Celula 14

Data: 12.08.11-15.08.10 

Participanti: Elena, Alex , Alternative, Celula 14

Locatie: Cheile Turzii, Ranca
Poze: Aici
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii

Odata pe an Mardale ne duce la catarat. Anul trecut ne-a dus la Herculane in cariera si am urcat Capitanul. Anul acesta week-end-ul de catarare se suprapune cu o zi libera in plus asa ca se alege o destinatie mai indepartata: Cheile Turzii.

Se incropeste o trupa masiva asa ca se anunta si distractie pe langa catarare. Elena alege sa se relaxeze si sa se catere week-end-ul acesta; se pregateste de Geiger tura lunga asa ca se menajeaza.

Alin zicea : "campionii se mai si odihnesc - aleg cursele la care participa". Cum eu nu sunt campion imi permit sa ma rasfat si week-end-ul acesta cu o cursa de MTB la Ranca in Parang.

Umplem masina rosie (cand o sa implineasca 100.000km masina rosie o sa fie botezata corespunzator - deocamdata este in rodaj (are doar 66.000km) si este numita simplu masina rosie) pana la refuz cu bagaje si cu doi pasageri dragi: Diana si Captain.

Ca pe vremuri in Mariuta (masina verde atinsese venerabila varsta de 300.000km asa ca avea un nume - Mariuta) am plecat cu mic cu mare catre Cheile Turzii pe rute ocolitoare.

Dupa ce am dat la propriu ocolul cheilor am gasit intrarea corecta si ne-am intalnit cu restul grupului la camping-ul din "amonte". O gramada de oamnei faini la fata locului asa ca a urmat o seara placuta.

A doua zi e dedicata cataratului. Mardale isi sacrifica o zi ca sa mearga cu "copiii" la joaca. Traseul ales este Turnul Ascutit.

Nu am mai catarat de peste un an si singurul lucru care imi da incredere e tocmai faptul ca Mardale e cap de coarda...

Ajunsi la baza traseului imi trece orice urma de entuziasm cand ma uit in sus pe unde avem de catarat. Mardale ne face un mic instructaj dupa care porneste in sus.

Intre timp apar si Horia cu Andreea.

Mardale inainteaza cale de 2 lungimi dintr-una deoarece i s-a parut ca prima regrupare nu e prea sigura.

Elena e urmatoarea asa ca mai am de asteptat.

Mi-a sunat si mie ceasul...

N-ai cum sa iti impui sa fii relaxat cand cateri o zi pe an. Nici daca stii ca poti sa faci ce te taie capul in coarda (mai putin sa scoti brisca si s-o tai) ca si asa esti secund.

Pe scurt - nu mi-a placut prima lungime de coarda. A inceput bine - adica ma puteam si eu catara. Dupa aia - mumu. Am ajuns la un pas unde stateam pe spate - asta nu semana cu nimic din ce am facut eu anul asta la inot, alergare sau bicicleta. Asa ca m-am chinuit pana mi-au sarit capacele. Mainile mi-au cedat primele si dupa aia am ramas balanganit in coarda.

Tocmai cand ma gandeam sa ii zic lui Mardale sa ma lase jos am mai incercat odata si am trecut. Si tot asa am continuat pana in prima regrupare unde i-am gasit pe cei doi parteneri a mei plictisiti de atata asteptare.

Urmatoarele lungimi de coarda au fost mult mai lejere. Traseul este incomparabil mai frumos decat Capitanul. In jos se intindea ditamai haul si acolo se vedeau mici ca niste furnici turistii care vizitau cheile.

La un moment dat am iesit pe o creasta si asa am continuat 2 lungimi de coarda.

A fost de departe cel mai frumos traseu in care am catarat eu - nu ca as avea multe cu care sa ma laud.

Elena a fost incantata tot traseul. Mardale n-a lasat sa se intrevada ca s-a plictisit - multumim mult ca ne-ai suportat si ne-ai scos la liman.

Limanul a venit dupa 7 ore petrecute in perete si 7 lungimi de coarda. Sus in creasta (pe plat) eram obosit, dar efectiv satisfacut.

