Data: 03.10.15
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Pucioasa
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Planul e facut pentru 2 ani. La el m-am gandit de anul trecut de prin octombrie. In 2015 sa iau podiumul la nationale. In 2016 vreau tricoul.
Am renuntat la plimbatul pe la toate concursurile. Am renuntat - mult prea tarziu - la alergat. Si am pedalat!
Amandoi am pedalat mult, fara vreun program, fara presiune. Primul an in care am pedalat doar de chef, in care nu ni s-a mai facut lehamite de concursuri, in care nu simteam scarba cand trebuia sa ma urc pe bicicleta.
Anul in care si Elena si eu avem cei mai multi kilometrii pedalati. Cele mai putine concursuri. Poate cele mai frumoase amintiri din turele de discovery.
Am strans o mini-echipa care ne-a ajutat la gasirea traseelor pentru 2BE. 2BE in sine a fost un motiv suficient de bun pentru a pedala.
Adevaru-i ca a fost un an superb. Si repet, fara concursuri.
Revenind la nationale.
Initial stiam ca sunt la Gilau. Imi convine traseul ala de minune. Dupa aia concursul de la Gilau si-a mutat data, nationalele s-au mutat si ele la Pucioasa, a venit 2BE si imposibilitatea de a merge acolo.
Si in ultimul moment s-au mai mutat o data in 03.10.2015. De data asta puteam ajunge, nu mai aveam scuze.
Sa zicem ca la venirea din Alpi eram in varf de forma. A urmat 2BE si o luna in care nu am mai pedalat.
Pucioasa e la capatul lumii. Distantele sunt alt motiv pentru care am renuntat la concursuri.
Pana la locul nostru de joaca, adica Tarcu, Semenic, Muntele Mic, ajung in maxim o ora si jumatate. Asta mi se pare aproape "obligatoriu" de facut. Timp numai bun sa iti bei cafeaua, sa te trezesti si sa mai schimbi o vorba.
Slatina e motivul decisiv pentru care am mers la nationale. Lasam fata acolo peste noapte, vizitam mamaia, dormim acolo.
Vineri noaptea ajungem acolo impreuna cu Madalin.
Sambata dis de dimineata plecam iara la drum.
Pucioasa.
Si sunt stresat. Sunt cei mai buni rideri aici. E un fel de test pentru mine.
....De ani de zile noi doar am "crescut". Am mers doar inainte. Ne-am imbunatatit timpii, am evoluat. Niciodata nu am dat o pedala inapoi. Dar cica vine o chestie din spate pe care cei lenesi, cei fara imaginatie, frustratii, o numesc "varsta".
Am fugit an de an de "ea" si deocamdata i-am luat fata.
Eram stresat. In primul rand pentru ca vroiam sa vad ca merg mai bine ca anii trecuti.
In al doilea rand pentru ca e concurs. Consider ca trebuie sa mergi la concursuri. Trebuie, daca asta e hobby-ul tau. Evident ca poti sa pedalezi de placere, poti sa iti savurezi hobby-ul, sa te bucuri de natura, de prieteni si de toate fara sa te razboiesti cu altii.
Evident ca daca nu mergi la concursuri nu ai etalon fata de care sa te apreciezi. Conteaza asta? Pentru mine da, foarte mult.
Pentru mine conteaza mult sa fiu mai bun ca altii. Sa ii intrec. Sa lupt. Sa trag cu dintii. E motorul care ma impinge.
Textele cu "am venit de placere", le las pentru turele de discovery. Aici am venit "sa ma bat".
Am pregatit bicicletele, poate mai atent ca niciodata. Am mancat, ne-am facut incalzirea.
Pana acuma am povestit despre mine. Acum si despre Elena. Alaturi de ea am muncit anul acesta. Impreuna am asudat pe trainer, am inghetat prin noroiale de pe Tarcu, am horcait pe urcarile din Cuntu.
Ea e mult mai motivata ca mine - are sanse reale sa ia tricoul acela. Si ea a crescut enorm fata de anul trecut.
Start.
A fost greu la inceput - probabil nu m-am incalzit suficient. Am lasat pedala pe la km 5. Ca idee, toata cursa am gandit-o foarte bine de data aceasta.
Am lasat acolo pedala fara nerv, nu avea rost sa fortez si sa stric cursa.
Urcarile au fost faine. Coborarile nu au fost tehnice, ceea ce teoretic m-a avantajat.
A fost poate prea mult asfalt. Si poate mult prea putin antrenament in ultimele 3 saptamani.
Am urcat perfect Leaota. Placere pura. Motorul se incalzise, faceam ce stiam mai bine. Da, acolo a mers perfect.
Am trecut de cabana, am impins putin pana la stana, m-am urcat in sa si m-am agatat cu dintii de fiecare metru fara sa ma dau jos din sa.
Si da, la fel ca in Thassos, i-am vazut din nou. Greucenii erau acolo in varful catararii: Maus, Marinica.
Podiumul era acolo. La cateva minute bune in fata, dar il vedeam.
Si am ajuns pe el.
Sus pe Romanescu eram pe locul 3. Eram pe podium.
