Social Icons

Titicaca (Peru)

Poze aici.
-Titicaca
Drumul spre Puno am hotarat sa-l facem ziua. In carte scrie ca este un peisaj deosebit. Din Arequipa, urmam acelasi drum ca pana in Cabanaconde, trecem pasul de la 4800m si coboram pe partea cealalta pana la 4000m. Si de aici intram pe altiplano. Campia inalta. Un podis marginit de munti inzapeziti. Drumul pana in Puno are 600km. 6 ore cu autobuzul. Asa ca va puteti da seama cat de drept e altiplano daca autobuzul scoate o medie de 100km la ora. Pe 600 de km nu am trecut prin nici o localitate. E ca si cum ai merge de la Timisoara la Bucuresti fara nici un sat, oras, nimic. Din loc in loc, razlete apar niste cocioabe aruncate prin podis. Comunitati locale care se ocupa in principal cu pastoritul. Cimitire in pustiu. In rest absolut nimic. Aceiasi senzatie de infinit.

Si acuma privind retrospectiv la excursia in Peru, sentimentul asta de nesfarsit e coplesitor. Altiplano accentueaza sentimentul, fiind perfect plat si lipsit de vegetatie. Doar smocuri de iarba cresc aici. Oprim pe la mijlocul drumului. Aici vad pentru prima data o plantatie de bumbac. Gonim mai departe prin altiplano.

Pe seara ajungem in Juliaca unde ne oprim sa mai luam passageri. Din autobuz arata infect tot orasul.
De aici mai e putin si ajungem in Puno, port principal la Titicaca. Orasul e construit pe pantele care coboara pana la lac.

Titicaca: puma de piatra in Quechua e lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine (3800m).Si e propus la una din cele 8 minuni naturale ale lumii.

Peru si minunile: o alta obsesie. Machu Pichu e una din cele 7 minuni ale lumii moderne. Colca Canyon e propus pentru una din cele 7 minuni naturale. La fel si Titicaca. Pe valea sacra Pisco e propus la cele 7 minuni din Peru. La fel si Ollantaytambo si alte nu stiu cate de locatii. Peruanii sunt convinsi ca au cea mai minunata tara din lume. Asa ca totul la ei in tara e o minune.
Asa ca dupa minunea Colca ajungem la minunea Titicaca. Seara nu vedem prea bine lacul. Ne cazam. Elena ramane in camera (aici avem apa calda asa ca profitam), eu plec sa fac piata. Dupa atat timp in Peru,probabil am produs flora intestinala necesara pentru a nu avea probleme. Asa ca ma duc la cumparaturi. Nu prea gasesc mare lucru prin dughene. Conserve de ton. De fapt nu au alte conserve in Peru; doar ton. Ajung in piata. Vanzatorii se uita la mine de parca as fi picat din cer. Probabil nu prea vad des turisti. Cumpar rosii, fructe si sos la punga.

Peruanilor le place sa vanda chestii la punga. Au suc la pung: dintr-o galeata mare o tanti iti pune un polonic cu suc intr-o punga si iti da un pai. Inghetata la punga: un baton de apa inghetata intr-o punga lunguiata. Sos la punga. Gem la punga.
Sosurile lor picante sunt foarte picante. Si au o diversivitate mare de condimente.

Mai cumpar painici. In Peru nu exista painea normala sasu painea mare. Doar painici. Mananci cam 6 la o masa. Mai iau niste branza. Ei nu au decat branza de vaca. Desi au o gramada de oi, n-au aflat ca pot fi mulse. Le tin pentru carne, lana si probabil pentru turisti.

Cu plasele pline ma intorc acasa si in incropim o cina pe cinste. Ploua. Aici ploua mai tarziu decat in munti. Si mai putin.

04.03.08
Puno e capitala folcloristica a Perului. Avem sperante sa intalnim oamenii din vederi: viu colorati in costumele lor traditionale.
Pana atunci luam un dejun copios si pornim catre ponton. Aici e mare agitatie: diferite agentii incearca sa te agate pentru tururile lor.
Pentru azi hotaram sa mergem pana la insulele plutitoare. Comunitatea Uros. Ne alegem o agentie: nu stiu cum reusim dar tot timpul alegem tururile in care mergem cu localnicii si nu cu turistii. Ceea ce e bine. Din nou pe barca cu motor. Puno se afla intr-un golf. Aici apele lacului sunt acoperite cu un fel de matasea broastei. E senin. Iesim din golf si intram intr-o padure de suf locuita de pasari. Ne croim drumul printre ele.

E foarte placut afara. Nici prea cald, nici prea frig. Insa soarele arde puternic din cauza altitudinii. Dar deja suntem imuni la altitudine.

