Data: 30.07.11-31.07.11
Participanti: Elena, Alex, Bitza 
Locatie: Oradea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
O sa incep cu sfarsitul:
Felicitari Elena pentru inca o cursa  mare la propriu si la figurat. Ea a participat la tura "scurta" de la  Oradea: 140 de km. A pedalat 7.59 ore si s-a clasat pe locul 1. Bine  Panda!!!
---------------
Re - Chemarea la IBO!
Tibi nu s-a putut impaca cu ideea ca a trebuit sa intrerupa cursa. Nici la 5 minute dupa ce a luat decizia, nici a doua zi. 
Abia  am ajuns in CP5 si m-a intrebat daca il ajut sa organizeze o tura intre  prieteni pe traseul de la IBO. Efectiv vrea sa arate si la altii  traseul pe care ei l-au pregatit, vrea ca si altii sa impartaseasca  spiritul IBO.
Si numai pentru ca a avut pornirea aceasta in  conditiile respective, Tibi se incadreaza in acea galerie selecta a  oamenilor care fac ce fac efectiv din pura pasiune. 
Eu nu il pot ajuta altfel decat dand din gura. Voi puteti sa ne ajutati participand.
Nu o sa fie vorba de un concurs. Nu e necesara o echipa de doua persoane deoarece se va merge in grup compact.
Nu vor exista puncte de alimentare - dar exista numeroase posibilitati de aprovizionare pe traseu. 
Traseul  va fi integral cel de la IBO. Exista deja roadbook-ul. Pentru cei care  nu mai pot sau nu mai doresc sa continue exista numeroase posibilitati  de retragere asa ca puteti veni si numai pe anumite portiuni ale  traseului.
Mari portiuni din traseu se pot parcurge fara probleme cu masina asa ca puteti veni cu masina de asistenta tehnica dupa voi.
Participarea se face evident pe cont propriu. 
Nu vor exista premii, nu vor exista clasamente, vor exista doar finisheri. Si a fi finisher de IBO nu e putin lucru! 
Ramane  de stabilit data. Va fi probabil ultima saptamana din august daca  vremea o va permite. Sau prima saptamana cu vreme favorabila dupa aceea.  
--------------
Sunt concursuri si e...IBO. Cam in  termenii aceastia se pune problema. La IBO la start vin "nebunii" -  adevaratii pasionati, cei pentru care ciclismul nu se rezuma la  concursul dintre doua zile de munca. 
IBO e altceva. Pentru cei  mai multi reprezinta provocarea de a termina traseul, pentru unii  reprezinta provocarea de a termina intr-un timp cat mai bun, pentru  altii efectiv placerea de a pedala pe un traseu superb. 
IBO e la  a doua editie. Anul trecut a facut furori si efectul se vede prin  numarul mult mai mare de participanti de anul acesta. Daca la  concursurile saptamanale am ajuns sa merg din inertie, IBO il astept cu  emotie si nerabdare.
Anul acesta voi face echipa cu Bitza. N-am  apucat sa facem nici macar o tura impreuna ca pregatire si Bitza a avut  ceva probleme in ultimele 2 saptamani. Ca echipa ma astept sa fim destul  de dezechilibrati: clar Bitza merge mai bine ca mine la sosea; pe  offroad ma astept sa merg eu mai bine. Dilema e cum vom "functiona" dupa  kilometrul 120.
Vineri o luam pe drumuri ocolite catre Oradea.  Startul se va da din 1 Mai si aici avem si noi cazarea. Ajungem numai  bine ca sa mai prindem o parte din sedinta tehnica. Ne luam pachetul de  start si primim cel mai frumos si de calitate tricou de la vreun concurs  de bike.
vremea se anunta nasoala vineri. Vreau sa ii zic lu'  ala de sus ca nu tot timpul ti se ridica statui daca esti punctual si te  tii de promisiuni: putea sa nu ploua, macar asa de moral, inainte de  start. 
