Locatie: Retezat
Perioada: 28.07.07
Participanti: Carmen, Elena, Nosu, eu
"Nu e important sa atingi obiectivul propus, important e drumul pana acolo".
Nu stiu cine a zis asta (sau daca a zis-o cineva). Si de data asta drumul a fost superb. Timp de cateva luni am avut ca obiectiv concursul asta si am canalizat toata energia catre el. Ca si anul trecut, nu ma prea intereseaza ce o sa se-ntample saptamana viitoare (bine acuma, orice, dar nenorocita aia de linie de sosire tot o trecem noi cumva...), ultimele 3-4 luni au fost excelente.
Si deja la orizont apar alte proiecte, care includ stanci, corzi, si mult foarte mult antrenament. Dar asta e povestea urmatorelor 3 luni...
In sfarsit am reusit sa strangem pentru prima data echipa Hoinarii la un loc.
Plecam cu Carmen in masina sambata dimineata pe la 6.00. Planuim o tura mai lunga de trekking pentru week-en-ul asta.
La 8 dimineata ne intalnim cu Nosu in Otelu Rosu. E prima tura pe care o facem impreuna dupa tura de creasta din Piatra din martie.
O luam catre Petrosani si dupa ce trecem de Uricani, ocalizam camping-ul Toplita care va fi tabara de baza de la concurs. Facem un mic popas pentru a afla informatii de la cei de la camping. Si o mare greseala sub forma unor mici uriasi neprajiti...
Initial plauiam o urcare catre varful Lazaru. Culegem informatii de la localnici si aflam ca cel mai direct drum e in sus pe valea Lazarului. Asa ca o luam pe-acolo. Nosu a mai fost pe-aici, asa ca ne conduce pe un canion pentru diversitate. Urcam pe valea si prin canionul Lazarului. Trecerile repetate peste apa le plictisesc pe fete, asa ca decid ca e cazul sa faca o baie... Si ceva basici de la piciorul ud in urmatoarele ore. Iesim de pe valea salbatica a Lazarului si dam de ceva drum forestier.
E cald si mult mai rau...drumul e plin de zmeura uriasa. Asa ca ritmul de mers e corespunzator. Drumul forestier se ingusteaza si la un moment dat se transforma in drum de taf. Si asta se pierde sin intram pe un domeniu foarte cunoscut: balaureala. Inaintam pe costise printre copaci cazuti, urzici, avand ca reper raul Lazarului undeva pe stanga. La un moment dat reusim sa iesim in golul alpin. Ne loveste din nou caldura.
De aici nu mai e nici urma de poteca. Dar macar undeva deasupra se vede un varf. Asa ca punem azimutul pe semnul de pe varf si...da-i bice. Comparatic urcarea care a urmat seamana foarte mult cu urcarea spre varful Godeanu. Diferenta e ca asta e mult mai lunga. Toate ircarea a fost un 4x4 pe albia unui parau. Urcam ceva ore (la propriu) tinandu-ne la fiecare pas cum miinile de smochurile de iarba.
Inaintam teribil de incet. Ne oprim sa mancam si sa umplem camel bag-urile. Acuma avem toti 4 camel bag.
Pauze dese, caldura mare. Nosu imi zice ca varful are 2200m. Deja altimetrul meu arata 2460m. O fi el mai prost, dar nici chiar asa. La un moment dat in dreapta se vede saua Plaiul Mic neobisnuit de aproape...Ne apropiem de varf, unde....surpriza: vf. Cusura Mare, alt 2457m.
Aici ne intalnim cu 2 ciobani pe care ii descoasem pe indelete despre creasta care duce catre Baleia, despre diferite posibilitati de intrare in creasta, etc.
Varful Lazarului e undeva la 4 varfuri departre de-a lungul crestei, Se pare ca am luat-o pe valea gresita in momentul in care am intrat pe canion. De retinut pt. concurs.
Hotaram ca in zilele premergatoare concursului sa incercam sa urcam totusi pe vf. Lazarului (de data asta pe valea buna)
De pe varf o luam catre Papusa. Intram pe poteca si ritmul se schimba. Ajunge pe varful Papusa. Atmosfera e perfect clara.
Pe varf macam ceva sa ne intremam si de-aici o luam catre Peleaga. In sa asistam la un spectacol deosebit: in dreapta, deasupra varfului Retezat apune soarele, pe stanga rasare luna plina. Ajungem odata cu ultimele raze pe Peleaga. De aici coboram catre Curmatura Bucurei.
Tot drumul l-am facut sub lumina lunii. Bucura sticlea sub luna. Probabil am deja "in spate" peste 30-40 de ture de Retezat. A fost de departe cea mai frumoasa noapte de pana acum. Evident, nu aveam aparatul la mine. Afara era foarte cald pentru altitudinea si ora respectiva. Vantul nu adia deloc. Tot masivul era luminat.
Mai adminram peisajul din Curmatura Bucurei si de-aici...gata cu poezia si aberatiile. Incepe lungul drum catre Cheile Butii unde ne astepta masina. Urasc coborarea de la Bucura pana in Poiana Pelegii. S-a dus dracului si luna si peisajul si tot. Ma apropii de limita. Asta e cel mai interesant in orice tura: sa fi in stare sa iti dai seama cand te apropii de limita si sa treci peste. Capul imi pica in piet si as da orice sa dorm putin. Nu mai am chef de nimic si sunt nervos.
Ajungem in Poiana si fara sa ne oprim incepem sa urcam catre Saua Plaiul Mic.
Ajunge aici dupa 32 de minute. Jumatate din timpul de pe marcaj. Si asta dupa ce avem deja in spate 13 ore de mers.
Gata. De-acuma e bine. Am trecut de punctul critic. Teoretic, cu suficienta mancare si apa de-auma pot sa mai merg...oricat ar trebui sa mai merg. Coboram catre cabana Buta. O ocolim si pe ea si stanele de unde ne amenintau cainii. si pe drumul forestier catre chei.
Fizic e super Ok. Mancam cateva dulciuri si sugem niste apa. Dar asa de mult as vrea sa dorm. Ne oprim de cateva ori. Incerc sa dorm 5 minute. Interesant e ca si reusesc. Si tot mergem inainte.
La 4.38 dupa 16 ore si 18 minute ajungem inapoi la masina. Estimam traseul la 60km. Scoatem izoprenele si sacii din masina si ne culcam intr-o poienita.
Dupa vreo 4 ore de somn, ne scoala soarele si ne mutam la cabana. Aici ne reintalnim cu Isvan care era in teambuilding. El pleaca cu colegii catre cabana Buta. Ma simt super odihnit. As face ceva. Asa ca beau o bere si mam calmez. Mergem un pic pe chei, asa sa ne dezmortim. Ne intoarcem la cabana sa mancam pranzul. Iara as face ceva. Asa ca mai beau inca o bere si ma calmez.
