130

Data:12.04.08-13.04.08
Locatie: Valea Cernei
Participanti: Elena, Isvan, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/130KmSi3LC

Din nou cu noaptea-n cap. Din nou plecam tarziu din Timisoara. Aceiasi formatie ca saptamana trecuta. Am montat suportii de bicicleta de cu seara, asa ca dimineata punem bicicletele si plecam. Din Caransebes pana in Herculane drumul e infect. Semafor dupa semafor. Soseaua bombardata. Imi e somn asa ca schimb cu Elena.

Pe la 11.30 ajungem in Herculane. Ne hotaram sa mergem pana la intersectia cu drumul spre Cerna Sat cu masina. Planul e sa reeditam o tura de acuma 2 ani. Atunci ne antrenam acerb pentru Carpathian Adventure si am vrut sa parcurgem distanta de concurs. A rezultat o tura istovitoare de 2 zile, dupa care mie mi-au trebuit cateva zile bune sa ma refac.

Acuma vrem sa facem tura intr-o zi. De fapt, in jumatate de zi, fiindca e deja 12.30 cand oprim la intersetie. Ne punem pe mancat si pregatit rucsacii pentru drum. Apare Gianina. Isvan o convinge sa vina cu noi macar pana sus in satul Godeanu.

In formatie de 4 pornim pe o vreme innorata, dar placuta ca temperatura sa urcam catre Godeanu. Este ora 12,40. Dau drumul la cronometru.

Pana sus sunt 9km de urcare indarjita. Inceputul e foarte greu. Pentru mine. Ceilalti 3 merg bine. Nu-mi intru in ritm si merg foarte incet. Trag greu la deal. Ma mai asteapta, dupa care plecam mai departe. Cam dupa 5-6km se incalzeste motorul. Vrruuuummmm. Se ung cilindrii si incepe sa traga masina la deal. Mi-am intrat in ritm. Ajungem dupa 40 de minute sus in varf. Pana aici am mers pe firul unei ape, dupa aceea pana in crasta pe niste plaiuri semi stancoase. Peisajul foarte pitoresc. Sus se vad petece de zapada.

Ne despartim de Gianina. Urmeaza portiunea de coborare pana in Baia de Arama. Asa ca...la vale. Coborarea a fost un vis. Nu neaparat din cauza vitezei. Zona e superba. Toti pomii erau infloriti: rosu, violet, alb, galben - un adevarat curcubeu de culori. Verdele e intens acuma la inceput de primavara. Natura s-a trezit la viata. Trecem prin satuce tipice de munte.

De-a lungul turei ne-a intrebat Isvan daca e mai frumos ca in Peru. Este...altfel. Zona rurala cu oamenii ei poate e mai frumoasa la noi. Peru este in schimb o mica Terra concentrata intr-o singura tara. Cu siguranta a fost portiunea cea mai frumoasa a turei coborarea pana in Baia de Arama. Tot drumul ne-a insotit mirosul de flori si mirosul de proaspat.

In Baia de Arama alimentam in centru. De aici drumul continua catre satul Closani. Trecem prin tara lui Tudor Vladimirescu. Apa Neagra, Pades, Closani - satucele de munte pe care le-am strabatut pana ce am ajuns din nou la poalele muntelui. Din Closani e un singur drum care merge pe vale in sus.

Portiunea asta am uitat-o. Suntem la barajul Motru Sec. De aici drumul nu mai este asfaltat - incepem urcarea. Dar nu inainte sa alimenta din nou - chestie vitala in turele de anduranta. Sa manaci chiar daca nu-ti e foame si mai ales sa te hidratezi chiar daca nu iti este sete. Masina nu merge fara benzina si ulei...Incepem urcarea sustinut. E destul de abrupta.

Daca pana acum vremea a tinut cu noi - efectiv temperatura ideala de pedalat -plus ca era innorat si nu ne batea soarele in cap, situatia se schimba radical. Incepe sa ploua, la inceput domol, dupa aceea o adevarata ploaie de vara. Si e totusi numai luna aprilie. Si suntem la munte. Nu e chiar o ploaie calda. Dar de aici nu mai e alta optinune decat inainte. Asa ca Elena cu mine continuam in tricouri. Isvan isi ia geaca. Urcam prin ploaie printre siroaiele care se scurg pe drumul forestier. E esential sa nu te opresti ca sa nu ingheti instantaneu. Si nici sa nu tragi prea tare, fiindca mai e mult de mers. Dupa cateva minute suntem fleasca. Apa rece curge pe noi, incepem sa inghetam.

Fara sa ne oprim ajungem in varf. OK. De aici e numai coborare. Prima parte pana la Izvoarele Cernei. Luam hainele uscate pe noi inainte sa dam in hipotermie. Coborarea nu e prea placuta. Din cauza vitezei senzatia de frig se inzeceste. De asemenea aruncam pe noi tot noroiul de pe drum. Am un pumn de nisip si-n gaura curului. Mananc noroi.
Bun....Am ajuns la Izvoarele Cernei. Un indicator ne zice ca sunt 5 ore pana in Cerna Sat -adica calculam noi -vreo 25km. Nu putem sta -inghetam. Drumul urca pe partea dreapta. La deal ne incazim. Inca nu dam semne de oboseala. Mergem bine. Urmam de-acuma drumul forestier care da ocol lacului Ivan. Un ocol urias. Intre timp ziua se transformna in noapte.

Odata cu innseratul ajungem la baraj. De aici mai sunt 7km pana in sat. Dam din nou de beton. Mai bine nu dadeam. Toate placile sunt fisurate, asa ca urmeaza un calvar de coborare. Din cauza frigului si a hopurilor, abia mai putem tine mana pe ghidon. Inainte de Cerna Sat - o ultima portiune de urcare -pentru a ocoli Cheile Corcoaia. Asta a fost grea. Singura portiune grea din tura. Mi-am pus in cap sa nu folosesc foaia mica. Aici am avut nevoie de toata vointa pentru a nu ceda tentatiei de a trece intr-o viteza inferioara. Am coborat de multe ori din sa - dar am ajuns sus. Elena are probleme cu genunchiul din cauza umezelii si a frigului.

Sus -trebuie sa alimentez ca altfel clachez. Elena cu Isvan o iau la vale. Apropo: aprilie, ploaie torentiala, noapte, frig. Mananc ceva pe fuga si Vrummmmmmm ! Masina merge din nou; doar sa nu uiti sa o alimentezi... Ii ajung repede din urma pe Isvan si Elena. Din Cerna Sat e un drum de 18km pana la masina. Drum forestier bombardat, dar macar e coborare.

Inaintam la lumina frontalelor. Da...Mersul pe bicicleta cu viteza la lumina frontalei e ca ruleta ruseasca: invarti pedalele si te intrebi in care pizda masii de urmatoare groapa pe care nu ai cum s-o vezi o sa-ti dai in cap. In cel mai bun caz, nu vezi gropile, nu esti pregatit si iei tot socul din plin. Din fericire a fost doar situatia B. Dar de o gramada de ori. Genunchiul Elenei cedeaza, asa ca plec dupa masina. Isvan ramane cu Elena.