Dar nu, el trebuia sa ii dea cu apa...
Nu prea  apucam sa mai povestim multe - ploaia si faptul ca a doua zi ne asteapta  un start matinal ne trimit catre pensiune. Aici stam impreuna cu Roli  si Mircea  - echipa "Noi 2".
Pe o torentiala care incepea sa ma enerveze, pregatim bicicletele si rucsacii de tura.
Pe  la 3.30 dimineata suna si telefonul. Eu eram treaz de ceva vreme si nu  de la emotii - afara turna asa de tare incat nu prea puteai sa dormi.
Lui  Bitza nu-i prea place noroiul - el e "de sosea". Ma uit la grozavia de  afara si imi zic: clar nu luam noi azi startul. Nu de alta, dar de data  asta nici eu nu prea am chef sa ies in mijlocul noptii si sa ma fac  ciuciulete in cateva secunde.
Dar Bitza nu zice nimic...
Mancam pe fuga, ne echipam pe fuga, plecam pe fuga. Elena ramane sa mai doarma - ea are startul la ora 8.
Apoi,  cel mai bine la start s-a vazut ca participantii de aici sunt facuti  din alt aluat. Si probabil majoritatea ar trebui sa apeleze la un  control specializat la mansarda...
Ploua si ploaia iti intra pana  la oase. Se vedea suvoiul de apa in reflectoarele de la start. Asta se  intampla undeva la 4.30 dimineata. S-a facut prezenta si ne-am pregatit  de start. Eram deja uzi fleasca asa ca acuma nu mai conta.
Start IBO2011! 
Despre  cursa in sine nu prea am ce povesti. A fost interesanta experienta de a  concura din nou in echipa. Cel mai bine a descris cursa Bitza aici.
Ce mi se pare fenomenal e ca exact asa "l-am simtit" si eu pe coechipierul meu.
IBO  e diferit de alte concursuri si prin faptul ca aici mergi in echipa -  nu mai esti de capul tau - ai un coechipier. Si asta implica multe.  Coechipierul ala e prietenul tau, esti legat cu el vreo 16 ore si 245km.  Impreuna trebuie sa treceti prin concurs. 
Concursurile de genul  acesta se castiga sau te aduc intr-o pozitie buna daca echipa e unita -  asta contand mult mai mult decat calitatile fizice ale componentilor  echipei.
Tot in concursurile de genul acesta descoperi cu  adevarat pe cine ai alaturi. Sa vezi ce frumos cad toate barierele dupa  ce ai pedalat prin ploaie cateva ore bune, ai catarat munti sau ai  coborat vai abrupte. Atunci nu iti mai arde de politeturi si de  prefacatorii. Ramai exact asa cum esti tu de fapt. Accepti provocarea?  Ti-e frica de ce ai putea descoperi?
Noi am facut o echipa formidabila. 
Noroc,  intuitie, tactica - numiti-o cum vreti, dar pana acuma la concursurile  pe echipe am dat doar peste oameni exceptionali: Isvan, Captain, Silviu  Balan, Alin, Gianina, Bitza. A da... si Elena, evident :).
Si cu  fiecare am ajuns de multe ori in punctul in care ce e mai urat ar fi  iesit la iveala. Pe ei ii numesti PRIETENI - cu restul iesi in oras si  bei o bere...
Pe Bitza a meu nu il prea inspira portiunea de  start. Dupa ce probabil a injurat startul si ploaia acuma avem parte de  noroi cat incape inca de la inceput.
Noapte, ploaie, un drum de  padure cu gropi adanci umplute cu apa - ce poate fi mai frumos ?. Eu  merg bine pe aici si tot intreb : "Bitza?" sa ma asigur ca suntem  impreuna. 
Mi se pare ca suntem undeva pe la mijlocul plutonului.  In fata un sir de licurici se deplaseaza in bezna - unii mai pica prin  nisipurile miscatoare, multi ne depasesc.