Seara s-a lasat din nou cu chef pentru majoritatea grupului. Eu am fost mai cumpatat deoarece dis de dimineata urma sa plec la Ranca.

Telefonul a sunat la 5.00. La 5.03 eram deja in masina. Mi-a luat ceva timp pana am iesit din Turda si mult mai mult pana m-am descurcat in Alba Iulia care era in reconstructie si unde m-am ratacit sistematic.

Asa ca am realizat ca nu mai am timp sa ajung sa ma inscriu. Dar nu e felul meu sa renunt... Dupa adrenalina de la catarat din ziua precedenta sunt deja vaccinat asa ca trecem in modul "race" la condus.

Mi-a luat 1 ora si 23 de minute din Sebes pana in Ranca. Am dat drumul la maxim la techno si am intrat in transa cale de 108km de curbe pe TransAlpina. Uluitor. Mult mai tare decat pe calculator. Poate ca ar trebui sa urmez sugestiile unora si sa ma apuc de curse de masini. Ideea e ca mi-a placut mai mult decat multe concursuri. Mi-a placut chiar mai mult sa gonesc ca nebunul cu masina pe TransAlpina decat mi-a placut sa ma dau cu bicicleta pe aici (sa vezi acuma ce mi-o iau...).

La Ranca eram daramat cand am ajuns. Chiar nu ma mai interesa cursa in sine - eu deja facusem una pe cinste. M-am inscris si dupa aceea am inceput sa ma pregatesc.

Mancare n-aveam - Andrei s-a milostivit si m-a hranit. Dupa experienta (pozitiva) de la Garana am dedus ca e bine sa ma incalzesc ca lumea chiar daca nu am nici un chef. Asa ca am plecat in sus pe Transalpina sa mai ard calamina de pe pistoanele mele.

La start m-a intalnit cu Andrei - prietenul meu de la Garana. Si cu George. Lipsea Vasi din formatie.

S-a dat si startul. Iara nu sunt pregatit. Am asudat ca un catar pe sosea. Ma depaseau tot felul de concurenti cu rucsaci in spate, pe biciclete de oras sau mai stiu eu ce ciudatenii. Am dedus ca nu e bine. Dar n-aveam suflu. Iar o sa ma vaicaresc...

Dupa ce am ajuns anaerob la releu a inceput coborarea. Care din fericire a fost tehnica. Instinctul de conservare plus o oarecare experienta mi-au zis ca e mai bine sa pierd timp lasand saua jos decat sa ma prabusec pe aici.

A fost "interesant". N-as numi-o coborare deosebit de tehnica. Dar cu siguranta era curveasca. Pe iarba un pic umeda, in care se ascundeau pietre instabile care abia asteptau sa fuga de sub caucicuri. Era impresionanta naivitatea unora care ii dadeau inainte cu viteza maxima dupa care apasau cu furie in frane.

Dupa care aceeasi placa... "Esti bine? Te-ai lovit? Te ajut cu ceva?"

O gramada zburau de pe bicicleta de ziceai ca se dau cu catapulta la vale - treaba lor...

L-am ajuns pe Horatiu care avea o strategie de "mos". Prefera sa termine intr-o bucata coborarea si sa recupereze la deal. Nu pot decat sa ma alatur lui asa ca de acuma am mers impreuna.

Am ajuns si la portiunea de coborare verticala unde ne-am dat amandoi jos. Aici a trecut OZN-ul pe langa noi - era un baiat care cobora pe bicicleta pe aici. Am ramas muti amandoi. Deci se putea (intr-adevar numai el putea din grupul nostru, dar se putea). Jos palaria. Malitios am declarat ca oricum il depasim pe urcare (n-a fost rautate gratuita, chiar asa a fost...).

Am avut parte si de o ratacire - un grup de vreo 30 de persoane. Aici vreau sa zic ca marcajul a fost agasant de des - organziatorii s-au straduit sa puna marcaje peste tot. Doar ca acolo, cu tot respectul - era pus prost marcajul si ne-a derutat.

Am revenit nervos pe traseu si am continuat coborarea mai mult pe langa bicicleta pana la Pestera Muierii.