La ingredientele mai sus mentionate se adauga acum si singuratatea. Asa ca pedalez voiniceste si mie mi se pare ca ajung repede la masina. La volan si fuga dupa a mei. Pe care ii gasesc la nici 2km mai sus. Au gonit si ei pana la urma.

Apuc sa vad ca e 21.40. 130km in fix 9 ore. Si nu suntem terminati ca acuma 2 ani. Daca ar fi maine concursul...

Ce urmeaza e de Cascadorii Rasului: nu mai exista por care sa nu fie infundat de noroi. Absolut tot ce avem pe noi si in rucsac e leoarca. In cateva minute transformam masina in cocina. Ne retragem langa cei de la Alternative - care pregatesc zona pentru HCO-ul de anul acesta. Isvan isi pune cortul. Eu cu Elena ramanem in masina si adormim aproape instantaneu. Nu inainte sa mai alimentam o data...

Dimieata vreme superba. La 9.00 suntem gata de plecare. Oriunde - numai soare sa fie. Ne-a intrat frigul in oase si aici pe vale nu bate inca soarele. O luam la vale catre Herculane. Ne intalnim cu Negru si Tudor. Ei merg la catarare in amfiteatru. Deoarece a plouat cu o zi inainte si mai ales pentru ca acolo nu bate soarele, noi preferam sa mergem la cariera. Lasam masina cu bicicletele pe ea in tiganie, ne luam echipamentul si mergem la baza peretilor. Vremea e prea frumoasa ca sa avem chef sa facem ceva.
Intr-un final, impreuna cu Isvan hotaram sa incercam Vanessa. Sau Miruna. Ca nu le stim. Sunt ales sa merg cap prima LC. Pornesc. Merge. Regrupam pe o brana. De aici vad vreo 3 posibilitati de traseu. O aleg pe aia cu mai multe pitoane. Si pornesc tot cap in a 2-a LC.
Pe asta am invatat ca:
- in trasee intri doar daca esti perfect pregatit psihic - asta am bifat-o. Niciodata pana acuma n-am mai fost asa de calm si concentrat la catarare.
- iti trebuie si pregatire fizica si tehnica in chestia asta. N-o am.
- nu intri in traseu daca n-ai suficiente bucle. Altfel o sa faci ca mine si o sa descateri de vreo 2 ori ca sa culegi bucle.
- intri pe traseele pe care le sti: ala naiba stie ce traseu era (se zvoneste ca Cercetasul), dar sigur nu era Miruna. Miruna era "un pic" la stanga de la regrupare...
Dupa ce am mangaiat toate pitoanele si cu mana si cu picioarele si mi-am batut recordul la tractiuni + l-am daramat psihic pe Isvan - ajung la regrupare la un pin. Desi nu a avut mai nimic in comun cu catararea - mie mi-a placut. Si nu m-am enervat sau panicat. Ajunge si Isvan sus. Pleaca cap in a 3-a LC. Dupa ce-am indurat in precedenta, asta e pistol cu apa. Asta e lungimea finala de pe Miruna de fapt.

Ajungem in top, coboram pe un valcel ingust si ne hotaram sa punem o mansa ca sa se "joace" si Elena. Zis si facut - uit imediat de lectia "nu intra in traseele pe care nu le sti" - gasesc ceva pitoane in stanga si ma hotarasc sa vad unde duc...
Isvan zice ca-si aminteste traseul - a picat pe el.

Plec sa montez mansa. E banal. Pun mansa. Isvan o cheama pe Elena. Intre timp ne hotaram sa mergem pana sus. Asa ca urc filat de Elena. Vine imediat si ea. De aici urmeaza o portiune de tufaris. Mai facem un fel de LC pana la baza unui perete. Partea asta parca mi-o amintesc. Dar memoria mea nu e foarte buna. Filat de Elena incep sa urc. Dau de o portiune mai dificila - sunt deja obosit de la tractiunile din precedentul. Ma gandesc sa renunt. Dar mai intai sa incerc alta abordare. Asa... Acuma asiguram. Ajung in top. Vine repede si Elena. Un rapel, urmat de o coborare abrupta si ajungem inapoi la Isvan. Se gandise sa incercam Capitanul. Dar e tarziu deja.

La masina. Pentru intoarcere alegem varianta prin Resita. Nu e mai scurta nici ca timp, nici ca distanta - dar macar aici nu au ciuruit drumul. Plus ca peisajul e superb.

La 22.00 bifam finalul unui week-end plin.
P.S.: nu se poate merge cu masina pe drumul dintre Cerna Sat si Izvoarele Cernei. Au fost alunecari de teren.

Dezghet

Data: 05.04.08-06.04.08
Locatie: Retezat
Participanti: Elena, Isvan, Alex
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/SfarsitDeIarnaPeSkiuri

Abia reveniti din Peru, am decis sa mergem la o tura in Retezat. Din pacate Elena s-a imbolnavit si am amanat plecarea pentru week-end-ul asta.

Dimineata la 4.00 (de mult nu m-am mai sculat la ora asta...) ne pregatim de plecare. Il pescuim pe Isvan si pornim la drum. N-avem mancare, am facut bagajele in graba. Nu einca nimic deschis pe drum.

Vremea se anunta mizera, asa ca nu prea am chef. In Lugoj -inchis, in Caransebes - inchis, asa ca luam mancare din Hateg. De la magazinuol cu pozele cu hoti afisate la intrare. Drumul e uscat pana la Carnic. Si e cald. Nu sunt multe masini aici. Aer de primavara.

Luam skiurile in spate si incepem sa urcam. Spatele este obisnuit cu rucsacul dupa 5 saptamani de Peru. Isvan a venit cu rachetele de zapada. Si el le cara in spate.
Mai sus de baraj, apare si zapada. Destul de fleoscaita. S-ar putea merge pe skiuri, dar experientele anterioare au demonstrat ca mergi mai repede fara, mai ales pe zapada batuta. Asa ca mergem in continuare cu ele in spate.


Ne intalnim cu Meck, cabanierul din Pietrele, care curata drumul de pietrele care au cazut peste iarna. Printre alte vorbe de duh, la despartire ne zice:"Traieste intens, ca nu stii cand te calca masina pe trecerea de pietoni." De retinut.

La bancuta. Zapada e deja destul de mare pe drum. Continuam pana la intersectia catre Gentiana. Mergem repede, asa ca nu folosimnici aici skiurile. Urcam cu ele in spate pana la Gentiana. Cred ca Isvan se plictiseste. E odihnit si merge lenes inainte. Noi resimtim oboseala acumulata in saptamana ce a trecut.

La Gentiana macam ceva pe fuga, ne cazam dupa care ne amintim ca am venit pentru ski de tura. Asa ca luam skiurile in picioare si pornim in sus pe Valea Pietrele. Daca pana acuma vremea a fost destul de senina, acuma intram intr-o mare de ceata. Si de sus pica ceva. Sa-i zicem mazariche.