Nici Bitza, nici eu nu  avem un sistem de iluminat ca lumea - avem doar atat cat sa fim  regulamentari si sa putem lua startul. Adica suntem aproape orbi  amandoi. Pe mine nu ma prea deranjeaza - am tot facut ture din astea la  lumina frontalei asa ca intuiesc cumva traseul si nu am probleme.
Nu ma prea ingrijoreaza faptul ca suntem destul de in spate - concursul are 245km si adevaratul start se da undeva pe la km 120.
Ajungem pe sosea si aici sa vezi...
Parca  a dat strechea in Bitza. Cred ca a pedalat de razbunare: se razbuna pe  ploaie, pe intuneric, pe noroi si mai stiu eu pe ce. Aici a pedalat ca  nebunu'. Ce sa ma mai tin dupa el...
Vedea cate o echipa si aia devenea tinta evidenta pentru Bitza. O ajungeam, o depaseam, dupa care ne luam alt target.
Incepusem  deja sa tanjesc serios dupa offroad - asta l-ar fi incetinit cata. Dar  ce era sa-i zic? S-o lase mai moale? Dupa ce l-am batut la cap sa vina  cu mine, desi nu prea avea chef, acuma nu o sa ii zic sa incetineasca...
Traseul  mi-e cunoscut de anul trecut - aici e zona care imi place sa o numesc  de incalzire. Primii 70km-80km. Mult asfalt, zona rapida, aici te  pregatesti de fapt de concurs. Bitza are insa alta parere asa ca acuma  gonim mult peste ce imi convine mie. 
Dupa aia a venit si partea  cu noroi. Parea neschimbata de anul trecut. Diferenta e ca fie eu am  devenit imun, fie am mai capatat ceva tehnica. Imi place sa cred ca e  varianta B. 
Am picat in primul metru dupa care am coborat excelent si mi-a facut efectiv placere sa derapez pe noroi sau pe iarba. 
Aici  l-am pierdut pe Bitza la propriu. Cum pana aici a mers tot in fata ma  gandesc ca si acuma e tot acolo. Asa ca eu cobor tot mai repede ca sa-l  prind. Totusi la un moment dat ma gandesc ca fie m-ar fi asteptat, fie  l-as fi ajuns. Ma pun sa atept. 
Dupa echipele care trec pe langa  noi imi dau seama ca noi chiar stam bine in clasament. Aflu ca Bitza e  undeva prin spate asa ca nu il mai sun.
Vine nervos nevoie mare. De aici urmeaza o portiune unde se merge pe albia unui rau efectiv, dupa care brusc dam in sosea.
Portiunile  de off-road aveau darul sa il scoata din minti pe Bitza, asa ca atunci  cand dadea de sosea tasnea ca din racheta. Am invatat sa nu imi mai  doresc sa avem off road ca dupa aia chiar nu mai erau sanse sa stau dupa  el pe asfalt.
A venit si prima urcare mai serioasa - pe asfalt.  Asta a fost mi se pare la CP3. Nici nu imi mai aduc aminte cand se  oprise ploaia. Oricum perioada de acalmie a durat doar vreo 10 minute  dupa care a inceput sa toarne mai serios.
In CP3 ne-am intalnit printre altii cu Mircea. Bitza avea tot felul de trigger-e: asfaltul, acuma echipa lui Mircea.
Asa ca m-a chinuit si pe urcare. Aici speram ca o sa imi mai trag si eu sufletul dupa fuga de pe asfalt, dar pe naiba... 
Din  alt film apare Cristi Ghilt si trece pe langa noi - ramasese singur si  decis sa continue cursa. Mancase jar azi Cristi, dar a apucat sa ne zica  ca suntem pe locul 4. Eu nu l-am crezut - banuiam ca suntem undeva pe  10-12. Din pacate pentru mine Bitza l-a crezut si a mai adaugat o viteza  catararii.
