Data: 08.09.12-09.09.12
Participanti: Ana, Elena, Alex
Locatie: Tarcu, Zarand
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Asta e week-end-ul ala cand totul merge ca la carte. Cand totul iese mai bine decat visai. Cand n-ai material de blog.
Sambata am planificat o iesire cu fetele la Cuntu. Uneori trebuie sa ai grija ce iti doresti. Ana a dezvoltat un comportament ciudat: cat timp e in masina si in miscare e cel mai cuminte copil. Dar si cand ajunge acasa.... Asa ca trebuie s-o tinem in miscare.
Mergem toti 3 pana in curba de unde incepe traseul marcat peste Cracul Pipului catre cabana Cuntu.
Placerea mea e sa o car pe Ana in port bebe. Am si eu un rol.
Ma opintesc destul de tare si gafai ca sa tin ritmul Elenei. Elena "pedaleaza" la deal la fel ca inainte de epoca Ana...
A fost o tura superba. Vremea a fost perfecta - soarele scalda padurea care incepea deja sa treaca la straie de toamna.
Ne-am oprit de multe ori pentru poze. Am stat intinsi la soare in Seroni. Am ajuns si la Cuntu.
Mai sus Ana nu are voie. Elena tine mortis ca Ana sa fie cat mai mult timp afara, in natura si in miscare. Pe de alta parte nu trebuie exagerat. Recordurile o sa le bata Ana mai incolo. Asa ca deocamdata o obisnuim usurel cu altitudinea.
Sub imboldul Elenei ma decid sa incerc o alergare spre Tarcu.
"Hai, ca ai zis ca vrei la MPC!".
Mi-e lene, vremea te imbie la lenevit, maine am o cursa foarte grea de MTB. Si ca de obicei nu am chef de alergat.
Ma urnesc totusi. Dau drumul la ceas in usa cabanei Cuntu.
A fost simplu cea mai buna tura a mea. Cea mai placuta alergare de foarte mult timp. Un vis. Un delir. Placere pura.
Anii treceau si reveneam constant aici cu Elena. Fumam cate o tigara si ma gandeam cat de repede pot ajunge pe varf. Vremea a trecut, ne-am luat echipament de alergat, am devenit obsedat de antrenamente si timpi. Si visam in continuare.
Am incercat de mai multe ori in anii trecuti sa cobor sub o ora. Atunci mi s-a parut imposibil. Ajungeam daramat sus.
Azi a fost simplu, un vis.
Cu o singura exceptie : momaia lui Vali - am alergat integral. Dar nu asta a fost cel mai important. Cel mai important a fost ca m-am simtit excelent. O senzatie greu de descris: la MTB e efort si adrenalina. Forta bruta, viteza, tehnica.
Alergarea e asociata de obicei cu monotonia, respiratia sacadata, picioarele moi, gatul uscat.
Acuma a fost altfel. A fost efectiv bucuria alergatului pe munte. Nici nu mi-as imagina ca as fii putut face altfel traseul. Nici nu ar fii avut vreun sens sa il fac altfel.
Mi-am spulberat precdedentul record cu 16 minute. Am terminat tura in 45 de minute. Si am regretat ca s-a terminat. Azi as fi putut cuceri orice. Azi as fi trecut in alergare pe langa Killian si l-as fi incurajat.
La vale "am plutit". Mi-am amintit de ce zicea Radu - sa te folosesti de gravitatie in avantajul tau. Daca nu ai alergat niciodata nebun la vale prin munti nu o sa intelegi senzatia de libertate si bucuria asociata.
La vale am facut 23 de minute. In total 68 de minute.Dupa cum banuiti, urmatorul obiectiv e sa fac sub o ora dus-intors...
Ma reintalnesc cu fetele mele. Sunt fericit.Cel mai fericit. Ne intoarcem la masina. Ziua perfecta - asa mi-o imaginez.
Am gasit ingredientele: Ana, Elena, odihna, mancare. Si munca, multa munca.
Duminica e zi de concurs. Fetele mele e musai sa ma insoteasca. Ele sunt suportul moral.
