Data: 31.08.12-02.09.12
Participanti: Ana, Elena, Alex , Bobi
Locatie: Fagaras
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Seria Carpathian Man a venit cu inca o bijuterie : UTF. Prescurtarea de la Ultra Trail Fagaras, este vorba de o competitie pe echipe desfasurata pe durtata a 3 etape.
A fost...deosebit. Din multe puncte de vedere. Daca deja aproape toata lumea stie ca evenimentele organizate de Luci sunt speciale, de data asta parca totul a fost la superlativ.
E o senzatie unica sa poti spune ca efectiv cunosti pe toti concurentii care vor lua startul. Sa ii poti numi prieteni. Termenul de "suntem o familie", "avem aceleasi pasiuni" - au cea mai buna transpunere in realitate la concursurile lui Luci. Si asta s-a simtit mai bine ca niciodata la UTF.
UTF a insemnat foarte mult pentru mine. Mi-a redat cheful de alergat. Bucuria de a fii din nou liber sus pe crestele muntilor. Bucuria de a...alerga.
Mi-a revenit iarasi pofta de a trage nebuneste la deal. De-a ramane fara aer si dupa aia de-a mai face un pas. O sa imi reiau antrenamentele de alergare. Cu placere de data aceasta. Fara obligatie. O sa o fac pentru MPC, dar mai ales o sa o fac pentru mine.
Tot UTF-ul mi-a aratat ca microbul bicicletei e prea adanc sadit de-acuma : pe creste visam sa am MTB-ul pentru coborari. Sau pentru single trail-urile de pe curbele de nivel. Cel putin in etapa a 2-a as fi reusit sa stau in sa peste 60% din traseu... La UTF mi-a fost clar ca alergatul o sa ramana de-acuma pentru mine un sport de "nisa". O completare pentru bicicleta.
Am de pregatit MPC-ul. Si o sa fac asta bine. Cu pasiune si cu nebunia de altadata. Si pentru asta multumesc UTF-ului.
Tot UTF-ul a reprezentat punerea in practica a unei alte "nebunii": aici am participat alaturi de Bobi.
Conjunctural Bobi e si nasul meu. Dar Bobi e inainte de toate prietenul meu de peste 15 ani. Chefuri, aventuri, tone de amintiri ne leaga.
S-a apucat de alergat acuma un an si jumatate. Meticulos, tipicar. A crescut incet, dar constant. Suntem doua personalitati complet diferite : nebunia intalnind cel mai pur rationalism. Antagonismele perfecte.
Una din cele mai frumoase echipe in care mi-a fost dat sa particip.
A fost... greu de povestit. Diferenta dintre noi ca valoare la ora startului e evidenta. De ce ai face asa o echipa: Din mila? Din autoconservare? Din lipsa de idei?
Nici una. De-acolo din spatele lui Bobi unde am stat invariabil o creasta a Fagarasului si am vorbit neincetat cale de peste 70km, am reinvatat lectii pe care le uitasem de mult.
Chiar daca el nu a realizat, in etapa a 2-a a reusit sa treaca peste praguri insumontabile pentru multi:
atunci cand nu il mai tineau picioarele si statea sa cada pe urcare a gasit forta sa traga, sa treaca peste durere, peste neputinta si sa stoarca si ultima farama de energie.
A fost "muscat" de febra concursului. Chiar daca a fost pe punctul de a ceda, a mai avut forta sa se uite in spate, sa vada ca vin echipele dupa noi si sa traga.
Si dupa aia sa alerge ca dementul la vale.
Mie mi-a fost infinit mai usor. Dar tocmai de aceea nu m-am menajat deloc: in echipa iti ajuti partenerul. Asa ca daca eu pot sa trag mai bine, rolul meu e sa-l incurajez, sa-l motivez, sa-l ajut la fiecare pas. Nicicum nu e ala de a-i arata ce usor mi-e mie si ce greu se misca el.
70km de creasta am vorbit in continuu. Am impins, am incurajat.
UTF m-a reinvatat lucruri uitate despre camaraderie. Tot UTF m-a invatat lucruri noi despre echipa. Tot aici am invatat tehnici noi pe care abia astept sa le pun in aplicare cand se intoarce Elena.
UTF debuteaza in Avrig cu o etapa de prolog, al carei rol este popularizarea alergarii. Luci pune constant accentul pe acest aspect.
Cu mic, cu mare - la propriu - deoarece Ana este cu noi, inghesuiti in masina, ajungem joi pe la pranz la Avrig.
Concurentii UTF nu sunt multi. Nu sunt nici putin. Sunt aproape atatia cat trebuie sa fie - in momentul in care 3 Munti sau UTF o sa aiba 100 de echipe la start o sa caut alte provocari. Atunci concursurile acestea si-ar pierde complet farmecul.
Aici esti intr-un fel de tabara, la o iesita de week-end cu prietenii. Totodata aici se strang Greucenii.
Nu neaparat toti cei care sunt pe primele locuri la concursurile de alergare montana - desi aici la start sunt printre cele mai grele nume.
Dar mai important decat orice, aici se strang cei care au schimbat efectiv fata sportului montan in ultima decada. De departe cel mai select club.
Aici sunt organizatorii de la EcoMarathon, MPC, Hercules sau Maraton Medieval Medias. Prezenti ca participanti directi sau ca suport.
Aici participa oamenii care au dat motiv altor cateva mii sa viseze, sa povesteasca, sa se bucure. Sunt cei care au schimbat viata multora.
Aici se urzesc viitoarele maratoane, apar idei noi sau auzi tot felul de povesti fascinante.
In Avrig ne validam si noi inscrierea la sala de sport. Un concurs pe etape presupune infinit mai multa logistica decat un simplu maraton montan : cazari, transport, tranzit intre diferite puncte. Efortul pentru un concurs de 2 etape nu este nicicum de 2 ori efortul depus pentru organizarea unui singur maraton - este mult mai mare.
Ana este in centrul atentiei. Aici, inconjurata de oamenii acestia trebuie sa creasca. Vesnic pe drumuri, in continuu in miscare, in continuu afara din casa. Inconjurata tot timpul de astfel de oameni.
Si eu si Bobi suntem realisti: nu avem sanse de pozitii fruntase la UTF. Dar nu am venit aici sa supravietuim. Vom lupta pentru fiecare loc.
Azi, in etapa de prolog vom avea de parcurs un traseu prin oras. Nu foarte lung - o incalzire pentru cele 2 etape montane care urmeaza. Totusi si azi timpul se va cumula la timpul final asa ca nu e loc de tras chiulul.
Suntem in total 29 de echipe. Din care 7 de mixt - asta ma intereseaza in mod deosebit, deoarece mai e un pic pana cand revenim. Concurenta a crescut si e de cea mai buna calitate - nu o sa ne fie deloc usor anul viitor.