Dupa o jumatate de zi de zacut o luam catre Timisoara. Ne oprim undeva la iesirea din Petrosani langa un pod. Aici sunt nu stiu ce chei cu un canion pe ele. ASa ca pelcam sa ne plimbam pe ele. Nosu are sandale, noi mergem descult asa ca inaintam incet. Cheile sunt frumoase. La un moment dat se ingusteaza si devin un veritabil canion. Aici apa e mai mare.
Asata e primul canion in adevaratul sens al cuvantului pe care l-am vazut in Romania.
Inaintam prin apa pana la gat in unele locuri Peretii sunt foarte drepti si apropiati. Iesim din canion mai mergem ceva si Nosu concluzioneaza ca asta a fost...valea se deschide. Nu prea cred asta, avand in vedere ca am vazut o echipa echipata pana in dinti de canioning venind la vale. Trebuie sa fie ceva mai sus....Dar lasam eplorarea pentru alta tura. Ne intoarcem la masina si directia Timisoara.
45C
Data:23.07.07
Participanti: Carmen, Elena, eu
Locatie: Tarcu.
In sfarsit am reusit sa ne strangem macar 3 din echipa de concurs. Pentru week-end-ul asta am planuit o tura de bicicleta.
Avand in vedere ca se apropie concursul, ne-am gandit la o tura de pushbike combinata cu rulaj cat mai multi km.
Locatia aleasa a fost Tarcu.
Dimineata pe la 8.30 am plecat din Timisoara si undeva la 11.20 am inceput sa urcam de la Telescaun. Inainte de pornire am montast kilometrajul de la Elena asa ca acum pentru prima data am si eu o estimare a vitezei si distantei parcurse.
Cei 8km de urcare bruta pana la camping ii facem intr-o ora. Urcam bine fara opriri.
De la camping e clar: incepe pushbike-ul. Si catinel trei oameni incep sa impinga bicicletele la deal. Mergem pe curba de nivel. Inaintam destul de repede. Unde e posibil ne urcam pe biciclete. Ajungem destul de repede la Cuntu. Aici ne intalnim cu nea Puiu schimbam cateva vorbe, mancam pe indelete si de-aici in sus spre varful Tarcu.
Pe unele portiuni urmam drumul de tractor. Pe altele o luam direct pe scurtatura taind seprentinele. Incercam mai multe metode de carat bicicleta.
Vremea e super OK ca si claritate si peisaj. Caldura ne omoara insa. Ajungem pe varful Sadovanu. Situatia e putin diferita fata de acum 6 luni...Acuma ne coacem de caldura, se vede clar totul in jur...Incercam sa reperam valea pe care am luat-o asta iarna. E destul de greu de crezut ca pe aici te poti rataci. Facem poze si continuam catre varf.
Ajungem pe Tarcu unde ne intalnim cu George si Dani. Pana aici fetele au carat singure (si REPEDE) bicicletele. E cea mai inalta altitudine la care am fost cu bicicleta pana acum si cu siguranta cel mai lung pushbike. Pe Tarcu sunt 19C, dar din cauza reflectiei te simti ca la 40C.
Ne odihnim, mai facem ceva poze si o luam la vale. In timp ce urcam am hotarat sa facem si coborarea pe langa biciclete, din cauza starii drumului. Doar ca sus am renuntat la idee. Si ne-am urcat toti 3 pe biciclete luand-o la vale catre Cuntu.
Numai cine a vazut drumul ala isi poate imagina cam ce inseamna sa cobori cu bicicleta pe el. Nu o sa mai fac elogiu coborarilor cu montana, dar a fost WoooooooooooooooooooooooooooooooooooW!
Am coborat cu vreo 12km. Dar la 12km ridicat in pedale si aplecat in fata peste ghidon, la fiecare secunda bicicleta sarind de pe o piatra pe alta....viata e mult mai frumoasa.
Fetele au coborat si ele pe bicicleta. Ajungem la Cuntu si pe la 20.00 ne punem la somn.
Dimineata ne sculam pe la 5.30 (ideea era sa evitam pe cat se poate canicula de peste zi), mancam repede si o luma catre camping. De aici incepem sa urcam catre Muntele Mic. Azi urcam mai greu ca ieri. Ajungem toti 3 la cruce. Deja incepe sa fie insuportabil de cald.
Ne odihnim, ne hidratam si inpoi pe cai. Am atins la coborare pe sosea 55.4km. Pentru a treia oara ne regrupam la camping. De aici schimbam directia si o luam catre Poiana Marului. Pana acolo e drum forestier "normal". Asa ca ii putem da bice la vale. Maxima la coborare oe forestier nu a fost decat de 31km - dar feeling-ul mult mai puternic decat aia 55.4 de pe sosea. Cei vreo 9-10km de coborare ne odihnesc. Carmen este incantata. In Poaina Marului facem ceva pauza. De aici o luam in continuare la vale catre Otelu Rosu.
Din pacate nu am reusit sa scapam de canicula. Mai avem 70-80km pana la masina. Cu cat incepem sa iesim de pe vale cu atat caldura se intensifica. Drumul are o panta usoara asa ca pana in Otelu ajungem destul de repede. De aici intram pe drumul european. Mai avem 22km pana in Caransebes. Caldura a devenit insuportabila. Ne oprim apoape la fiecare fantana, aruncam apa calda din bidoane, luam apa proaspata, mancam ceva si plecam mai departe.
In Iaz deja situatia deja nu mai e funny din cauza caldurii. Mai ales pentru Carmen. Ritmul a scazut la 15-16km pe ora si ne oprim din km in km. Ne taram cumva pana in Caransebes. De aici mai sunt 28km pana la masina de urcat pe vale. Carmen renunta motivat, dupa ce a facfut 110km si a impins bicicleta pana in vf. Tarcu.
Continui cu Elena, nu de alta dar cineva trebuie sa recupereze masina. Pana in Ruirni merge. Ne oprim la fiecare fantana. Apa fierbe in bidoane. E infernal. Greu de descris senzatia de caldura. Nu gasim neam de umbra. Paradoxal cat timp pedalam e bine. Cand ne ioprim e mai nasol.
Dupa Borlova o iau inaintea lui Elena. Ritmul a scazut pe la 10km pe ora. Intru pe vale si in sfarsit un pic de umbra. Doar ca a venit cam tarziu. Organisumul e epuizat, muschii nu mai raspund. Probabil ca am uitat sa le dau apa si mancare o tura si ...asta a fost. Ultimii 4km ii parcurg cu opriri din 200 in 200m. Apar izvoarele, dar oricum e prea tarziu pentru refacere. Incep sa vorbesc singur. Adica sa injur tot si toate. Apare mina, dupa aia din nou drumul asfaltat si in sfarsit masina.
Kilometrajul s-a oprit la 134.390km. Cu 390m mai mult decat distanta de la concurs.
In afara de muschii de pe picioare nu sunt obosit. O gasesc pe Elena bine dupa mina apoape de masina. In Caransebeso luam si pe Carmen din...cimitir unde se ascunsese de caldura si ii dam catre Timisoara unde ajungem pe la 19.30
P.S.: Bravo Carmen. Daca esti la fel de motivata si la concurs, avem sanse sa trecem linia de sosire. Ne vedem la turele de stadion.