Canicula mare aici in vale. Pe un forestier prafuit am inceput portiunea de traseu pentru care venisem de fapt pana aici - urcarea de 25 de km si peste 1600m diferenta de nivel.

Pe portiunea asta de fals plat am mers de ciuda si bombanind. Si am mers perfect. E bine sa fii nervos, cel putin in cazul meu. Nu mi-am mai facut nici un calcul - doar i-am dat nervos in pedala.

Totusi m-am oprit la punctul de alimentare cat sa iau ceva lichide si dupa aceea da-i la deal.

Na, ca "a iesit si dopul" ! De la prima serpentina mi-am dat seama ca am prins inca o zi buna. Asa ca m-am pus sarguincios pe munca si i-am dat la deal. L-am prins din nou pe Horatiu si am continuat impreuna.

Deja incepea sa "miroasa" a Garana... Mergeam noi asa tot povestind, pe cand am vazut primii nori. Horatiu a tinut sa cobeasca despre ploaia care ne paste. Eu am sperat ca o sa o putem depasi. Perdeaua de apa era undeva in dreapta noastra si am zis ca e o ploaie locala de vara de care o sa scapam.

Destul de repede am ajuns si la liziera padurii - moment in care am sesizat si fulgerele care brazdau creasta.

Personal nu mi-e si nu mi-a fost niciodata frica de fulgere. Explicatia e simpla - mor instantaneu asa ca nu am de ce sa-mi fac griji. Asa ca fulgerele nu ma deranjeaza absolut deloc -in schimb intrevad perspectiva unei ploi torentiale.

Urcusul in sine a fost superb - ciclabil de la PA1 pana in punctul acesta. Un drum forestier care urca abrupt si sustinut dar pe care te puteai tine fara probleme in sa.

In portiunea aceasta am luat putin avans fata de Horatiu asa ca sunt singur in momentul in care incep sa cada primii stropi. Mari si grei. Drumul coteste brusc la stanga pe o curba de nivel si imi zic ca am scapat.

Da de unde... Cum am cotit, cum a inceput o aversa nebuna cu grindina. Grindina nu era mare dar era foarte deasa si durea destul de tare cand ma lovea.

Injur printre dinti - nu imi convine situatia aceasta. Ma descurcam perfect si fara "ajutorul" vremii. Odata cu ploaia si grindina a venit si frigul. Ma doare undeva de fulgere, dar perspectiva de a degera ma inspaimanta la culme.

Acuma cobor printr-o perdea de grindina si ploaie si incep sa inghet. Abia apuc sa vad jeep-ul care marcheaza PA2. Nici o sansa sa ma opresc. Stiu ca daca stau si un minut ma ia Gaia... Trebuie sa ma misc neaparat.

Dar cat sunt eu de talamb, mai stiu si altele. Ca aici e numai 1700m altitudine. Ca mai sunt 500m de urcat. Ca inca nu sunt pe linia crestei propriu-zise. Ca mai sus conditiile sunt mult mai aspre decat aici la adapostul versantului si la liziera padurii.

Nu se pune problema sa ma opresc - stiu ca am prins din nou o zi exccelenta si am de gand sa imi joc cartile indiferent de conditiile meteo... Presimt ca din cauza frigului o sa trebuiasca sa alerg pe langa bicicleta ca sa ma incalzesc, dar nu renunt acuma!

Incep sa urc spre creasta - merg cale de vreo 200m si vad 3 fantasme gonind. La vale!

Dani, Andrei si George coborau ca nebunii. Striga la mine sa ma intorc ca nu e de mers inainte ca e groaznic mai sus! Ma opresc, ma uit la ei si ezit pe moment. Incep sa intuiesc cam pe unde as fi in clasament in momentul asta si nu prea imi vine sa ma intorc... Dar mai presus de orice ma iubesc pe mine mai mult decat orice concurs sau munte sau mai stiu eu ce.

Asa ca daca prietenii mei s-au intors nu o sa fac eu pe viteazaul acuma. Injur zgomotos si ma intorc si eu. Stiu deja ce o sa ma astepte!

