Data: 25.07.15
Participanti: Elena, Alex, C.S. Tibiscus
Locatie: Lugoj
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Sambata e Max Ausnit, concursul de sosea de la lugoj. Editia a patra. La asta nu putem lipsi, e printre putinele concursuri de sosea organziatre la noi si cam singurul la care mergem.
A fost un an frumos. Un an bun. Ne-am dat mult pe bicicleta, ne-a placut.
Max Ausnit - concursul la care anul trecut am mers extraordinar ca echipa.
Si anul acesta avem acelasi plan: sa mergem cu Elena. Ca sa o lamurim de la inceput: la concursurile de sosea nu mergi de capul tau. Nu ai cum sa ajungi in pozitii fruntase singur. E munca de echipa. Exclusiv de echipa. Asa e peste tot, asa am vazut ca fac toti.
Asa ca singura intrebare pe care o avem e cati o sa fim in echipa.Avem prieteni faini. Prieteni multi. Prieteni buni.
Seara dinaintea concursului suntem la Dan acasa la o portie buuuuuuna de paste. Si la reintalnirea cu Bitza, Grosu, Alex, Remus...
Se regleaza bicicletele, se mananca, se glumeste. E fain. E foarte fain sportul asta cand sunt multi. Si cam doar atunci... In rest exista MTB...
Am fost cu Dan si cu Elena in recunoastere pe traseu. Stim cam cat o sa scoatem. Stim la ce sa ne asteptam.
Dimineata ne gaseste devreme in Lugoj.
Elena e streasata. E si normal. Presiunea e pe ea, nu pe noi. Noua o sa ne fie relativ usor cu portiuni unde o sa ne chinuim. Ei o sa-i fie greu cap-coada.
Mancare, hidratare, incalzire pe trainer. Azi, aici, suntem atenti la detalii. Zambim doar de complezenta. Adevaru-i ca Elena vrea sa mearga bine. Atata o intereseaza: sa mearga cat poate ea de bine. La maxim.
Canicula. Speram sa fie canicula. Sincer.
Jucam pe teren propriu. Aici ne scaldam in canicula asta de vreo 2 saptamani. Ne place, nu ne deranjeaza.
Si mai avem un atu: masina tehnica cu Sergiu si Emil care va veni dupa noi. Si unde avem apa cu gheata la dispozitie. Asa ca sa fie canicula!
Start!
45-46 la ora pana la baza de la Dealul Viilor. Eu n-am dat nici macar o pedala de incalzire si asta o simt aici.
Dealul Viilor. Asta e vital. Pana la km9 se poate "juca" cursa. Strategia e clara: Elena merge prima pe catarari. Din motive de moral. Noi stam cuminti in spate. Intram in joc din varful catararii.
Si Elena a urcat perfect Golgota aia. Excelent. Eram langa ea. A horcait 7km, a tras la maxim, dar am ajuns bine sus.
De aici intram noi in joc si o punem la adapost.
Bitza e anul acesta cu noi. Si avea sa aiba un rol decisiv. Dupa Dealul Viilor a preluat cumva controlul echipei si Elena se tinea dupa el cu Dan. Eu stau la cutie. Nu e chiar ziua mea forte. O fi si de la berile de aseara...
Bitza are o tentativa de sinucidere pe coborare. Ma trec fiorii si chiar cred ca la un asa eveniment e necesara oprirea circulatiei.
Elena nu coboara. Elena pica. Se pravale. Ca de obicei pe sosea mi-e aproape imposibil sa ma tin de ea.
Si aici a fost un moment cheie. Bitza ne trage dupa el si striga sa aceeleram. Vrea sa prinda un pluton. Forteaza un pic de noi. Si il prindem.
Si brusc totul se schimba. Acuma pot zice ca asta a fost de fapt primul concurs de sosea la care am luat parte.
Plutonul are vreo 20 de oameni. Si merge. Cu 37-38 la ora. De la inceput m-am pus in coada lui. Dadeam o pedala. Mai dadeam una dupa vreo 3-4 secunde. Plutonul efectiv "te suge".
Imi vine sa fac bancuri, sa vorbesc cu lumea. Ma plictisesc. E asa de bine aici. Si pe GPS arata constant 37-38 la ora!
Elena e undeva in fata. Nu inteleg de ce!!! Ce naiba?! Dan se duce sa o domoleasca. Ma duc si eu sa o scot de-acolo. N-are nici un sens. Trebuie sa stea la cutie. Nedumerita, pleaca din fata.