Participanti: Carmen, Elena, eu
Locatie: Tarcu.
In sfarsit am reusit sa ne strangem macar 3 din echipa de concurs. Pentru week-end-ul asta am planuit o tura de bicicleta.
Avand in vedere ca se apropie concursul, ne-am gandit la o tura de pushbike combinata cu rulaj cat mai multi km.
Locatia aleasa a fost Tarcu.
Dimineata pe la 8.30 am plecat din Timisoara si undeva la 11.20 am inceput sa urcam de la Telescaun. Inainte de pornire am montast kilometrajul de la Elena asa ca acum pentru prima data am si eu o estimare a vitezei si distantei parcurse.
Cei 8km de urcare bruta pana la camping ii facem intr-o ora. Urcam bine fara opriri.
De la camping e clar: incepe pushbike-ul. Si catinel trei oameni incep sa impinga bicicletele la deal. Mergem pe curba de nivel. Inaintam destul de repede. Unde e posibil ne urcam pe biciclete. Ajungem destul de repede la Cuntu. Aici ne intalnim cu nea Puiu schimbam cateva vorbe, mancam pe indelete si de-aici in sus spre varful Tarcu.
Pe unele portiuni urmam drumul de tractor. Pe altele o luam direct pe scurtatura taind seprentinele. Incercam mai multe metode de carat bicicleta.
Vremea e super OK ca si claritate si peisaj. Caldura ne omoara insa. Ajungem pe varful Sadovanu. Situatia e putin diferita fata de acum 6 luni...Acuma ne coacem de caldura, se vede clar totul in jur...Incercam sa reperam valea pe care am luat-o asta iarna. E destul de greu de crezut ca pe aici te poti rataci. Facem poze si continuam catre varf.
Ajungem pe Tarcu unde ne intalnim cu George si Dani. Pana aici fetele au carat singure (si REPEDE) bicicletele. E cea mai inalta altitudine la care am fost cu bicicleta pana acum si cu siguranta cel mai lung pushbike. Pe Tarcu sunt 19C, dar din cauza reflectiei te simti ca la 40C.
Ne odihnim, mai facem ceva poze si o luam la vale. In timp ce urcam am hotarat sa facem si coborarea pe langa biciclete, din cauza starii drumului. Doar ca sus am renuntat la idee. Si ne-am urcat toti 3 pe biciclete luand-o la vale catre Cuntu.
Numai cine a vazut drumul ala isi poate imagina cam ce inseamna sa cobori cu bicicleta pe el. Nu o sa mai fac elogiu coborarilor cu montana, dar a fost WoooooooooooooooooooooooooooooooooooW!
Am coborat cu vreo 12km. Dar la 12km ridicat in pedale si aplecat in fata peste ghidon, la fiecare secunda bicicleta sarind de pe o piatra pe alta....viata e mult mai frumoasa.
Fetele au coborat si ele pe bicicleta. Ajungem la Cuntu si pe la 20.00 ne punem la somn.
Dimineata ne sculam pe la 5.30 (ideea era sa evitam pe cat se poate canicula de peste zi), mancam repede si o luma catre camping. De aici incepem sa urcam catre Muntele Mic. Azi urcam mai greu ca ieri. Ajungem toti 3 la cruce. Deja incepe sa fie insuportabil de cald.
Ne odihnim, ne hidratam si inpoi pe cai. Am atins la coborare pe sosea 55.4km. Pentru a treia oara ne regrupam la camping. De aici schimbam directia si o luam catre Poiana Marului. Pana acolo e drum forestier "normal". Asa ca ii putem da bice la vale. Maxima la coborare oe forestier nu a fost decat de 31km - dar feeling-ul mult mai puternic decat aia 55.4 de pe sosea. Cei vreo 9-10km de coborare ne odihnesc. Carmen este incantata. In Poaina Marului facem ceva pauza. De aici o luam in continuare la vale catre Otelu Rosu.
Din pacate nu am reusit sa scapam de canicula. Mai avem 70-80km pana la masina. Cu cat incepem sa iesim de pe vale cu atat caldura se intensifica. Drumul are o panta usoara asa ca pana in Otelu ajungem destul de repede. De aici intram pe drumul european. Mai avem 22km pana in Caransebes. Caldura a devenit insuportabila. Ne oprim apoape la fiecare fantana, aruncam apa calda din bidoane, luam apa proaspata, mancam ceva si plecam mai departe.
In Iaz deja situatia deja nu mai e funny din cauza caldurii. Mai ales pentru Carmen. Ritmul a scazut la 15-16km pe ora si ne oprim din km in km. Ne taram cumva pana in Caransebes. De aici mai sunt 28km pana la masina de urcat pe vale. Carmen renunta motivat, dupa ce a facfut 110km si a impins bicicleta pana in vf. Tarcu.
Continui cu Elena, nu de alta dar cineva trebuie sa recupereze masina. Pana in Ruirni merge. Ne oprim la fiecare fantana. Apa fierbe in bidoane. E infernal. Greu de descris senzatia de caldura. Nu gasim neam de umbra. Paradoxal cat timp pedalam e bine. Cand ne ioprim e mai nasol.
Dupa Borlova o iau inaintea lui Elena. Ritmul a scazut pe la 10km pe ora. Intru pe vale si in sfarsit un pic de umbra. Doar ca a venit cam tarziu. Organisumul e epuizat, muschii nu mai raspund. Probabil ca am uitat sa le dau apa si mancare o tura si ...asta a fost. Ultimii 4km ii parcurg cu opriri din 200 in 200m. Apar izvoarele, dar oricum e prea tarziu pentru refacere. Incep sa vorbesc singur. Adica sa injur tot si toate. Apare mina, dupa aia din nou drumul asfaltat si in sfarsit masina.
Kilometrajul s-a oprit la 134.390km. Cu 390m mai mult decat distanta de la concurs.
In afara de muschii de pe picioare nu sunt obosit. O gasesc pe Elena bine dupa mina apoape de masina. In Caransebeso luam si pe Carmen din...cimitir unde se ascunsese de caldura si ii dam catre Timisoara unde ajungem pe la 19.30
P.S.: Bravo Carmen. Daca esti la fel de motivata si la concurs, avem sanse sa trecem linia de sosire. Ne vedem la turele de stadion.
De antrenament
Data: 14.07.07 -15.07.07
Locatie: Retezat:
Participanti: Elena, Tibi, Isvan, eu
Dupa un iunie cu nunti si destul de linistit, pentru tura asta planuisem un antrnament in vederea concursului.
Asa ca am plecat vineri direct de la lucru. Planul era sa intram prin Poiana Pelegii in masiv. Pe la 21.00 seara ne aflam deja la barajul de la Gura Apei. Aici o sa fie proba de pluta. Am studiat putin "balta", dupa care am inceput sa urcam pe drumul forestier care duce catre poiana. Dupa vreo 30 de minute de mers, ne-am dat seama ca nu prea mai avem benzina. Habar n-aveam cat continua drumul asa ca in masina se lasa linistea...Dupa inca vreo jumatate de ora agonizanta ajungem in poiana.