La ora 17.00 ne pregatim de start. Fiecare echipa este prezentata de catre Luci. Fiecare echipa este ovationata de ceilalti concurenti. Aici efectiv toti ne stim intre noi: si nu numai dupa nume sau din poze. Avem ture impreuna, concursuri la care am mers cot la cot, multe povesti frumoase de spus.
Si inca una care sta sa inceapa.
UTF 2012 e gata de plecare. Start!
Traseul e pe asfalt, in general pe plat. Aici nu m-a prea interesat ideea de echipa. Stiam ca Bobi nu se supara. Aici vroiam sa vad daca mai functionez. Incepe sa se puna praful pe rotula si pe ligamente de cand nu am mai alergat. Am avut o tentativa esuata de revenire la antrenamentele de alergat, dupa care m-am concetrat exclusiv pe bike.
Asa ca aici pornesc tare. Nu pot sa alerg cat vreau de repede fiindca totusi distanta intre coechipieri nu trebuie sa fie mare. Alerg franat. Simt ca pot sa merg sensibil mai repede.
Bobi isi vede meticulos de ritmul lui. Nu e unul rau - sigur puteam trage mai tare. Nu ma deranjeaza insa. Trecem prin parcul Bruckental, inca un pic de asfalt, sprint final si la sfarsitul etapei de prolog ma gandesc deja cum o sa pregatesc MPC-ul.
Am alergat bine amandoi, ne-am simtit excelent si ne-am incalzit pentru tura de maine.
Dupa tura de prolog ne-am strans cu totii din nou la sala de sport. Avem parte de un spectacol de dans popular de la o formatie din Avrig. Luci pune mare pret pe valorile locale si cu fiecare ocazie incearca sa constientizeze concurentii despre bogatia acestor locuri.
Dupa spectacolul folcoric ne-am dus cu totii la cabana Ghiocelul - de unde se va da si maine startul. Avem parte de un pasta party si de mult timp pentru povesti.
Seara o petrecm facand bagajul pentru tura de a doua zi, pregatind rucsacii care trebuie transportati la punctul intermediar a concursului. Si dormind.
In echipa cu Elena suntem de valori sensibil egale; in echipa cu Balan el e mai bun asa ca ma doare-n cur ce-i trece lui prin cap ca eu si asa trag de mine pana mor.
Acuma stiu ca eu sunt mai bun in echipa. Trebuie sa concuram in asa fel incat nu doar sa terminam tura, sa o terminam cat putem noi de bine. Si asta implica strategie multa. Trebuie sa functionam perfect ca echipa.
Dupa micul dejun, intr-o atmosfera de vis, intr-o poienita de sub cabana Ghiocelul, ne pregatim de start.
Pe langa cele 3 etape de UTF, exista si o versiune mai scurta - de o singura etapa - care va face doar tura de azi. Toti suntem la start.
Acuma, scriind blogul stiu ca am facut o singura greseala strategica in cele 3 zile: una singura, dar mare....
Si multe bune. De exemplu, cumpar pe fuga 3 Activatoare. Daca stii cand sa le iei - dar sa stii exact cand - sunt nepretuite.
Concuram sub un nume neobisnuit: Ooompa Looompa. Daca vreti sa stiti ce inseamna intrebati-l pe Bobi. Sau cautati pe net. Numele echipei a fost primul lucru care i-a trecut lui Bobi prin cap si ala a ramas. Suna bine si probabil o sa-l mai folosim si pe viitor.
Imi iau la revedere de la fetele mele si luam startul.
36km cu 3400m diferenta de nivel - atat am avut la final. In mare cunosc traseul si am un plan de abordare. Stiu unde avem apa, cat trebuie sa alimentam, unde e de tras, unde e de conservat energia.
Se incepe pe forestier. Startul ar fi trebuit inregistrat si pus la fiecare start de cursa. Desi sunt numele grele din alergarea montana, nu alearga de la start ca descreieratii: te incalzesti, o iei usor, accelerezi pe parcurs.
Pornim destul de tare totusi. Bobi nu zice nimic. Daca ieri am concurat cumva la individual - azi tin "mai strans" : merg cativa metrii in fata incercand sa dictez un ritm. Lui Bobi se pare ca ii e cam greu sa il tina. Mareste el ritmul, nu reduc eu. Ma uit pe ceas, calculez: nu e prea repede, mergem tot asa.
Din Poiana Neamtului s-a terminat incalzirea. Incepe urcarea spre Barcaciu. Primele serpentine merg in fata. Se vede ca lui Bobi ii e greu. Ma opresc si fac cateva poze.
Din punctul aceasta, am stat invariabil cu nasul in curul lui Bobi 70km. Si am dat in continuu din gura.
Mergeam efectiv la cativa centimetrii in spatele lui. Pui presiune. Nu lasi sa slabeasca ritmul. Dai indicatii.
Dar pentru asta trebuie sa ai si un partener cu nervii lui Bobi. A fost cea mai docila persoana pe care am intalnit-o vreodata. Cu cei mai de otel nervi.
Cu Bobi inainte si eu punand presiune din spate ne-am gasit un ritm. Asta a fost cel mai important. Sa avem un ritm constant. Era vital sa nu facem sprinturi, sa nu avem fluctuatii.
Nici o serpentina taiata. Consum minim de energie. Curbele largi, pasii mici si desi. Pulsul trebuie sa ramana jos.
Pasii mici si desi.
Ocolim, nu taiem sperpentina
Hai Bobi, tine ritmul
Nu relaxa acuma
Nu incepem alergarea in varful pantei, lasam pulsul sa isi revina si dupa aia alergam
Hai Bobi
Lasa picioarele moi pe coborare, nu te opune pantei
Relaxeaza mainile
Nu frana pe coborari, lasa picioarele moi
Pe coborari ne relaxam, nu fortam
Hai Bobi
Bine asa
Tine ritmul
Nu ridica piciorul, ocoleste toate obstacolele.
Alearga!
Pasi mici, mici, dar aleraga cat poti, nu trece in mers
Nu fa pasii mari, mici si desi
Hai Bobi
Nu fortam coborarile, ne relaxam aici.
Alin cu Gianina ne depasesc ca fulgerul. Alin o impinge pe Gianina. Am mai vazut pusa in practica tehnica si la Grind. Am incercat si noi odata la un Carpathian cu Elena - fara rezultat. Fie nu stiu eu sa aplic tehnica, fie sunt mult prea slab pentru asta.
Zic sa incerc si cu Bobi. Asa ca de la mijlocul urcarii spre Barcaciu si pana la finalul celei de-a doua zile am incercat sa il imping cat mai mult la deal.
Din momentul asta pentru mine concursul nu a mai reprezentat o plimbare de duminica. A fost nevoie de efort - nu sunt tocmai dotat fizic ca sa fac asta. M-am consumat serios.
