Social Icons

...si un triatlon simpatic

Data: 26.07.15
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Surduc
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Decizia de a participa la triatolon mi-a fost impusa de organizatori :). Adica au reusit sa ma convinga sa merg.

E o locatie faina, un divertisment placut dupa cursa criminala de la Ausnit. Elena va sta cu Ana la lac si eu ma voi sinucide...

Ziua a inceput bine: la 6 toarna. Excelent! Nu mai merg. La 6.30 se opreste. Offffffff....

Il sun  pe Mircea si la 7.12 plecam de acasa. E suficient de tarziu cat sa nu mai ajung sa validez inscrierea, deci am scapat. Ba mai mult, o iau pe cai ocolite catre Surduc ca sa fiu sigur ca nu ajung.

Si totusi, dracusorul apasa tot mai tare pe acceleratie si ajungem.

Dezorganizarea si delasarea au cunoscut aici noi limite. Ma refer la mine.

Slipi nu imi iau ca am zis ca inot in pantalonii de bicicleta. Papuci de alergare nu am ca am zis ca alerg in cei de bicicleta.

Intreb in stanga si-n dreapta sa inteleg si eu regulile - e mult de la Half Ironman si  nu stiu ce trebuie sa fac.

De mancat, am baut o cafea si cam atat.

Intr-o fuga continua intre masina si zona de transit imi petrec aproape o ora. Constant imi uitam cate ceva: tricoul, am pierdut numarul, am uitat bidonul cu apa, nu am inteles ce sa fac cu autocolantele, mi-a trebuit la buda.

Dupa care m-am uitat la lac: un ocean de apa cat cuprinzi cu privirea. Infinit. Cat vezi cu ochii numai apa. Ba, eu nu intru acolo. Cica mai e si adanc.

Elena ma incurajeaza: "Nu sunt 2 ani de cand ai inotat ultima data. Ca Ana are imediat 3 ani si noi am fost inainte de Ana la Oradea."

Asta clar m-a incurajat. Prietenia dintre mine si inot e notorie.

Totusi vad barcile de salvare promise si asta imi da sperante.

Intr-o atmosfera prieteneasca ne aliniem la start. Ba chiar si ratez startul. Toti plecasera din apa, eu eram inca pe covor si faceam glume cu cei de pe mal.

Apa e calda. Asta e perfect. Am si ochelari si casca. Asa ca incerc sa imi amintesc cum era: dai din maini si scoti capul din apa. Nu-mi prea iese.

Oricum de dat din picioare am uitat.

Neasteptat, nu mi se taie respiratia si nu ma panichez. Ba chiar vad niste oameni pe langa mine. Le vad prin apa tulbure picioarele si imi amintesc ca trebuie sa dai si din alea. Mare prostie : ma desincronizez complet si nu mai am aer.

Asa ca raman la dat din maini si tarat picioarele dupa mine.

Vad prima baliza. Ajung la ea destul de odihnit. Mai sa fie! Eu chiar o sa supravietuiesc.

Urmatoarea lungime de balize o fac ca pisatul boului mergand in toate directiile. Cred ca ma reusit sa dublez distanta.

Mai inot un pic ca si cainele cat sa imi iau o directie si ajung la a doua baliza.

Cum imfatuarea sta tot timpul ascunsa pe-acolo, incep sa ma gandesc ca eu chiar am inotat bine.

Dizzy, dar categoric mult mai bine decat ma asteptam, ies din apa. Na, ca am reusit!

Elena ma incurajeaza iara: "Hai ca daca dai tare il prinzi pe Balanescu la bicicleta".

Pai e perfect!!!!!!! Bine, ar fi un mic detaliu nesemnificativ: Cipi inotase dublu distantei mele. Dar asta e irelevant.

Tranzitia mi-a luat cam cat imi ia sa ma trezesc dimineata dupa un chef monstru.

Si intr-un final am pornit la bicicleta.

Stiam ca asta e punctul meu forte. Asa ca aici am inceput sa trag tare.

Traseul e de MTB ceea ce iara ma avantajeaza.

Destul de curand realizez cat de dezastruos am inotat. Adica am depasit hoarde de concurenti la MTB.

Elena m-a consolat la final: "Sa zicem ca ai iesit destul de onorabil....la coada clasamentului". Daca "trageam" un pic eram chiar ultimul.