Afara e cald, plin de stele, nu bata vantul....asa ca ne punem izoprenele intr-o poienita si...somn d evoie. Ne trezim pe la 7.00 plini ede muscaturi de la mustele de balega sau ce dracu or fi alea. Cu mult chef ne pregatim pentru tura. Exista si avantaje sa te culci pe-afara...de exemplu te trezesti devreme :)
Traseul a fost urmatorul:
Poiana Pelegii - Saua Plaiul Mic- Vf Custura Mare - Vf Papusa Mica-Vf Papusa Mare- Portile inchise - Vf Mare -Lacul Galesu- Valea Rea - Lacul Pietrele - Lacul Stanisoara - Vf Retezat - Vf Bucura 1 - Vf Bucura 2- - Curmatura Bucurei - Lacul Bucura -Poiana Pelegii
Penttu ca aveam fotograf profi cu noi (a.k.a Tibi) mi-am luat cu min e camera video pentru o diversificare.
Plecam din poiana catre Plaiul Mic. Evident ca Isvan o ia la fuga. Vremea este buna: soare, nici prea cald, nici rpea frig. Ajungem pe Custura mare dupa 1 ora si 9 minute. De-aici o luam mai agale pe creasta catre Papusa.
Ajungem pe varful Papusa. Aici Isvan se uita meditatic la semnul Peleaga : 1 ora. Sta el, cugeta: "Pariu, ca fac 20 minute pana pe varf?". Stau eu cuget:"Pana in sa, coboara 200m dupa care urca inapoi 200m...n-are cum".
"Ma, Isvan, n-ai cum sa faci sub juma' de ora!"
"Intr-o ora sunt inapoi."
"Sigur...."
Si pleaca. Intre timp apar si Tibi si Elena. Mancam ceva si ne apucam sa-l asteptam pe Isvan. Apare dupa 45 de minute. No comment.
De-aici continuam pe Portile Inchise. O tinem matematic pe creasta, asa ca ne dezmortim un pic si membrele superioare.
Varful Mare si de-aici ca-n poveste : "peste sapte mari si sapte tari" a luam catre varful Retezat, trecand pe rand prin Valea Galesului, Valea Rea, valea Pietrel si Valea Stanisoara.
Pentru fiecare din trecerea dintre vai am avut norocul sa gasim trasee marcate cu momai de care habar n-aveam pana atunci. Asa ca acuma avem shortcut-urile in minte in cazul in care traseul de concurs trece pe-aici.
Urcam si varful Retezat, dupa care inapoi in sa si pe creasta catre vf. Bucura. Incepe sa se lase seara. Si norii. De pe vf. Bucura, invaluiti in nori coboram la lac si de-aici fuga la vale. La ora 22.00, dupa 14 ore de traseu ne intoarcem la masina.
U n traseu in care n-am apucat sa folosim frontalele. Ne stricam...
Am facut aproape toate varfurile din masiv (Isvan le-a facut pe toate, Papusa chiar de 2 ori dar el nu se pune la socoata...).
Cred ca am fost destul de obosit , avand in vedere ca am sarit peste bere si am trecut direct la somn. Si de data asta tot afara. Dimineata ne-am trezit ceva mai tarziu decat in ziua precedenta.
In parcare masina lui Nosu, fara urma de proprietar. Nu-l gasim in zona asa ca Elena ii lasa un bilet si asta e...
Am mai tras mata de coada ceva timp, dupa care am luat-o pe vale in sus catre taul Pelegii. Traseul nu e marcat, putini turisti. Ne intalnim cu o parte din organizatorii de la concurs, veniti sa prospecteze traseele.
Dupa ce drumul serpuieste pe firul apei, trecem un prag destul de iinalt si abrupt si suntem pa malul lacului. Pauza pentru mancare si baie de soare. Vremea e perfecta asa ca zacem aici peste o ora.
Intr-un tarziu plecam catre saua dintre Papusa si Peleaga. De plictiseala o iau cu Isvan catre coltii Pelegii sa vedem cum se prezinta traseele. Asa ca o luam pe la baza peretilor, nu reperam nici un traseu. Ne alegem un valcel printe colti si o luam drept in sus. Nici acum nu gasim nici un piton. Iesim in creasta si de-aici imediat pe vf. Filmez si aici, mai zacem un pic la soare admirand peisaju, dupa care o luam la vale catre lacul Bucura si de-aici la masina.
Nosu inca n-a venit.
Rupti de foame gonim catre Clopotiva. Aici halim ca spartii si in sfarsit bere!!!!!!
Ajungem in Timisoara pe la 23.00 seara.
Cu asta antrenamentul de trekking pentru concurs a cam luat sfarsit. Urmeaza o tura de bicicleta si ...sa inceapa odata concursul!
Locatie: Retezat:
Participanti: Elena, Tibi, Isvan, eu
Dupa un iunie cu nunti si destul de linistit, pentru tura asta planuisem un antrnament in vederea concursului.
Asa ca am plecat vineri direct de la lucru. Planul era sa intram prin Poiana Pelegii in masiv. Pe la 21.00 seara ne aflam deja la barajul de la Gura Apei. Aici o sa fie proba de pluta. Am studiat putin "balta", dupa care am inceput sa urcam pe drumul forestier care duce catre poiana. Dupa vreo 30 de minute de mers, ne-am dat seama ca nu prea mai avem benzina. Habar n-aveam cat continua drumul asa ca in masina se lasa linistea...Dupa inca vreo jumatate de ora agonizanta ajungem in poiana.
Afara e cald, plin de stele, nu bata vantul....asa ca ne punem izoprenele intr-o poienita si...somn d evoie. Ne trezim pe la 7.00 plini ede muscaturi de la mustele de balega sau ce dracu or fi alea. Cu mult chef ne pregatim pentru tura. Exista si avantaje sa te culci pe-afara...de exemplu te trezesti devreme :)
Traseul a fost urmatorul:
Poiana Pelegii - Saua Plaiul Mic- Vf Custura Mare - Vf Papusa Mica-Vf Papusa Mare- Portile inchise - Vf Mare -Lacul Galesu- Valea Rea - Lacul Pietrele - Lacul Stanisoara - Vf Retezat - Vf Bucura 1 - Vf Bucura 2- - Curmatura Bucurei - Lacul Bucura -Poiana Pelegii
Penttu ca aveam fotograf profi cu noi (a.k.a Tibi) mi-am luat cu min e camera video pentru o diversificare.
Plecam din poiana catre Plaiul Mic. Evident ca Isvan o ia la fuga. Vremea este buna: soare, nici prea cald, nici rpea frig. Ajungem pe Custura mare dupa 1 ora si 9 minute. De-aici o luam mai agale pe creasta catre Papusa.
