Under the moonlight

Locatie: Retezat
Perioada: 28.07.07
Participanti: Carmen, Elena, Nosu, eu

"Nu e important sa atingi obiectivul propus, important e drumul pana acolo".
Nu stiu cine a zis asta (sau daca a zis-o cineva). Si de data asta drumul a fost superb. Timp de cateva luni am avut ca obiectiv concursul asta si am canalizat toata energia catre el. Ca si anul trecut, nu ma prea intereseaza ce o sa se-ntample saptamana viitoare (bine acuma, orice, dar nenorocita aia de linie de sosire tot o trecem noi cumva...), ultimele 3-4 luni au fost excelente.
Si deja la orizont apar alte proiecte, care includ stanci, corzi, si mult foarte mult antrenament. Dar asta e povestea urmatorelor 3 luni...

In sfarsit am reusit sa strangem pentru prima data echipa Hoinarii la un loc.
Plecam cu Carmen in masina sambata dimineata pe la 6.00. Planuim o tura mai lunga de trekking pentru week-en-ul asta.
La 8 dimineata ne intalnim cu Nosu in Otelu Rosu. E prima tura pe care o facem impreuna dupa tura de creasta din Piatra din martie.

O luam catre Petrosani si dupa ce trecem de Uricani, ocalizam camping-ul Toplita care va fi tabara de baza de la concurs. Facem un mic popas pentru a afla informatii de la cei de la camping. Si o mare greseala sub forma unor mici uriasi neprajiti...

Initial plauiam o urcare catre varful Lazaru. Culegem informatii de la localnici si aflam ca cel mai direct drum e in sus pe valea Lazarului. Asa ca o luam pe-acolo. Nosu a mai fost pe-aici, asa ca ne conduce pe un canion pentru diversitate. Urcam pe valea si prin canionul Lazarului. Trecerile repetate peste apa le plictisesc pe fete, asa ca decid ca e cazul sa faca o baie... Si ceva basici de la piciorul ud in urmatoarele ore. Iesim de pe valea salbatica a Lazarului si dam de ceva drum forestier.
E cald si mult mai rau...drumul e plin de zmeura uriasa. Asa ca ritmul de mers e corespunzator. Drumul forestier se ingusteaza si la un moment dat se transforma in drum de taf. Si asta se pierde sin intram pe un domeniu foarte cunoscut: balaureala. Inaintam pe costise printre copaci cazuti, urzici, avand ca reper raul Lazarului undeva pe stanga. La un moment dat reusim sa iesim in golul alpin. Ne loveste din nou caldura.

De aici nu mai e nici urma de poteca. Dar macar undeva deasupra se vede un varf. Asa ca punem azimutul pe semnul de pe varf si...da-i bice. Comparatic urcarea care a urmat seamana foarte mult cu urcarea spre varful Godeanu. Diferenta e ca asta e mult mai lunga. Toate ircarea a fost un 4x4 pe albia unui parau. Urcam ceva ore (la propriu) tinandu-ne la fiecare pas cum miinile de smochurile de iarba.
Inaintam teribil de incet. Ne oprim sa mancam si sa umplem camel bag-urile. Acuma avem toti 4 camel bag.
Pauze dese, caldura mare. Nosu imi zice ca varful are 2200m. Deja altimetrul meu arata 2460m. O fi el mai prost, dar nici chiar asa. La un moment dat in dreapta se vede saua Plaiul Mic neobisnuit de aproape...Ne apropiem de varf, unde....surpriza: vf. Cusura Mare, alt 2457m.

Aici ne intalnim cu 2 ciobani pe care ii descoasem pe indelete despre creasta care duce catre Baleia, despre diferite posibilitati de intrare in creasta, etc.
Varful Lazarului e undeva la 4 varfuri departre de-a lungul crestei, Se pare ca am luat-o pe valea gresita in momentul in care am intrat pe canion. De retinut pt. concurs.

