai trebuie doar sa ma concentrez sa il termin si bine.


Ajung la cutia mea si cred ca am avut o tranzitie destul de buna. Ma echipez si alerg catre iesirea de pe dig. Mai aud din spate pe Isvan:"Hai ca aici esti in elementul tau". Cam asa e...


De la lac se coboara prin sat, aici pedalez in cadenta sa imi incalzesc muschii. Intram pe drumul unde vom face cele 3 ture jumatate si aici ceva imi incurca planurile.


Facusem tura de recunoastere pe traseul de bike cu o seara inainte din masina, dar nu mai imi aminteam cu e portiunea asta.


Pe asfalt scrie 2km pana in punctul in care incep sa intorc. Si deodata abia mai pedalez. Ma uit pe kilometraj: 30km-23km-22km-21km. Ce mama dracului e asta?! Si dai si chinuie-te...

N-am incercat niciodata sa pedalez dupa inot - ma gandesc ca poate asta e. Poate totusi n-am terminat inca concursul. 21km la ora. Ce cacat...

Aproape horcaind ajung la punctul unde trebuie sa intoarcem - de aici avem fix 3 ture identice. Numarul aproape l-am pierdut asa ca acuma nu-l mai port si imi strig numele si numarul de concurs la punctele de control.

Intorc si o iau inapoi pe acelasi drum: 44-45 la ora. Ahaaaa...A naibii fals plat in catarare. Moralul a revenit la fel de repede cum a picat.


Na, data viitoare (pe care deja o planific) o sa am si eu ghidon de contratimp - eram cam singurul care statea ca in varful catargului pe bicicleta.


Dai si baga! Am de facut 90km cu diferenta de nivel de 700m. Ajung si la prima catarare din satul Cetariu. Si incep sa depasesc primii concurenti. Vechile obiceiuri nu se uita peste noapte. Creste fasolea in mine de mandrie cand depasesc cate un concurent.

Il vad pe urmatorul si il iau in vizor. Avand in vedere ca traseul e de tip circuit vad o parte din concurenti si calculez punctele in care i-am vazut pentru a sti daca am avansat fata de ei.


Sunt un Armstrong, un zeu al bicicletei. Cel mai bun. Ii manac pe toti aici. Uite, alti concurenti. Trebuie sa-i ajung, sa-i intrec. Trebuie!


Greseala!!! Fa ce poti tu mai bine. Nu altceva. Urmatorii 70km nu am ridicat ochii din kilometraj. Doar ala conteaza. Atat. Nu conteaza daca ma depaseste cineva (nu ca ar fi fost cazul :) ), nu conteaza daca depasesc pe cineva.

M-am antrenat pentru un anumit timp cu o anumita viteza. Eu aia trebuie sa fac. Atat. Tura nu a avut nimic memorabil. Nu mi-a fost deloc greu. Cum nu prea am ce sa va povestesc, va mai zic ca la acest concurs am fost foarte cuminte.

Paranoic de cuminte. Cum jucam pe teren necunoscut, nu mi-am mai permis sa fiu figurant. Asa ca mi-am luat o tona de geluri cu mine. Ca idee, eu folosesc eventual un gel la un maraton de MTB in decursul a 5-6 ore. In 3 ore de bicicleta am consumat 3 geluri + cel de la start, adica 4.

Nu-mi era foame, nu-mi era rau, dar cum nu stiam ce urmeaza am zis sa fiu precaut asa ca bagam gel dupa gel fie ca imi trebuia, fie ca nu. Cu apa: ultima oara am alergat pe caldura 25km fara sa beau nimic - nu ma prea deranjeaza - ma cunosc destul de bine.

Dar , repet, aici nu era cazul sa bravez. Am echipat bicicleta cu al doilea suport de bidon, am luat bidoanele de 750ml si le-am umplut cu izotonice. Mi-era nu mi-era sete, beam in continuu lichide.