Jumatate din merit a fost a lui Bobi. Nu a opus nici un fel de rezistenta. Probabil o mare parte din timp impinsul meu il incurca sau efectiv il incetinea. Dar nu a zis nimic.
Am ajuns la Barcaciu. E concurs. Ne batem cu celelalte echipe. Cu toate. Cu oricare. Dar trebuie sa fim meticulosi si atenti. Bobi mananca gelurile pe ceas, la ore fixe. Eu prefer sa merg fara geluri cat se poate de mult. Si cum eu intrevad concursul acesta ca o cursa de anduranta la un puls mediu, prefer sa nu bag geluri. Daca nu e neaparat cazul, prefer sa merg pe ursuleti Haribo si dextroza.
Bobi a dat intr-o spaima vecina cu paroxismul inainte de Barcaciu: a mancat jumatate de punga de bomboane de dextroza cu magneziu. Il incercau crampele.
Pasii mici
Nu ridica piciorul, ocolim obstacolele
Bea apa
De la Barcaciu a urmat traversarea spre Negoiu. Am mers incept aici, mai incet decat multe alte echipe. Dar tinand cont de crampele care pareau sa il inhate pe Bobi si mai ales stiinde exact ce urmeaza, am "fortat" un ritm cat mai scazut si relaxant pe aceasta portiune. Aici ne-am odihnit, desi era o portiune integrala de alergare.
De la cabana Negoiu poteca ne duce catre fundul Caldarii Saratii. Aici am inceput sa pun presiune.
Hai Bobi
Mareste ritmul
Hai, nu lasa
Oricat de incet, dar treci in alergare
Alearga
Hai
Punct de alimentare. Aici beau ca nebunul izotonice. Gelurile nu imi plac, in schimb iubesc izotonicele Sponser. Aici am prins din urma vreo 4-5 echipe. Strategia a functionat: ne aflam cam in aceeasi pozitie ca la start, cu diferenta ca suntem odihniti inca.
Eu alerg cu camel back-ul in spate. Urasc asta. Nu imi respira spatele, mi se balangane apa in rucsc. Si ala care imi zice ca poate sa bea din tusca in timp ce are inima in gat e un mare mancator de... De cacat. Ultimele 5-7 ture de bike am mers complet fara apa. Te poti obisnui sa consumi mai putin. Nu e sanatos, dar cu siguranta eu nu fac cele mai sanatoase lucruri in viata...
Bobi e smecher. Stie ca n-am multa apa in camel back. Si aia pe care o am o tin daca cumva i se termina lui apa din bidoane. Eu vreau sa beau doar in punctele de hidratare. Daca nu sunt scos din ritmul meu, pot sa consum incredibil de putina apa oricat de cald e afara. La UTF a functionat strategia. A doua zi am plecat cu camel back-ul gol. Nu am alimentat decat de la organizatori. Nu e un sfat de urmat - e ce am facut eu.
Incepe urcarea. 900m de catarare in cap. Mi-a fost la fel de greu ca lui Bobi. De fapt de cand aplic tactica cu impinsul ne e la fel de greu la amandoi - cel putin pe catarari.
Am urcat perfect. As zice ca prea bine chiar... Am facut echipa comuna cu Rares si Alexandra pe portiunea finala.
Pe varful Negoiu, Oana "water girl" mai bifeaza un record cu punctul ei de hidratare de la 2535m. Uluitor.
Bobi arata un potential mare pe coborarile tehnice. Daca prinde o zi buna, nu il pot intrece. Cu cat e mai tehnica coborarea, cu atat ecartul intre noi e mai mic.
Nu cedeaza picioarele, ai incredere in ele
Calca natural
Nu te lasa pe vine
Ai incredere in picioare
Hai Bobi
Hai alearga, da-ti drumul
Coborarea pana la Caltun il gaseste pe Bobi cu muschii relaxati. Strunga Doamnei o alergam la propriu. Aici, dupa cum speram, am mai castigat timp.
La Caltun alimentez din nou cu apa.
Din nou stiu ca Laitelul e piatra de incercare a zilei, nu Negoiul. 300m diferenta de nivel. Dar in momentul asta grei. Am pus umarul - la propriu - si am urcat Laitelul.
Nu stiu daca Bobi stia, dar in punctul asta eram pe locul 4 si aveam locul 3 la o aruncatura de bat.
Sincer, nici in cel mai fantezist vis nu credeam ca o sa ajungem vreodata in pozitia asta.Pe 3 e Andrei. Au mers bine, dar in ultimele portiuni ne-am apropiat mult de ei.
Am impins mai tare in spatele lui Bobi.
Nu lasam ritmul
E coborare, acceleram acceleram acuma
Nu conserva acuma energia
Nu trebuie sa ajungem odihniti la finish
Trage acuma cat poti
Trage ca e gata etapa
Trage
Hai Bobi
Alergam
Andrei se duce. Trebuie sa imi revin. Putem ruina tot concursul din dorinta de a castiga azi locul 3 si cateva secunde. Continui sa il fortez mai domol pe Bobi.
Pe curba de nivel catre Balea Lac am mers prost. Foarte prost. Nu imi convine. "Febra" concursului e puternica aici. Asa de aproape de locul 3...
Ajungem la Balea si la ultimul punct de alimentare. Nu stau pe ganduri: scot Activatorul si i-l dau lui Bobi. Nu e momentul inca, dar ar fi o sansa sa ii prindem pana sus. Si "jocul" asta e curvesc: trebuie doar sa ajungem in spate si sa punem presiune. Nu trebuie sa ii depasim: cedeaza singuri.
Aici am fost "nemilos". Am impins cat am putut de tare. Ca in toata tura, Bobi a fost ascultator, chiar daca acuma ii dadeam ghionturi mai mult decat il ajutam. Am urcat bine.
Am mai recuperat ceva pe urcare. Coborarea finala ne va duce la Conacul Urcului, 900m mai jos. Bobi are probleme cu spatele. Le stiu si eu "din tinerete". Apar la turele lungi si mai ales la coborarile foarte abrupte. Daca stii "sa sugi" socurile in burta - scapi. Daca te opui, soliciti incredibil de mult coloana.
Bobi tipa de durere la fiecare pas. Nu poate mai repede si pot eu sa ma dau cu capul de toate pietrele ca aici e clar ca partenerul meu sufera si efectiv fiecare pas e un chin pentru el.
Totusi facem o coborare acceptabila. Nu ne apropiem de locul 3, dar reusim sa tinem la distanta locul 5.
Ultima parte a coborarii pana la Conac a fost groaznica. O lipsa toatal de motivare ne-a insotit pe amandoi (si pe celelalte 28 de echipe) pe o curba de nivel, printre tufe, pe o poteca care parea ca nu se mai termina.
Am terminat etapa pe locul 4 la categorie. Mai frumos decat in orice vis.
UTF e un concurs pe etape. Nu ai alergat 5-6 ore un maraton si dupa aia te refaci 10 zile. Aici o iei de la capat a doua zi. Cu oboseala, febra musculara, lipsa de chef care vin la pachet.