Am timp sa filosofez. Observ cum se schimba trena in fata. Cum cei care o duc lasa pedala ca sa forteze schimbarea. Cum nimeni nu vrea sa treaca acolo. Cum viteza scade pana la punctul critic in care cineva considera ca e prea mica si trece in fata. Si asta se repeta constant.
Pare ca limita acestui pluton e undeva la 37-38km/h. Sub aceasta viteza vine imediat cineva si preia fraiele si o readuce in parametrii.
Acesti aproape 40km cu plutonul mi s-au parut fascinanti. Pot zice ca a fost chiar primul concurs adevarat de cursiera.
Pe putinele catarari era si mai ciudat. Aveam atata energie pastrata acolo la coada plutonului incat
efectiv ajungeam in fruntea plutonului fara efort. Ma opream si ii lasam sa treaca. Nu are rost sa consum energia.
Stiu cursa, stiu unde o sa fie nevoie de "explozie".
Elena sta bine de tot in clasament. Probabil e pe 3 la general. In pluton mai sunt inca 3 fete: Suzi, Cojocaru si Ceausescu.
Anul acesta clasamentul e unic: la feminin elitele sunt la un loc cu amatoarele. Nu asta conteaza. Conteaza doar sa mergem bine.
A doua oara pe Dealul Viilor. Pe catararea aia m-am trezit cu toata echipa in fata.
Plutonul e ciudat. Pe plat merge clar mai repede decat am reusi noi singuri sa mergem. Pe catarari imi dau seama ca astia sunt niste... "platisti".
Dar evident e mult mai bine cu ei decat fara.
Coborarea spre Poganesti si se incearca un atac. "O aruncam" pe Elena in fata pe coborare. Iar noi stam sa blocam tot plutonul. Ideea e ca pe urcarea de pe Poganesti putem sa o ajungem iara pe Elena, ne regrupam si plutonul e spart.
Planul e perfect. Doar ca e km 43 din 111. Nu comentez, ma conformez si blochez plutonul. Doar ca nu am comunicat intre noi si tocmai cineva din echipa evadeaza dupa Elena. Ceuasescu e acolo, probabil s-a prins de miscare si pleaca si ea.
Plan esuat.
Urcam perfect Poganestiul si ce urmeaza.
Pe coborare Elena o ajunge din nou pe Suzi. Suzi ataca pe catarari. Elena forta coborarile sa o prinda.
Ca de obicei pe coborare am ramas in spate. De acolo am auzit prima data strigatele. Se auzeau de dupa curba. Acolo era un puct de alimentare si plutonul.
Si strigate.
Si doar am sperat ca nu e asa...
Elena era pe jos in mijlocul soselei si urla de durere. Tibia ii arata nasol. Avea o galma de parea ca osul sta sa iasa prim piele.
Si singurul gand care mi-a trecut prin cap a fost: "Na, ca s-au dus distractiile Hoianrilor daca e rupta tibia."
Dan si cu mine strigam la ea sa nu se miste
Se ridica cumva de jos urland de durere. Calca pe el. Hmmmm....deci nu e rupt.
A doua idee a fost: "Na, ca s-a dus dracului plutonul. Am mierlit-o!"
Elena vrea sa-l omoare pe cel care a doborat-o. Si pe buna dreptate. Omul in mijlocul plutonului s-a gandit sa traga de ghidon catre punctul de alimentare. Si s-a dus dracului tot.
Am mers exceptional pana aici. Nici in cele mai frumoase vise nu ne imaginam sa scoatem asa o medie. A fost perfect. Si aveam energia necesara pentru ce urma.
Brusc am ajuns in iad.
Elena se urca greu pe bicicleta. Din cauza cazaturii au aparut crampele. Abia ne urnim din loc.
Au urmat 15km de cosmar. Crampe dupa crampe pentru Elena. Nu mai putea sa urce pe foaia mare. Moralul echipei e la pamant.
Toti stim ca mergeam perfect. Toti realizeaza ca acum e nasol.
Dureri tot mai mari pentru Elena. Se prefigureaza perspectiva abandonului.
Si nu stiu cum de numai eu stiu ca Elena e pe locul 4 aici. Stiam ca si Ceausescu si Suzi nu erau in pluton cand Elena a cazut.
Dar dupa atatia ani e greu sa mai vii la Elena cu textele din tinerete. Au trecut anii, incurajarile din perioada de inceput nu mai functioneaza in fata experientei si pragmatismului. Asa ca tac. Toti tacem.
Ca un cortegiu funerar inaintam tacuti si incet prin canicula.
Primul declick a fost dupa Fardea cand ne-a ajuns Ceausescu. Si a trecut de noi ca trenul. Meci pierdut.