Acuma ma gandeam daca e bine sa imi doresc sa vina coborarea - cel putin acolo apuc sa imi trag sufetul.
Coborarea  a fost pe o portiune noua fata de anul trecut. Noua pentru MTB, ca pe  aici alergam de Revelion anul acesta. Suntem deasupra de Rosia intr-o  zona superba - ce a urmat a fost iures. O coborare prin niste chei  splendide unde a trebuit sa trecem prin rau de vreo 20 de ori.
Bitza  indarjindu-se cu fiecare traversare, Tibi asteptandu-ne inainte de  sosea si incurajandu-ne, noroiul, apa, nebunia care parea ca ne-a  cuprins pe amandoi! Minunat.
Iara asfalt... Exact aceiasi placa  ca pana aici. De la Tibi am aflat ca suntem pe locul 5. Hmmm... Mai!  aici e loc de ceva mare :). Am mers bine pana aici - mult prea bine dupa  parerea mea. Dar daca se poate de ce nu ?- vedem noi ce o fi mai  incolo.
Alergam din nou ca dementii printr-o ploaie din ce in ce mai infuriata. In CP4 ajungem deodata cu Mircea. Locul 4 e aproape.
Urmeaza  urcarea cea mare. Pana in Stana de Vale pe asfalt si de acolo... de  acolo se da de fapt startul la IBO. Dar pana atunci avem 15km de asfalt.
Aici  urcam roata la roata. Si parerea mea e ca am urcat incredibil. Ma  asteptam ca dupa fiecare serpentina sa il prindem pe Mircea. Eram foarte  uimit ca nu se intampla asa.
Intrasem in concurs. Nu mai era  vorba de terminat concursul. Era vorba de cele 2 locuri care ne  desparteau de podium. Am inceput sa calculez la rece (ca afara era  ploaie si frig): trebuie sa urcam cat mai bine pe aici. Dupa aia o sa  fie nasol, urmeaza urcarea pe offroad si o coborare tehnica unde clar o  sa pierdem pozitii in clasament. Dar dupa aia vine din nou portiunea de  fuga. Asa ca daca trecem bine peste "dealul" asta sunt sanse reale. 
Stiu  ca unele echipe o sa se opreasca sa manance la km120. Mai stiu ca noi  suntem nebuni si probabil o sa stam acolo 5 minute si plecam mai  departe. Printre calculele astea apuc sa vad ca pedalam de fapt  printr-un fluviu care se scurgea la vale pe sosea. Afara nu mai ploua,  era o perdea deasa de apa care se lasa cu furie peste noi.
Nu-l  interesa nici pe Bitza nici pe mine. Si da, cum zicea si Bitza, speram  sa dureze cat mai mult urcarea. Era o dementa greu de descris. 
La  un moment dat panta s-a inasprit si am facut greseala sa ii dau lui  Bitza un Activator. Dupa aia nu am mai putut sa tin ritmul lui pe  urcare. 
Se vede si poarta de la Stana de Vale. Chiar speram sa  mai dureze urcarea. Speram sa prindem aici macar una din echipele din  fata. Nu am fost deloc incantat de ideea ca s-a gatat asfaltul si vom  intra pe off road.
Pana atunci urmeaza o coborare. Bitza efectiv chiuie. Ii prindem! Auuuu ce echipa avem!
Am  inghetat instantaneu pe coborare. Cumplit. Dintr-o masina suntem  anuntati ca aici e finalul. Am vrut sa il injur pe mistocar, dar eram  anchilozat. 
Cand am vazut CP-ul - am vazut si o echipa acolo,  asa ca primul instinct a fost sa ii dau mai departe cat mai repede  pentru a scapa de ei. Dar acolo mai e si alta echipa (excelent, suntem  pe locul 3!!!), dupa care il vad pe Maus si Rares.
OK, acuma ma  trezesc la realitate - pe ei n-aveam cum sa-i ajungem. Ma opresc, intru  sub prelata si aflu ca aici chiar s-a incheiat cursa din cauza  conditiilor meteo.