Conacul Ursului e un loc superb de popas. Civilizat, ocolit de manelisti si picnicari de tot felul, cu un personal serviabil si preturi decente.
Putem face un dus fierbinte, putem manca civilizat si in sfarsit pot sa imi beau berile la care visam de peste zi.
La finish e atmosfera specifica concursurilor Carpathian Man. Pe masura ce apar tot mai multe echipe, auzim alte si alte povesti.
Numitorul comun e: un traseu superb, o vreme pe masura. O cursa fenomenala.
Mananc bine.
Reclama:
Elena mi-a facut cadou o pereche de sosete de compresie Compressport de la Alin si Gianina. Cu precedentele sosete de compresie (de altundeva) am avut experiente nasoale - adica faceam efectiv crampe din cauza lor. Nu am mai folosit asa ceva.
Acuma le-am incercat din nou. Habar n-am daca au vreun efect in cursa. O sa va spun dupa Maros - urmatoarea cursa unde o sa trag "la sange". In schimb pot sa va spun sigur ca recuperarea este infint mai rapida cu ele.
Adica azi, aproape am reusit sa ma dau jos din masina fara ajutor si sa urc pana la etajul 3. Pot sa ajung chiar si la buda. Si asta nu prea era posibil dupa un 7500 sau dupa o tura unde ma intrebuintam mai serios.
Asa ca eu le recomand. Asa de mult ca a doua zi i le-am dat lui Bobi - ca sunt convins ca cel putin intarzie aparitia crampelor.
Punem cortul si mergem repede la somn. Din pacate adormim destul de tarziu. Si ne trezim cu noaptea in cap - adica la 5. Sunt obisnuit cu rutina asta de concurs. Nici Bobi nu pare afectat. Facem bagajele, strangem cortul, ne echipam si mergem sa luam micul dejun.
Am mai avut concursuri pe etape. Am avut concursuri mult mai dificile. Stiu ca ieri Bobi a tras tare. Cum va merge azi?
Mancam bine si ne pregatim de start. O sa avem 5km de sosea dupa care o sa intram pe firul vaii Capra.
Start in ultima etapa de la UTF.
Ieri am luat numai decizii inteligente. Toate.Azi am gresit o singura data.
"L-am obligat" pe Bobi sa alerge pe sosea. Un non sens. Neincalzit, obosit, omu' s-a fortat sa alerge la deal. Si el a zis ca merge mai repede decat alearga. Eu nu, ca sa alerge.
Greseala. Dar din greseli inveti.
Pe sosea am mers prost. Eram pe locul 3 acuma, dar Bobi dadea semne de oboseala inca inainte de a lua startul adevarat in cursa.
Terminam portiunea de sosea si intram pe forestier. Aici ne ajunge Andrei. Nici echipa lui nu merge "pe roze". Si Andrei si eu stim ca "pericolul" e in spate. Echipa lui Adi Valean si Tase e mult prea experimentata. Multe ture in spate. Stiu sa gestioneze mai bine oboseala, au mult mai mult antrenament decat coechipierii nostri.
Trec la impins.
Azi mana e mai moale. Incurajarile curg mai greu din gura. Sunt mult mai nervos. Nu mai am forta de ieri. Il imping mult mai rar, nu de alta, dar ajung sa ma sprijin pe Bobi. Nu mai sunt incurajari - e mai mult furia neputintei.
Urcam mediocru pana la refugiul din Fereastra Zmeilor. Ma agat de tot felul de sperante - intram in creasta si o sa fie bine. Vin coborarile si o sa fie bine. O sa fie bine.
Pe culoarul spre creasta ne depaseste echipa lui Andrei. Am facut doar 6km, dar stiu ca nu o sa ii mai vedem pana la finish. Acuma as vrea sa pastram locul 4. Bobi e obosit aici.
De bine, de rau urcam peste 1000m diferenta de nivel de la Conac.Si eu sunt obosit. Mai putin decat Bobi, dar daca s-ar trece la individual acuma, as obtine un rezultat prost.
Si sunt nervos. Ca l-am pus pe Bobi sa alerge aiurea pe sosea. Ca eram pe 3 si la cum mergem acuma e bine daca terminam cu avariile aprinse. Ca ieri am mers excelent si azi abia ne taram.
In creasta am sperante. La fiecare pas Bobi incearca sa alerge. Pe plat o si face. Si sincer, eu n-as alerga mai repede. Dar azi, urcarile reprezinta problema. Cum apare prima panta, ne taiem. Pun mana in spate si imping, dar nu mai am forta.
Apare si Adi. Au cu totul alta viteza decat noi. E clar ca nici pe ei nu ii mai vedem azi.
Si inca nu a inceput greul turei.
Cald - si ma gandec ca poate nu e tocmai bine sa pelci fara un strop de apa la tine. Punctul de alimentare de la Podul Gurghiului e ca o mana cereasca. Dar e prea tarziu. Fiind deja deshidratat ajung sa beau in prostie fara sa mai asimilez.
Norocul il reprezinta ritmul turei care nu ma deshidrateaza. Devin din ce in ce mai nervos. Nici coborarile nu mai sunt asa in viteza.
Bobi a fost acuma cel mai intelegator partener de pe Pamant. Nu a zis nimic. Nu s-a enervat. Stia ca sunt nervos si frustrat.
Dar si eu stiam ca el a tras mai mult decat e omeneste posibil.
Vistea. Spaima lui Bobi. Aici am impins mai energic. Inca trei echipe ne haituiau. Aici a fost portiunea din UTF unde mi-a fost greu. Unde am ramas fara aer. Unde daca mai erau de urcat 10 minute nu mai puteam sa imi ajut partenerul.
"Water girl" e si pe Vistea. Uluitor.
Bobi crede ca a scapat. Eu stiu ca de fapt greul abia acuma urmeaza. Urcarile alea oricat de molcome sunt te macina incet - ca picatura chinezeasca. Sub soarele arzator e greu sa mai castigi daca nu ai facut-o pana aici.
Mergem din ce in ce mai rau.
Si aici Bobi si-a depasit limitele. Mi-a zis de mai multe ori ca nu mai poate. Ca ii e rau. Ca e "in shut down". Din spate se vedea si mai bine: momentele de ezitare in care creierul nu se mai poate concentra si nu stie ce decizie sa ia - chiar daca poteca e in linie dreapta. Picioarele i-au cedat.
Dar a continuat!!!
Si probabil daca ar scrie bloguri ar fi mai epic decat oricare din turele mele. A tras de el dincolo de omenesc. Si a continuat.
Dupa ultimul punct de hidratare (unde incepusem deja sa visez balet cu doze de bere, rauri spumoase de Cola si alte cele) am mai tras un pic pana pe varful Slanina.