O sa particip la Arad Bike Race - o competitie organizata de niste prieteni. Este prima editie si se va desfasura la Siria in judetul Arad.
Cunosc traseul, deoarece am fost pe el la antrenament (cu fetele impreuna, evident). E un traseu greu, de fuga, mult prea putin tehnic. E un traseu pentru cei cu "gambe mari" si inima puternica. Nu imi convine. Prefer urcarile interminabile - acolo unde pot sa imi fac jocul.
Aici urcusurile in cap alterneaza dupa cateva sute de metrii cu coborarile. E un fel de sprint cu obstacole.
Particip la tura lunga. Cu timpul meu luam podiumul fara probleme la cursa scurta. Ii zic in gluma Elenei - si vine replica "Ce-i asta? Mergi sa vanezi podiumul?!".
Cat timp nu o sa am probleme de sanatate si cat timp ma mai tin bojocii - o sa particip doar la turele lungi.
M-am antrenat mult la bicicleta in ultimul timp. Din nou, nu pot sa nu fiu rautacios si sa nu remarc: de cand a aparut Ana am mai mult timp. De fapt nu e mai mult, doar ca il folosesc altfel. Adevaru-i ca la asta contribuie enorm Elena...
Arad e ultimul antrenament cu public inainte de Maros. La Maros sunt categorii de varsta, e un profil pe placul meu si cum am zis - Maros e un obiectiv.
Sunt pregatit si motivat pentru cursa aceasta.
Stiu ca sunt bun. Aroganta si ingamfare date de faptul ca stiu ca m-am antrenat, stiu ca am muncit, am strans suficienta experienta. Nu are rost sa ma ascund dupa degetul infipt in...
Dimineata incerc ceva nou - desi in ultimul timp nu mai fac experiente inainte de concurs.
Profilul cursei nu imi place deloc: o urcare de doar 300m diferenta de nivel. Pe aia se descurca oricine, nu trebuie sa fii catarator. Dupa aia urmeaza o bucata interminabila de fuga pe un fel de plat. Dupa care se intra pe "fierastrau" : urcusuri mici si grele. Care pot fi din nou abordate de oricine, chiar daca nu e catarator.
Eu am nevoie de urcari de cate 1000m diferenta de nivel. Acolo sunt bun. Daca nu iau startul bine, astia termina cursa pana ma dezmeticesc eu...
Ness cu Red Bull. Simt instantaneu amestecul. Intrebarea-i cat ma tine: dupa ce ii trece efectul e nasol.
Aleg sa plec fara apa la mine - ma bazez pe punctele de alimentare. Ma incalzesc si ma asez la start. De la tona ai de cofeina pulsul mi-e in gat deja. Dar cursa asta e prea rapida si prea scurta ca sa ma bazez ca mai recuperez daca ratez startul.
Am mers perfect. Asa cum mi-am dorit. Pe la mijlocul primei urcari m-a ajuns un baiat care m-a si depasit. M-am pus in roata lui si am sta acolo 60% din cursa. La final am aflat ca e Marius Ianu.
Interesant a fost ca eram in spate si el a trecut pe langa punctul de alimentare fara sa opreasca. Ce era sa fac?! N-am oprit nici eu. Asa a insemnat ca am pedalat 40 de km si 1400m diferenta de nivel fara o picatura de apa.
Nu a fost o problema foarte mare, deoarece mai nou imi fac toate antrenamentele fara apa. Ma hidratez foarte bine inainte si dupa cursa, dar in timpul efortului incerc sa obisnuiesc corpul sa nu ceara apa.
Mi-a fost greu de la inceput pana la final. Foarte greu. A fost simplu concursul la care am tras cel mai tare anul acesta. Asta l-am simtit ca si concurs. Am fost concentrat cap-coada, am tras de mine serios.
Nu mi-a placut de nici o culoare profilul, faptul ca nu a fost tehnic si lipsa urcarilor lungi. A trebuit sa ma adaptez.
Am fost "vanat" toata tura.
Paradoxul cel mai mare e ca ... am castigat la sosea! Traseul are 12km de sosea.
Pana acolo am fost "haituit". Un ciorchine de ciclisti statea in sapte si mirosea "sangele". Fiecare portiune de plat sau coborare micsora distanta.
Si a venit asfaltul... Pana anul trecut as fii injurat si blestemat un concurs care are 12km de sosea. Azi m-au salvat. A fost portiunea in care am fost mult mai puternic. Aici am marit ecartul, aici am luat avans. A mers ca pe Bencec - cadenta de 85, viteza constant la 33-35 la ora. Relaxat, odihnitor de-a dreptul.
O cursa la finalul careia mi-a fost rau. Asa trebuie sa termini o cursa. Nu cu rezerve de energie si cu zambetul pe buze. Pentru aia mergi la iesiri cu prietenii.
O cursa care m-a stors, care m-a solicitat. O cursa la finalul careia am fost fericit din nou.
Organizarea:
- ignorand ca a fost o competitie fara taxa de participare - a fost o competitie organizata aproape ireprosabil!
- cip-uri
- atmosfera la start si finish
- cel putin traseul lung marcat perfect
- oameni la toate intersectiile
- o echipa care s-a vazut ca a pus enorm de mult suflet in organizarea acestei competitii.
Felicitari intregii echipe de organizare si voluntarilor. A fost peste multe concursuri care au taxe de participare substantiale. Un plus mare pentru pasiunea pusa in organizarea concursului.
Felicitari intregii echipe Tibiscus care a "furat" din nou podiumul la toate categoriile: Pantani, Bitza, Cristi, Ramona, fratii Speth si lista e interminabila.
Ana, Elena, odihna, mancare. Si munca - mai am cateva saptamani.
Maros are un profil pe placul meu : acolo e pentru cataratori, nu pentru alergatori. Acolo nu trebuie sa imi ridic pulsul artificial la start. Tura lunga, ca aia scurta nu prezinta nici un interes.
Si MPC... Spre Funduri si pe urcarea spre Diana va trebui sa imi amintesc de placerea alergatului prin Tarcu.
Pana atunci....munca.
Participanti: Ana, Elena, Alex
Locatie: Tarcu, Zarand
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
Asta e week-end-ul ala cand totul merge ca la carte. Cand totul iese mai bine decat visai. Cand n-ai material de blog.
Sambata am planificat o iesire cu fetele la Cuntu. Uneori trebuie sa ai grija ce iti doresti. Ana a dezvoltat un comportament ciudat: cat timp e in masina si in miscare e cel mai cuminte copil. Dar si cand ajunge acasa.... Asa ca trebuie s-o tinem in miscare.
Mergem toti 3 pana in curba de unde incepe traseul marcat peste Cracul Pipului catre cabana Cuntu.
Placerea mea e sa o car pe Ana in port bebe. Am si eu un rol.
Ma opintesc destul de tare si gafai ca sa tin ritmul Elenei. Elena "pedaleaza" la deal la fel ca inainte de epoca Ana...
A fost o tura superba. Vremea a fost perfecta - soarele scalda padurea care incepea deja sa treaca la straie de toamna.
Ne-am oprit de multe ori pentru poze. Am stat intinsi la soare in Seroni. Am ajuns si la Cuntu.
Mai sus Ana nu are voie. Elena tine mortis ca Ana sa fie cat mai mult timp afara, in natura si in miscare. Pe de alta parte nu trebuie exagerat. Recordurile o sa le bata Ana mai incolo. Asa ca deocamdata o obisnuim usurel cu altitudinea.
Sub imboldul Elenei ma decid sa incerc o alergare spre Tarcu.
"Hai, ca ai zis ca vrei la MPC!".
Mi-e lene, vremea te imbie la lenevit, maine am o cursa foarte grea de MTB. Si ca de obicei nu am chef de alergat.
Ma urnesc totusi. Dau drumul la ceas in usa cabanei Cuntu.
A fost simplu cea mai buna tura a mea. Cea mai placuta alergare de foarte mult timp. Un vis. Un delir. Placere pura.
Anii treceau si reveneam constant aici cu Elena. Fumam cate o tigara si ma gandeam cat de repede pot ajunge pe varf. Vremea a trecut, ne-am luat echipament de alergat, am devenit obsedat de antrenamente si timpi. Si visam in continuare.
