Data: 05.10.12-06.10.12
Participanti: Ana, Elena, Alex
Locatie: Zarnesti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
De mult am vrut sa fac asta :).....
La Zarnesti am ajuns destul de tarziu in noapte. Drumul a fost lung - toamna si-a facut deja simtita prezenta. Ana are deja 2 luni - e deja o "domnisoara" .
De MPC ma leaga o gramada de amintitri. Doar frumoase. Inceputul. Totul.
Ca si anul trecut, am venit aici sa fac un concurs bun.Saptamana de antrenament la 2000m din Austria sper sa aiba un cuvant de spus. As minti daca as zice ca nu am emotii.
De cazare s-a ocupat si de data aceasta familia Tanase. Nu mai e loc decat de o bere. Cuvinte putine, ras fortat, stres mare.
Fete cunoscute peste tot. Ne ridicam pachetul de start. Nu am stare. Vreau sa vina odata startul, sa termin cursa. Sa se faca liniste.
Imi iau Activatoarele. Maine o sa fortez inima inca de la start.
Ne retragem repede la pensiune. Nu am pofta de mancare. Elena mi-a pregatit ca de obicei cu grija pastele, dar nu prea am chef de mancare.
Ma mai joc putin cu Ana, dupa care ma rog sa adorm cat mai repede.
O lumina mohorata si o burnita marunta ma intampina dimineata. Sunt momente cand "e nevoie" de vreme proasta. Speram sa ploua. Marlaneste, nesportiv, dar speram sa ploua.
Pe ploaie calcarul alunecos acoperit cu noroi e o adevarata "placere". Imi prinde bine orice truc care reduce viteza traseului. Imi prinde bine absolut orice il face mai tehnic.
Privesc cu speranta picurii mici care se preling pe geamul de la mansarda pensiunii. Am un nod in stomac. Nu are cum sa mai intre si mancare acolo.
Ritualul sfant al pregatirii inainte de start. Aici voi merge fara bete, cu bidonul Sponser intr-o mana. Manecutele de bicicleta, incalzitoarele de picioare, tricoul de bicicleta, manusile si buff-ul. Echipamentul il pastrez minimal.
Si aici o sa reincerc din nou sa alerg cu MP3-ul.
Mergem toti trei la start. Ana e si ea mai cuminte in dimineata asta. Eleana ma incurajeaza. Ma duc sa imi fac incalzirea pe strazi laturalnice, departe de ceilalti concurenti.
Ni se verifica echipamentul si ma duc cat mai in fata la start. Sa ploua, trebuie sa ploua. Sa fie noroi. Te rog...
Dau drumul la muzica si se lasa linistea. De acuma totul o sa fie bine. Red Bull-ull de dimineata isi face inca simtit efectul. Si aici ca si la Siria am nevoie de un start bun. Nu vreau sa intru pe poteca impreuna cu toti "ciumpalaii".
O sa trag mai tare pe portiunea de forestier pana la Fantana lui Botorog.
Start!
Inca doua respiratii, dau drumul la ceas si sper sa fie scurt.
De data asta trag tare la start. Foarte rar fac asta, dar acuma imi trebuie un "iepure rapid". Cofeina isi face efectul. Alerg cu inima in gat, cu ochii in gamba lui si horcaind.
Stiu ca o sa ma pot odihni dupa ce incepe urcarea, dar acuma trebuie sa trag.
In sfarsit se termina forestierul. Daca ajungi printre primii la intrarea in padure, poti sa alergi. Fortez nota. Iau primul Activator. Stiu ca o sa mi se faca rau, intrebarea e cand?
Deja ma intreb spre "aerul rarefiat" al plutonului. Fete cunoscute. Aici trebuie sa ma "lipesc" de cineva. Dar trebuie sa ma lipesc de cineva care sa ma forteze, nu care sa mearga intr-un rtitm linistitor. Cineva care sa traga de mine.
Il gasesc. Pana la Table, traseul e de viteza. Sau ma rog, aici e primul punct in care scap de angoase. Aici se produce separarea intre entuziasti si cei cu un pic de experienta. Pana aici poti sa alergi si din entuziasm si fara antrenament si numai din ambitie. Dar de aici deja iti trebuie antrenament.
Urcarea spre Funduri nici nu vreau sa o alerg. Aplic tehnica "Killian" : mainile pe pulpe, aplecat la 90 de grade, merg cat pot de repede. Pe urcarea asta vreau sa imi revin.