Al doilea declick a fost cel in care ne-a ajuns Suzi din spate.
Si de aici am revenit in concurs. Elena s-a trezit si a revenit in cursa.
Clar au fost dureri infernale (trebuia sa fi vazut cum aratau galmele de pe tibie din cauza contractiilor musculare). Dar dupa ce ne-a ajuns Suzi am revenit psihic in concurs.
Si a urmat o catarare buna urmata de o coborare perfecta pana in Nadrag.
Mai 35km.
Pana aici eu n-am facut nimic. Am stat la cutie, am schimbat bidoane cu apa. Dar am stat. Si Bitza si Almajan au sesizat cumva asta si ma incurajau.
De aici de la intersectie trebuie sa pun si eu pedala. E portiunea pentru care ma pastrasem.
Am lucrat aici cu Bitza alaturi, am lucrat cu Dan. Ne-a ajutat Almajan. Lucrurile stau diametral opus acuma fata de prima jumatate. Noi suntem motorul unui pluton care pe masura ce inaintam se tot ingroasa. Nu ma deranjeaza. Acuma scopul e doar sa o impingem pe Elena cat mai in fata. Acuma trebuie sa dam totul.
Elena e din nou la potential maxim. Reuseste sa tina ritmul nostru pe plat. Pe cele cateva catarari nu pierde timp.
Doar Suzi e cu noi. Suzi e o buna prietena. Si Justin. Nu am considerat o secunda ca au fost capuse. Au facut ceea ce absolut orice ciclist inteligent ar fi facut in locul lor: s-au tinut lipiti de noi.
A fost chiar placut sa pedalam alaturi de ei. Si Suzi are marele merit de a o fi trezit pe Elena la realitate pe urcarea dinspre Nadrag si de a o re-aduce in cursa.
Consider ca mi-am facut datoria si las pedala moale cu 500m inainte de finish.
Elena termina pe 6 la general.
Au fost doua jumatati complet distincte: prima in care am zburat, am dansat, am fost zei. A doua in care am fost aruncati in iad, ne-am deprimat,dar am avut puterea sa iesim de-acolo. Am fost din nou o echipa. Multumim prieteni.
Felicitari Elena!
Participanti: Elena, Alex, C.S. Tibiscus
Locatie: Lugoj
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Sambata e Max Ausnit, concursul de sosea de la lugoj. Editia a patra. La asta nu putem lipsi, e printre putinele concursuri de sosea organziatre la noi si cam singurul la care mergem.
A fost un an frumos. Un an bun. Ne-am dat mult pe bicicleta, ne-a placut.
Max Ausnit - concursul la care anul trecut am mers extraordinar ca echipa.
Si anul acesta avem acelasi plan: sa mergem cu Elena. Ca sa o lamurim de la inceput: la concursurile de sosea nu mergi de capul tau. Nu ai cum sa ajungi in pozitii fruntase singur. E munca de echipa. Exclusiv de echipa. Asa e peste tot, asa am vazut ca fac toti.
Asa ca singura intrebare pe care o avem e cati o sa fim in echipa.Avem prieteni faini. Prieteni multi. Prieteni buni.
Seara dinaintea concursului suntem la Dan acasa la o portie buuuuuuna de paste. Si la reintalnirea cu Bitza, Grosu, Alex, Remus...
Se regleaza bicicletele, se mananca, se glumeste. E fain. E foarte fain sportul asta cand sunt multi. Si cam doar atunci... In rest exista MTB...
Am fost cu Dan si cu Elena in recunoastere pe traseu. Stim cam cat o sa scoatem. Stim la ce sa ne asteptam.
Dimineata ne gaseste devreme in Lugoj.
Elena e streasata. E si normal. Presiunea e pe ea, nu pe noi. Noua o sa ne fie relativ usor cu portiuni unde o sa ne chinuim. Ei o sa-i fie greu cap-coada.
Mancare, hidratare, incalzire pe trainer. Azi, aici, suntem atenti la detalii. Zambim doar de complezenta. Adevaru-i ca Elena vrea sa mearga bine. Atata o intereseaza: sa mearga cat poate ea de bine. La maxim.
Canicula. Speram sa fie canicula. Sincer.
Jucam pe teren propriu. Aici ne scaldam in canicula asta de vreo 2 saptamani. Ne place, nu ne deranjeaza.
Si mai avem un atu: masina tehnica cu Sergiu si Emil care va veni dupa noi. Si unde avem apa cu gheata la dispozitie. Asa ca sa fie canicula!