Am incercat de mai multe ori in anii trecuti sa cobor sub o ora. Atunci mi s-a parut imposibil. Ajungeam daramat sus.
Azi a fost simplu, un vis.
Cu o singura exceptie : momaia lui Vali - am alergat integral. Dar nu asta a fost cel mai important. Cel mai important a fost ca m-am simtit excelent. O senzatie greu de descris: la MTB e efort si adrenalina. Forta bruta, viteza, tehnica.
Alergarea e asociata de obicei cu monotonia, respiratia sacadata, picioarele moi, gatul uscat.
Acuma a fost altfel. A fost efectiv bucuria alergatului pe munte. Nici nu mi-as imagina ca as fii putut face altfel traseul. Nici nu ar fii avut vreun sens sa il fac altfel.
Mi-am spulberat precdedentul record cu 16 minute. Am terminat tura in 45 de minute. Si am regretat ca s-a terminat. Azi as fi putut cuceri orice. Azi as fi trecut in alergare pe langa Killian si l-as fi incurajat.
La vale "am plutit". Mi-am amintit de ce zicea Radu - sa te folosesti de gravitatie in avantajul tau. Daca nu ai alergat niciodata nebun la vale prin munti nu o sa intelegi senzatia de libertate si bucuria asociata.
La vale am facut 23 de minute. In total 68 de minute.Dupa cum banuiti, urmatorul obiectiv e sa fac sub o ora dus-intors...
Ma reintalnesc cu fetele mele. Sunt fericit.Cel mai fericit. Ne intoarcem la masina. Ziua perfecta - asa mi-o imaginez.
Am gasit ingredientele: Ana, Elena, odihna, mancare. Si munca, multa munca.
Duminica e zi de concurs. Fetele mele e musai sa ma insoteasca. Ele sunt suportul moral.
O sa particip la Arad Bike Race - o competitie organizata de niste prieteni. Este prima editie si se va desfasura la Siria in judetul Arad.
Cunosc traseul, deoarece am fost pe el la antrenament (cu fetele impreuna, evident). E un traseu greu, de fuga, mult prea putin tehnic. E un traseu pentru cei cu "gambe mari" si inima puternica. Nu imi convine. Prefer urcarile interminabile - acolo unde pot sa imi fac jocul.
Aici urcusurile in cap alterneaza dupa cateva sute de metrii cu coborarile. E un fel de sprint cu obstacole.
Particip la tura lunga. Cu timpul meu luam podiumul fara probleme la cursa scurta. Ii zic in gluma Elenei - si vine replica "Ce-i asta? Mergi sa vanezi podiumul?!".
Cat timp nu o sa am probleme de sanatate si cat timp ma mai tin bojocii - o sa particip doar la turele lungi.
M-am antrenat mult la bicicleta in ultimul timp. Din nou, nu pot sa nu fiu rautacios si sa nu remarc: de cand a aparut Ana am mai mult timp. De fapt nu e mai mult, doar ca il folosesc altfel. Adevaru-i ca la asta contribuie enorm Elena...
Arad e ultimul antrenament cu public inainte de Maros. La Maros sunt categorii de varsta, e un profil pe placul meu si cum am zis - Maros e un obiectiv.
Sunt pregatit si motivat pentru cursa aceasta.
Stiu ca sunt bun. Aroganta si ingamfare date de faptul ca stiu ca m-am antrenat, stiu ca am muncit, am strans suficienta experienta. Nu are rost sa ma ascund dupa degetul infipt in...
Dimineata incerc ceva nou - desi in ultimul timp nu mai fac experiente inainte de concurs.
Profilul cursei nu imi place deloc: o urcare de doar 300m diferenta de nivel. Pe aia se descurca oricine, nu trebuie sa fii catarator. Dupa aia urmeaza o bucata interminabila de fuga pe un fel de plat. Dupa care se intra pe "fierastrau" : urcusuri mici si grele. Care pot fi din nou abordate de oricine, chiar daca nu e catarator.