La un moment dat in marea de stufaris se face un luminis. Este comunitatea Uros.
Acostam cu barca la una din insulele plutitoare, ne dam jos si ghidul ne explica cum sta treaba. Insulele sunt facute din tortora, numele stufarisului din zona. Sunt cam 400 de insule, in general fiecare familie avand insula ei, condusa de un presedinte. Uros au adoptat modul asta de viata pentru a se apara de popoarele razboinice de pe mal. Venea omu' rau, impingeau insula in larg si le scoteau la aia limba. Erau complet independenti de rest. Totul e construit aici din tortora. Insula, casele, barcile. In mijlocul insulei au o gaura: camara. Aici isi tin pestii, ca sa aiba mancare proaspata. Impotriva reumatismului -mannca tortora -un remediu natural foarte eficient. In decursul timpului, insulele putrezesc, asa ca sunt constant improspatate cu straturi noi de tortora.

In prezent, Uros traiesc exclusiv din turism. Si din artizanat. Familiile creeaza obiecte artizanale, percep taxe pentru vizitarea insolelor. Suntem invitati sa ne plimbam intre insule cu una din barcile traditionale din tortora. Barcile au capacitate de pana la 40 de oameni, au forma de puma si au diferite design-uri. Presedintele insulei unde am acostat ne duce in vizita la vecini. Insula e similara cu precedenta.

Am uitat sa mentionez ca toti localnicii sunt imbracati in haine traditionale, asa ca aparatul nu are liniste. Nu am imaginatia necesara sa descriu imbracamintea lor: prea pestrita si viu colorata ca sa poata fi descrisa. Au si crescatorii de porci de guineea. Au insulita lor, casutele lor. Ii cresc, dupa care ii mananca.


De pe insula aceasta mergem mai departe pe insula principala. Asta a fost construita in scop turistic. Are 2 restaurante, telefon, si bungalow-uri - facute evident din tortora. Aici sta aproape o ora. Pe fiecare insula, au cate un turn de observare de unde te poti uita in curte la vecinu sau poti sa privesti imprejurimile.


S-a facut aproape pranzul, asa ca ne indreptam catre Puno. Aici avem parte de o surpriza: Se filmeaza chiar pe ponton. O invalmaseala de femei si barbati imbracati traditional danseaza. Asta da noroc. Dansul nu e foarte variat, dar hainele sunt ! In cea mai monocroma tara pana acuma au cele mai viu colorate haine. Vedeti pozele pentru a va crea o imagine.

Luam pranzul in centru la un local simpatic unde turistii din toata lumea lasau mesaje mai mult sau mai putin insipirate. Si ma credeti sau nu habar n-am ce-am facut pana seara. Puno nu e tocmai cel mai frumos si sigur nu e cel mai curat oras in afara partii centrale.

Asa...mi-am amintit acuma. Am stat destul de mult in centru. Si, da. e cel mai vivace oras de pana acuma. Cred ca e oras studentesc. Partea centrala e cel mai in contact cu lumea occidentala de pana acum. Magazine stilate, electonice de lux. Seamana cu stradutele din Reggensburg. Plin de lume pestrita: turisti, scolari, studenti, localnici. Au cateva stradute care fac legatura cu centrul care sunt foarte simpatice. Abunda magazinele de artizanat - e o adevarata industrie in zona. Si acuma imi dau seama de ce nu mi-am amintit: timpul a zburat efectiv. Cateva magazine - n-am reusit sa o conving pe Elena sa-si ia o caciula Anna Lesko - cred ca sacrificasera o turma intreaga de alpace ca s-o faca.

SI am gasit o gelaterie in centru. O nebunie. Aveau inghetata din toate fructele pamantului. Ziua e cald in Puno. Asa ca ne luam inghetata. Eu comand 1/2 kg. Vanzatorul se uita uluit la mine. E excelenta inghetata. Ce mai buna pe care am mancat-o.

Seara facem imrpeuna piata, asa ca avem din nou o masa sanatoasa si copioasa. Inapoi in camera fara geamuri. Peruanilor nu le plac geamurile. Casele lor nu au geamuri. Au gauri. Cat pumnul de mare. Tot timpul e intuneric si ai un sentiment apasator inauntru. Acuma au aparut ceva avangardisti in Lima care proiecteaza apartamente cu geamuri. Ca sa scape de frustrarile din copilarie astia sunt in cealalta extrema: proiecteaza blocurile cu cele mai mari geamuri pe care le-am vazut.