De aici avem de coborat 1500m altitudine. Trebuie sa ii facem bine! O iau repede in fata si scot Activatorul.
Si-a facut efectul instantaneu. Mi-ar fi placut sa filmez doua ipostaze:
Bobi impleticindu-se si impidicandu-se pe o curba de nivel pe care ai fi putut merge si cu caruciorul cu copil in el. Bobi facand slalom ca dementul pe coborarea abrupta din Fereastra Sambetei. La distanta de 30 de minute.
Am coborat perfect. Am ajuns la cabana Sambata si am continuat sa alergam.
Elena cu Ana sunt pe poteca ce urca spre cabana. Ana are aproape o luna. Azi va cuceri cea mai mare altitudine a ei. Elena ne incurajeaza. Stau un pic cu ele dupa care alerg mai departe la vale.
A fost cea mai buna portiune din cursa. Am alergat in continuu si am alergat bine. Inclusiv pe cei 3.5km de forestier prafuit care ne mai desparteau de linia de finish.
Gata!
Impreuna cu Bobi, am terminat prima editie a UTF.
Am terminat pe locul 6 la categorie. Dar cel mai important e ca de-a lungul celor 3 zile am lucrat ca o echipa. A fost o experienta deosebita sa concurez cu Bobi. Am invatat multe despre mine, despre cum sa relationez cu cel de langa mine.
A urmat dusul, povestile, reintalnirea cu Elena si Ana. Bucuria. Nesfarsita bucurie. Si tristetea ca s-a termiant ceva frumos.
Momentul emotionat al premierii unde toti cei care au trudit la realizarea acestui eveniment: organizatori si deopotriva concurenti au fost nominalizati.
Drumul lung spre casa. Amintirile deja a unui concurs superb.
Multumim Luci, multumim organizatorilor si voluntarilor!
Am de pregatit un MPC. Dar pana atunci inapoi in sa - am o obsesie cu Maros-ul...
Multumesc mult Bobi! pentru tot.
P.S. : vezi ca peste 2-3 ani o sa astept sa imi intorci serviciile si sa ma "cari" la urmatorul 7500 sau UTF...
Participanti: Ana, Elena, Alex , Bobi
Locatie: Fagaras
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
A fost...deosebit. Din multe puncte de vedere. Daca deja aproape toata lumea stie ca evenimentele organizate de Luci sunt speciale, de data asta parca totul a fost la superlativ.
UTF a insemnat foarte mult pentru mine. Mi-a redat cheful de alergat. Bucuria de a fii din nou liber sus pe crestele muntilor. Bucuria de a...alerga.
Mi-a revenit iarasi pofta de a trage nebuneste la deal. De-a ramane fara aer si dupa aia de-a mai face un pas. O sa imi reiau antrenamentele de alergare. Cu placere de data aceasta. Fara obligatie. O sa o fac pentru MPC, dar mai ales o sa o fac pentru mine.
Tot UTF-ul mi-a aratat ca microbul bicicletei e prea adanc sadit de-acuma : pe creste visam sa am MTB-ul pentru coborari. Sau pentru single trail-urile de pe curbele de nivel. Cel putin in etapa a 2-a as fi reusit sa stau in sa peste 60% din traseu... La UTF mi-a fost clar ca alergatul o sa ramana de-acuma pentru mine un sport de "nisa". O completare pentru bicicleta.
Am de pregatit MPC-ul. Si o sa fac asta bine. Cu pasiune si cu nebunia de altadata. Si pentru asta multumesc UTF-ului.
Tot UTF-ul a reprezentat punerea in practica a unei alte "nebunii": aici am participat alaturi de Bobi.
Conjunctural Bobi e si nasul meu. Dar Bobi e inainte de toate prietenul meu de peste 15 ani. Chefuri, aventuri, tone de amintiri ne leaga.
S-a apucat de alergat acuma un an si jumatate. Meticulos, tipicar. A crescut incet, dar constant. Suntem doua personalitati complet diferite : nebunia intalnind cel mai pur rationalism. Antagonismele perfecte.
Una din cele mai frumoase echipe in care mi-a fost dat sa particip.
A fost... greu de povestit. Diferenta dintre noi ca valoare la ora startului e evidenta. De ce ai face asa o echipa: Din mila? Din autoconservare? Din lipsa de idei?
Nici una. De-acolo din spatele lui Bobi unde am stat invariabil o creasta a Fagarasului si am vorbit neincetat cale de peste 70km, am reinvatat lectii pe care le uitasem de mult.
Chiar daca el nu a realizat, in etapa a 2-a a reusit sa treaca peste praguri insumontabile pentru multi:
atunci cand nu il mai tineau picioarele si statea sa cada pe urcare a gasit forta sa traga, sa treaca peste durere, peste neputinta si sa stoarca si ultima farama de energie.
A fost "muscat" de febra concursului. Chiar daca a fost pe punctul de a ceda, a mai avut forta sa se uite in spate, sa vada ca vin echipele dupa noi si sa traga.
Si dupa aia sa alerge ca dementul la vale.
Mie mi-a fost infinit mai usor. Dar tocmai de aceea nu m-am menajat deloc: in echipa iti ajuti partenerul. Asa ca daca eu pot sa trag mai bine, rolul meu e sa-l incurajez, sa-l motivez, sa-l ajut la fiecare pas. Nicicum nu e ala de a-i arata ce usor mi-e mie si ce greu se misca el.
UTF m-a reinvatat lucruri uitate despre camaraderie. Tot UTF m-a invatat lucruri noi despre echipa. Tot aici am invatat tehnici noi pe care abia astept sa le pun in aplicare cand se intoarce Elena.
UTF debuteaza in Avrig cu o etapa de prolog, al carei rol este popularizarea alergarii. Luci pune constant accentul pe acest aspect.
Cu mic, cu mare - la propriu - deoarece Ana este cu noi, inghesuiti in masina, ajungem joi pe la pranz la Avrig.
Concurentii UTF nu sunt multi. Nu sunt nici putin. Sunt aproape atatia cat trebuie sa fie - in momentul in care 3 Munti sau UTF o sa aiba 100 de echipe la start o sa caut alte provocari. Atunci concursurile acestea si-ar pierde complet farmecul.
Aici esti intr-un fel de tabara, la o iesita de week-end cu prietenii. Totodata aici se strang Greucenii.
Nu neaparat toti cei care sunt pe primele locuri la concursurile de alergare montana - desi aici la start sunt printre cele mai grele nume.
Dar mai important decat orice, aici se strang cei care au schimbat efectiv fata sportului montan in ultima decada. De departe cel mai select club.
Aici sunt organizatorii de la EcoMarathon, MPC, Hercules sau Maraton Medieval Medias. Prezenti ca participanti directi sau ca suport.
Aici participa oamenii care au dat motiv altor cateva mii sa viseze, sa povesteasca, sa se bucure. Sunt cei care au schimbat viata multora.