Zapada e grea. Foarte umeda. Inaintamgreu cu skiurile. Isvan merge mult mai repede. Ne asteapta. Ajungem la Bordu Tomii, hotaram sa mergem catre lacul Pietrele. Suntem obositi de la nesomn. De la lac continuam catre Curmatura Bucurei. Pe asta o urcam pe picioare cu skiurile in spate. La vale catre refugiul Salvamont de la Bucura. Skiurile abia aluneca din cauza zapezii. Dar, na, hai sa zicem ca am skiat.

Facem inventarul la refugiu, mai pierdem putin timpul si plecam mai departe. Lenea e cuvantul de ordine, asa ca nu mai punem pieile de foca. Si din nou luam skiurile in spate pentru a urca Curmatura. Dupa care, avand in vedere ca nu putem sa vedem unde ne-am rupe gatul daca am skia din Curmatura, cu coada intr picioare (si skiurile in spate) coboram pana la baza portiunii abrupte.

De aici, mai alunecand mai impingand la bete, ajungem inapoi la refugiu. Pe drum se rupe batul telescopic a Elenei. Asa din senin. Se enerveaza si are dreptate.

La Gentiana, activitati de cabana -mancat, povestit, dormit. Cu noi in cabana mai sunt vetereanii. Tot respectul pentru acesti oameni. Adevarate modele in viata. La peste 50, 60 de ani, merg pe munte constant si cu placere.

Noaptea a fost infernal de cald. Ma trezesc pe la 6.00. Afara e o vreme de tot cacatul, asa ca dormim pana la 8.00. reluam activitatile de cabana, dupa care pornim din nou in sus pe Valea Pietrele. De la lac urcam catre saua din dreapta. Ne intalnim cu 3 dintre veterani care au acelasi traseu cu noi. Ajungem in creasta si de aici la vale catre lacul Stanisoara. Pana aici am stat pe skiuri. Zapada parca e mai moale decat ieri.

Planul e sa urcam pana pe Retezat. Doar asa de miscare, ca oricum nu se vede nimic. Pana la baza urcarii in sa nu ne mai punem pieile asa ca inaintam destul de greu. Elena hotaraste sa traga skiurile pe langa ea si se afunda in zapada. Asa ca decide ca nu rca pana in saua Retezatului. Isvan nu are nici el chef. Raman singur. Imi aleg un culoar fara cornis si incep sa urc in clapari. Spre final urcusul e destul de abrupt si imi cam tataie curul. Ma ajuta zapada asta grea. Infig claparul in zapada si acolo ramane betonat. Ajung pana in sa si cobor repede la Isvan si Elena care imi strigau de jos sa ma grabesc ca au inceput sa inghete. La coborare folosesc treptele pe care am urcat. Ne regrupam si unii pe skiuri, altii (Isvan) pe rachetele de zapada ne indreptam catre Pietrele.

Partea de ski din padure a fost super OK. Ocoleai brazii sau pur si simplu iti dadeai drumul asteptand contrapanta ca sa te opresti. La Pietrele, stam la un ceai/cafea/vin fiert dupa care printr-o ploaie mocaneasca coboram pana la masina.

Pe la 19.00 suntem inapoi in Timisoara - o cina in 3 si ia sfarsit primul week-end de dezmortire in formula veche (noi 2 si Isvan) din anul acesta.

Pe coasta si in Lima (Peru)

Aterizam in Lima.
Acuma suntem relaxati - ne gasim cu usurinta un taxi pana in Miraflores. Ca pret. Ca sofer e alta poveste. Am nimerit peste nebunul nebunilor. Ii zicem sa ne duca la Punta Primavera ca sa mergem direct la plaja. Habar n-are unde e asta. Conduce ca dementul prin circulatia si-asa anarhica din Lima. Reuseste sa descopere benzi acolo unde nu exista -claxoneaza ca dementul. Intr-un final ajungem epuizati la destinatie.

De aici luam microbuzul catre San Bartolo. Ajunsi acolo avem o surpriza: zilele acestea este Semana Santa - sarbatoare de mare insemnatate in Peru, asa ca toate hotelurile ofera doar pachete de 3 nopti si 4 zile. Noua nu ne trebuie asa ceva.

Cautam la toate pensiunile din zona -fara rezultat. Intr-un final suntem dirijati chiar in centrul statiunii si avem sansa sa gazim o camera pentru 2 nopti la un pret rezonabil. Si camera arata mai mult decat decent. Au gresit si i-au facut geamuri.

E seara deja, asa ca mergem pe faleza si luam cina laga hotel. Fiind pe coasta tec din nou la meniul cu animale marine ciudate. Elena continua sa stea deoparte de ele si se axeaza pe carnea de vita.

20.03.08
Ziua asta e simplu de povestit:
Am fost primii pe plaja. Acuma nu mai suntem luati prin surprindere de reflux. Apa oceanului s-a incalzit simtitor in ultimele 5 saptamani. Acuma poti sa stai linistit cu orele in ea. Ziua se scurge repede intre reprize de baie in valurile inalte si reprize de ars la soare. Schimbam deja al treilea rand de piele.

Statiune s-a umplut pana la refuz cu peruani veniti sa petreaca zilele libere. Nici urma de turisti.

Cuvantul de ordine: relaxare.

21.03.08
Ziua incepe identic cu precedenta: baie in ocean si baie de soare.

La pranz ne strangem catrafusele si ne despartim (cu regret) de ocean. Luam microbuzul si ne intoarcem in Lima. Aici recuperam lucrurile de la Flying Dog. Avem toate bagajele la un loc acuma. Ne gasim o cazare in cartierul vecin - multumim cartii inca o data. Stam pe o straduta linistita.

Seara o petrecem prin centrul Miraflores. Mergem pana pe faleza. Din nou suntem socati de contrastul dintre zgarie-norii de sticla si otel de aici si ce am vazut in ultimele 5 saptamani. Blocurile de apartamente de pe plaja sunt cireasa de pe tort. Faleza este toata un parc de o curatenie impecabila. parca suntem in alta lume.

22.03.08
Ne mutam de dimineata in alta pensiune. De fapt apartine aceleasi persoane, dar este pe o strada paralela. Pensiunile nu au nici un fel de reclama ca sa-ti dai seama ce-i acolo. Unde stam acuma e cea mai stylish cazare de care am avut parte i Peru. La parter o sufragerie eleganta, care serveste si ca sala de mese. O terasa micuta in spate. Camerele curate.

Azi vom vizita...gradina zoologica. Nu avem chef nici acuma de muzee, biserici sau arhitectura. Asa ca mergem la : "Parque de las leyendas". Nu este numai gradina zoologica. Aici sunt si reproduceri ale unor situri arheologice si o gradina botanica. Asta pe langa cele 2000 de exemplare de animale. Stam 8 ore aici. Avem ocazia sa vedem toate animale pe care ar fi trebuit sa le vedem in jungla. Fiind week-end, gradina este plina cu vizitatori. Nu o sa povestesc in amanunt ce am vazut acolo. Aveti pozele pentru asta.

ZIua a zburat. Cina am luat-o la un Chifa din apropierea gradinii, dupa care am mai facut din greseala o tura prin Miraflores (nu ne-am dat jos din microbuz unde trebuia).