Eu am nevoie de urcari de cate 1000m diferenta de nivel. Acolo sunt bun. Daca nu iau startul bine, astia termina cursa pana ma dezmeticesc eu...
Ness cu Red Bull. Simt instantaneu amestecul. Intrebarea-i cat ma tine: dupa ce ii trece efectul e nasol.
Aleg sa plec fara apa la mine - ma bazez pe punctele de alimentare. Ma incalzesc si ma asez la start. De la tona ai de cofeina pulsul mi-e in gat deja. Dar cursa asta e prea rapida si prea scurta ca sa ma bazez ca mai recuperez daca ratez startul.
Am mers perfect. Asa cum mi-am dorit. Pe la mijlocul primei urcari m-a ajuns un baiat care m-a si depasit. M-am pus in roata lui si am sta acolo 60% din cursa. La final am aflat ca e Marius Ianu.
Interesant a fost ca eram in spate si el a trecut pe langa punctul de alimentare fara sa opreasca. Ce era sa fac?! N-am oprit nici eu. Asa a insemnat ca am pedalat 40 de km si 1400m diferenta de nivel fara o picatura de apa.
Nu a fost o problema foarte mare, deoarece mai nou imi fac toate antrenamentele fara apa. Ma hidratez foarte bine inainte si dupa cursa, dar in timpul efortului incerc sa obisnuiesc corpul sa nu ceara apa.
Mi-a fost greu de la inceput pana la final. Foarte greu. A fost simplu concursul la care am tras cel mai tare anul acesta. Asta l-am simtit ca si concurs. Am fost concentrat cap-coada, am tras de mine serios.
Nu mi-a placut de nici o culoare profilul, faptul ca nu a fost tehnic si lipsa urcarilor lungi. A trebuit sa ma adaptez.
Am fost "vanat" toata tura.
Paradoxul cel mai mare e ca ... am castigat la sosea! Traseul are 12km de sosea.
Pana acolo am fost "haituit". Un ciorchine de ciclisti statea in sapte si mirosea "sangele". Fiecare portiune de plat sau coborare micsora distanta.
Si a venit asfaltul... Pana anul trecut as fii injurat si blestemat un concurs care are 12km de sosea. Azi m-au salvat. A fost portiunea in care am fost mult mai puternic. Aici am marit ecartul, aici am luat avans. A mers ca pe Bencec - cadenta de 85, viteza constant la 33-35 la ora. Relaxat, odihnitor de-a dreptul.
O cursa la finalul careia mi-a fost rau. Asa trebuie sa termini o cursa. Nu cu rezerve de energie si cu zambetul pe buze. Pentru aia mergi la iesiri cu prietenii.
O cursa care m-a stors, care m-a solicitat. O cursa la finalul careia am fost fericit din nou.
Organizarea:
- ignorand ca a fost o competitie fara taxa de participare - a fost o competitie organizata aproape ireprosabil!
- cip-uri
- atmosfera la start si finish
- cel putin traseul lung marcat perfect
- oameni la toate intersectiile
- o echipa care s-a vazut ca a pus enorm de mult suflet in organizarea acestei competitii.
Felicitari intregii echipe de organizare si voluntarilor. A fost peste multe concursuri care au taxe de participare substantiale. Un plus mare pentru pasiunea pusa in organizarea concursului.
Felicitari intregii echipe Tibiscus care a "furat" din nou podiumul la toate categoriile: Pantani, Bitza, Cristi, Ramona, fratii Speth si lista e interminabila.
Ana, Elena, odihna, mancare. Si munca - mai am cateva saptamani.
Maros are un profil pe placul meu : acolo e pentru cataratori, nu pentru alergatori. Acolo nu trebuie sa imi ridic pulsul artificial la start. Tura lunga, ca aia scurta nu prezinta nici un interes.
Si MPC... Spre Funduri si pe urcarea spre Diana va trebui sa imi amintesc de placerea alergatului prin Tarcu.
Pana atunci....munca.
Postări
Un comentariu:
Spor la antrenamente, taticule. Are Ana un exemplu bun de vointa
Trimiteți un comentariu