Aici se urzesc viitoarele maratoane, apar idei noi sau auzi tot felul de povesti fascinante.
In Avrig ne validam si noi inscrierea la sala de sport. Un concurs pe etape presupune infinit mai multa logistica decat un simplu maraton montan : cazari, transport, tranzit intre diferite puncte. Efortul pentru un concurs de 2 etape nu este nicicum de 2 ori efortul depus pentru organizarea unui singur maraton - este mult mai mare.
Si eu si Bobi suntem realisti: nu avem sanse de pozitii fruntase la UTF. Dar nu am venit aici sa supravietuim. Vom lupta pentru fiecare loc.
Azi, in etapa de prolog vom avea de parcurs un traseu prin oras. Nu foarte lung - o incalzire pentru cele 2 etape montane care urmeaza. Totusi si azi timpul se va cumula la timpul final asa ca nu e loc de tras chiulul.
Suntem in total 29 de echipe. Din care 7 de mixt - asta ma intereseaza in mod deosebit, deoarece mai e un pic pana cand revenim. Concurenta a crescut si e de cea mai buna calitate - nu o sa ne fie deloc usor anul viitor.
La ora 17.00 ne pregatim de start. Fiecare echipa este prezentata de catre Luci. Fiecare echipa este ovationata de ceilalti concurenti. Aici efectiv toti ne stim intre noi: si nu numai dupa nume sau din poze. Avem ture impreuna, concursuri la care am mers cot la cot, multe povesti frumoase de spus.
Si inca una care sta sa inceapa.
UTF 2012 e gata de plecare. Start!
Traseul e pe asfalt, in general pe plat. Aici nu m-a prea interesat ideea de echipa. Stiam ca Bobi nu se supara. Aici vroiam sa vad daca mai functionez. Incepe sa se puna praful pe rotula si pe ligamente de cand nu am mai alergat. Am avut o tentativa esuata de revenire la antrenamentele de alergat, dupa care m-am concetrat exclusiv pe bike.
Asa ca aici pornesc tare. Nu pot sa alerg cat vreau de repede fiindca totusi distanta intre coechipieri nu trebuie sa fie mare. Alerg franat. Simt ca pot sa merg sensibil mai repede.
Bobi isi vede meticulos de ritmul lui. Nu e unul rau - sigur puteam trage mai tare. Nu ma deranjeaza insa. Trecem prin parcul Bruckental, inca un pic de asfalt, sprint final si la sfarsitul etapei de prolog ma gandesc deja cum o sa pregatesc MPC-ul.
Am alergat bine amandoi, ne-am simtit excelent si ne-am incalzit pentru tura de maine.
Dupa tura de prolog ne-am strans cu totii din nou la sala de sport. Avem parte de un spectacol de dans popular de la o formatie din Avrig. Luci pune mare pret pe valorile locale si cu fiecare ocazie incearca sa constientizeze concurentii despre bogatia acestor locuri.
Dupa spectacolul folcoric ne-am dus cu totii la cabana Ghiocelul - de unde se va da si maine startul. Avem parte de un pasta party si de mult timp pentru povesti.
Seara o petrecm facand bagajul pentru tura de a doua zi, pregatind rucsacii care trebuie transportati la punctul intermediar a concursului. Si dormind.
In echipa cu Elena suntem de valori sensibil egale; in echipa cu Balan el e mai bun asa ca ma doare-n cur ce-i trece lui prin cap ca eu si asa trag de mine pana mor.
Acuma stiu ca eu sunt mai bun in echipa. Trebuie sa concuram in asa fel incat nu doar sa terminam tura, sa o terminam cat putem noi de bine. Si asta implica strategie multa. Trebuie sa functionam perfect ca echipa.
Dupa micul dejun, intr-o atmosfera de vis, intr-o poienita de sub cabana Ghiocelul, ne pregatim de start.
Pe langa cele 3 etape de UTF, exista si o versiune mai scurta - de o singura etapa - care va face doar tura de azi. Toti suntem la start.
Acuma, scriind blogul stiu ca am facut o singura greseala strategica in cele 3 zile: una singura, dar mare....
Si multe bune. De exemplu, cumpar pe fuga 3 Activatoare. Daca stii cand sa le iei - dar sa stii exact cand - sunt nepretuite.
Concuram sub un nume neobisnuit: Ooompa Looompa. Daca vreti sa stiti ce inseamna intrebati-l pe Bobi. Sau cautati pe net. Numele echipei a fost primul lucru care i-a trecut lui Bobi prin cap si ala a ramas. Suna bine si probabil o sa-l mai folosim si pe viitor.
36km cu 3400m diferenta de nivel - atat am avut la final. In mare cunosc traseul si am un plan de abordare. Stiu unde avem apa, cat trebuie sa alimentam, unde e de tras, unde e de conservat energia.
Se incepe pe forestier. Startul ar fi trebuit inregistrat si pus la fiecare start de cursa. Desi sunt numele grele din alergarea montana, nu alearga de la start ca descreieratii: te incalzesti, o iei usor, accelerezi pe parcurs.
Din punctul aceasta, am stat invariabil cu nasul in curul lui Bobi 70km. Si am dat in continuu din gura.
Mergeam efectiv la cativa centimetrii in spatele lui. Pui presiune. Nu lasi sa slabeasca ritmul. Dai indicatii.
Dar pentru asta trebuie sa ai si un partener cu nervii lui Bobi. A fost cea mai docila persoana pe care am intalnit-o vreodata. Cu cei mai de otel nervi.
Cu Bobi inainte si eu punand presiune din spate ne-am gasit un ritm. Asta a fost cel mai important. Sa avem un ritm constant. Era vital sa nu facem sprinturi, sa nu avem fluctuatii.
Nici o serpentina taiata. Consum minim de energie. Curbele largi, pasii mici si desi. Pulsul trebuie sa ramana jos.
Pasii mici si desi.
Ocolim, nu taiem sperpentina
Hai Bobi, tine ritmul
Nu relaxa acuma
Nu incepem alergarea in varful pantei, lasam pulsul sa isi revina si dupa aia alergam
Hai Bobi
Lasa picioarele moi pe coborare, nu te opune pantei
Relaxeaza mainile
Nu frana pe coborari, lasa picioarele moi
Pe coborari ne relaxam, nu fortam
Hai Bobi
Bine asa
Tine ritmul
Nu ridica piciorul, ocoleste toate obstacolele.
Alearga!
Pasi mici, mici, dar aleraga cat poti, nu trece in mers
Nu fa pasii mari, mici si desi
Hai Bobi
Nu fortam coborarile, ne relaxam aici.
Alin cu Gianina ne depasesc ca fulgerul. Alin o impinge pe Gianina. Am mai vazut pusa in practica tehnica si la Grind. Am incercat si noi odata la un Carpathian cu Elena - fara rezultat. Fie nu stiu eu sa aplic tehnica, fie sunt mult prea slab pentru asta.