Depasesc aici o gramada de concurenti. Nu ma bucur, nu ma mir, nu ma entuziasmez - e doar mersul normal a concursului.
Ajung in creasta ud leoarca mai mult de la transpiratie decat de la ploaia marunta care m-a insotit pana aici. Marcajul e ca de obicei perfect, incurajarile ne acompaniaza de peste tot.
De aia MPC e special.
Bun. Incepe coborarea. Pietrisul marunt amestecat cu noroiul cleios se prinde de talpi si face o pasta alunecoasa. Pentru MPC folosesc perechea mea nou nouta de Asics. O s-o stric aici. Dar sper sa merite.
Nu cobor, patinez si alunec. De aici nu mai pot depasi multi concurenti. Cei din fata sunt "Greucenii". Atunci de ce mi-am dorit asa de mult sa ploua si sa fie greu pe coborari?!
Pentru ca pana in Funduri am tras mult mai tare decat in alte dati. Si nu mai pot sa tin ritmul asta. Stiu ca vine coborarea de la Spirlea, vine platul de la Plaiul Foii si mai ales interminabila coborare de la Diana. Toate portiunile astea sunt pentru alergatori.
Acolo o sa pierd mult timp fata de ceilalti. De aceea sper sa castig cat mai mult pe valea Urzicii si pe tot braul ce incinge creasta pana la Spirlea.
Trec repede de portiunea cu corzi. Trebuie sa fiu atent. Foarte atent. Al doilea Activator l-am luat sus in creasta. Imi trebuie mintea limpede pentru a putea alerga aici. Si-a facut efectul repede. Alunec, patinez, sar. Trebuiue sa fiu mereu atent - un pas gresit si pot sa fac o entorsa.
La Spirlea simt deja sfarseala asociata cu efortul prea intens de pana aici. Cu excesul de cofeina. Ma cuprinde un fel de leneveala si de auto multumire. Nu ma mai pot concentra si nu mai gasesc forta sa trag.
De aici e noroi. Asta e bine. Dar picioarele ma lasa si ele. Alunec si cad de doua ori. Imi murdaresc mancutele albe. Dar mai rau e ca mi-e din ce in ce mai greu.
Sunt ajuns si depasit de cativa concurenti. Nu e bine. Si vine platul ala infect pana la Plaiul Foii!
A fost cumplit pana la puncutl de alimentare. M-a durut splina de la coborarea saltata, o stare continua de voma de la Activatoare si o sfarseala care nu ma mai parasea.
La punctul de alimentare nu vreau decat doua guri de supa calda dupa care plec din nou in mers catre baza urcarii spre Diana. Ma reintalnesc cu cei care m-au depasit pe coborarea de la Spirlea. Stiu ca o sa-i depasesc pana sus la Diana.
Dar pana atunci trebuie sa trec de primii metrii de panta. Astia sunt tot timpul cei mai grei. Ca la un motor Diesel care trebuie lasat sa se incalzeasca inainte de a porni. Se termina poiana, se intra in padure, panta se inaspreste si motorul e pregatit.
Urc perfect. Asa cum visam. Asa cum trebuia. Sfarseala e undeva la baza urcarii. Sunt cel mai bun catarator. Urc in patru labe pe panta alunecoasa. E si metoda pe care am folosit-o anul trecut si care ma avantajeaza.
Adica...Efectiv urc in patru labe. Palmele inainte in noroi si picioarele venind cuminti din urma. Cand panta se mai domoleste ma folosesc de toti copacii ca sa ma trag de ei. Iubesc urcarea asta.
La fel de mult cum urasc coborarea ce urmeaza. Sus la fostul refugiu iau al treilea si ultimul Activator.
Splina incepe sa ma doara instantaneu cum incep sa cobor. Buzele mi-s uscate. Am mancat un singur gel, nu prea mai e de unde sa fie putere. Si mai e mult.
Viziunea aceea de Fata Morgana a Zarnestiului care se vede asa de aproape si pana la care mai ai totusi asa de mult de alergat. Se termina forestierul si se intra pe poteca pe curba de nivel. Dau un regat pentru un MTB.
Nu mai pot! Nu mai pot! Imi vine sa vomit. Dar nu asta e cea mai mare durere. Ci faptul ca nu ma mai pot motiva. Hai, mai un pas, mai unul. Nu te opri din alergare, mai ai cativa kilometrii si gata.