Exact cu media orara planificata mi-am terminat turele si am trecut sa fac "ciresul de pe tort". Asa a numit Isvan portiunea care facea legatura intre Paleu si parcul Bratianu unde va avea loc proba de alergare.

Ciresul de pe tort  - adica o urcare destul de lunga si sustinuta a fost binevenita - ma cam plictisisem pana aici. Fara urma de modestie (nu ca asa ceva m-ar fi caracterizat vreodata), as fi putut trage mult (da, mult) mai tare la bike. Dar cand nu stii ce te asteapta, e bine sa fi precaut.

Urcarea asta m-a mai dezmortit oleaca (mai ales ca nu puteam sa schimb pe pinioanele mari..) si am ajuns bine dispus si foarte entuziast in parcul Bratianu. Habar n-am pe ce loc sunt si chiar nu ma intereseaza, dar simt ca am facut o tura excelenta de bike si e cazul sa alerg acuma cat pot de bine.

Alergarea consta in 18 ture in jurul parcului Bratianu. E efectiv geniala ideea asta. Am 18 puncte de alimentare. Si e nevoie de ele tinand cont ca e deja ora 11 si afara e canicula.

Tranzitia catre alergare o fac repede si intru pe prima tura. Am mai incercat doar de doua ori sa alerg imediat dupa ce am biciclit - de fiecare data la final am fost scos din functiune cateva zile. Si niciodata n-am incercat sa alerg 21km dupa bicicleta.

Dar ceva imi spune ca toata cheia sta in hidratare si alimentare. Asa ca inainte de prima tura imi iau un gel in mana si beau niste izotonice.

Despre alergare as avea sa va povestesc mai putine decat despre bike. Aici trebuia sa fie punctul ala din blog in care sunt terminat, dau sa cedez, dar renasc din propria cenusa si faze de genul asta. Nici vorba de asa ceva.

Prima tura o alerg de incalzire sa vad ce parere au picioarele despre schimbarea sportului. Primesc OK-ul de la picioare asa ca accelerez, dar nu prea tare -in continuare nu stiu daca nu e ceva ascuns si nu vreau sa clachez acuma.

Pap gel, bag izotonic. Am facut 18 opriri la punctul de alimentare unde invariabil ceream sa fiu stropit cu apa (era infernal de cald afara), luam fie apa, fie izotonic si plecam.

Revenind in cursa: asa ceva nu se face, dar asta am gandit eu atunci: fie sunt eu a naibii de bun, fie astia sunt prastie.

Parca eram pe un teren de lupta la sfarsitul bataliei. Peste tot erau concurenti care faceau orice altceva, dar numai alergat nu putea fi numita chestia respectiva. Majoritatea aveau crampe, multi mergeau, unii se tarau din cauza carceilor, iar restul alergau asa de incet incat abia inaintau. Eu n-am vazut acolo o singura fata fericita sau luminoasa. Parea ca esafodul ii asteapta pe toti.

Pe premiza ca n-oi fi eu cel mai bun alergator de pe Pamant, ma gandesc ca asa o sa fiu si eu peste cateva ture asa ca imi mentin ritmul si incep sa pap gelurile si sa beau izotonicele si mai frenetic.

La bike si alergat am avut castile in urechi si muzica favorita, dar cum nu a fost nicicand cazul sa am nevoie de un ajutor extern, nu pot sa zic ca muzica mi-a dat un plus de energie.

Turele au trecut destul de repede si pe la tura a 9-a deoarece ma simteam excelent am zis sa accelerez un pic. Cum acuma era doar o chestiune de timp pana termin am trecut la strategia favorita din trecut- cea cu iepurii si asa am continuat pana la sfarsit.

M-am intalnit si cu Elena. De fapt ma intalnisem cu ea de multe ori la bike si ne incurajam reciproc. Din atitudinea ei la bike mi-am dat seama ca si ea a trecut in elementul ei pe uscat si ca treaba merge ca pe roate. Si la alergat e calma si merege bine asa ca si in cazul ei problema se rezuma doar la "cand" va termina, nu  "daca" va termina.