Ajungem pe varful Papusa. Aici Isvan se uita meditatic la semnul Peleaga : 1 ora. Sta el, cugeta: "Pariu, ca fac 20 minute pana pe varf?". Stau eu cuget:"Pana in sa, coboara 200m dupa care urca inapoi 200m...n-are cum".
"Ma, Isvan, n-ai cum sa faci sub juma' de ora!"
"Intr-o ora sunt inapoi."
"Sigur...."
Si pleaca. Intre timp apar si Tibi si Elena. Mancam ceva si ne apucam sa-l asteptam pe Isvan. Apare dupa 45 de minute. No comment.
De-aici continuam pe Portile Inchise. O tinem matematic pe creasta, asa ca ne dezmortim un pic si membrele superioare.
Varful Mare si de-aici ca-n poveste : "peste sapte mari si sapte tari" a luam catre varful Retezat, trecand pe rand prin Valea Galesului, Valea Rea, valea Pietrel si Valea Stanisoara.
Pentru fiecare din trecerea dintre vai am avut norocul sa gasim trasee marcate cu momai de care habar n-aveam pana atunci. Asa ca acuma avem shortcut-urile in minte in cazul in care traseul de concurs trece pe-aici.
Urcam si varful Retezat, dupa care inapoi in sa si pe creasta catre vf. Bucura. Incepe sa se lase seara. Si norii. De pe vf. Bucura, invaluiti in nori coboram la lac si de-aici fuga la vale. La ora 22.00, dupa 14 ore de traseu ne intoarcem la masina.
U n traseu in care n-am apucat sa folosim frontalele. Ne stricam...
Am facut aproape toate varfurile din masiv (Isvan le-a facut pe toate, Papusa chiar de 2 ori dar el nu se pune la socoata...).
Cred ca am fost destul de obosit , avand in vedere ca am sarit peste bere si am trecut direct la somn. Si de data asta tot afara. Dimineata ne-am trezit ceva mai tarziu decat in ziua precedenta.
In parcare masina lui Nosu, fara urma de proprietar. Nu-l gasim in zona asa ca Elena ii lasa un bilet si asta e...
Am mai tras mata de coada ceva timp, dupa care am luat-o pe vale in sus catre taul Pelegii. Traseul nu e marcat, putini turisti. Ne intalnim cu o parte din organizatorii de la concurs, veniti sa prospecteze traseele.
Dupa ce drumul serpuieste pe firul apei, trecem un prag destul de iinalt si abrupt si suntem pa malul lacului. Pauza pentru mancare si baie de soare. Vremea e perfecta asa ca zacem aici peste o ora.
Intr-un tarziu plecam catre saua dintre Papusa si Peleaga. De plictiseala o iau cu Isvan catre coltii Pelegii sa vedem cum se prezinta traseele. Asa ca o luam pe la baza peretilor, nu reperam nici un traseu. Ne alegem un valcel printe colti si o luam drept in sus. Nici acum nu gasim nici un piton. Iesim in creasta si de-aici imediat pe vf. Filmez si aici, mai zacem un pic la soare admirand peisaju, dupa care o luam la vale catre lacul Bucura si de-aici la masina.
Nosu inca n-a venit.
Rupti de foame gonim catre Clopotiva. Aici halim ca spartii si in sfarsit bere!!!!!!
Ajungem in Timisoara pe la 23.00 seara.
Cu asta antrenamentul de trekking pentru concurs a cam luat sfarsit. Urmeaza o tura de bicicleta si ...sa inceapa odata concursul!
07.07.07
07.07.07
Frumoasa data:))))
Azi e nunta lui Adi la Jimbolia.Dar peste zi am decis cu Elena sa mergem la Lipova la catarare. Doar noi doi.Ne-am trezit de dimineata, am cumparat ceva pentru pranz si am purces la drum.
Din ciclul: "Viata extraordinara a Elenei si a lui Sandu":In Alios: hodorng tronc , lumini rosii pe bord. Ceva nu e in regula. Tragem pe dreapta. Masina nu are nimic, dar becurile rosii nu se sting. Elena zice sa ne uitam sub capota. Eu nu vad nimic. Ea isi da seama ca nu mai avem cureaua de alternator. Se intoarce cu ea in mana (era la vreo 200m mai in spate).Plecam mai departe pana in Lipova de unde cumparam o curea nou. Urmatoarea ora bantuim cand pe o pare cand pe alta a Muresului in cautare de service. Nu gasim nici unul.
Asa ca apelam la Romica si montam singuri cureaua cu Romica la telefon.
Pe la 12,00 ajungem si noi la perete. Aici sunt vreo 20-25 de elevi de prin Arad. Ne ducem direct la Genezaret (un traseu de gr.6). Nu mai catarasem de mult. Si niciodata cap pe un 6. Dar cum zice si Elena, trebuie sa invatam.Asa ca am inceput sa catar. Am trecut de surplomba. Acolo dau peste un prag. Si...nu mai am coarda pentru a doua parte a traseului. Cataram cu o bucata de vreo 20m de coarda de la Adi si nu stiam unde e top-ul.Asigur, rapelez si o asigur pe Elena sa urce si ea pe bucata asta. O luam de la capat de data asta cu coarda noastra de 60m. Ajung pana in top, asigur. Dupa care la mansa am repetat de cateva ori traseul.
Primul nostru 6!
Impresii: ncici una. Nu mi-a placut. Nu mi-a fost frica, dar nu mi-a placut. Cred ca 4 sau maxim un 5 e limita la care chiar mi-a placea. Dar pentru antrenament a fost mai mult decat fain. Traseele de clasic sigur o sa-mi faca placere dupa ce ma mai antrenez.
Dupa ce am am strans echipamentul am hotarart sa urcam pe Lady (5+). De data asta pana sus. Il mai facusem de cateva ori, dar numai pana pe la jumatate. Dupa prima parte a traseului peretele devine lins. Cu toata imaginatia nu am mai gasit nici o priza. Am picat de vreo 2-3 ori. Ceva nu se leaga....Rapelez. Deja se punea problema cum recuperez buclele din traseu.Si atunci imi spune Elena ca noi de fapt nu suntem pe Lady ci pe Eros (7+). Bun...acuma se leaga.Cu ocazia asta am ajuns sa apreciez cu adevarat pe cei ce catara asa ceva.Intr-adevar oamenii sunt deosebiti.Dar, de inteles acuma ii inteleg si mai putin: de ce dracu sa iti zgarii unghiile pe pereti drepti?!
Am urcat prin spatele peretelui. Am pus mansa de sus si ne-am mai jucat cu Elena vreo ora pe traseu. A fost chiar fain.
Seara ne-am intors in Timisoara.
De aici directia Jimbolia si distractie !
Dumincia ne-am trezit la 17.00. WoW pe piine.
Frumoasa data:))))
Azi e nunta lui Adi la Jimbolia.Dar peste zi am decis cu Elena sa mergem la Lipova la catarare. Doar noi doi.Ne-am trezit de dimineata, am cumparat ceva pentru pranz si am purces la drum.