23.03.08
Mai avem de bifat Plaza des Armas. Luam un microbuz pana in apropiere. De aici mai avem vreo 500m pana in centru. Zona centrala arata mult mai Peru decat Miraflores sau cartierul in care am stat noi (Barranco). Ajungem in centru.

Nu e mare lucru de capul lui: o catedrala pe o latura. Pe cealalta latura casa presedintelui. Fiind Semana Santa avem parte de o nou- avem parte de o noua procesiune religioasa. Plimba o icoana in jurul bisericii. Pe la pranz, se schimba garda presedintelui. Asta se intampla in fiecare zi. Ne plimbam in jurul centrului.

Categoric centrul e sub stabdardul Miraflores. Plin de gelaterii. Inghetata nu are nici un gust -gheata colorata. Hehe au trecut vremurile din Puno.

Acuma ca ne-am facut datoria si cu zona centrala a Limei, ne intoarcem la pensiune, ne luam bagajele si ne pregatim de plecare. Ajungem din timp la aeroport, ne facem check-in-ul si platim taxa de plecare: 28$. Asta asa, daca tot vrei sa pleci din tara lor, macar sa te doara.

In avion. Sistemul de entertainment a picat -asa ca avem parte de 13 ore de zbor cu ochii beliti in gol. Plus ca nu avem nici macar locuri unul langa altul.

24.03.08
La ora 15.00 suntem in Amsterdam. Aici e iarna. Si e un mic soc dupa America de Sud. Nu pierdem timpul -luam bilete la trenul care ne duce spre centru si cat ai clipi suntem in cartierul rosu.
Avem doar vreo 5 ore la dispozitie - asa ca ne grabim sa nu pierdem nici un minut. Dar vuuuuuuuuuup -timpul a zburat. Cum ? Mergeti si voi in Amsterdam si o sa vedeti.

Alaturi de Venetia, orasul asta o sa ocupe tot timpul un loc aparte in topul preferintelor mele. Inca nu m-am decis care e pe primul loc...

Ajungem inapoi la aeroport. Ne imbarcam pentru Bucuresti -unde ajungem cu 2 ore intarziere. Aici avem primul contact cu un taximetrist tigan care incearca sa ne convinga ca suntem singura solutie pentru a ajunge la Gara de Nord. Luam alt taxi pe care dam "doar" 400.000. Dam mita ca sa putem sta in sala de asteptare. Asta depaseste ca mizerie absolut orice am vazut in 5 saptamani in Peru - simt nevoia de servetele umede. Preferam sa stam afara in frig.

La 6.00 ne urcam in IC si la 14.00 suntem inapoi in Timisoara.
Asta a fost...

La final:
Noi n-am fost in Peru. Am fost intr-un basm. Personajele principale din povestile cu aventurieri calatori pe care le citeam cand eram mici. Daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, inseamna ca si in tine exista un pic din dorinta de a explora tinuturi noi, de a intalni oameni noi, de a-ti satisface dorinta de aventura. Daca ai citit pe apucate - inca mai sunt sanse sa iesi din cotidian si sa vezi ca acolo afara e o lume mare care te asteapta. Si care s-ar putea sa fie asa de indiferenta fata de problemele pe care noi le consideram capitale. Daca nu te-a interesat - e optiunea ta. Scriind blogul, am mai fost inca o data acolo. Asta a fost rostul lui. Nu se vrea un ghid -pentru asta exista cartea. Am vrut sa-mi amintesc cum a fost. Cand o sa ma uit la poze (Elena le proceseaza, eu nu le-am vazut inca) o sa mai calatoresc inca o data imaginar in acea lume de vis. Si cand o sa fim batrani, o sa avem cu ce sa ne umplem timpul amintindu-ne cu placere de tot ce a insemnat Peru.
Asteptam si de la tine povestile despre tinuturi indepartate si oameni deosebiti.

Daca ne-am intoarce in Peru ? Nu. Pentru ca lumea e asa de mare...In America de Sud, cu siguranta - jungla ne asteapta. (Bine, si in Peru - pentru Huaraz si Cordillera Blanca).

Cu asta se termina povestea despre Peru, dar deja cand scriu blog-ul acesta - unul despre un week-end in Retezat se afla in asteptare, fiindca....

Jungla (Peru)

Poze aici:
Jungla Amazoniana - Puerto Maldonado

Aeroportul din Cusco. Check-in. Si pentru prima data de cand suntem in Peru auzim vorbindu-se in romaneste: o familie de timisoreni care s-a stabilit in America. Avem aceiasi destinatie: EcoAmazonia.
In aeroport, plin de turisti: Cusco e un important nod in "Gringo Trail"; multi turisti prefera sa zboare din Lima pana aici sa vada Machu Pichu, dupa care sa zboare inapoi.

Dupa check-in mai dam o raita pe la tarabele din afara aeroportului. Ne urcam in avion: avem locuri la Bussiness Class (asa s-a nimerit). Decolam si intram in ceata. Din cand in cand prin patura de nori se intrezaresc piscuri inzapezite. Dupa vreo 20 de minute ceata se risipeste si: SUNTEM IN JUNGLA!!!!!!!!!!!

Dedesubtul nostru e o intindere nesfarsita de padure. Rauri lenese si maro sepuiesc sub noi.
Aterizam in Puerto Maldonado. Se deschide usa, iesim afara si...da: suntem in jungla. Un val de umiditate si caldura ne loveste brusc. O sa ne ia ceva timp sa ne obisnuim.

Pana in Puerto Maldonado se poate ajunge cu avionul (35 de minute din Cusco) sau cu masinile (camioane, cisterne, autobuze) -> minim 60 de ore, dar in sezonul ploios poate sa dureze cat vrea Dumnezeu...

Aeroportul seamana cu un bungalow mare. Si aici sunt politisti, doar ca au schimbat vestele antiglont cu tricourile.
La iesirea din aeroport ne asteapta ghidul.
Ne informeaza ca in zona nu au fost semnalate cazuri de malarie si febra galbena. Tot nu regret vaccinul de febra galbena din Lima. Sunt asa de sigur ca o sa am nevoie de el...Mai ales ca e valabil 10ani.

Daca pentru tot restul excursiei am fost adeptul variantei Do It Yourself - si afirm sus si tare ca este singura varianta pentru a vedea si intelege cu adevarat Peru (altfel e un fel de goana intre 2 obiective intr-o mare de turisti occidentali fara a avea contact cu oamenii si modul lor de viata), pentru jungla am ales un "all inclusive". Nu exista alta varianta.

Ajungem la un fel de autobuzo-camion (fara geamuri - aici nimic nu are geamuri). Apar si alti turisti.
Pornim spre centru. Pesiajul s-a schimbat un pic...
Daca vi in Peru si urmaresti Gringo Trail, incercand sa vezi doar obiectivele importante (fie fiindca nu ai timp de altceva, fie fiindca nu stii ca mai e si altceva) o sa ramai cu impresia ca Peru e un desert urias. Pe coasta, desert, in centrul tarii altiplano - nu exista aproape neam de vegetatie.
FALS! Peru e a doua tara din lume ca suprafata de padure tropicala.