Tura 12-15 si pentru a nu stiu cata oara in acest blog - imi lipseste modestia. Dar chiar ma simt excelent. Am avut antrenamente la un singur sport mult mai cumplite decat concursul in sine.Asa ca acuma accelerez.


Si trec linia de sosire!!! Am reusit ! Sunt un Half IronMan!

Sincer nu am avut entuziasmul pe care am crezut ca-l voi avea la final. De ce? Sa va zic un secret: Half IronMan-ul nu e nici pe departe asa de greu cum am crezut. Doar trebuie sa te antrenezi.

Imediat dupa finish ma duc si bag apa si izotonice. Si inca un gel.

Cursa asta m-a invatat multe, foarte multe. In primul rand am re-invatat sa am incredere in mine. Indiferent ce se intampla sa am incredere ca pot. Dupa aia am invatat ca noua atitudine fata de concursuri e cea buna - ma bat cu mine si cu timpul. Atat. Daca in lupta asta depasesc alti concurenti, cu atat mai bine.

Elena trece si ea linia de sosire. Rar am vazut-o mai fericita. A luat nenumarate podiumuri la care abia daca a schitat un zambet. Acuma e in al noualea cer. A facut o cursa perfecta si si-a indeplinit un vis. Si-a dorit foarte mult sa termine acest concurs. Nu numai ca a reusit sa-l termine, dar l-a terminat excelent.


Felicitari Panda! Ma bucur pentru tine.

Membrii echipei Tibiscus au mers foarte bine. Marius a luat locul 3 la individual HalfIronMan. Echipa Tibiscu Orca a termiant pe locul intai la stafeta la Iron Man: acolo Alex Almajan a pedalat si Miclaus Catalin a alergat ireal ducandu-i pe podium pe baieti. Am mai avut un podium la stafeta la Half IronMan - locul 2.

Victor a facut o cursa excelenta la inot si la bike, alergarea punandu-i ceva probleme. Alex Falusi a terminat Half IronMan la 16 ani dand dovada de o vointa de fier. Felicitari tuturor.


A... si sa nu uitam cel mai important rezultat pentru mine: Elena e pe locul 2 la Half IronMan. Bine Panda!!!!!!!!!!!

Eu sunt pe locul 10 la Half IronMan. Dupa ce am iesit din apa am facut o cursa formidabila si sunt mandru de mine (si pana la urma doar asta conteaza). La bike am mers cum mi-am propus, iar la alergat m-am uimit si pe mine. Am plecat de pe locul 41 din 46 la finalul inotului. Am terminat pe locul 10.

Aici aveti rezultatele complete: Rezultate

Organizarea: Isvan si intreaga echipa au facut o treaba EXCELENTA. Nu am abosult nici un comentariu (negativ) legat de partea organizatorica.

Sper ca Isvan va avea forta sa organizeze cat mai multi ani de acuma inainte aceasta competitie. Noi vom participa aici an de an cu cea mai mare placere.

A fost un week-end perfect, de vis. De amintirea lui o sa ma agat in lunile ploioase de toamna cand voi pedala in casa sau cand voi alerga prin lapovita. La el ma voi gandi in timp ce voi face bazinele.

Si stiti de ce? Because I wanna be an IronMan!!!

Nu pot sa ma opresc aici. Nu dupa ce i-am vazut pe oamenii aceia trecand linia de sosire. Dupa ce le-am vazut vointa. Vreau si eu sa simt ce au simtit ei la finish-ul unei curse de IronMan.


Din poza de mai sus lipseste o medalie de finisher. Cea mai importanta...

14 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo Hoinarilor!!!
Ma bucur enorm pentru voi si visez sa ajung si eu sa fac macar jumatate din performantele voastre.