Din ciclul: "Viata extraordinara a Elenei si a lui Sandu":In Alios: hodorng tronc , lumini rosii pe bord. Ceva nu e in regula. Tragem pe dreapta. Masina nu are nimic, dar becurile rosii nu se sting. Elena zice sa ne uitam sub capota. Eu nu vad nimic. Ea isi da seama ca nu mai avem cureaua de alternator. Se intoarce cu ea in mana (era la vreo 200m mai in spate).Plecam mai departe pana in Lipova de unde cumparam o curea nou. Urmatoarea ora bantuim cand pe o pare cand pe alta a Muresului in cautare de service. Nu gasim nici unul.
Asa ca apelam la Romica si montam singuri cureaua cu Romica la telefon.
Pe la 12,00 ajungem si noi la perete. Aici sunt vreo 20-25 de elevi de prin Arad. Ne ducem direct la Genezaret (un traseu de gr.6). Nu mai catarasem de mult. Si niciodata cap pe un 6. Dar cum zice si Elena, trebuie sa invatam.Asa ca am inceput sa catar. Am trecut de surplomba. Acolo dau peste un prag. Si...nu mai am coarda pentru a doua parte a traseului. Cataram cu o bucata de vreo 20m de coarda de la Adi si nu stiam unde e top-ul.Asigur, rapelez si o asigur pe Elena sa urce si ea pe bucata asta. O luam de la capat de data asta cu coarda noastra de 60m. Ajung pana in top, asigur. Dupa care la mansa am repetat de cateva ori traseul.
Primul nostru 6!
Impresii: ncici una. Nu mi-a placut. Nu mi-a fost frica, dar nu mi-a placut. Cred ca 4 sau maxim un 5 e limita la care chiar mi-a placea. Dar pentru antrenament a fost mai mult decat fain. Traseele de clasic sigur o sa-mi faca placere dupa ce ma mai antrenez.
Dupa ce am am strans echipamentul am hotarart sa urcam pe Lady (5+). De data asta pana sus. Il mai facusem de cateva ori, dar numai pana pe la jumatate. Dupa prima parte a traseului peretele devine lins. Cu toata imaginatia nu am mai gasit nici o priza. Am picat de vreo 2-3 ori. Ceva nu se leaga....Rapelez. Deja se punea problema cum recuperez buclele din traseu.Si atunci imi spune Elena ca noi de fapt nu suntem pe Lady ci pe Eros (7+). Bun...acuma se leaga.Cu ocazia asta am ajuns sa apreciez cu adevarat pe cei ce catara asa ceva.Intr-adevar oamenii sunt deosebiti.Dar, de inteles acuma ii inteleg si mai putin: de ce dracu sa iti zgarii unghiile pe pereti drepti?!
Am urcat prin spatele peretelui. Am pus mansa de sus si ne-am mai jucat cu Elena vreo ora pe traseu. A fost chiar fain.
Seara ne-am intors in Timisoara.
De aici directia Jimbolia si distractie !
Dumincia ne-am trezit la 17.00. WoW pe piine.
Interludiu
Interludiu:
am inceput sa alerg. Eu. Ca Elena oricum are background. Cred ca ma simteam cam musca pe caciula dupa prea mult sedentarism.
Asa ca hotarat m-am dus si am facut abonamente pentru baza 1 (cea de langa Universitate).Si... la alergat. N-am am mai alergat din anul 1. Dar, ce naiba am zis ? Doar sunt sportiv....Am inceput sa alergam. Dupa primii 200m am simtit splina. In sensul ca era cat un bolovan. Sau mai degraba ca o bomba gata sa explodeze. Am reusit sa termin prima tura. Si doar nu era sa ma opresc aici. Am inceput-o si pe-a doua. Pe asta nu am mai reusit s-o termin... Jumatate m-am tarat pana la finish.
Concluzia era clara: nu sunt facut pentru alergat.
Dupa care s-a intamplat ceva interesant: pe-acolo alergau 2 gagici infofolite in plastic ca sa slabeasca.
In general sunt destul de obtuz si tipicar si mai ales cu idei fixe. Nu suport mai multe lucruri. Printre ele se numara si:
- femeile grase (pe astea chiar nu le suport...). Si nici copiii grasi. Cum spunea si Oros: pe astia i-as elimina. Stau toata ziua si se indoapa...
- prostii: de ce dracu sa te infofolesti cu chestii de neopren si sa alergi 2 ture ca sa slabesti, cand poti sa alergi de 3 ori mai mult si sigur te simti mai bine....
Revenind: horcaiam dupa o tura si jumatate. Si alea tot alergau pe-aolo. O tura, 2, cred cau facut aproape 5. Mi s-au stins lampile. Bulan!!!!!!!!!!! Doar n-o sa faca gagicile alea mai multe ture ca mine.Asa ca am facut 25 de ture. Dintr-o lovitura. 10km. Pentru prima oara in viata mea. De chestia asta sunt foarte mandru.
Am reusit sa si repet performanta. Deci n-a fost intamplator. Mai nou am dezvoltat o fixatie cu alergatul. De fiecare data ma cronometrez si incerc sa cobor sub ziua precedenta.Si in toamna vreau sa particip la semimaraton.
P.S: pe aceasta cale vreau sa le multumesc la alea. Sper sa realizeze ca nici macar nu erau grase si nu mai aveau de unde sa slabeasca. Erau doar proaste.Fata de categoria grasanelor nu o sa-mi cer scuze niciodata....Asa e mostenire de familie de la taica-meu si nici nun ma obosesc sa lupt cu ea.
am inceput sa alerg. Eu. Ca Elena oricum are background. Cred ca ma simteam cam musca pe caciula dupa prea mult sedentarism.
Asa ca hotarat m-am dus si am facut abonamente pentru baza 1 (cea de langa Universitate).Si... la alergat. N-am am mai alergat din anul 1. Dar, ce naiba am zis ? Doar sunt sportiv....Am inceput sa alergam. Dupa primii 200m am simtit splina. In sensul ca era cat un bolovan. Sau mai degraba ca o bomba gata sa explodeze. Am reusit sa termin prima tura. Si doar nu era sa ma opresc aici. Am inceput-o si pe-a doua. Pe asta nu am mai reusit s-o termin... Jumatate m-am tarat pana la finish.
Concluzia era clara: nu sunt facut pentru alergat.
Dupa care s-a intamplat ceva interesant: pe-acolo alergau 2 gagici infofolite in plastic ca sa slabeasca.
In general sunt destul de obtuz si tipicar si mai ales cu idei fixe. Nu suport mai multe lucruri. Printre ele se numara si:
- femeile grase (pe astea chiar nu le suport...). Si nici copiii grasi. Cum spunea si Oros: pe astia i-as elimina. Stau toata ziua si se indoapa...
- prostii: de ce dracu sa te infofolesti cu chestii de neopren si sa alergi 2 ture ca sa slabesti, cand poti sa alergi de 3 ori mai mult si sigur te simti mai bine....