Zic sa incerc si cu Bobi. Asa ca de la mijlocul urcarii spre Barcaciu si pana la finalul celei de-a doua zile am incercat sa il imping cat mai mult la deal.
Din momentul asta pentru mine concursul nu a mai reprezentat o plimbare de duminica. A fost nevoie de efort - nu sunt tocmai dotat fizic ca sa fac asta. M-am consumat serios.
Jumatate din merit a fost a lui Bobi. Nu a opus nici un fel de rezistenta. Probabil o mare parte din timp impinsul meu il incurca sau efectiv il incetinea. Dar nu a zis nimic.
Bobi a dat intr-o spaima vecina cu paroxismul inainte de Barcaciu: a mancat jumatate de punga de bomboane de dextroza cu magneziu. Il incercau crampele.
Pasii mici
Nu ridica piciorul, ocolim obstacolele
Bea apa
De la Barcaciu a urmat traversarea spre Negoiu. Am mers incept aici, mai incet decat multe alte echipe. Dar tinand cont de crampele care pareau sa il inhate pe Bobi si mai ales stiinde exact ce urmeaza, am "fortat" un ritm cat mai scazut si relaxant pe aceasta portiune. Aici ne-am odihnit, desi era o portiune integrala de alergare.
De la cabana Negoiu poteca ne duce catre fundul Caldarii Saratii. Aici am inceput sa pun presiune.
Hai Bobi
Mareste ritmul
Hai, nu lasa
Oricat de incet, dar treci in alergare
Alearga
Hai
Eu alerg cu camel back-ul in spate. Urasc asta. Nu imi respira spatele, mi se balangane apa in rucsc. Si ala care imi zice ca poate sa bea din tusca in timp ce are inima in gat e un mare mancator de... De cacat. Ultimele 5-7 ture de bike am mers complet fara apa. Te poti obisnui sa consumi mai putin. Nu e sanatos, dar cu siguranta eu nu fac cele mai sanatoase lucruri in viata...
Bobi e smecher. Stie ca n-am multa apa in camel back. Si aia pe care o am o tin daca cumva i se termina lui apa din bidoane. Eu vreau sa beau doar in punctele de hidratare. Daca nu sunt scos din ritmul meu, pot sa consum incredibil de putina apa oricat de cald e afara. La UTF a functionat strategia. A doua zi am plecat cu camel back-ul gol. Nu am alimentat decat de la organizatori. Nu e un sfat de urmat - e ce am facut eu.
Incepe urcarea. 900m de catarare in cap. Mi-a fost la fel de greu ca lui Bobi. De fapt de cand aplic tactica cu impinsul ne e la fel de greu la amandoi - cel putin pe catarari.
Bobi arata un potential mare pe coborarile tehnice. Daca prinde o zi buna, nu il pot intrece. Cu cat e mai tehnica coborarea, cu atat ecartul intre noi e mai mic.
Nu cedeaza picioarele, ai incredere in ele
Calca natural
Nu te lasa pe vine
Ai incredere in picioare
Hai Bobi
Hai alearga, da-ti drumul
La Caltun alimentez din nou cu apa.
Nu stiu daca Bobi stia, dar in punctul asta eram pe locul 4 si aveam locul 3 la o aruncatura de bat.
Sincer, nici in cel mai fantezist vis nu credeam ca o sa ajungem vreodata in pozitia asta.Pe 3 e Andrei. Au mers bine, dar in ultimele portiuni ne-am apropiat mult de ei.
Am impins mai tare in spatele lui Bobi.
Nu lasam ritmul
E coborare, acceleram acceleram acuma
Nu conserva acuma energia
Nu trebuie sa ajungem odihniti la finish
Trage acuma cat poti
Trage ca e gata etapa
Trage
Hai Bobi
Alergam
Andrei se duce. Trebuie sa imi revin. Putem ruina tot concursul din dorinta de a castiga azi locul 3 si cateva secunde. Continui sa il fortez mai domol pe Bobi.
Pe curba de nivel catre Balea Lac am mers prost. Foarte prost. Nu imi convine. "Febra" concursului e puternica aici. Asa de aproape de locul 3...
Ajungem la Balea si la ultimul punct de alimentare. Nu stau pe ganduri: scot Activatorul si i-l dau lui Bobi. Nu e momentul inca, dar ar fi o sansa sa ii prindem pana sus. Si "jocul" asta e curvesc: trebuie doar sa ajungem in spate si sa punem presiune. Nu trebuie sa ii depasim: cedeaza singuri.
Aici am fost "nemilos". Am impins cat am putut de tare. Ca in toata tura, Bobi a fost ascultator, chiar daca acuma ii dadeam ghionturi mai mult decat il ajutam. Am urcat bine.
Am mai recuperat ceva pe urcare. Coborarea finala ne va duce la Conacul Urcului, 900m mai jos. Bobi are probleme cu spatele. Le stiu si eu "din tinerete". Apar la turele lungi si mai ales la coborarile foarte abrupte. Daca stii "sa sugi" socurile in burta - scapi. Daca te opui, soliciti incredibil de mult coloana.
Bobi tipa de durere la fiecare pas. Nu poate mai repede si pot eu sa ma dau cu capul de toate pietrele ca aici e clar ca partenerul meu sufera si efectiv fiecare pas e un chin pentru el.
Totusi facem o coborare acceptabila. Nu ne apropiem de locul 3, dar reusim sa tinem la distanta locul 5.
Ultima parte a coborarii pana la Conac a fost groaznica. O lipsa toatal de motivare ne-a insotit pe amandoi (si pe celelalte 28 de echipe) pe o curba de nivel, printre tufe, pe o poteca care parea ca nu se mai termina.
UTF e un concurs pe etape. Nu ai alergat 5-6 ore un maraton si dupa aia te refaci 10 zile. Aici o iei de la capat a doua zi. Cu oboseala, febra musculara, lipsa de chef care vin la pachet.
Conacul Ursului e un loc superb de popas. Civilizat, ocolit de manelisti si picnicari de tot felul, cu un personal serviabil si preturi decente.
Putem face un dus fierbinte, putem manca civilizat si in sfarsit pot sa imi beau berile la care visam de peste zi.
La finish e atmosfera specifica concursurilor Carpathian Man. Pe masura ce apar tot mai multe echipe, auzim alte si alte povesti.
Numitorul comun e: un traseu superb, o vreme pe masura. O cursa fenomenala.
Mananc bine.
Reclama:
Elena mi-a facut cadou o pereche de sosete de compresie Compressport de la Alin si Gianina. Cu precedentele sosete de compresie (de altundeva) am avut experiente nasoale - adica faceam efectiv crampe din cauza lor. Nu am mai folosit asa ceva.