In PA2 ne regrupam toti patru. Garana la indigo :). Locul lui Vasi e luat acuma de Sardan. In continuare ii da cu gheata si ploua cu ura.

Tot in PA2 este si un salvamontist. Mare om! Pentru inceput ne da un izopren sa ne acoperim. Dardaim din toate incheieturile asa ca omul ne da si o folie de supravietuire.

Ne inghesuim unul in altul si ne invelim cu ce am primit. Sarim in continuu pe loc pentru a nu face hipotermie. Intre timp din vale apare si Horatiu care se alatura bucuros sarmalei umane. Faina atmosfera chiar in conditiile date. Incep sa apara tot mai mult concurenti.

Glumim inghesuiti ca oile dar nu prea ii de ras. Furtuna nu da semne de acalmie. Solutii nu prea avem si cel putin eu cu Georgica incepem sa dam rateuri de la frig. Ceilalti au ceva carne pe ei sa ii mai protejeze.

De coborat inapoi la PA1 nu poate fi vorba - pana in vale ajungem cubulete de gheata. Varianta ar fi sa continuam, dar la cum arata acuma vremea nu ne prea vine sa iesim in creasta. De stat nu prea mai putem sta mult fiindca incepem sa inghetam.

S-a umplut deja sub bradul unde incercam sa ne gasim adapost. Salvamontistul incearca sa faca un foc chiar in conditiile date. Comunica in continuu cu organizatorul si cu salvamontul din creasta. Omul a fost de un real ajutor si stia ce face. Mai mult decat orice cunostea zona si ne-a zis ca la nici 300m este o stana unde o sa gasim adapost si foc.

Foc! Uaaaau! Deja suntem pe jumatate degerati si ne trebuie toata vointa pentru a parasi confortul relativ dat de inghesuiala si de folia de supravietuire. Dupa ce apelez personal la toata vointa incep sa o iau la fuga (eu pe bicicleta nu ma sui la cat e de frig) catre stana.

Vine si Dan Lupsa si George - ajunsi la stana ne ingramadim in jurul focului care arde in mijlocul incaperii. Pentru mine in situatia respectiva stana din Parang de la 1700m cu focul ei au fost mai mult decat cel mai elegant apartament din lume.

In stana ne strangem pana la urma 14 ciclisti. Pe majoritatea ii stiu bine. Este o ocazie unica sa stam toti in jurul focului si sa mai zicem cate o gluma.

Incercam sa ne uscam hainele de pe noi si nimic nu ne da ghes sa iesim afara. Starea de spirit s-a schimbat imediat ce am dat de caldura asa ca hotaram destul de repede sa continuam pe traseul de concurs imediat ce vremea ne-o va permite. Timp avem din blesug asa ca nu e nici o graba.

Partea cu stana din mijlocul unui concurs de MTB a fost ceva inedit. Dupa ceva timp bun petrecut acolo, vremea da semne de imbunatatire asa ca punem in aplicare planul si pornim in continuare pe traseul de concurs de data asta un grup de 14 ciclisti pedaland de placere.

Imediat dupa PA2 trebuie sa trecem la un push bike destul de sustinut si lung care ne scoate in creasta propiu-zisa a Parangului. De aici cu multa vointa se poate sta in sa. Urcarile din creasta sunt epuizante si cer multa vointa pentru a nu te da jos.

Vremea este acuma superba si peisajul rasplateste efortul depus. Trecem de varful Papusa si ne intersectam cu soseaua TransAlpina. Aici majoritatea alegem sa coboram pe sosea pana in Ranca, in timp ce o parte vor sa faca traseul integral.

Impreuna trecem linia de sosire in aplauzele celorlalti concurenti. Cam asta a fost TransAlpine Bike MAraton 2011. Si iara sunt multe de spus. Sa incepem cu organizarea:

Exact ca la Defileul Jiului nu o sa ma apuc sa arunc cu cacat deoarece si aici s-a vazut clar ca organizatorii s-au dat peste cap sa faca tot ce se poate cu fonduri putine. Si au facut tot ce au facut din suflet si cu foarte mult entuziasm si pasiune. Asa ca nu o sa comentez, o sa fac doar niste sugestii:

- s-a vazut ca s-a depus efort la marcaj. Dar acesta trebuie sa fie si intuitiv. Acolo unde ne-am ratacit noi, traseul era marcat, e adevarat, dar marcajul in sine ne indruma pe drumul din fata care era cel gresit. In rest marcajul a fost chiar "agasant" de des.