Usor de spus, mai greu de pus in practica. Am in spate doi concurenti. Stiu ca o sa ma depaseasca. Nu are rost nici macar sa fac vreun efort sa impiedic inevitabilul. Pe portiunea aceasta eu merg doar la supravietuire.
Simt dezamagire cand sunt depasit, dar asta e... Fiecare e bun pe felia lui. Se duce.
Trebuie sa minimizez pierderile, asa ca ma concentrez sa maresc ritmul - macar sa nu mai fiu depasit si de altii.
Acuma parca as vrea sa nu mai ploua. Sunt cu picioarele ferfenita. Intru pe asfalt. De aici mai am maxim 2km pana la final. Nu mai e de unde putere sa accelerez. In incurajarile localnicilor parcurg ultimele curbe.
Se vede linia de finish! Sprintez pentru poza de final. Elena e acolo cu Ana, sub protectia unui cort. "Hai Sandu!".
Gata!!!
Stomacul mi-e distrus, mi-e rau, dar am mai terminat un MPC.
Locul 18 la general si locul 4 la categorie... Asta e. Mai bine ca anul trecut. La un pas de podium. Dar lupta continua - mai am de "crescut" o pozitie.
A fost...MPC 2012.
Un concurs special, organizat de un om special sustinut de cea mai frumoasa echipa. Multumim Luci si intregii echipe pentru seria Carpathian Man pe care ne-ai oferit-o.
Multumesc Elena, multumesc Ana pentru tot suportul pe care mi l-ati dat si pentru rabdarea voastra.
MTC lasa la final de fiecare data un gol. Concursul de toamna tarzie care incheie un sezon cu bunele si relele lui. Concursul care iti ramane in amintire peste iarna si care iti da forta sa mergi mai departe. Probabil si din acest motiv MPC este considerat regele trail running-ului de la noi.
Bun! Acuma e timpul sa plec de la lucru. Peste 3 saptamani e MPC 2012 si e mult de munca pana atunci...
Participanti: Ana, Elena, Alex
Locatie: Zarnesti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Filme: http://www.youtube.com/user/Hoinarii
De mult am vrut sa fac asta :).....
La Zarnesti am ajuns destul de tarziu in noapte. Drumul a fost lung - toamna si-a facut deja simtita prezenta. Ana are deja 2 luni - e deja o "domnisoara" .
De MPC ma leaga o gramada de amintitri. Doar frumoase. Inceputul. Totul.
Ca si anul trecut, am venit aici sa fac un concurs bun.Saptamana de antrenament la 2000m din Austria sper sa aiba un cuvant de spus. As minti daca as zice ca nu am emotii.
De cazare s-a ocupat si de data aceasta familia Tanase. Nu mai e loc decat de o bere. Cuvinte putine, ras fortat, stres mare.
Fete cunoscute peste tot. Ne ridicam pachetul de start. Nu am stare. Vreau sa vina odata startul, sa termin cursa. Sa se faca liniste.
Imi iau Activatoarele. Maine o sa fortez inima inca de la start.
Ne retragem repede la pensiune. Nu am pofta de mancare. Elena mi-a pregatit ca de obicei cu grija pastele, dar nu prea am chef de mancare.
Ma mai joc putin cu Ana, dupa care ma rog sa adorm cat mai repede.
O lumina mohorata si o burnita marunta ma intampina dimineata. Sunt momente cand "e nevoie" de vreme proasta. Speram sa ploua. Marlaneste, nesportiv, dar speram sa ploua.
Pe ploaie calcarul alunecos acoperit cu noroi e o adevarata "placere". Imi prinde bine orice truc care reduce viteza traseului. Imi prinde bine absolut orice il face mai tehnic.
Privesc cu speranta picurii mici care se preling pe geamul de la mansarda pensiunii. Am un nod in stomac. Nu are cum sa mai intre si mancare acolo.
Ritualul sfant al pregatirii inainte de start. Aici voi merge fara bete, cu bidonul Sponser intr-o mana. Manecutele de bicicleta, incalzitoarele de picioare, tricoul de bicicleta, manusile si buff-ul. Echipamentul il pastrez minimal.
Si aici o sa reincerc din nou sa alerg cu MP3-ul.