05.03.08
La 8.30 suntem in port la agentia cu care aranjasem cu o zi inainte o tura de 2 zile si o noapte pe Tititcaca. De data asta nu mai suntem asa de norocosi. Nimerim pe o barca luxoasa printre turisti europeni. Prima destinatie este Uros. De data asta vizitam alta insula si ne completam colectia de poze.
Cand vine vorba sa ne plimbam cu barca - costa 25.000lei de persoana - bani care se duc direct la localnici. Aud europenii ca e pe bani...ahhh nu mai vrea nimeni. Raman singur cu Elena. Presedintele insulei incearca sa-i convinga ca merita sa faca drumul. E frumos. N-are cu cine. Mi-e efectiv rusine. Futu-le mama lor de europeni tampiti care dau banii pe tot felul de tampenii, dar nu vor sa dea jumatate de euro pentru comunitatea Uros.
Asa m-au enervat astia...Doar ca nici peruanii nu sunt prosti. Agentiile lucreaza mana in mana cu localnicii. N-ati vrut sa dati juma' de euro Ok ! Mumu alte insule sau insula principala. Asa ca ne luam zborul din Uros catre urmatoarea destinatie. Noroc ca am fost aici ieri dimineata...
Urmeaza un drum de aproape 3 ore pana pe insula Amantani. Ne urcam sus pe barca, si ne intidem la soare. Avem parte de faimosul albastru de Titicaca. E foarte frumos afara. Suficienti nori cat sa dea bine in poza. Evident si Titicaca e mare. Ca toate chestiile din Peru. Cele 3 ore zboara. Culoarea lacului in aerul rarefiat, muntii ce strajuiesc lacul, cerul cu norii pufosi - si ajungem brusc la destinatie.

Insula Amantani. Locuita de populatia Aymara. Aici vom dormi peste noapte. Dupa ce acostam vine si ne ia o familie. Plaja e acoperita cu un strat de pestisori (un fel de hamsii) pusi la uscat. E mai bine sa nu ma gandesc cum se fabrica conservele de ton...
Ne ia o tanti mica care nu stie o iota de spaniola. Apropo, peruanii sunt mici. Aia de la orase. Aia de la tara sunt de-a dreptul pitici. Ironia sortii...in tara in care totul e mare, oamenii sunt mici. Insula are vegetatie: pomi razleti - lucru rar pana acum in Peru.
Gazda ne conduce printr-un labirint de poteci pana la casa ei. Traditionalele deja terase incase. Casa e construita din ceva pamant. Pana la pranz dau o tura cu Elena. Totul e de un verde intes. Au o gradina cocheta in care pe langa clasicul porumb si cartof au flori. Si in loc de pomi au catusi uriasi.

Intre timp gazda, pregateste masa intr-o incapere semiobscura. Seamana cu o vrajitoare stand acolo in fum si amestecand in ceaun. Luam pranzul; n-a fost nici mai bun, nici mai rau decat ce-am mancat pana acum. Dupa masa, condusi de fiica gazdei - Hobita - plecam catre centrul insulei. Aici toata lumea coase. Cand nu au ce face cos. Ba mai mult, torc si in timp ce merg. Au un fel de fus pe care il tot arunca pe langa picior in timp ce merg. Toata lumea. Si merg asa si tot arunca fusul ala.

Din centrul insulei incepem sa urcam pieptis catre ruinele locale: Pachamama si PachaTata; adica: MamaNatura si TataNatura. Incepem cu Pachamama. Ruinele in sine nu sunt cine stie ce. In schimb drumul pana acolo e magnific. Pe masura ce urcam, putem cuprinde cu veederea o zona tot mai mare. Si avem ce vedea. Suntem in mijlocul lacului. Se vede pana in Bolivia: varfurile inzapezite din Cordillera Real. Satuce razlete pe maluri. E o atmosfera aparte aici: o s-o numesc starea Titicaca. Cred ca de-aia e si asa de pozat lacul si asa de renumit. Nu poti sa spui ca luat la bani marunti are ceva special. Intregul in schimb e magic.

Ajungem sus la Pachamama. Poze peste poze. Dupa care ne indreptam catre Pachatata care locuieste pe dealul vecin. La Pachamama - nimeni. La PachaTata plin de turisti. Desi e mai mic decat celalalt. AIci stau si aproape toti locuitorii insulei, incercand sa convinga turistii sa cumpere suveniruri. Insula e complet cultivata asa ca arata interesant caroiajul de gradini si terase verzi in contrast cu apa albastra a lacului.

Dupa asfintit coboram din nou catre centru si inapoi acasa. La PachaTata ne-am intalnit cu ghizii cu care am venit. Sunt de treaba.