Revenind: horcaiam dupa o tura si jumatate. Si alea tot alergau pe-aolo. O tura, 2, cred cau facut aproape 5. Mi s-au stins lampile. Bulan!!!!!!!!!!! Doar n-o sa faca gagicile alea mai multe ture ca mine.Asa ca am facut 25 de ture. Dintr-o lovitura. 10km. Pentru prima oara in viata mea. De chestia asta sunt foarte mandru.
Am reusit sa si repet performanta. Deci n-a fost intamplator. Mai nou am dezvoltat o fixatie cu alergatul. De fiecare data ma cronometrez si incerc sa cobor sub ziua precedenta.Si in toamna vreau sa particip la semimaraton.
P.S: pe aceasta cale vreau sa le multumesc la alea. Sper sa realizeze ca nici macar nu erau grase si nu mai aveau de unde sa slabeasca. Erau doar proaste.Fata de categoria grasanelor nu o sa-mi cer scuze niciodata....Asa e mostenire de familie de la taica-meu si nici nun ma obosesc sa lupt cu ea.
Ovi
30.06.07
Azi e nunta lui Ovi.
Tot azi avem de organizat Summer Party-ul pentru cei de la Oce. Dimineata Elena se duce sa faca ultimele cumparaturi pentru party. Eui mai cresc ceva nivele la WoW....Pe scurt: party-ul la Oce a iesit super OK. Ca sa ne laudam nu de alta.Se vede experienta de un an de zile deja. Si pe langa asta au avut si ceva carne cruda de mancare. Asta a fost chiar tare. Am mai facut si baie (cred ca mi-a ajuns pe tot restul anului).Jocurile pe care le-am organizat au decurs OK. Ei s-au simtit bine. Una peste alta a fost super.
Seara la chef la Ovi: din nou excelent
A doua zi ne-am trezit pe la 13.00. Asa ca a urmat o sesiune prelungita de WoW.
Azi e nunta lui Ovi.
Tot azi avem de organizat Summer Party-ul pentru cei de la Oce. Dimineata Elena se duce sa faca ultimele cumparaturi pentru party. Eui mai cresc ceva nivele la WoW....Pe scurt: party-ul la Oce a iesit super OK. Ca sa ne laudam nu de alta.Se vede experienta de un an de zile deja. Si pe langa asta au avut si ceva carne cruda de mancare. Asta a fost chiar tare. Am mai facut si baie (cred ca mi-a ajuns pe tot restul anului).Jocurile pe care le-am organizat au decurs OK. Ei s-au simtit bine. Una peste alta a fost super.
Seara la chef la Ovi: din nou excelent
A doua zi ne-am trezit pe la 13.00. Asa ca a urmat o sesiune prelungita de WoW.
Dubova
23.06.07
Locatie: Clisura Dunarii: Dubova
Particiopanti: Laci, Cosmina, Isvan, Cosmin si eu
Pentru ca Elena era cu teambuilduing-ul la Steaua Dunarii, ne-am strans si noi si am pornit in zona.In masina eram cu Isvan si am optat pentru varianta prin Moldova Noua. ASa de divertisment. Nu a fost o idee foarte buna avand in vedere ca am facut pana acolo peste 4 ore pe o caldura infernala. Am ajuns la Dubova. Ne-am cazat repede si fiin dca era ora potrivita (ora 14.00) si caldura la fel, am pornit-o cu biciletele la deal spre Eibenthal.
Urcarea pana acolo a fost interesanta: pe Isvan l-am pierdut pe la a 3-a curba (in sensul ca a luat-o la fuga inainte). Cei 2L de apa pe care ii aveam la mine s-au terminat pe la mijlocul urcarii. Nu era cald, era infernal de cald. Si eu inca nu eram obisnuit cu caldura pe anul asta.Am ajuns in Lindenfeld, unde de comun acord am zis ca mancam ceva si o punem de un pui de somn pana trece canicula.Zis si facut.Dupa vreora si jumatate de zacut am pornit si am luat metodic ablsolut toate drumurile din jurul satului. Doar asa sa dvedem unde duc. Unele mergeau vreo 2 -3 km dupa care se infundau. Altele mai putin. Dupa vreo 2 ore si epuizarea tuturor variantelor psoibile, am luat-o la vale catre sat.
Aici ne-am intalnit cu Laci si Cosmina care intre timp facvusera si ei o tura de bicicleta. Vine si Cosmin din Herculane si plecam impreuna la scaldat pe pontonul unei cunostinte din zona. Cum am reusit nu stiu, dar m-am pierdut (pe drumul european) de Isvan si Cosmin. Asa ca am tot urcat dealul de la Dubova pe toate variantele in speranta ca o sa-i gasesc. Fara succes. M-am intors am luat masina si am plecat sa-i caut. Dupa vreo 5km vad masina lui Laci. Ne intalnim in sfarsit, dar nu mai am chef de baie. Si Dunarea e plina de alge. Mai stam putin si ne intoarcem.
Dupa o cina copioasa, un pahar de vorba si mult mai multe pahare de bere ne culcam.A dooua zi ne trezim lenes, mancam pe indelete dupa care pornim sa ne dezmortim oasele spre nu stiu cce varf de langa cabana. Peisajul e frumos. Suntem in cel mai inalt punct de pe Clisura. Stam la soare vreo ora, dupa care ne indreptam catre pestera de la Dubova.
Am incercat sa ajungem la ea pe varianta de pe sosea, dar fara succes. In schimb am gasit in zona un perete de catarare proaspat pitonat. Ceva trasee intre 4-7 abia asteapta sa fie incercate. De retinut pe viitor....
Ne-am intors pana la pod si am pornit pe firul apei catre pestera. Peisajul e super. Ca in Tomb Raider...Si pestera in sine e frumoasa. Mare, uscata cu destule bifurcatii si in partea superioara cu formatiuni. Nu-mi dau seama cat am stat, dar am incercat sa luam matematic taoate culoarele/. Pe unele dintre ele a trebuit sa ne taram -> Istvan a fost multumit. In capatul pesterii am dat de Dunare. Planul initial era sa inotam pana pe partea cealalclt. Dar din cauza orei inaintate am renuntat la idee si am luat-o fuguta catre Dubova.
De aici cu masina pana la Steaua Dunarii, de unde am luat-o pe Elana, ne-am intors la Dubova sa-l luam si pe Isvan si pe acelasi drum ca la venit spre Timisoara.
Locatie: Clisura Dunarii: Dubova
Particiopanti: Laci, Cosmina, Isvan, Cosmin si eu
Pentru ca Elena era cu teambuilduing-ul la Steaua Dunarii, ne-am strans si noi si am pornit in zona.In masina eram cu Isvan si am optat pentru varianta prin Moldova Noua. ASa de divertisment. Nu a fost o idee foarte buna avand in vedere ca am facut pana acolo peste 4 ore pe o caldura infernala. Am ajuns la Dubova. Ne-am cazat repede si fiin dca era ora potrivita (ora 14.00) si caldura la fel, am pornit-o cu biciletele la deal spre Eibenthal.