Start!
45-46 la ora pana la baza de la Dealul Viilor. Eu n-am dat nici macar o pedala de incalzire si asta o simt aici.
Dealul Viilor. Asta e vital. Pana la km9 se poate "juca" cursa. Strategia e clara: Elena merge prima pe catarari. Din motive de moral. Noi stam cuminti in spate. Intram in joc din varful catararii.
Si Elena a urcat perfect Golgota aia. Excelent. Eram langa ea. A horcait 7km, a tras la maxim, dar am ajuns bine sus.
De aici intram noi in joc si o punem la adapost.
Bitza e anul acesta cu noi. Si avea sa aiba un rol decisiv. Dupa Dealul Viilor a preluat cumva controlul echipei si Elena se tinea dupa el cu Dan. Eu stau la cutie. Nu e chiar ziua mea forte. O fi si de la berile de aseara...
Bitza are o tentativa de sinucidere pe coborare. Ma trec fiorii si chiar cred ca la un asa eveniment e necesara oprirea circulatiei.
Elena nu coboara. Elena pica. Se pravale. Ca de obicei pe sosea mi-e aproape imposibil sa ma tin de ea.
Si aici a fost un moment cheie. Bitza ne trage dupa el si striga sa aceeleram. Vrea sa prinda un pluton. Forteaza un pic de noi. Si il prindem.
Si brusc totul se schimba. Acuma pot zice ca asta a fost de fapt primul concurs de sosea la care am luat parte.
Plutonul are vreo 20 de oameni. Si merge. Cu 37-38 la ora. De la inceput m-am pus in coada lui. Dadeam o pedala. Mai dadeam una dupa vreo 3-4 secunde. Plutonul efectiv "te suge".
Imi vine sa fac bancuri, sa vorbesc cu lumea. Ma plictisesc. E asa de bine aici. Si pe GPS arata constant 37-38 la ora!
Elena e undeva in fata. Nu inteleg de ce!!! Ce naiba?! Dan se duce sa o domoleasca. Ma duc si eu sa o scot de-acolo. N-are nici un sens. Trebuie sa stea la cutie. Nedumerita, pleaca din fata.
Am timp sa filosofez. Observ cum se schimba trena in fata. Cum cei care o duc lasa pedala ca sa forteze schimbarea. Cum nimeni nu vrea sa treaca acolo. Cum viteza scade pana la punctul critic in care cineva considera ca e prea mica si trece in fata. Si asta se repeta constant.
Pare ca limita acestui pluton e undeva la 37-38km/h. Sub aceasta viteza vine imediat cineva si preia fraiele si o readuce in parametrii.
Acesti aproape 40km cu plutonul mi s-au parut fascinanti. Pot zice ca a fost chiar primul concurs adevarat de cursiera.
Pe putinele catarari era si mai ciudat. Aveam atata energie pastrata acolo la coada plutonului incat
efectiv ajungeam in fruntea plutonului fara efort. Ma opream si ii lasam sa treaca. Nu are rost sa consum energia.
Stiu cursa, stiu unde o sa fie nevoie de "explozie".
Elena sta bine de tot in clasament. Probabil e pe 3 la general. In pluton mai sunt inca 3 fete: Suzi, Cojocaru si Ceausescu.
Anul acesta clasamentul e unic: la feminin elitele sunt la un loc cu amatoarele. Nu asta conteaza. Conteaza doar sa mergem bine.
A doua oara pe Dealul Viilor. Pe catararea aia m-am trezit cu toata echipa in fata.
Plutonul e ciudat. Pe plat merge clar mai repede decat am reusi noi singuri sa mergem. Pe catarari imi dau seama ca astia sunt niste... "platisti".
Dar evident e mult mai bine cu ei decat fara.
Coborarea spre Poganesti si se incearca un atac. "O aruncam" pe Elena in fata pe coborare. Iar noi stam sa blocam tot plutonul. Ideea e ca pe urcarea de pe Poganesti putem sa o ajungem iara pe Elena, ne regrupam si plutonul e spart.
Planul e perfect. Doar ca e km 43 din 111. Nu comentez, ma conformez si blochez plutonul. Doar ca nu am comunicat intre noi si tocmai cineva din echipa evadeaza dupa Elena. Ceuasescu e acolo, probabil s-a prins de miscare si pleaca si ea.
Plan esuat.
Urcam perfect Poganestiul si ce urmeaza.
Pe coborare Elena o ajunge din nou pe Suzi. Suzi ataca pe catarari. Elena forta coborarile sa o prinda.