Lasam o parte din bagaje la EcoAmazonia, dupa care ghidul ne duce in piata din Puerto Maldonado pentru a ne mai aproviziona cu ceva. Merg cu Elena si luam cateva sticle de apa.
De la EcoAmazonia plecam cu autobuzul-papagal pana pe chei. Mi s-a parut ca bagajele pentru jungla au ramas la sediu, dar mi-am zis ca le-or aduce ei.

La chei, sus in piroaga cu motor si la vale. Piroaga (asta e o barca lunga de vreo 10-15 metri, ingusta de vreo 1m si dotata cu un motor) e mijlocul clasic de transport pe-aici. Nu ma mai satur sa admir peisajul. Nu-mi vine sa cred: sunt intr-o piroaga in mijlocul junglei pe unul din tributarii Amazonului. Raul se numeste Madre de Dios si dupa ce se plimba prin Peru, Bolivia si Brazilia, se varsa in final in Amazon. In punctul in care suntem noi e mai lat ca Dunarea. E doar un afluent minor al Amazonului.

Pe rau ne intalnim cu cautatorii de aur. Au niste barci-case folosite pentru a cerne nisipul in cautarea aurului. Gasesc pana la 10g pe zi. Pe maluri din cand in cand apar colibe ale localnicilor.

Am avut norocul sa gasim unul din cele mai "cautate" lodge-uri din zona. In spatamana cat am stat noi pe-acolo, in fiecare zi apareau in medie 10-15 turisti noi. In fiecare zi, erau altfel de programe turistice(in functie de ce au ales turistii). Niciodata nu s-a intamplat ca cei de-acolo sa incurce grupurile, orele de plecare, ma rog detalii care tin de organizare. Este un exemplu de management - si asta probabil doar din experienta acumulata in timp. Cat despre personalul de-acolo, aici hmm, ar cam fi de carcotit: erau stanjenitor de politicosi. Iti era si frica sa nu cumva sa interpreteze gresit ceva si sa inceapa sa planga...

Din grupul din care facem noi parte mai e si un francez: Phil. Asta e student la drept in NewYork. O fi obosit omul si s-a hotarat sa pelce pentru 10 luni prin lume. Si chiar cred ca era obosit. Reusea sa adoarma instantaneu, oriunde. Dar era un tip simpatic.

Pana la resort facem aproape o ora si jumatate. Ne dam jos din barca si suntem intampinati cu sucuri cu umbrelute.
Decat toata viata fraier, mai bine o zi (ma rog o saptamana) rege...

OK, cand am optat pentru hai sa-i zicem un "all-inclusive" pentru portiunea de jungla, ne gandeam ca o sa fie un pic mai stilat decat cu ce ne obisnuisem in ultima luna, dar la fata locului...

Bungalow-uri cu baie, hamace si terasa. Complet ecranate cu plase de tantari. Sala de mese, sala de jocuri, piscina.

Luam rapid pranzul. Ahhhh! Nu am nimic cu bucataria peruana, dar asta e: oamenii nu stiu sa amestece miile de ingrediente pe care le au. Aici insa, mancarea are gust ! La pranz avem bufet. Mananc de parca as fi fost infometat o luna.
Curent avem intre 17.00-22.00 si dimineata. Suficient cat sa ne incarcam acumulatorii.

Nu avem timp de odihna: vine ghidul nostru, Pedro si ne zice ca la 15.00 avem prima excursioe: Insula maimutelor.

Asa ca la 15.00 ne echipam cu cizmele de cauciuc si plecam cu barca cale de 5 minute pana la insula din mijlocul raului. Nici nu am ajuns bine si niste miniaturi de maimute sar pe noi. La propriu. Sunt tamarinii negri.

Maimutele de pe insula nu sunt native. Sase speciii de maimute au fost aduse aici de oameni acuma 15 ani. Intre timp grupul maimutelor se mareste. Pedro le hraneste din belsug cu banane. Si...intram in padure.

In ultimele zile plouase, asa ca poteca era plina de noroi. Cum nu se poate descrie in cuvinte, va las sa intelegeti din imagini ceinseamna noroiul in jungla. Si asta nu era intr-o singura portiune. Era in toata jungla. Mergeai printr-o mlastina noroiasa pana la glezna. Acuma am inteles de ce e nevoie de cizme de cauciuc. Si dupa ce, cu ceva timp in urma am inteles ca cea mai eficienta geaca este poncho-ul din nailon, acuma am realizat ca singura incaltaminte impermeabila este cizma de cauciuc.

Inaintam prin noroi. De jur imprejur: jungla. Liane, o incalceala de arbusti, tufe, copaci de toate dimensiunile de la cei mai mici pana la giganti de 60m. Pe masura ce avansam incet, ne dam seama de utilitatea unui ghid. Pedro incepe sa ne explice despe ce vedem in stanga si dreapta. Asftel aflam despre palmierul plimbator. Asta se plimba literalmente (pana la 1m pe an) in cautarea luminii.

Sau simbioza dintre ceva furnici si un copac. Copacul furnizeaza un suc foarte apreciat de furnici, iar ele il apara mancand paraziti care cresc pe coaja.

Jungla nu poti descrie in cuvinte. Cum scrie in toate pliantele, trebuie s-o simti si s-o auzi. Si nu e o metafora.

Ne chinuim sa facem poze in penumbra din jungla. In afara potecii (daca aia se putea numi poteca) este imposibili de mers. Pedro are o maceta cu care curata din cand in cand poteca. Inaintam spre centrul insulei si apar maimutele paianjen. Au membrele lungi, foarte lungi si o dexteritate deosebita in a se folosi de coada. Le dam si noi banane.

Apar tot mai mutle.
Vedem si maimutele veverita. Maimutele sunt de-a dreptul fascinante. Petrecem ceva timp facand poze si urmarindu-le.

Spectacolul oferit merita: sar din copac in copac. Se folosesc de liane. Sar de la inaltimi uluitoare, doar pentru a frana pe corona unui copac mai mic si a sari mai departe. Sunt intr-o continua miscare. Tot timpul pare ca o sa pice sau se vor rupe crengile cu ele.

Celelate 2 sau 3 specii nu se lasa vazute, asa ca incet ne intoarcem la barca si inapoi la lodge. Odata cu asfintitul.
Pana la cina, biliard si ping-pong. Seara avem ceva peste. In fiecare zi, dimineata si la inca o masa aveam bufet, iar la cealalta masa ceva gatit. Intr-una din zile, am avut macare gatita in ceva frunza. Se lua frunza, se umplea cu orez, legume si carne, se facea un fel de punga care se lega la cap si se ferbea. Frunza dadea un gust aparte mancarii.

Bagajele...ni le-au uitat in Puerto Maldonado. Asa ca nu avem absolut nimic in afara de hainele de pe noi si acte. Dar e prea frumos ca sa ne enervam. Victor, managerul vorbeste prin statie cu Puerto Maldonado si ne asigura ca a doua zi o sa avem si bagaje. Si intr-adevar a doua zi au venit.