Acuma le-am incercat din nou. Habar n-am daca au vreun efect in cursa. O sa va spun dupa Maros - urmatoarea cursa unde o sa trag "la sange". In schimb pot sa va spun sigur ca recuperarea este infint mai rapida cu ele.
Adica azi, aproape am reusit sa ma dau jos din masina fara ajutor si sa urc pana la etajul 3. Pot sa ajung chiar si la buda. Si asta nu prea era posibil dupa un 7500 sau dupa o tura unde ma intrebuintam mai serios.
Asa ca eu le recomand. Asa de mult ca a doua zi i le-am dat lui Bobi - ca sunt convins ca cel putin intarzie aparitia crampelor.
Punem cortul si mergem repede la somn. Din pacate adormim destul de tarziu. Si ne trezim cu noaptea in cap - adica la 5. Sunt obisnuit cu rutina asta de concurs. Nici Bobi nu pare afectat. Facem bagajele, strangem cortul, ne echipam si mergem sa luam micul dejun.
Am mai avut concursuri pe etape. Am avut concursuri mult mai dificile. Stiu ca ieri Bobi a tras tare. Cum va merge azi?
Mancam bine si ne pregatim de start. O sa avem 5km de sosea dupa care o sa intram pe firul vaii Capra.
Ieri am luat numai decizii inteligente. Toate.Azi am gresit o singura data.
Greseala. Dar din greseli inveti.
Pe sosea am mers prost. Eram pe locul 3 acuma, dar Bobi dadea semne de oboseala inca inainte de a lua startul adevarat in cursa.
Trec la impins.
Azi mana e mai moale. Incurajarile curg mai greu din gura. Sunt mult mai nervos. Nu mai am forta de ieri. Il imping mult mai rar, nu de alta, dar ajung sa ma sprijin pe Bobi. Nu mai sunt incurajari - e mai mult furia neputintei.
Urcam mediocru pana la refugiul din Fereastra Zmeilor. Ma agat de tot felul de sperante - intram in creasta si o sa fie bine. Vin coborarile si o sa fie bine. O sa fie bine.
Pe culoarul spre creasta ne depaseste echipa lui Andrei. Am facut doar 6km, dar stiu ca nu o sa ii mai vedem pana la finish. Acuma as vrea sa pastram locul 4. Bobi e obosit aici.
De bine, de rau urcam peste 1000m diferenta de nivel de la Conac.Si eu sunt obosit. Mai putin decat Bobi, dar daca s-ar trece la individual acuma, as obtine un rezultat prost.
Si sunt nervos. Ca l-am pus pe Bobi sa alerge aiurea pe sosea. Ca eram pe 3 si la cum mergem acuma e bine daca terminam cu avariile aprinse. Ca ieri am mers excelent si azi abia ne taram.
In creasta am sperante. La fiecare pas Bobi incearca sa alerge. Pe plat o si face. Si sincer, eu n-as alerga mai repede. Dar azi, urcarile reprezinta problema. Cum apare prima panta, ne taiem. Pun mana in spate si imping, dar nu mai am forta.
Si inca nu a inceput greul turei.
Norocul il reprezinta ritmul turei care nu ma deshidrateaza. Devin din ce in ce mai nervos. Nici coborarile nu mai sunt asa in viteza.
Dar si eu stiam ca el a tras mai mult decat e omeneste posibil.
Vistea. Spaima lui Bobi. Aici am impins mai energic. Inca trei echipe ne haituiau. Aici a fost portiunea din UTF unde mi-a fost greu. Unde am ramas fara aer. Unde daca mai erau de urcat 10 minute nu mai puteam sa imi ajut partenerul.
"Water girl" e si pe Vistea. Uluitor.
Bobi crede ca a scapat. Eu stiu ca de fapt greul abia acuma urmeaza. Urcarile alea oricat de molcome sunt te macina incet - ca picatura chinezeasca. Sub soarele arzator e greu sa mai castigi daca nu ai facut-o pana aici.
Mergem din ce in ce mai rau.
Si aici Bobi si-a depasit limitele. Mi-a zis de mai multe ori ca nu mai poate. Ca ii e rau. Ca e "in shut down". Din spate se vedea si mai bine: momentele de ezitare in care creierul nu se mai poate concentra si nu stie ce decizie sa ia - chiar daca poteca e in linie dreapta. Picioarele i-au cedat.
Dar a continuat!!!
Si probabil daca ar scrie bloguri ar fi mai epic decat oricare din turele mele. A tras de el dincolo de omenesc. Si a continuat.
Dupa ultimul punct de hidratare (unde incepusem deja sa visez balet cu doze de bere, rauri spumoase de Cola si alte cele) am mai tras un pic pana pe varful Slanina.
De aici avem de coborat 1500m altitudine. Trebuie sa ii facem bine! O iau repede in fata si scot Activatorul.
Si-a facut efectul instantaneu. Mi-ar fi placut sa filmez doua ipostaze:
Bobi impleticindu-se si impidicandu-se pe o curba de nivel pe care ai fi putut merge si cu caruciorul cu copil in el. Bobi facand slalom ca dementul pe coborarea abrupta din Fereastra Sambetei. La distanta de 30 de minute.
Am coborat perfect. Am ajuns la cabana Sambata si am continuat sa alergam.
Elena cu Ana sunt pe poteca ce urca spre cabana. Ana are aproape o luna. Azi va cuceri cea mai mare altitudine a ei. Elena ne incurajeaza. Stau un pic cu ele dupa care alerg mai departe la vale.
A fost cea mai buna portiune din cursa. Am alergat in continuu si am alergat bine. Inclusiv pe cei 3.5km de forestier prafuit care ne mai desparteau de linia de finish.
Gata!
Impreuna cu Bobi, am terminat prima editie a UTF.
A urmat dusul, povestile, reintalnirea cu Elena si Ana. Bucuria. Nesfarsita bucurie. Si tristetea ca s-a termiant ceva frumos.
Momentul emotionat al premierii unde toti cei care au trudit la realizarea acestui eveniment: organizatori si deopotriva concurenti au fost nominalizati.
Drumul lung spre casa. Amintirile deja a unui concurs superb.
Multumim Luci, multumim organizatorilor si voluntarilor!
Am de pregatit un MPC. Dar pana atunci inapoi in sa - am o obsesie cu Maros-ul...
Multumesc mult Bobi! pentru tot.
P.S. : vezi ca peste 2-3 ani o sa astept sa imi intorci serviciile si sa ma "cari" la urmatorul 7500 sau UTF...
Postări
2 comentarii:
Felicitari voua,pentru daruirea de care ati dat dovada,pentru faptul ca ati mers ca o adevarata echipa unita.
Recuperare grabnica voua.
Dan L.
Felicitări pentru realizare, v-am văzut când urcați pe Gălășescu Mare. Am bănuit că ești tu după tricoul cu IBO si 3Munti :) Eu mergeam cu tatăl meu spre Moldoveanu.
Trimiteți un comentariu