Dormim o ora. Avem o camaruta joasa, cu niste paturi mari, o masa, un scaun si o lumanre. Nu au curent pe insula. Multi localnici primesc turisti in gazda. Ma tezesc de la blitz-uri. Hobita e speriata in pragul usii si ne cheama la masa. Dar nu mai vrea sa iasa din camera. Afara fulgera. Asa ceva nu am mai vazut. Blitz langa blitz. De fapt afara e lumina de la fulgere. Nu se opresc deloc. Coboram pana in bucatarie. Aici mai e mama si 2 surori ale lui Hobita. In timp ce ne pregatesc masa afara se dezlantuie cea mai grozava furtuna la care am asistat vreodata. Fulgerele sunt urmate de tunete asurzitoare. Nu ploua, dar incepe grindina. Nu foarte mare, dar foarte deasa. Gazda are acoperisul de tabla. Zgomotul grindinei pe acoperis e infernal. Gazda ne acopera cu o patura. Nu mai auzim nimic. Ne atupam urechile. Se aude acuma doar un harsait pe fundal si vedem afara stroboscopul care nu vrea sa se opreasca. Dupa aproape o ora furtuna se opreste la fel de brusc cum a inceput.
Asa va trebuie daca mergeti numai la Pachatata si la Pachamama nu...

06.03.08
Dimineata, vremea superba. Din usa casei peisajul seamana cumva cu peisajele siciliene de la conacele mafiotilor...Ne intalnim cu restul grupului si plecam catre insula Taquile. Acolo locuiesc vorbitorii de Quechua. Savuram din nou drumul de o ora cu barca. Planul initial era sa ne petrecem ziua si noaptea pe insula. E renumita pentru stilul de viata traditional. Din pacate odata ajunsi aici, ne dam seama ca insula e prea turistica. Toata lumea ne imbie sa facem poze cu ei contra cost.
In general: in zonele turistice din Peru am ajuns cu 10 ani prea tarziu. Optimist, am ajuns cu 10 ani mai devreme decat momentul in care o sa ajunga la nivelul (si preturile) de turism din vestul Europei si atunci s-a dus totul naibii. Mai exista inca zone mai putin vizitate care au ramas impietrite in timp. Amantani aproape se incadreaza acolo. Taquile nu. Toti locuitorii sunt imbracati impecabil -doar vin turistii. Peisajul e paradisiac.
Ajungem in centrul insulei. Da, e frumos, dar nu avem chef sa stam aici. Ne urcam pe o cladire, punem obiectivul de zoom si le facem poze. E plin de turisti aici. Intre 2 grupuri, turistii se ascund la umbra. Se trezesc la viata cand apare urmatorul grup. O chestie aparte la Taquile e ca aici si barbatii impletesc, toc, croseteaza. Toti. Arata ciudat imbracati in costumele rosu cu alb si cu andrelele in manaplimbandu-se dintr-o parte in alta a insulei.

Insula e de fapt un varf de munte care iese din apele lacului. Turul ne duce de pe o parte a insulei intr-un golf pe partea cealalta. Insula e mai frumoasa decat Amantani. Intortocheala de poteci care urca printre casele cu gradini viu colorate ii da un aer deosebit. Doar ca nu ne place ca a fost "contaminata". Taquile are un peisaj mai frumos, Amantani are oamnei mai "curati". Ajungem in punctul de maxima altitudine. De aici urmeaza o coborare abrupta pe o carare pietruita pana in micul golf unde ne asteapta barca.
Drumul de intoarcere nu vi-l mai descriu: ne-am urcat din nou pe barca si ne-am intins la soare. Ne mai ridicam din cand in cand doar ca sa facem o poza. As putea sa stau asa si sa ma plimb cu barca cateva zile si nu m-as plictisi. Din pacate se termina si ajungem in Puno.

Aveam biletele rezervate deja pentru Cusco. Suntem decalati cu o zi asa ca schimbam rezervarea. Restul zilei il petrecem pe stradutele inghesuite de langa centru. Si la inca o portie gigantica de inghetata. Incercam un nou mijloc de transport - bicicleta taxi. Cina o luam din nou home made.

Din tara culorilor vii si a peisajelor unice, maine vom pleca mai departe catre Cusco - vechea capitala a imperiului incas.





4 comentarii:

Omar spunea...

fruuuuuuuumooooooooossssssss
fruuuumooooooooosssssssss
jejejeje

salut, sunt Omar din peru oras Puno
si me place foarte mult ca voi fusesi(asa se spune? :D) in tara si oras meu.

ahh si eu sunt in timisoara de aprope 2 ani de zile...

salutari, :)

Hoinarii spunea...

Salut,
noua ne-a placut mult tara si orsul tau....si o sa ne intoarcem in America de Sud poate anul viitor.
Mai multe poze din zona Puno:
http://picasaweb.google.com/Hoinarii/PeruTitikaka#

si din Peru pe
http://picasaweb.google.com/Hoinarii

Si ne-au placut si oamenii :)

Anonim spunea...

buna!mi-a placut mult ce ati scris despre peru.imi inchipui ca ati trait clipe unice si de neuitat.abia astept sa vizitez aceasta tara minunata si incarcata de atata istorie...doina

Anonim spunea...

Salutare.
Frumoase fotografii,frumos narat.Va invidiez profund pentru aceasta minunata tura.
America de sud e (si) visul meu...cat n-as da sa fac un tur complet al continentului.