Seara ni se comunica programul pentru a doua zi. In jungla ziua de "lucru" incepe repede si e destul de plina.
Obositi dupa o zi asa de incarcata ne retragem in bungalow-ul nostru (sunt 50 de bungalow-uri care nu au numere, ci nume de animale - al nostru se cheama Verdano - asta ar fi echivalentul caprioarei de la noi). Pedro s-a scuzat cumva ca e asa de frig (afara erau vreo 25-28 de grade). Nu putem decat sa ne bucuram ca s-a intamplat acuma. Ne zice ca uneori se mai intampla. In sezonul cald (septembrie-octombrie), temperatura medie zilnica este de peste 35 grade cu o umiditate de 100%. Incercati sa mergeti la sauna umeda (acolo sunt in general 40 de grade) si sa ve desfasurati activitatile zilnice. Pe la miezul noptii incepe sa ploua. Ca in jungla. Si o tine asa pana dimneata. In zona Puerto Maldonado - Madre de Dios ploua intr-o luna cat in Romania intr-un an. In Iquitos (mai in nord) e mult, mult mai rau.

Dimineata, ploua la fel. Loadge-ul e un mini lac. pamantul e suprasaturat si nu mai absoarbe apa. Dupa micul dejun, vine Pedro si tot amana excursia in speranta ca ploaia se mai potoleste. Uneori se mai opreste, doar ca sa o ia de la capat mai hotarat. Asa ca pana la urma plecam pe la 9.00 catre Lago Apu Victor.

Cu pocho-urile primite de la Victor pe noi, cizmele in picioare si aparatul in mana intram in padure si in noroi. Din cauza vremii ploioase sunt sanse minime sa vedem ceva animale, asa ca Pedro se concentreaza pe lectiile de botanica. Trecem in revista arborele de fier (care mai are si rolul de paratraznet in jungla), arborele ustutoi, ceva ficus parsiv. Asta-i tare de tot. Nu e in stare sa se sustina singur ca e mic si amarat, asa ca incepe si se catara pe ceva copac vecin ca sa ajunga si el la lumina. Si in timp, se face tot mai mare si sufoca copacul gazada pana il omoara. In momentul in care gazda e moarta, ficusul e deja suficient de puternic sa se sustina singur...

Ajungem la Apu Victor. Aici e un mirador (turn de observare). Urcam si noi. De sus se vede lacul (eu i-as zice mai degraba mlastina). si de cealalta parte nesfarsita padure. De-acolo se aud niste zgomote ciudate. Ca ragetele de leu. Sunt sunetele unei specii de maimute. Semnaleaza ca isi apara teritoriul. Nu vedem prea multe animale (in general pasari, pe care Pedro ni le descrie) din cauza vremii ploioase.

Desi nu sunt animale padurea e plina de zgomote. De fapt aici nu e niciodata liniste. Tot timpul jungla "vorbeste". Trebuie doar sa ai timp si urechi s-o asculti. Timp avem. Si Pedro e urechea noastra.

Coboram din mirador si ne urcam intr-o barca pentru a da un ocol lacului. Multi nuferi. Din tufisuri se ridica pasari.
Continua sa ploua in reprize.

Ne intoarcem pentru pranz la lodge. Nu apucam sa ne tragem bine sufletul. Urmeaza o sesiune de pescuit pirahna pe Briolo river. Asa ca inapoi in barca si la drum. Din fericire ploaia s-a oprit. De fapt urmatoarele 4 zile nu avea sa mai cada nici macar o picatura. Asta da, noroc. Mai ales ca dupa o zi de ploaie l-am intrebat pe Pedro daca aici de obicei ploua asa de mult.
"Asa de mult?"
"Pai ploua de dimineata" (era pranzul)
"In perioada asta ploua de obicei si 72 de ore fara oprire"
Si aici nu vorbesc de ploaie mocaneasca.

Ajungem pe afluentul Briolo si incepem sa pescuim. Unditele noastre constau in niste bete desfrunzite care au o bucata de nailon cu un carlig. Ca momeala folosim carne de porc. Dupa vreo 10 minute ne dam seama ca nu prea avem sanse. In sezonul ploios, pestii sunt satui cu ce gasesc prin apa. Pedro zice ca "vara", ajunge sa arunci undita si o gramada de pirahna sar la momeala. Ne concentram mai mult la peisajul inconjurator. E superb. Acuma ca a trecut ploaia si a aparut soarele, jungla pare sa se trezeasca la viata (sau mai degraba sa schimbe registrul). Pasari, fluturi. Pesti nu. O luam incet catre lodge. Plimbarile cu barca sunt nemaipomenite. Carmaciul este un bastinas foarte indemanatic. Reuseste sa se strecoare cu piroaga printre invalmaseala de trunchiuri cazute si prin labirintul de canale.

Seara stam cu romanii la taclale. Ei nu au reusit din cauza vremii sa faca programul asa ca au vizitat si ei Apu Victor.
Pe la 20.00 vine Pedro, ne strange si plecam la "vanatoarea" nocturna de caimani. Iesim cu barca pe rau si ne tinem cat mai aproape de mal. Pedro are o lampa alimentata de la o baterie de masina. Ochii caimanilor sclipesc rosii in noapte. De-a lungul plimbarii avem sansa sa vedem un caiman (o pereche de ochi).

Intre timp vremea s-a indreptat si acuma e senin. Deasupra noasta e bolta australa. Nu se vede inca Crucea Sudului. In mijlocul raului, in jungla amazoniana, deoadata 15 oameni tac brusc fascinati de bolta cereasca. Si stam asa aproape jumatate de ora si ne uitam la cer. Si ascultam jungla.

Ziua urmatoare - trezirea e la 5.00. Vom merge la Cocha Perdida ("Lacul pierdut"). Plecam cu barca dupa micul dejun. Dupa vreo 20 de minute ne dam jos si incepem sa inaintam prin jungla. Mergem o scurta portiune dupa care luam alta barca si urmeaza 3km de vaslit printr-o mlastina. Vremea e perfecta. Ma refer la faptul ca nu ploua. Doar ca acuma e cald. Si umiditate. Dar, pana la urma de-aia e jungla. Dupa 3km ajungem din pacate la capatul drumuli prin mlastina. Elena a tras vartos la vasle. Activitatea nu m-a atras, asa ca am facut poze. Ne plimbam printre palmieri, arbori cazuti prin mlastina. Ne impotmolim de destule ori. Canalul e intortocheat. De peste tot pasari isi iau zborul.

Doi km de marsaluit pe jos. La un moment dat Pedro ne opreste ca sa ne arate un cuib de tarantula. Si cu ajutorul unui bat, reuseste sa scoata paianjenul din cuib. Pot sa zic doar atat: e MARE, paros si...simpatic.

La captaul drumului, avem si aici un mirador. De data asta e construit intr-un copac si se inalta la peste 40 de metri. Urcam pe rand scarile subrede in spirala care ne duc deasupra padurii. Treptele inconjoara copacul serpuind in sus. De-a lungul timpului au fost mancate de termite. Rangerii le repara constant. Ajungem in varf. De aici ai o cu totul alta perspectiva asupra junglei. Suntem intr-unul din copacii care alcatuiesc etajul final de vegetatie, asa ca suntem deasupra junglei. Este covarsitor sa vezi atata padure in jurul tau. Pe fiecare etaj de vegetaie se dezvolta alte plante si traiesc alte animale. Aici e salasul pasarilor.