Mergem toti trei la start. Ana e si ea mai cuminte in dimineata asta. Eleana ma incurajeaza. Ma duc sa imi fac incalzirea pe strazi laturalnice, departe de ceilalti concurenti.
Ni se verifica echipamentul si ma duc cat mai in fata la start. Sa ploua, trebuie sa ploua. Sa fie noroi. Te rog...
Dau drumul la muzica si se lasa linistea. De acuma totul o sa fie bine. Red Bull-ull de dimineata isi face inca simtit efectul. Si aici ca si la Siria am nevoie de un start bun. Nu vreau sa intru pe poteca impreuna cu toti "ciumpalaii".
O sa trag mai tare pe portiunea de forestier pana la Fantana lui Botorog.
Start!
Inca doua respiratii, dau drumul la ceas si sper sa fie scurt.
De data asta trag tare la start. Foarte rar fac asta, dar acuma imi trebuie un "iepure rapid". Cofeina isi face efectul. Alerg cu inima in gat, cu ochii in gamba lui si horcaind.
Stiu ca o sa ma pot odihni dupa ce incepe urcarea, dar acuma trebuie sa trag.
In sfarsit se termina forestierul. Daca ajungi printre primii la intrarea in padure, poti sa alergi. Fortez nota. Iau primul Activator. Stiu ca o sa mi se faca rau, intrebarea e cand?
Deja ma intreb spre "aerul rarefiat" al plutonului. Fete cunoscute. Aici trebuie sa ma "lipesc" de cineva. Dar trebuie sa ma lipesc de cineva care sa ma forteze, nu care sa mearga intr-un rtitm linistitor. Cineva care sa traga de mine.
Il gasesc. Pana la Table, traseul e de viteza. Sau ma rog, aici e primul punct in care scap de angoase. Aici se produce separarea intre entuziasti si cei cu un pic de experienta. Pana aici poti sa alergi si din entuziasm si fara antrenament si numai din ambitie. Dar de aici deja iti trebuie antrenament.
Urcarea spre Funduri nici nu vreau sa o alerg. Aplic tehnica "Killian" : mainile pe pulpe, aplecat la 90 de grade, merg cat pot de repede. Pe urcarea asta vreau sa imi revin.
Depasesc aici o gramada de concurenti. Nu ma bucur, nu ma mir, nu ma entuziasmez - e doar mersul normal a concursului.
Ajung in creasta ud leoarca mai mult de la transpiratie decat de la ploaia marunta care m-a insotit pana aici. Marcajul e ca de obicei perfect, incurajarile ne acompaniaza de peste tot.
De aia MPC e special.
Bun. Incepe coborarea. Pietrisul marunt amestecat cu noroiul cleios se prinde de talpi si face o pasta alunecoasa. Pentru MPC folosesc perechea mea nou nouta de Asics. O s-o stric aici. Dar sper sa merite.
Nu cobor, patinez si alunec. De aici nu mai pot depasi multi concurenti. Cei din fata sunt "Greucenii". Atunci de ce mi-am dorit asa de mult sa ploua si sa fie greu pe coborari?!
Pentru ca pana in Funduri am tras mult mai tare decat in alte dati. Si nu mai pot sa tin ritmul asta. Stiu ca vine coborarea de la Spirlea, vine platul de la Plaiul Foii si mai ales interminabila coborare de la Diana. Toate portiunile astea sunt pentru alergatori.
Acolo o sa pierd mult timp fata de ceilalti. De aceea sper sa castig cat mai mult pe valea Urzicii si pe tot braul ce incinge creasta pana la Spirlea.
Trec repede de portiunea cu corzi. Trebuie sa fiu atent. Foarte atent. Al doilea Activator l-am luat sus in creasta. Imi trebuie mintea limpede pentru a putea alerga aici. Si-a facut efectul repede. Alunec, patinez, sar. Trebuiue sa fiu mereu atent - un pas gresit si pot sa fac o entorsa.
La Spirlea simt deja sfarseala asociata cu efortul prea intens de pana aici. Cu excesul de cofeina. Ma cuprinde un fel de leneveala si de auto multumire. Nu ma mai pot concentra si nu mai gasesc forta sa trag.
De aici e noroi. Asta e bine. Dar picioarele ma lasa si ele. Alunec si cad de doua ori. Imi murdaresc mancutele albe. Dar mai rau e ca mi-e din ce in ce mai greu.
Sunt ajuns si depasit de cativa concurenti. Nu e bine. Si vine platul ala infect pana la Plaiul Foii!
A fost cumplit pana la puncutl de alimentare. M-a durut splina de la coborarea saltata, o stare continua de voma de la Activatoare si o sfarseala care nu ma mai parasea.
La punctul de alimentare nu vreau decat doua guri de supa calda dupa care plec din nou in mers catre baza urcarii spre Diana. Ma reintalnesc cu cei care m-au depasit pe coborarea de la Spirlea. Stiu ca o sa-i depasesc pana sus la Diana.
Dar pana atunci trebuie sa trec de primii metrii de panta. Astia sunt tot timpul cei mai grei. Ca la un motor Diesel care trebuie lasat sa se incalzeasca inainte de a porni. Se termina poiana, se intra in padure, panta se inaspreste si motorul e pregatit.
Urc perfect. Asa cum visam. Asa cum trebuia. Sfarseala e undeva la baza urcarii. Sunt cel mai bun catarator. Urc in patru labe pe panta alunecoasa. E si metoda pe care am folosit-o anul trecut si care ma avantajeaza.
Adica...Efectiv urc in patru labe. Palmele inainte in noroi si picioarele venind cuminti din urma. Cand panta se mai domoleste ma folosesc de toti copacii ca sa ma trag de ei. Iubesc urcarea asta.
La fel de mult cum urasc coborarea ce urmeaza. Sus la fostul refugiu iau al treilea si ultimul Activator.
Splina incepe sa ma doara instantaneu cum incep sa cobor. Buzele mi-s uscate. Am mancat un singur gel, nu prea mai e de unde sa fie putere. Si mai e mult.
Viziunea aceea de Fata Morgana a Zarnestiului care se vede asa de aproape si pana la care mai ai totusi asa de mult de alergat. Se termina forestierul si se intra pe poteca pe curba de nivel. Dau un regat pentru un MTB.
Nu mai pot! Nu mai pot! Imi vine sa vomit. Dar nu asta e cea mai mare durere. Ci faptul ca nu ma mai pot motiva. Hai, mai un pas, mai unul. Nu te opri din alergare, mai ai cativa kilometrii si gata.
Usor de spus, mai greu de pus in practica. Am in spate doi concurenti. Stiu ca o sa ma depaseasca. Nu are rost nici macar sa fac vreun efort sa impiedic inevitabilul. Pe portiunea aceasta eu merg doar la supravietuire.
Simt dezamagire cand sunt depasit, dar asta e... Fiecare e bun pe felia lui. Se duce.
Trebuie sa minimizez pierderile, asa ca ma concentrez sa maresc ritmul - macar sa nu mai fiu depasit si de altii.
Acuma parca as vrea sa nu mai ploua. Sunt cu picioarele ferfenita. Intru pe asfalt. De aici mai am maxim 2km pana la final. Nu mai e de unde putere sa accelerez. In incurajarile localnicilor parcurg ultimele curbe.
Se vede linia de finish! Sprintez pentru poza de final. Elena e acolo cu Ana, sub protectia unui cort. "Hai Sandu!".
Gata!!!
Stomacul mi-e distrus, mi-e rau, dar am mai terminat un MPC.
Locul 18 la general si locul 4 la categorie... Asta e. Mai bine ca anul trecut. La un pas de podium. Dar lupta continua - mai am de "crescut" o pozitie.
A fost...MPC 2012.
Un concurs special, organizat de un om special sustinut de cea mai frumoasa echipa. Multumim Luci si intregii echipe pentru seria Carpathian Man pe care ne-ai oferit-o.
Multumesc Elena, multumesc Ana pentru tot suportul pe care mi l-ati dat si pentru rabdarea voastra.
MTC lasa la final de fiecare data un gol. Concursul de toamna tarzie care incheie un sezon cu bunele si relele lui. Concursul care iti ramane in amintire peste iarna si care iti da forta sa mergi mai departe. Probabil si din acest motiv MPC este considerat regele trail running-ului de la noi.
Bun! Acuma e timpul sa plec de la lucru. Peste 3 saptamani e MPC 2012 si e mult de munca pana atunci...
Postări
4 comentarii:
Felicitari!(in avans)
Aia 2 concurenti, care te-au depasit pe final, au halit shaorma rece in loc de activatoare! :-)
Nobless oblige!
Trimiteți un comentariu