Dar era doar mijlocul concursului si de aici mai departe se coboara.
Am tras mai departe cat am putut. De fapt de aici am inceput sa trag la limita. Am luptat pentru fiecare metru. Am dat tot ce am putut pe coborari, am urcat ca maniacul.
Am mancat "bataie" peste 30 de minute pe a doua jumatate a concursului. Pe cea de coborare si de plat. Asta spune multe despre nivelul meu tehnic. Asta da indicatii clare unde trebuie lucrat.
Povestea Elenei e asta:
http://labs.strava.com/flyby/viewer/#406471544,JN8oGLy1Khg=
E o poveste la care o sa ma uit de multe ori.
3 fete care s-au luptat pentru fiecare metru. Un final de infarct. Multe amintiri pentru sezonul de iarna care vine.
Elena a pierdut tricoul la 56 de secunde. A acuzat o zi proasta in prima jumatate a cursei. Povesteste ca a facut o cursa nebuna in a doua jumatate. Acolo unde eu am pierdut 30 minute fata de cei din fata, ea a castigat 14 minute fata de Suzi.
Ea o sa va zica mai bine povestea. Eu doar pot sa ma uit cu respect la efortul si munca pe care le depune.
Si da, am terminat concursul pe melodia lui Ozzy : "I just want you".
Asa-i, cum zice acolo:
"There are no unlockable doors"
"There are no unwinable wars"
................
"There's no impossible dreams"
A...da. Eu am terminat pe locul 4, la 7 minute de podium.
Concursul in sine mi s-a parut maniacal organizat. Eu nu am mai vazut niciunde atatea semne si atatia voluntari pe traseu. Multe detalii faine la final, organizatori care si-au dat interesul sa iasa bine.
Traseul a fost... interesant. Portiuni efectiv superbe - mi se pare ca urcarea pe Romanescu e una din cele mai faine din tara. A doua parte a traseului e fabuloasa. Parca prea mult asfalt totusi.
Am fost aproape de ce imi propusesem ca obiectiv pe anul acesta. Elena la fel.
Avem un an in fata, dupa care ne vom intoarce. Si tot ce imi doresc e ca anul ce urmeaza sa fie macar la fel ca cel care a trecut. A fost incredibil de fain sa fiu alaturi de fetele mele si sa facem impreuna ceea ce ne place.
Vom lua totul de la capat, vom munci, vom construi, ne vom distra si simti bine impreuna.
Si stiu inca de acuma ca vom mai "fura" un an de la mos timp. La anul vom fi mai buni!
La final poza de podium de la fete. Si doar un cuvant: RESPECT!
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Pucioasa
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Planul e facut pentru 2 ani. La el m-am gandit de anul trecut de prin octombrie. In 2015 sa iau podiumul la nationale. In 2016 vreau tricoul.
Am renuntat la plimbatul pe la toate concursurile. Am renuntat - mult prea tarziu - la alergat. Si am pedalat!
Amandoi am pedalat mult, fara vreun program, fara presiune. Primul an in care am pedalat doar de chef, in care nu ni s-a mai facut lehamite de concursuri, in care nu simteam scarba cand trebuia sa ma urc pe bicicleta.
Anul in care si Elena si eu avem cei mai multi kilometrii pedalati. Cele mai putine concursuri. Poate cele mai frumoase amintiri din turele de discovery.
Am strans o mini-echipa care ne-a ajutat la gasirea traseelor pentru 2BE. 2BE in sine a fost un motiv suficient de bun pentru a pedala.
Adevaru-i ca a fost un an superb. Si repet, fara concursuri.
Revenind la nationale.
Initial stiam ca sunt la Gilau. Imi convine traseul ala de minune. Dupa aia concursul de la Gilau si-a mutat data, nationalele s-au mutat si ele la Pucioasa, a venit 2BE si imposibilitatea de a merge acolo.
Si in ultimul moment s-au mai mutat o data in 03.10.2015. De data asta puteam ajunge, nu mai aveam scuze.
Sa zicem ca la venirea din Alpi eram in varf de forma. A urmat 2BE si o luna in care nu am mai pedalat.
Pucioasa e la capatul lumii. Distantele sunt alt motiv pentru care am renuntat la concursuri.
Pana la locul nostru de joaca, adica Tarcu, Semenic, Muntele Mic, ajung in maxim o ora si jumatate. Asta mi se pare aproape "obligatoriu" de facut. Timp numai bun sa iti bei cafeaua, sa te trezesti si sa mai schimbi o vorba.
Slatina e motivul decisiv pentru care am mers la nationale. Lasam fata acolo peste noapte, vizitam mamaia, dormim acolo.
Vineri noaptea ajungem acolo impreuna cu Madalin.
Sambata dis de dimineata plecam iara la drum.
Pucioasa.
Si sunt stresat. Sunt cei mai buni rideri aici. E un fel de test pentru mine.
....De ani de zile noi doar am "crescut". Am mers doar inainte. Ne-am imbunatatit timpii, am evoluat. Niciodata nu am dat o pedala inapoi. Dar cica vine o chestie din spate pe care cei lenesi, cei fara imaginatie, frustratii, o numesc "varsta".