- nu ma leg de prima coborare si de push bike-ul la vale. De aia e MTB. Unii au coborat pe bicicleta, deci se poate. Ba chiar pot zice ca treaba a avut in ea ceva "montan" si a fost foarte faina. Dar ultima coborare la cursa lunga - aia care pornea din TransAlpina e cel putin aberanta si ar trebui schimbata. Nu ca asa vreau eu - intrebati-i si pe ceilalti concurenti.

- decizia de a opri cursa. Ca la IBO, decizia a fost singura care se putea lua in conditiile respective. Dar organizatorul nu trebuie sa tergiverseze situatia si impreuna cu salvamontistii trebuie sa ia decizia si sa isi impuna punctul de vedere. Zic asta fiindca pentru cateva minute bune in PA2 atmosfera era: facem cum vrem noi - adica daca vrem continuam, daca nu, nu...

Asta e cam greu. Majoritatea "celulei 14" era acolo ca sa "traga". Asa ca nu ii poti lasa pe ei sa decida. Un singur "nebun" daca relua cursa, asa va garantez eu ca inca 13 il urmau si daca ploua cu pucioasa afara... Repet, decizia de a intrerupe cursa a fost salutara si felicit organizatorul pentru faptul ca a luat-o.

- zona e superba si traseul ar trebui sa ramana neschimbat. Dar avand in vedere particularitatile concursului - se urca la 2200m altitudine si se merge pe creasta montana - aici mai mult ca oriunde altundeva organizatorii ar trebui sa stea cu ochii pe prognoza meteo ca pe butelie. Am inteles ca organizatorii aveau pregatit si un traseu de rezerva in caz de vreme rea - excelenta treaba baieti - nu stiu multe concursuri care se pot lauda cu asa ceva. Dar frontul care s-a abatut peste noi se vedea pe hartile meteo inca de joi seara, n-a aparut chiar din senin...

Restul pe mine nu ma intereseaza: nu ma duc la concursuri pentru premii, mese festive in PA-uri, pungi pline cu cadouri la start sau alte cele.

La partea cu plus:
- salvamontistul din PA2. Si nu sunt subiectiv. Omul era pregatit pentru munte, stia zona si stia ce are de facut. Jos palaria si multumesc din suflet. Si ceilalti membrii ai echipei de acolo din punct: 2 fete (doamne) care au stat in ploaie pentru a ne ajuta cum puteau. Masina pusa la dispozitie pentru concurentii care veneau din vale.

Tot PA2 a reactionat perfect in situatia data si s-au comportat de parca toata ziua ar fi fost voluntari la concursuri de MTB.

- traseul pe partea de urcare si creasta: magnific ! Si pana la urma pentru asta bat tara asta in lung si-n lat...

Acuma o sa reiau aici unele opinii: vina pentru hipotermia iminenta era exclusiv a noastra, a concurentilor. Nu pleci cu palma in cur cand stii ca o sa mergi pe creste la peste 2000m. Acolo e MUNTE, nu dealuri basite...Cu muntele nu te joci. Nu conteaza ca jos horcaiai de caldura, sus putea sa si ninga. Concurentii ar fi trebuit sa isi ia cu ei un minim echipament de MUNTE.

Eu ma incadrez intre cei care nu au facut asta. Si vina e exclusiv a mea (si acuma ma gandesc cum stateam la masina si ma uitam la incalzitoarele de maini si picioare si la foita de ploaie - neeeee, am venit sa trag nu sa car greutati dupa mine). Si era "s-a musc".

Ar fi de retinut ca indiferent de cum e vremea la start, daca concursul e la munte - e bine sa te gandesti de o suta de ori ce iei cu tine. Si asta o zice unul pe care il doare in general in dorsala de echipament, cibzuinta si alte aberatii din astea.