Urcarea pana acolo a fost interesanta: pe Isvan l-am pierdut pe la a 3-a curba (in sensul ca a luat-o la fuga inainte). Cei 2L de apa pe care ii aveam la mine s-au terminat pe la mijlocul urcarii. Nu era cald, era infernal de cald. Si eu inca nu eram obisnuit cu caldura pe anul asta.Am ajuns in Lindenfeld, unde de comun acord am zis ca mancam ceva si o punem de un pui de somn pana trece canicula.Zis si facut.Dupa vreora si jumatate de zacut am pornit si am luat metodic ablsolut toate drumurile din jurul satului. Doar asa sa dvedem unde duc. Unele mergeau vreo 2 -3 km dupa care se infundau. Altele mai putin. Dupa vreo 2 ore si epuizarea tuturor variantelor psoibile, am luat-o la vale catre sat.
Aici ne-am intalnit cu Laci si Cosmina care intre timp facvusera si ei o tura de bicicleta. Vine si Cosmin din Herculane si plecam impreuna la scaldat pe pontonul unei cunostinte din zona. Cum am reusit nu stiu, dar m-am pierdut (pe drumul european) de Isvan si Cosmin. Asa ca am tot urcat dealul de la Dubova pe toate variantele in speranta ca o sa-i gasesc. Fara succes. M-am intors am luat masina si am plecat sa-i caut. Dupa vreo 5km vad masina lui Laci. Ne intalnim in sfarsit, dar nu mai am chef de baie. Si Dunarea e plina de alge. Mai stam putin si ne intoarcem.
Dupa o cina copioasa, un pahar de vorba si mult mai multe pahare de bere ne culcam.A dooua zi ne trezim lenes, mancam pe indelete dupa care pornim sa ne dezmortim oasele spre nu stiu cce varf de langa cabana. Peisajul e frumos. Suntem in cel mai inalt punct de pe Clisura. Stam la soare vreo ora, dupa care ne indreptam catre pestera de la Dubova.
Am incercat sa ajungem la ea pe varianta de pe sosea, dar fara succes. In schimb am gasit in zona un perete de catarare proaspat pitonat. Ceva trasee intre 4-7 abia asteapta sa fie incercate. De retinut pe viitor....
Ne-am intors pana la pod si am pornit pe firul apei catre pestera. Peisajul e super. Ca in Tomb Raider...Si pestera in sine e frumoasa. Mare, uscata cu destule bifurcatii si in partea superioara cu formatiuni. Nu-mi dau seama cat am stat, dar am incercat sa luam matematic taoate culoarele/. Pe unele dintre ele a trebuit sa ne taram -> Istvan a fost multumit. In capatul pesterii am dat de Dunare. Planul initial era sa inotam pana pe partea cealalclt. Dar din cauza orei inaintate am renuntat la idee si am luat-o fuguta catre Dubova.
De aici cu masina pana la Steaua Dunarii, de unde am luat-o pe Elana, ne-am intors la Dubova sa-l luam si pe Isvan si pe acelasi drum ca la venit spre Timisoara.
Satchinez
Sfarsitul lui iunie si inceputul lui iulie au insemnat 2 nunti si un week-end de zacut in pat. Asa ca a trebuit sa ne adaptam programul corespunzator.
Cred ca undeva prin 16.06.07:Participanti: Elena si cu mineLocatie: Satchinez
Undeva pe joi ma lovise deja un inceput de raceala. Asa ca in week-end nu am planificat nimic maret. Dar din pacate sambata in loc sa stau pe curu' meu am plecat la o tura de bicicleta.Destinatia : mlastinile de la Satchinez.Am iesit pe la 15.00 din Timisoara pe o caldura torida. Drumul pana in Sanandrei a fost infernal. Pe iesirea catre Arad treceau pe langa noi TIR-urile cu peste 100km/h. Deja prin Sanandrei ne disparuse deja cheful...dar am continuat. Am trecut prin Calacea. Cel putin de-aici inainte drumul nu a mai fost aglomerat. Am ajuns intr-un final in Satchinez si de-aici cu ajutorul localnicilor am gasit mlastinile.
Acuma...fara a fi carcotas: alea sunt la fel de mlastini ca orice poiana dupa o ploaie mai zdravana. Nu am vazut nici urma de fauna pe-acolo. In schimb din cauza baltilor era suficienta umiditate ca sa te simti ca in sera. Am mai bantuit pe ceva drumuri inca cativa km prin zona cu mlastini, dupa care ne-am urcat bicicletele pe terasamentul liniei ferate locale si impingandu-le ne-am intors in Sanandrei.
Pentru intoarcere am optat (tot cu ajutorul localnicilor) la alta varianta. Am luat-o pe ceva drum petrolier de o singura banda care trece prin mijlocul campului. Si pe langa fabrica Fornetti. Druml respectiv e...interesant: iti da cu adevarat senzatia de pusta. Merge drept prin campuri intermimabile de porumb si floarea soarelui.Prin Becicherecu Mic ne-am intors acasa.
Unde din cauza turei am mai bolit cam pana pe miercuri.
Cred ca undeva prin 16.06.07:Participanti: Elena si cu mineLocatie: Satchinez
Undeva pe joi ma lovise deja un inceput de raceala. Asa ca in week-end nu am planificat nimic maret. Dar din pacate sambata in loc sa stau pe curu' meu am plecat la o tura de bicicleta.Destinatia : mlastinile de la Satchinez.Am iesit pe la 15.00 din Timisoara pe o caldura torida. Drumul pana in Sanandrei a fost infernal. Pe iesirea catre Arad treceau pe langa noi TIR-urile cu peste 100km/h. Deja prin Sanandrei ne disparuse deja cheful...dar am continuat. Am trecut prin Calacea. Cel putin de-aici inainte drumul nu a mai fost aglomerat. Am ajuns intr-un final in Satchinez si de-aici cu ajutorul localnicilor am gasit mlastinile.
Acuma...fara a fi carcotas: alea sunt la fel de mlastini ca orice poiana dupa o ploaie mai zdravana. Nu am vazut nici urma de fauna pe-acolo. In schimb din cauza baltilor era suficienta umiditate ca sa te simti ca in sera. Am mai bantuit pe ceva drumuri inca cativa km prin zona cu mlastini, dupa care ne-am urcat bicicletele pe terasamentul liniei ferate locale si impingandu-le ne-am intors in Sanandrei.
Pentru intoarcere am optat (tot cu ajutorul localnicilor) la alta varianta. Am luat-o pe ceva drum petrolier de o singura banda care trece prin mijlocul campului. Si pe langa fabrica Fornetti. Druml respectiv e...interesant: iti da cu adevarat senzatia de pusta. Merge drept prin campuri intermimabile de porumb si floarea soarelui.Prin Becicherecu Mic ne-am intors acasa.
Unde din cauza turei am mai bolit cam pana pe miercuri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