Coboram din mirador si ne indreptam cate lac. Drumul continua cu un podet de 700m. Nu se mai putea merge cu barca datorita faptului ca suntem in padure si nu e loc de barca. Asa ca mergem pe podetul alunecos la 1m deasupra mlastinii.
Portiunea asta mi s-a parut una dintre cele mai frumoase zone. Poate si pentru ca semana cu imaginile tipice de la televizor cu padurile inundate printre care se plimbau exploratorii.
Din cauza ca vremea e calduroasa, au aparut si fluturii. Culori uimitoare zboara in toate partile. Nu le poti face poze. Nu vor sa stea linistiti.

Ajungem la lac. De aici luam o barca ca sa facem inconjorul lagunei. Pedro vasleste apoape imperceptibil. Incercam sa nu scoatem nici un sunet. Si linistea da roade. Pe langa o multime de pasari, vedem si caimani si broaste de apa dulce. Lacul e o oaza in mijlocul padurii dense. Si intr-adevar pare o lume pierduta.

De aici ne vom intoarce pe alta ruta pana la barca. 5km. Am uitat sa va zic de termite. Locuiesc in copaci. Musuroaiele lor seamana cu niste negi sau tumori crescute pe trunchiul copacului. Inaintam repede prin padure. Uitmitor aici este o portiune care nu este plina innamolita. La mijlocul drumului facem un popas langa un copac mare. Adica MARE. Era cat toata Padurea Verde la un loc de mare. Era chiar mai mare decat o americanca grasa...

Phil se duce sa faca ceva poze. Se invarte prin jur, cand deoadata il auzim tipand. O tarantula pendula deasupra capului.
Ajungem inapoi la barca si de aici la lodge. Dupa amiaza, baie in piscina. Apa e rece comparativ cu temperatura de afara. Numai buna de racorit.

In primele zile am cazut de acord cu Phil ca sa mergem la o sesiune de ayahuasca. Cu ayahuasca e o poveste mai lunga:
e o planta halucinogena folosita de samani din zona. Unii o folosesc pentru puternicele viziuni pe care le da, altii pentru propritatile medicinale.
Viziuni? In Jungla ? Wow!!!! Trebuie incercat. A aranjat Victor cu samanul. Asa ca dupa-amiaza aceasta in timp ce jucam un biliard, apare samanul si ne ia pe toti trei la un meeting: ayahuasca e facuta din liana x, amestecata cu planta y, foloseste la curatarea organismului si la regasirea sinelui.
Bolnavi nu suntem, dar partea cu regasirea sinelui...suna bine. Il intrebam pe saman daca ni se face rau, care sunt reactiile adverse, cat dureaza. Primim raspunsuri evazive.

Nu avem voie sa mancam carne la pranz (eu cu Phil am turnat sos de carne din belsug pe orez,fiindca, zicea Phil "tehnic nu e carne"), iar seara nu avem voie sa mancam deloc. Elena e si ea dezamagita: samanul nici macar nu e imbracat traditional. Ba mai mult: e un saman cu celular, carte de vizita si adresa de mail. Ma rog, asta e. Sa vedem planta aia.

Pana seara stam si ne leganam in hamacele de pe malul raului. Deasupra (pe tavanul terasei unde erau hamacele) se plimba linistite 2 tarantule. Nimeni nu le da atentie. Turistii se leagana in hamace, band bere, citind sau pur si simplu savurand jungla. Si ne uitam la asfintit. Chestie care iar nu se poate descrie. Si nici pozele nu spun tot. Trebuie mers acolo.

Se face seara. LA 20.00 ne intalnim cu samanul si mergem la un bungalow. Aici e o sala mare nemobilata. Doar pe un perete e un tablou ce reprezinta un bastinas fumand o pipa. Samanul ne imparte la toti hartie igienica si ne asezam pe niste saltele. Dupa un sir de incantatii in spaniola care au conotatii stranse cu religia catolica (desi n-ea zis ca asta seara nu credem in Dumnezeu, ci in Budha. Nu stiu ce ar fi cautat Budha in America de Sud...), trecem la baut ayahuasca.
Bautura in sine e groaznica. E ca voma. Si in consecinta ne si provoaca stare de voma.

Samanul (care aproape ne-a convins ca planta te face sa te lasi de toate viciile: bautura, tigari, femei), incepe sa fumeze. Ca turcul. Dupa care imi zice ca ayahuasca ma poate face sa ma las si de bere. Pana aici! Ce cacat! Nu vreau sa ma las de baut bere. Ii zic si lui ca berea e buna. E nemultumit.

Trece timpul.Samanul a stins lumina si incepe sa cante. Jumatate din cantece sunt catolice. Cealalta jumatate preamaresc (in foarte putine cuvinte care se repeta) calitatile plantei. Calitati care se tot lasa asteptate. Dupa o ora jumatate: nimic. Ne indreaba daca mai vrem o cana. Normal ca mai vrem. Elena e nervoasa. Bem si a doua cana. Asta e clar voma.
Nu dureaza mult si dam la rate. Si Phil si Elena. Acuma Elena e chiar nervoasa. Lungile antrenamente cu berea m-au invatat sa opresc senzatia de voma, asa ca ma tin tare. Dupa ceva timp ametesc. Comparabil cu bautul a 3 beri in soare. Si atat. Intre timp samanul canta in continuu (inclusiv imnul national). Elena bombane. Eu sunt ametit.

Pe la 23.00 se aprinde lumina. Samanul s-a plictisit. Elena si mai tare. Cred ca o sa-l bata. Plecam si ne culcam.
Cam asta ar fi experienta noastra cu ayahuasca.

Cocluzii:
1. Suntem noi stricati si nu am simtit atingerea magica. Nu cred: pana la urma e simpla chimie. Daca era ceva halucinogenic in chestia aia organismul ar fi reactionat fie ca noi credeam, fie ca nu.
2. Planta curata organismul. Da, fiindca vomiti. Doar ca poti sa il cureti si altfel...
3. Aia nu era ayahuasca sau era preparata prost sau in concentratie slaba.
3. Parerea mea: fie gasiti un saman autentic, fie mergeti pana in Amsterdam.

Dar cu ocazia asta am aflat ca nu numai romanii sunt obsedati de: MamaOmida, desfaceri de farmece, vraji, leacuri miraculoase, etc. In Peru, chestia e dusa mult mai departe. Toti cei din resort chiar credeau in puterile samanului. Ba, mai mult, cred ca au fost de-a dreptul nemultumiti si jigniti de reactia noastra si de lipsa de incredere.

Ziua urmatoare dimineata avem planificata o excursie la Cayman Cocha (Laguna caimanilor). Drumul pana acolo e scurt si ne duce prin fosta gradina botanica a rezervei. Suntem urmariti de "The Cosen". Asa l-am numit pe fluturele albastru urias care se tinea dupa noi. Ajunsi la laguna mai vedem ceva caimani si pasari. Ne intoarcem incet. Avem ocazia sa vedem arborele de cacao (lamai, portocali, cocotieri etc cresc acolo ca meri si prunii de la noi). De-a lungul drumului, Pedro a continuat cu lectiie de botanica si zoologie.

Planta Viagra (un fel de bambus de la care mananci coaja). In limba autohtona: Pala pala (adica: "sus -sus"). Paianjeni. Furnici preocupate sa care bucati de frunze de 10 ori cat ele. Si cat si mai cate...

Pranzul. Apropo, in jungla am mancat mai multe fructe decat in am mancat in 28 de ani. Si in afara de banane, habar nu am ce erau...In fiecare zi aveam cel putin 2 sucuri diferite (zilnic schimbau tipul de fructe). Langa sucuri erau si fructele care au fost stoarse, doar ca nu ne ajutau cu nimic. La resort au si o plantatie de banani: bananii nu cresc natural in jungla. Maimutele NU manaca in mod normal banane. Si multe alte detalii picante de genul acesta.

Dupa-amiaza urmeaza sa ne incercam din nou norocul la pescuit de pirahna. De data asta pe alt rau si cu alt grup. Gamitana (care inseamna in limba locala numele unei specii de peste) este un afluent al lui Madre de Dios. Mergem o portiune cu barca dupa care o luam pe jos pe malul lui Gamitana si dupa aceea din nou cu barca in sus pe rau. Avem la fel de mult noroc ca si data trecuta cu pescuitul. Dupa ce ne plictisim, Pedro conduce barca catre un cot mai linistit al raului, unde putem sa facem baie. La inceput destul de reticenti (acuma cateva minute pescuiam pirahna pe-aici, in jur sunt caimani, apa este ca si ciocolata), dar prinzand curaj intram unul cate unul in apa. E calda. Si Pedro si carmaciul bastinas inoata cu noi. Ne scaldam o perioada, dupa care ne intoarcem la bungalow.

Am uitat sa va zic de Carina. Tapirul de la rezerva. Tapirul e cel mai mare mamifer din America de Sud. Aveau unul aciuat pe-acolo. Se plimba linistit prin toata rezerva. Intr-una din excursii am avut ocazia sa vedem 2 tapiri facand scufundari. Se pricep la inot. Pedro era incantat: tapirii sunt animale singuratice si foarte rar ii vezi in grup.

Mai aveau si papagali. Uriasi. Doi rosii cu albastru, doi verde cu galben si unul mai mic verde. Ala mic era si cel mai destept. Reusea sa vorbeasca. Am socializat cu ei. Si l-am invatat pe ala micu' sa zica "Ola, Coco!". Mai zieca el ceva fraze complexe, dar nu intelegeam noi.

Si mai aveau ceva pasari asemanatoare cu curcanii de la noi. Trompetero. Sau ceva de genul asta. Pasari demente. Una dintre ele m-a atacat cu brutalitate! A vrut sa-mi rupa gatul ! Motiv pentru care zilele urmatoare nu ratam ocazia de a incerca sa o stresez.

Seara stam mai mult ca de obicei. Am avut un grup fain in ultimele 2 zile. Niste norvegieni de treaba. 2 lucrau ca si chelneri/ospatari. 1000 de euro pe saptamana numai din bascisuri. Asa ca la 3 luni isi dadeau demisia, plecau prin lume dupa care se intorceau si o luau de la capat. Nice. Bem niste beri impreuna si la culcare.

A doua zi nu aveam nici un program. Asa stabilisem cu agentia din Cusco. Puteam face ce vrem. Asa ca dimineata am pornit amandoi pana la Cayman Cocha. Am avut sansa sa vedem caimani si de data asta. Inapoi la lodge si la piscina. Dupa-amiaza facem o tura pana la Apu Victor si ne luam la revedere de la jungla. Fotografiem miriadele de flori de prin resort. Un foto session cu papagalii.

Ultima noapte in jungla. Dimineata ne trezim la 6.00 si ne intoarcem in Puerto Maldonado. Din cauza ca 19 -13 paradoxal inseamna 7 zile si nu 6, avem de pierdut o zi intreaga aici pana la avionul de maine spre Lima. Cu cartea in mana pornim sa cautam cazare. Royal Inn. Condittie de cazare sunt un soc dupa ce am stat la resortul din jungla. Mizer. Dar macar avem televizor sa ne omoram timpul. Camera are balcon spre strada. Asa ca e un zgomot infernal. Aici mijlocul clasic de transport e mototcicleta. 2, 3, 4 oameni impart aceiasi motocicleta. Doar soferul are casca. Mototcilcetele sunt folosite si pe post de taxiuri. Viermuiesc prin tot orasul.

Incepem sa pierdem timpul. Intr-o ora am terminat de colindat prin zona centrala. Am fost sa mancam o inghetata. Interesant a fost ca aveau vreo 15 sortimente, fiecare din alt fruct. Nu am reusit sa identific nici unul. Vizitam si piata din Puerto Maldonado (cumparam niste nuci braziliene, cu care ne-am chinuit restul zilei - sunt mult mai satioase ca arahidele). Orele trec greu. Ne intoarcem la pensiune si ne chinuim (fara succes) sa dormim.

A doua zi, inapoi la agentie si de aici la aeroport. In avion si spre Lima.

La revedere jungla ! Fiindca sigur ne mai intoarcem. E cald. E umiditate. Nu poti sa respiri. Goange ? Daca ai o problema cu ele, stai acasa. Te musca tantarii in continuu. Ti-e frica de boli ? Febra galbena si malaria sunt cele mai usoare chestii. Ganganiile transmit boli la care nu exista leac. Multe. Dar este intr-adevar magica. Pe munte e simplu. Aici esti covarsit de detalii. Padurea traieste la propriu. Cum zic localnicii : "Marea verde". Plamanul pamantului. Totul are un rol. Pornind de la cea mai mica samanta pana la uriasii copaci, totul are o logica. Si aici, odata iesit din confortul resort-ului, simti morcovul in cur. E gigantica. Nu exista termen de comparatie. Poti merge linistit intr-o directie pana mori si sa-ti mai trebuiasca 10 vieti pentru a da de primul om. Jungla ocupa jumatate din suprafata Perului ( 3 Romanii) , dar aici locuiesc doar 1.400.000 de oameni.
Animale, plante, peisaje virgine, rauri nesfarsite. Labirintul infinit de liane. Toate ne mai asteapta. Si chiar daca ne intoarcem numai pentru jungla, sigur vom reveni in America de Sud.

Una peste alta, experienta din jungla a fost cireasa de pe tort. Ceva cu totul nou pentru noi. Partea cea mai dulce a excursiei.
A vizita Peru fara a merge in selva (denumirea localnicilor pentru jungla), e ca si cum ai bea bere fara alcool.

Pentru mai multe informatii despre agentia cu care am fost: http://www.ecoamazonia.com.pe/. Noi am ales de acolo programul EcoParaiso + 1 zi suplimentara.