Cum la bicicleta totul merge ata, ma hotarasc sa pic. Nici o tura fara evenimente, asa ca zbor in cap spre teroarea concurentului din spate.

Era destul de clar ca majoritatea participantilor la triatlon vad cam pentru prima data MTB sau un traseu accidentat.

Am 15km de parcurs. Am depasit in prima jumatate cam tot ce se putea depasi. A doua jumatate e chiar faina: prin padure, valurit, un pic de urcare mai serioasa.

Pe ultimii km mai ajung ceva concurenti si incep sa cred ca sunt destul de in fata in clasament.

Asa ca bicicleta tine sa imi aduca aminte ca am de scris blog-uri. Si mi se desurubeaza blocul pedalier. Raman cu o pedala prinsa de piciorul stang si cu dreptul incerc sa tin restul pedalierului sa nu iasa din cadru.

Nu ma mai enerveaza de mult astea. Singurul gand e ca sambata sunt la Medias 24h si pana atunci trebuie carpita.

Totusi exista si o parte buna: Mai am aproape numai coborare pana la final. Tinand cont de ultimele experiente instinctul de supravietuire ar dicta sa ma dau dracului jos de pe ea.

Dar nu... Mi se pare mai palpitant sa cobor asa. Cu pedala prinsa de picior mai franez uneori pe coborare. Ma stradui sa nu pierd pedalierul si uite asa ajung la tranzitie.

Daca nu se intampla asta aveam sanse reale de podium la Open. Ma rog, am zis ca nu am enervez.

Tranzitia spre alergare o fac mai rapid.

Ultima data am alergat in toamna trecuta pe banda.

De la primul pas am inceput sa ma gandesc ca poate diagnosticul de fractura era adevarat. Doare. Si doare tare. Si doare la fiecare pas. Nu a durut asa decat in primele zile. Niciodata la bicicleta.

Am 4km de alergat. Nu e mult, dar de data asta ma gandesc ca nu are rost sa bravez.  Daca continua sa doara, ma opresc, asta e.

Dupa inca vreo 200m, fie durerea a trecut, fie eu o ignor, asa ca alerg mai departe.

Traseul de alergare e frumos, cu diferenta de nivel, preponderent prin padure. La inceput cred ca alerg bine si am sperante sa ii prind pe primii.

Dupa o vreme imi dau seama ca sunt doar impresii: probabil nici nu alerg, doar merg repede.

Acuma mi-e clar ca intr-o disciplina cu trei probe nu e de ajuns sa excelezi la una.

Ca o paranteza: din noiembrie am zis ca ma reapuc de alergat. Ca asa mi-a venit cheful de ceva vreme. Mi-ar fi placut mult sa merg la RTR, la 2x2 sau Retezat Maraton. Astea chiar le regret. Si acuma le-as putea termina. Dar am trecut de perioada la care ma duc sa ma chinui pentru a termina un concurs. Vreau sa ma simt bine. Si pentru asta trebuie antrenament. Asa ca... din toamna la alergat.

Si mai sunt acolo ascunse doua chestii: Transfier si mai ales Oradea. Mai ales Oradea...

Dar de inotat, tot n-am de gand sa inot. Pot sa fiu asa de bun la bicicleta si alergat incat inotul sa nu conteze. Nici macar la IronMan.

Dupa prima tura de alergat imi dau seama ca intr-adevar eu simulez alergarea. Ma ajunge un baiat. Trece de mine si se indeparteaza incet. Nu am forta sa il ajung. Alerg ca din pod. Calc de undeva din ceruri: probabil e reminiscenta de la miscarea de pedalat.

Termin triatlonul pe 7 la general si 2 la categorie. Si utie Ana poate sa zica ca are si ea o poza cu tata pe podium.

Ideea e ca mi-a placut. Ii stiam aproape pe toti concurentii. A fost un fel de concurs in familie. De data asta chiar pot spune ca am avut timp sa vorbesc cu o gramada de oameni. Si sa ne distram. Revin si la anul.

Acuma urmeaza o saptamana de dezalcolizare. Somn, mancare, ture de recuperare.

Si sambata la Medias 24h. Am psihicul si forta sa fac sa fie o cursa buna. Asta evident pana cand bicicleta o sa imi joace fite sau o sa ma plictisesc si o sa caut material de blog...

Un comentariu:

rzv grz spunea...

chiar ma intrebam oare ce s-o mai fi intamplat de data asta? aha, pedalierul...