Despre decizia de a opri cursa nu comentez:  nici nu se punea problema sa existe alternativa. Concurentii sunt  "inconstienti" si prinsi de "febra concursului". Ei nu iau decizii  corecte. Deciziile astea trebuie sa le ia oragnizatorul. Si Tibi a dat  dovada de mult curaj si capacitate de evaluare a situatiei cand a luat  decizia respectiva.
Bitza "m-a intins" serios pana in CP5 asa ca  eram pe jumatate ud de la ploaie si pe jumatate de la transpiratie. 2km  de coborare pana la punct ma transformasera deja intr-un sloi ambulant  in pragul hipotermiei. Daca se pleca mai departe, porneam si noi si  trageam mai abitir, nu-i problema - luptam la podium. 
Doar ca  stiu ce inseamna sa te bata vantul in creasta la 1700m, ud leoarca, la  vreo 4-5grade Celsius, cu mainile inclestate pe frane si cautand traseul  prin ceata. Dupa care sa incepi o coborare tehnica pe noroi si pietre  ude. Si chiar aveam chef sa "ma bat", nu sa supravietuiesc...
Asa ca decizia de a opri cursa acolo a venit ca o mantuire pentru mine...
A  urmat o ora in care am inghetat incet pe masura ce veneau si alte  echipe si asteptam microbuzul care ne-a dus inapoi in tabara de baza.
Echipa  Hoinarii a ajuns in CP5 pe locul 5. Si cu o pofta nebuna de lupta. Ar  fi fost o poveste epica indiferent de cum s-ar fi terminat. Poate ca e  mai frumos ca trebuie sa asteptam pana in 2012 pentru a afla  deznodamantul.
Despre organizare:
....
Pai ce-as mai putea zice? Daca citesti blog-ul asta probabil ca ai citit si si aflat ce au zis toti participantii.
Nu  mai stiu vreun concurs la care organizatorii sa fi fost asa de elogiati  ca la IBO. Asta e cel mai bun feed-back pe care il putea primi IBO. 
Tibi  si echipa lui au facut o treaba exceptionala. Acuma o sa intrebati "da'  ce a fost asa de exceptional fata de alte concursuri?". Luand-o tehnic,  probabil nimic.
Dar exista o exceptie:
Lacrimile din ochii lui Tibi atunci cand a luat decizia sa intrerupa cursa sau a doua zi la festivitatea de premiere. 
Alea  au facut mai mult decat daca organizatorii ar fi oprit ploaia pentru  noi. Aia inseamna efectiv pasiune si asta a fost simtita de fiecare  concurent de la IBO. Acesta e spiritul IBO care se transmite de la  organizatori la concurenti. E microbul care daca ti-a intrat odata in  sange, nu iti mai iese.
Toti participantii au simtit asta asa ca va mai dau odata link-ul sa cititi comentariile lor.
Tehnic  eu as remarca roadbook-ul. Ireal. Asa ceva detaliat si bine facut nu a  existat la Iron Bike-ul din Italia, nu exista la TransAlp. Efectiv  uluitor.
Dextroza din CP-uri. Aia e buna si o poti manca in timp ce pedalezi. Trebuie sa caut si eu neaparat.
Multam Bitza - la anu' ii mancam!
Felicitari inca odata Elena!
Felicitari Tibi - tie si intregii echipe. Si nici macar nu se poate concepe sa nu existe IBO 2012 !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
 
 
 
 
 
 Postări
Postări
 
 
 
2 comentarii:
WOOOOOOOOOOWWWWWWWWWW! Felicitari, Elena! Si....esti nebuna, femeie! 140 km de biciclat e o groaza de miscare! Da'iti sta bine pe podium, asa ca vezi cum faci sa te tii tot prin zona aia!
super fain jurnalul...felicitari:D:D:D
Trimiteți un comentariu