Ziua 6 - Tre Cime

Data: 12.08.15
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Dolomiti
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Si am ajuns si la ziua 6. Din ziua 5 pana acuma am terminat cu 2BE - a fost o experienta care cu siguranta se va repeta. Avem planuri, avem vise, avem timp, avem chef.

Dand timpul inapoi cand inca era cald si ploaia se lasa asteptata, ziua a 6-a este din nou rezervata bicicletei.

Tre Cime este simbolul Dolomitilor. In toate vederile si toate pozele apar cele 3 turnuri. Nu sunt foarte departe localizate fata de Canazei, asa ca hotaram sa mergem si noi la pomul laudat.

Pana acolo trecem prin Cortina D'Ampezzo inca o data. Inghesuiala mare aici - prin comparatie Canazei pare linistit.

Lasam masina la o intersectie si prima parte a urcarii se termina la Misurina. Eu sunt convins ca lacul acela l-au pus doar ca sa aiba in ce sa se reflecte Tre Cime si sa dea bine in poze. Cam ca si lacul de la baza Marmolada. Oricum au un numitor comun - amandoua sunt lacuri artificaiale, fara vreun scop energetic.

Urcarea a fost aglomerata chiar si pentru standardele din Dolomiti. Am picioarele inca distruse de la coborarea de pe Terassa dei Dolomiti. Pe jos abia ma misc, pe bicicleta reusesc cumva sa pedalez.

Ce se vede pe fundal nu e chiar Tre Cime - dar noi nu stiam aia inca asa ca am tot facut poze. Ana vroia musai sa intre in lac.

Lacul este si loc de promenada - ma rog, malurile lui.

Din nou la drum catre cele 3 turnuri.

Caii mici si grasi. Poneii par sa apara destul de recurent in peisajele din Alpi. Banuiesc ca au doar rol de distractie pentru copii.

Tre Cime di Lavaredo - o urcare "clasica" care apare destul de des prin Giro d'Italia. Mi-a fost greu. Si urcarea in sine ar fi fost suficient de grea si fara Ana in spate si febra musculara din gambe.

Castigam repede altitudine.

Rifugio Auronzo - capatul urcarii.

Inainte de a porni la pas, umplem bateriile.

De la refugiu vom merge pe jos pana la baza lui Tre Cime. Ana a fost greu de convins sa faca drumul asta. A fost una din zilele alea fara chef.

Drumul a fost infernal. Asa imi imaginez ca arata si pelerinajele la Mecca si Medina. O gramada de oameni inghesuiti unul in altul mergeau sa vada turnurile. Spre grotesc. Un fel de Transfagarasan in week-end in august. Cu diferenta ca lipseau gunoaiele.

Na, alea sunt de fapt Tre Cime.

Turnurile sunt ciuruite de trasee de catarare si adevarate legende ale alpinsimului s-au construit in jurul lor. La baza, o mica legenda isi incearca si ea puterile cu un tanc de piatra.

A fost partea din zi care Anei i-a facut efectiv placere. Azi urcam piatra mica, maine piatra mare!

Ne luam la revedere de la Tre Cime. Un stereotip de exprimare - de fapt adio - nu tin musai sa mai revin aici. Sigur nu in sezon turistic.

Unul din momentele rare in care am prins un colt de drum liber.

Unde mergem acuma tati ? Totul se construieste pas cu pas. Fara sa fortezi. De cand a fost mica, Ana a fost invatata sa umble. Sa fie in continua miscare. Ea stie ca atunci cand ajungem acasa se merge undeva. Stie ca in week-end se pleaca undeva. Incet, incet, am reusit sa-i inoculam asta. Sa fie in continua miscare. O hoinarita...

Inapoi la Misurina. Lacul i-a placut. Aici a dat si de niste rate pe care le-a hranit constiincios.

Si s-a pus pe dans.

Sa fie...sa fie...ce sa fie oare?

Daca n-as fi viral impotriva pozelor de profil cu copii, as zice ca asta chiar ar fi una potrivita...

Sus mami! Hai sus! Sa mergem mai departe!

La revedere Dolomiti... De maine se anunta schimbarea vremii. Si urmeaza o seara lunga in care sa ne hotaram in ce parte a Europei plecam mai departe.