Ca de obicei pe coborare am ramas in spate. De acolo am auzit prima data strigatele. Se auzeau de dupa curba. Acolo era un puct de alimentare si plutonul.
Si strigate.
Si doar am sperat ca nu e asa...
Elena era pe jos in mijlocul soselei si urla de durere. Tibia ii arata nasol. Avea o galma de parea ca osul sta sa iasa prim piele.
Si singurul gand care mi-a trecut prin cap a fost: "Na, ca s-au dus distractiile Hoianrilor daca e rupta tibia."
Dan si cu mine strigam la ea sa nu se miste
Se ridica cumva de jos urland de durere. Calca pe el. Hmmmm....deci nu e rupt.
A doua idee a fost: "Na, ca s-a dus dracului plutonul. Am mierlit-o!"
Elena vrea sa-l omoare pe cel care a doborat-o. Si pe buna dreptate. Omul in mijlocul plutonului s-a gandit sa traga de ghidon catre punctul de alimentare. Si s-a dus dracului tot.
Am mers exceptional pana aici. Nici in cele mai frumoase vise nu ne imaginam sa scoatem asa o medie. A fost perfect. Si aveam energia necesara pentru ce urma.
Brusc am ajuns in iad.
Elena se urca greu pe bicicleta. Din cauza cazaturii au aparut crampele. Abia ne urnim din loc.
Au urmat 15km de cosmar. Crampe dupa crampe pentru Elena. Nu mai putea sa urce pe foaia mare. Moralul echipei e la pamant.
Toti stim ca mergeam perfect. Toti realizeaza ca acum e nasol.
Dureri tot mai mari pentru Elena. Se prefigureaza perspectiva abandonului.
Si nu stiu cum de numai eu stiu ca Elena e pe locul 4 aici. Stiam ca si Ceausescu si Suzi nu erau in pluton cand Elena a cazut.
Dar dupa atatia ani e greu sa mai vii la Elena cu textele din tinerete. Au trecut anii, incurajarile din perioada de inceput nu mai functioneaza in fata experientei si pragmatismului. Asa ca tac. Toti tacem.
Ca un cortegiu funerar inaintam tacuti si incet prin canicula.
Primul declick a fost dupa Fardea cand ne-a ajuns Ceausescu. Si a trecut de noi ca trenul. Meci pierdut.
Al doilea declick a fost cel in care ne-a ajuns Suzi din spate.
Si de aici am revenit in concurs. Elena s-a trezit si a revenit in cursa.
Clar au fost dureri infernale (trebuia sa fi vazut cum aratau galmele de pe tibie din cauza contractiilor musculare). Dar dupa ce ne-a ajuns Suzi am revenit psihic in concurs.
Si a urmat o catarare buna urmata de o coborare perfecta pana in Nadrag.
Mai 35km.
Pana aici eu n-am facut nimic. Am stat la cutie, am schimbat bidoane cu apa. Dar am stat. Si Bitza si Almajan au sesizat cumva asta si ma incurajau.
De aici de la intersectie trebuie sa pun si eu pedala. E portiunea pentru care ma pastrasem.
Am lucrat aici cu Bitza alaturi, am lucrat cu Dan. Ne-a ajutat Almajan. Lucrurile stau diametral opus acuma fata de prima jumatate. Noi suntem motorul unui pluton care pe masura ce inaintam se tot ingroasa. Nu ma deranjeaza. Acuma scopul e doar sa o impingem pe Elena cat mai in fata. Acuma trebuie sa dam totul.
Elena e din nou la potential maxim. Reuseste sa tina ritmul nostru pe plat. Pe cele cateva catarari nu pierde timp.
Doar Suzi e cu noi. Suzi e o buna prietena. Si Justin. Nu am considerat o secunda ca au fost capuse. Au facut ceea ce absolut orice ciclist inteligent ar fi facut in locul lor: s-au tinut lipiti de noi.
A fost chiar placut sa pedalam alaturi de ei. Si Suzi are marele merit de a o fi trezit pe Elena la realitate pe urcarea dinspre Nadrag si de a o re-aduce in cursa.
Consider ca mi-am facut datoria si las pedala moale cu 500m inainte de finish.
Elena termina pe 6 la general.
Au fost doua jumatati complet distincte: prima in care am zburat, am dansat, am fost zei. A doua in care am fost aruncati in iad, ne-am deprimat,dar am avut puterea sa iesim de-acolo. Am fost din nou o echipa. Multumim prieteni.
Felicitari Elena!
Postări
Un comentariu:
Recuperare grabnica si felicitari!
Trimiteți un comentariu