O sa ma intorc anul viitor cu placere si la Defileul Jiului si la Ranca. Probabil o sa inlocuiesc concursuri mult mai titrate pentru a veni in aceasta zona. Felicit si aici organizatorii pentru vointa de a organiza concursul si sunt sigur ca la anu' vremea o sa tina cu ei.

Eu am terminat pe locul 4. Acuma ce sa fac? Sa ma pun in cur si sa ma vait cum ar fi fost daca? Nu pot sa fac asta ca o sa contazic afirmatiile din faimosul deja blog 18+...

Dar desi probabil nu ma credeti nu mi-a fost deloc ciuda - aventura impartasita cu cei 14 "rideri" nu ar putea fi compensata nici cu 1000 de podiumuri. Tiii ce amintiri o sa avem peste ani si ce povesti o sa mai spunem cand o sa ne mai intalnim pe la alte concursuri.

"Hai ma George ce tremuri ma asa?" (asta in timp ce eu imi tineam falcile inclestate sa nu imi sparg dintii de la tremurat)
"Sa vina masina sa ne ia de aici!!!" (nici cu amfibia nu se putea ajunge pana la PA2)

"Focul! Zi-i ma sa faca focul" (a fost o premiera sa vad primul foc subacvatic din istorie)
"Pe mine ma taie pisarea!" (Andrei)
"Da-i drumul, macar e cald..." (Horatiu)
"Au oprit concursul sau mai mergem?" (intrebarea asta se tot repeta si toti speram ca rspunsul e ca s-a terminat concursul, altfel era nasol)

La stana am facut striptease pentru a ne incalzi in jurul focului sub privirile exasperate ale ciobanitei. Am presupus ca in urmatoarii ani stana o sa devina loc de pelerinaj pentru mandrele din satele limitrofe.

Dan ne tot dadea apa sa bem - cred ca a epuizat stocul ciobanilor. Cristi tot vroia sa ne scoata afara sa plecam spre Ranca. Horatiu ii tempera zicandu-le ca mai stam putin.

"Cat ?"
"Pai vreo ora, doua, ca si asa e cald si bine aici..."

Si toate povestile de la stana si dupa aia pedalatul de grup. Pai cu asa ceva nu te mai intalnesti niciodata.

A venit vremea sa plec. L-am luat pe Bogdan pana in Vintu de Jos si dupa aceea am mai condus o bucata inapoi la tabara de baza de la Cheile Turzii. N-am putut sa petrec prea mult cu gasca vesela de acolo - oboseala acumulata m-a trimis destul de devreme in cort.

A 3-a zi a week-end-ului prelungit a reprezentat o alta premiera - de fapt o serie de premiere. Azi am facut nimic. Exact - nimic. Am stat. Si n-am avut nici un fel de remuscari.

Elena a fost intr-un alt traseu de unde s-a intors la fel de incantata ca din Ascutit asa ca acuma deja calculeaza cum putem imbina week-end-urile de alergare cu cele de catarare. Se poate.

Eu mi-am luat scaunul meu (ala mai fain decat a lui Mardale) in spate, mi-am pus hamul (ca nu se stie niciodata) si am purces la drum pe chei. M-am oprit la baza peretelui unde catarau Alin cu Calin, mi-am desfacut scaunul si m-am asezat tacticos pe malul apei.

Si aici am mai avut o premiera - am citit. O carte. Din aia de hartie. In romana. Fara poze. M-a obosit procesul, dar m-am sacrificat. Cam asta am facut eu toata ziua de luni.

Na, ma Caline - sa curga garla muierile!!!

Dupa-amiaza ne-am strans catrafusele si am parasit zona. Aici o sa mai revenim cu siguranta. Multam Mardale ! S-a mai incheiat un week-end superb. La sfarsitul lui chiar ne-a parut rau ca s-a terminat.

Revenit intre betoane am reinceput sa alerg - ma sperie Ciucasul ala...

Dar pana atunci e marele Geiger. La el tin degetele incrusicate sa am parcursul foarte bun de la Garana si de la Ranca. Si daca e sa se intample iara ceva neprevazut sper sa fiu in acelasi grup de oameni faini ca la ultimele doua concursuri.