Multa sanatate in continuare si spor la antrenamente.

Vali Zanfir

PS: Sper sa ne intalnim la 7500 Bucegi sa mai schimbam cate-o vorba

Enzo spunea...

Foarte frumos scris, ma inclin.
Am si eu medalia de finisher, dar nu ma prea laud cu rezultatul. A fost un exercitiu de vointa, de mai bine de o luna n-am avut nici un antrenament serios doar antibiotice si alte leacuri...
Felicitari inca odata!

Cristi Hanga spunea...

Acuma dupa ce te-am vazut in poza imi aduc aminte de tine. Ati fost foarte tari si tu si Elena, iar incurajarile voastre m-au ajutat mult.
Ne vedem la anu!

Gino spunea...

Bravo copilasi pentru rezultatele obtinute la Half IronMan 2011 si sper ca in 2012 sa fie un IronMan !
Ps:trageti tare la antrenamente si la competitile care au mai ramas din 2011 iar cu mai multa balaceala la bazin si in bega sigur o sa reusiti !!!
fir intins

Cristi Trandafir spunea...

Felicitari !!
Am avut si eu ocazia sa fiu spectator la un Iron Man....si de atunci sunt uimit de vointa acestor ...mega oameni. Sigur o sa ajungeti si voi sa terminati curse de ironman. Sanatate maxima !

Sergiu spunea...

Eu si Claudia stam ca prostii si radem fiecare in fata unui calculator la 12 noaptea :) Ea rade, eu intreb "ai ajuns la aia cu 99 de virgine, nu?" "Nu, sunt la aia cu "cineva a sters dunga de pe fund" " :))

Foarte tare relatarea!

Ma bucur ca v-am cunoscut mai indeaproape :)
Faptul ca ne-ati incurajat a contat enorm, nici nu va puteti imagina. multumesc!

Felicitari amandurora!

constantin spunea...

:-)))
Man, you made my day !

Bravo!

Razvan spunea...

Va multumesc foarte mult pt incurajari si pt tot ceea ce ai scris mai sus, este extraordinar de frumos...BRAVO!!!...si asa cum spunea si Cristi Hanga acum pot sa va "identific"...acum știu cine mă incuraja frenetic la fiecare trecere pe sub poarta si cine a venit sa mă felicite după ce am terminat si eram întins pe jos.
Recunosc ca nu mă consider un supraom, a fost un extraordinar test de vointa, iar faptul ca m-ai pus lângă Mihai Baractaru mă onoreaza enorm...dar totuși, îmi știu locul, eu nu am ce cauta acolo...băieții aia sunt niște extraterestrii

Anonim spunea...

Va felicit pe amandoi si va doresc vointa si sanatate pentru a ajunge Ironman!
T

Diaconescu Radu spunea...

Bravo, uite ca si dupa un triathlon poate sa iasa un blog frumos, partea cu inotul a fost de-a dreptul geniala.

Bravo, si la cat mai multe triatloane.

/Radu.

Tudor spunea...

Felicitari! Am retrait concursul in timp ce citeam articolul...

Anonim spunea...

Felicitari, atit pentru performanta de la IronMan cit si pentru blog. Inca imi sterg lacrimile de ris... dar tot ce ai scris e atit de adevarat ! Am fost acolo si am vazut, de invins voi invinge la anu'. Voi ati facut-o acum, asa ca inca o data felicitari. Si sa va vad la (full)IronMan ! /Gabi

Andreea spunea...

Milioane de felicitari!!!!! Doamne cum poti sa scrii de fain :))))))))

travel and write spunea...

Super tare! Am fost acolo, sunt ultima din clasament, dar, Doamneeeee, I am a Half IRONMAN FINISHER!!!! Plus de asta, am cunoscut niște oameni absolut speciali în deplasarea asta la Oradea!!
Ne revedem cu siguranță anul viitor, la IRONMAN FULL!