Hotaram ca in zilele premergatoare concursului sa incercam sa urcam totusi pe vf. Lazarului (de data asta pe valea buna)

De pe varf o luam catre Papusa. Intram pe poteca si ritmul se schimba. Ajunge pe varful Papusa. Atmosfera e perfect clara.
Pe varf macam ceva sa ne intremam si de-aici o luam catre Peleaga. In sa asistam la un spectacol deosebit: in dreapta, deasupra varfului Retezat apune soarele, pe stanga rasare luna plina. Ajungem odata cu ultimele raze pe Peleaga. De aici coboram catre Curmatura Bucurei.

Tot drumul l-am facut sub lumina lunii. Bucura sticlea sub luna. Probabil am deja "in spate" peste 30-40 de ture de Retezat. A fost de departe cea mai frumoasa noapte de pana acum. Evident, nu aveam aparatul la mine. Afara era foarte cald pentru altitudinea si ora respectiva. Vantul nu adia deloc. Tot masivul era luminat.

Mai adminram peisajul din Curmatura Bucurei si de-aici...gata cu poezia si aberatiile. Incepe lungul drum catre Cheile Butii unde ne astepta masina. Urasc coborarea de la Bucura pana in Poiana Pelegii. S-a dus dracului si luna si peisajul si tot. Ma apropii de limita. Asta e cel mai interesant in orice tura: sa fi in stare sa iti dai seama cand te apropii de limita si sa treci peste. Capul imi pica in piet si as da orice sa dorm putin. Nu mai am chef de nimic si sunt nervos.
Ajungem in Poiana si fara sa ne oprim incepem sa urcam catre Saua Plaiul Mic.
Ajunge aici dupa 32 de minute. Jumatate din timpul de pe marcaj. Si asta dupa ce avem deja in spate 13 ore de mers.

Gata. De-acuma e bine. Am trecut de punctul critic. Teoretic, cu suficienta mancare si apa de-auma pot sa mai merg...oricat ar trebui sa mai merg. Coboram catre cabana Buta. O ocolim si pe ea si stanele de unde ne amenintau cainii. si pe drumul forestier catre chei.

Fizic e super Ok. Mancam cateva dulciuri si sugem niste apa. Dar asa de mult as vrea sa dorm. Ne oprim de cateva ori. Incerc sa dorm 5 minute. Interesant e ca si reusesc. Si tot mergem inainte.

La 4.38 dupa 16 ore si 18 minute ajungem inapoi la masina. Estimam traseul la 60km. Scoatem izoprenele si sacii din masina si ne culcam intr-o poienita.

Dupa vreo 4 ore de somn, ne scoala soarele si ne mutam la cabana. Aici ne reintalnim cu Isvan care era in teambuilding. El pleaca cu colegii catre cabana Buta. Ma simt super odihnit. As face ceva. Asa ca beau o bere si mam calmez. Mergem un pic pe chei, asa sa ne dezmortim. Ne intoarcem la cabana sa mancam pranzul. Iara as face ceva. Asa ca mai beau inca o bere si ma calmez.

Dupa o jumatate de zi de zacut o luam catre Timisoara. Ne oprim undeva la iesirea din Petrosani langa un pod. Aici sunt nu stiu ce chei cu un canion pe ele. ASa ca pelcam sa ne plimbam pe ele. Nosu are sandale, noi mergem descult asa ca inaintam incet. Cheile sunt frumoase. La un moment dat se ingusteaza si devin un veritabil canion. Aici apa e mai mare.
Asata e primul canion in adevaratul sens al cuvantului pe care l-am vazut in Romania.

Inaintam prin apa pana la gat in unele locuri Peretii sunt foarte drepti si apropiati. Iesim din canion mai mergem ceva si Nosu concluzioneaza ca asta a fost...valea se deschide. Nu prea cred asta, avand in vedere ca am vazut o echipa echipata pana in dinti de canioning venind la vale. Trebuie sa fie ceva mai sus....Dar lasam eplorarea pentru alta tura. Ne intoarcem la masina si directia Timisoara.