Am fugit an de an de "ea" si deocamdata i-am luat fata.
Eram stresat. In primul rand pentru ca vroiam sa vad ca merg mai bine ca anii trecuti.
In al doilea rand pentru ca e concurs. Consider ca trebuie sa mergi la concursuri. Trebuie, daca asta e hobby-ul tau. Evident ca poti sa pedalezi de placere, poti sa iti savurezi hobby-ul, sa te bucuri de natura, de prieteni si de toate fara sa te razboiesti cu altii.
Evident ca daca nu mergi la concursuri nu ai etalon fata de care sa te apreciezi. Conteaza asta? Pentru mine da, foarte mult.
Pentru mine conteaza mult sa fiu mai bun ca altii. Sa ii intrec. Sa lupt. Sa trag cu dintii. E motorul care ma impinge.
Textele cu "am venit de placere", le las pentru turele de discovery. Aici am venit "sa ma bat".
Am pregatit bicicletele, poate mai atent ca niciodata. Am mancat, ne-am facut incalzirea.
Pana acuma am povestit despre mine. Acum si despre Elena. Alaturi de ea am muncit anul acesta. Impreuna am asudat pe trainer, am inghetat prin noroiale de pe Tarcu, am horcait pe urcarile din Cuntu.
Ea e mult mai motivata ca mine - are sanse reale sa ia tricoul acela. Si ea a crescut enorm fata de anul trecut.
Start.
A fost greu la inceput - probabil nu m-am incalzit suficient. Am lasat pedala pe la km 5. Ca idee, toata cursa am gandit-o foarte bine de data aceasta.
Am lasat acolo pedala fara nerv, nu avea rost sa fortez si sa stric cursa.
Urcarile au fost faine. Coborarile nu au fost tehnice, ceea ce teoretic m-a avantajat.
A fost poate prea mult asfalt. Si poate mult prea putin antrenament in ultimele 3 saptamani.
Am urcat perfect Leaota. Placere pura. Motorul se incalzise, faceam ce stiam mai bine. Da, acolo a mers perfect.
Am trecut de cabana, am impins putin pana la stana, m-am urcat in sa si m-am agatat cu dintii de fiecare metru fara sa ma dau jos din sa.
Si da, la fel ca in Thassos, i-am vazut din nou. Greucenii erau acolo in varful catararii: Maus, Marinica.
Podiumul era acolo. La cateva minute bune in fata, dar il vedeam.
Si am ajuns pe el.
Sus pe Romanescu eram pe locul 3. Eram pe podium.
Dar era doar mijlocul concursului si de aici mai departe se coboara.
Am tras mai departe cat am putut. De fapt de aici am inceput sa trag la limita. Am luptat pentru fiecare metru. Am dat tot ce am putut pe coborari, am urcat ca maniacul.
Am mancat "bataie" peste 30 de minute pe a doua jumatate a concursului. Pe cea de coborare si de plat. Asta spune multe despre nivelul meu tehnic. Asta da indicatii clare unde trebuie lucrat.
Povestea Elenei e asta:
http://labs.strava.com/flyby/viewer/#406471544,JN8oGLy1Khg=
E o poveste la care o sa ma uit de multe ori.
3 fete care s-au luptat pentru fiecare metru. Un final de infarct. Multe amintiri pentru sezonul de iarna care vine.
Elena a pierdut tricoul la 56 de secunde. A acuzat o zi proasta in prima jumatate a cursei. Povesteste ca a facut o cursa nebuna in a doua jumatate. Acolo unde eu am pierdut 30 minute fata de cei din fata, ea a castigat 14 minute fata de Suzi.
Ea o sa va zica mai bine povestea. Eu doar pot sa ma uit cu respect la efortul si munca pe care le depune.
Si da, am terminat concursul pe melodia lui Ozzy : "I just want you".
Asa-i, cum zice acolo:
"There are no unlockable doors"
"There are no unwinable wars"
................
"There's no impossible dreams"
A...da. Eu am terminat pe locul 4, la 7 minute de podium.
Concursul in sine mi s-a parut maniacal organizat. Eu nu am mai vazut niciunde atatea semne si atatia voluntari pe traseu. Multe detalii faine la final, organizatori care si-au dat interesul sa iasa bine.
Traseul a fost... interesant. Portiuni efectiv superbe - mi se pare ca urcarea pe Romanescu e una din cele mai faine din tara. A doua parte a traseului e fabuloasa. Parca prea mult asfalt totusi.
Am fost aproape de ce imi propusesem ca obiectiv pe anul acesta. Elena la fel.
Avem un an in fata, dupa care ne vom intoarce. Si tot ce imi doresc e ca anul ce urmeaza sa fie macar la fel ca cel care a trecut. A fost incredibil de fain sa fiu alaturi de fetele mele si sa facem impreuna ceea ce ne place.
Vom lua totul de la capat, vom munci, vom construi, ne vom distra si simti bine impreuna.
Si stiu inca de acuma ca vom mai "fura" un an de la mos timp. La anul vom fi mai buni!
La final poza de podium de la fete. Si doar un cuvant: RESPECT!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu