Inceputul (Peru)

"A ship is safe in harbour, but that is not what ships are built for ..."

Poze aici
- Lima
- SanBartolo and south coast
- Pucusana
- Lunahuana

Peru - tara lui "cel mai" , cea mai", "singurul / singura". Mare, desert, munti, jungla. O isorie pre-columbiana foarte bogata (numai daca ii amintim pe incasi).Nu ar ajunge spatiul de pe blog numai pentru a descrie diversitatea geografica, culturala si istorica a tarii.

Cand noua ne intra un cui in cap, nimeni nu ni-l scoate. Cuiul acuma s-a numit Peru. Am vrut sa mergem acolo. Si am mers.

15.02.2008
Ora 14.00. Plecam de-acasa. Gata. Visul a devenit realitate. Suntem pe drum. Luam trenul spre Bucuresti. Pe drum imi omor timpul citind ghidul Lonely Planet.

Despre Lonely Planet: e vital. Mai important (sau aproape la fel de important) ca banii si pasapoartele. Asa ca de-a lungul excursiei am avut grija de el ca de ochii din cap. Stiam din timp cat costa cazarea/mancarea/ transportul. Nici un oras (nici macar Lima) nu a ridicat probleme de orientare. Cand ne vedeau localnicii cu cartea in mana: "Veniti la cazarea X, apare si in ghidul vostru". Preturile le negociam, stiind dinainte cat e "pretul oficial". Nu am pierdut timpul cautand cazari. Sau intrebandu-ne oare ce-o mai fi de vazut prin zona. Sau incercand sa gasim legaturi de transport spre zona Y. Cartea e pur si simplu magica.

Ajungem noaptea in Bucuresti. Laura (prietena Elenei) ne ia de la gara si mergem la Irish Pub la o bere. Tot ei ne duc si la aeroport. Aici ne dam seama ca roman=smecher/hot nu e chiar o sintagma scoasa din burta: o cafea si 2 sucuri - 500.000. Motaim pana la 6.00 cand ne imbarcam in avionul spre Amsterdam.

In Amsterdam nu stam foarte mult -la 11.00 suntem in avionul spre Lima. Ne asteapta 13 ore de zbor. Timpul trece intre s filme si plimbatul prin avion. Vedem Caraibele (chiar e ca in vederi - insule paradisiace inconjuarate de apa albastra) .

Trecem Ecuatorul.

16.02.2008
La ora 17.00, ora locala, punem piciorul in Lima. Am ajuns! Primul lucru - vaccinul pentru febra galbena. O sa avem o saptamana in jungla si e bine sa fim pregatiti. Plus ca e valabil 10 ani. Iesim dijn aeroport si ne izbeste un val de caldura. Si miros de peste. Aeroportul e chia pe malul oceanului. Ochim un taxi si o luam spre Miraflores (cartierul select din Lima).

Nu merg celularele: nu stiu pe ce frecventa funtioneaza ale lor, dar nu putem suna.
Ceea ce s-a dovedit un avantaj. Nu ne-a deranjat nimeni. In schimb din tot Peru am putut suna acasa. In Peru exista 2 manii: telefoanele si Internetul. Telefoanele (Locutorio) - de obicei combinate cu Internet cafe-urile sub acelasi acoperis - le-am gasit si in cele mai izolate locuri. 4000 lei vechi minutul spre Romania.

Circulatia in Peru: nu exista nici o regula. Absolut nici una. Semnele de circulatie sunt foarte rare si oricum nimeni nu le respecta. Asa ca ei se deplaseaza prin claxonare. Toata lumea claxoneaza. In continuu. Foarte rar semnalizeaza. Nu exista prioritate de dreapta. Se uita unul la altul si trec. Toate orasele sunt pline de taxiuri. Sub diferite forme: masini, biciclete, motociclete. Masini personale nu au foarte multe. Peruanii sunt lenesi. Se deplaseaza si 100m folosind taxiul. Folosesc tot timpul taxiul. Nu le place sa mearga pe jos. Asa ca toate orasele colcaie de taxiuri. In general niste epave de Tico. A...da. Si pietonii nu au niciodata, dar absolut niciodata prioritate.

Ajungem in Miraflores. Ne cazam la Flying Dog, un hotel din centru. Aruncam lucrurile si iesim in oras.

Miraflores: cartierul oamenilor de afaceri si in general a "lumii bune" din Peru. Probabil e un soc pentru turisti sa aterizeze aici. Nu am vazut in Europa inca asa un cartier luxos ca Miraflores. Ne plimbam printre zgarie-norii de sticla pana pe faleza. Pacificul: nu pot sa imi dau seama cat e de mare, dar un lucru e sigur: valurile sunt mai mari ca la noi. La intoarcere luam cina la un restaurant cu specific peruan.

Ceviche: mancare tipic peruana, mai ales in zona de coasta. Peste crud, cu multa ceapa si suc de lamaie. Lasat la macerat in frigider. Am zis ca trebuie sa-l incerc. Elena, mai precauta, comanda carne de vaca. Peru are peste 3000 de soiuri de cartofi - asa ca aproape toate mancarurile lor contin cartofi sub diferite forme de preparare. Tot de la ei vine si porumbul. Printre altele folosesc porumbul (un sortiment cu boabe negre) pentru a face suc din el - Chicha Morada. Si porumbul este o garnitura clasica in mancarea peruana.

In drum spre hotel trecem prin piata Kennedy - aici avea loc festivalul Pisco. Pisco e bautura nationala peruana: e facuta din brandy amestecat cu ou si cu inca ceva chestii. Nu o incercam acuma.

Doborati de somn, mergem la culcare. Nu am avut probleme cu fusul orar. 48 de ore cat a durat drumul ne-am fortat sa nu dormim. Am atitpit seara in Peru. Si de a doua zi eram deja obisnuit cu ora locala.

17.02.2008
Dupa micul dejun,nu mai avem rabdare si plecam catre statiunile de pe coasta.

Peisajul e un desert semistancos, fara pic de vegetatie. Contrasteaza "un pic" cu viata din Miraflores. Microbuzul se umple de oameni. Nu e un mijloc de transport pentru sociofobi. In 5 saptamani am folosit de nenumarate ori micobuzele. Interesant mod de a avea contact cu localnicii.

Ajungem in San Bartolo - o statiune in sudul Limei. Cautam cazare. San Bartolo e situat pe o faleza intr-un golf. Nu suntem multumiti de ce gasim.

De la marginea drumului ne agata o masina cu surferi. Ne duc mai la nord in alta statiune - Punta Hermosa. Nici aici nu suntem multumiti de cazare - inapoi cu microbuzul in San Bartolo. De data asta gasim o cazare (Hosta La Marina) confortabila si...la baie. Apa e numai buna de baie. Si valurile ! Superb. Ce rost are sa mergi la mare, daca n-ai valuri ?! Poti merge la Surduc.

Aici valurile vin de sus. Asa sunt de mari. E o placere sa stai in apa si sa te trezesti cu un munte de apa care vine de sus. Si sunt si foarte puternice. Nu ma mai satur. Apa e curata. Nu e picior de turist aici. Numai localnici. Stam pana pe seara sa ne luptam cu valurile.

Aici am vazut prima oara "live" surferi. E plin de ei. Se iau la tranta cu valurile. Trebuie sa fie un sport frumos. Sigur e solicitant.

Luam cina. Elena comanda "Pulpo olivio". Sa incerce si gainile locale. Pulpo olivio inseamna in schimb tentacule de caracatita cu masline. Eu raman la ceva fructe de mare. Cat am sta in zona de coasta am mancat numai animale marine. Nu pot sa zic ca sunt un mare fun a lor, dar cum zice si taica-meu "sa nu mor prost..". Dupa cina ne plimbam pana la un puct de belvedere, vedem apusul, dupa care la nani.

18.02.2008 Ne trezim la 5.00. Cam asa a fost toata excursia. Trezirea pe la 4.30 - 5.00. Culcatul pe la 21.00 -22.00. In Peru ziua e aproximativ egala cu noaptea. Pe la 6.00 se aud zgomote de afara.

Echipa locala de fotbal se duce la antrenamente. In Peru fotbalul e a doua religie. Dupa politica. Pe locul trei e religia. Toata lumea discuta despre fotbal. Niciodata nu au avut performante marete, dar sunt foarte impatimiti.

Ajungem primii pe plaja. Nu prea semana cu ziua trecuta. Dupa care ne amintim de fenomenul "flux-reflux". Acuma e refluxul si o multime de pietre au iesit din apa. Stam pana la pranz aici, dupa care luam un microbuz pana in Pucusana.

Nici asta nu e destinatie turistica - un sat traditional de pescari. Aici ne cazam la un hotel care arata foarte rustic - intrarea.

Camera s-a dovedit a fi cea mai jalnica din toata excursia. Am locuit intr-o chestie pe acoperis, fara ferestre cu o usa din nuiele care se inchidea cu un lacat.

Suntem agatati in golf de barcagi pentru turul insulei din larg. Nu sunt turisti straini, doar peruani. Luam barca Alexander - dupa negocieri indarjite - si plecam cu capitanul si sotia lui in larg. Ar trebui sa vedem leii de mare. Si ii si vedem. Stau la soare pe faleza stancoasa.

Descopar ca raul de mare exista. Si e destul de neplacut. Una peste alta tura cu barca a fost excelenta. Ne intoarcem si pierdem vremea prin sat. Nu sunt multe de vazut in afara de zona portului. Mergem si prin piata de peste. Suntem arsi de soare. Am facut si febra din cauza asta.

19.02.2008 Plecam "in desert". Vazusem cu o zi inainte niste raci viu colorati. Asa ca ne ducem la ei. Desertul e constituit din stanca si praf. Ajungem la raci si alte crustacee. Poze.

Ne intorcem sa bem o cafea langa "Gura diavolului" - o gaura in faleza pe unde intra apa oceanului - atractia locala. Desi au culturi importante de cafea in jungla, in Peru se bea Ness. Un pic de Ness cu multa apa. Asa ca azi comandam "american coffee".
Ne-au adus mult Ness cu putina apa. Ne imbarcam intr-un colectivo cu directia PanAmericana. Colectivo - un taxi care asteapta pana cand se strang cinci pasageri, dupa care merge la destinatie.

PanAmericana - autostrada care strabate toata America de Sud. Soyuz- una din miile de companii care asigura transportul in Peru. Cu ea am circulat mare parte a excursiei.
Astea sunt autobuze. Au si televizoare - care merg cand vreau ele si dau filme cu karate.. Si sunt tot timpul pline. Si se operesc de nenumarate ori pe marginea drumului pentru a lua alti pasageri.

Luam autobuzul pana in Canette si de aici un microbuz pana in Imperial. Mai departe cu alt microbuz pana in Lunahuana.
Nu eram foarte convinsi daca sa venim aici sau nu. Nici asta nu e destinatie turistica (adica pentru turisti straini). S-a dovedit a fi unul din punctele forte ale excursiei. Ideea era sa venim aici pentru rafting. Oadata ajunsi ne rezervam tura de rafting si ne gasim cazare. Lunahuana e un satuc pierdut pe valea lui Canette.

Peisajul e gri, Suntem inconjurati de munti de praf (ca nu se poate numi nisip ) si stanca. Pe vale in schimb e vegetatie. Vedem pentru prima oara plantatiile de banani. Aici e patria Pisco Sour. Au culturi intinse de vita de vie. Mergem in sus pe vale. Valea e foarte frumoasa. Lunahuana este o destinatie de vacanta pentru localnici. Studiem raul. Nu pare foarte nervos de sus. Spre seara mergem in centru (Plaza des Armas - asa se cheama centrul in toate localitatile). Bem un Pisco Sour (Elena) si o Pina Colada (eu). Amandoua sunt prea tari.

20.02.2008 Ne trezim din cauza galagiei si ne ducem sa ne plimbam prin parculet. Micul-dejun consta in ceva cozonac. Mergem la agentie si ne pregatim de tura de rafting. Vom fi noi doi, un neamt si 4 ghizi in barca. Plus un om cu caiacul care va merge in paralel cu noi pentru a ne arata drumul si a ne recupera in cazul in care cadem in apa.

Ne urcam in microbuz si plecam spre locul de start. Din programele pe care le aveau la dispozitie l-am ales evident pe cel mai extrem. E vorba de o coborare de aproximativ 40minute pe o portiune de gradul IV (V e gradul maxim).
Ajungem la pod. OK - de aici apa arata a naibii de napraznica. Raul e lat si destul de adanc. Si foarte involburat. A plouat de cu seara.
Ghidul ne zice ca vor fi portiuni de V. Incepe instructajul. Foarte serios. Incepem sa ne gandim daca a fost o idee buna. Incercam sa fim cat mai atenti si sa invatam comenzile in spaniola. Ne urcam in barca, ascultam ultimele instructiuni. Si pornim.A fost fenomenal. Nici nu am pornit bine si caiacul se intoarce cu fundul in sus.

Ghidul iese la mal. Noi recuperam caiacul. Si e doar inceputul. Erau momente cand zburam. 40 de minute de adrenalina pura. Toata coborarea a fost o valtoare. Din pacate s-a terminat prea repede. Aflam de la ghizi ca peste trei zile o sa fie un concurs international de mountain bike in zona. Asta e. Trebuie sa plecam.

Primim un DVD cu filmul de la rafting, ne luam bagajele si plecam catre Pisco.
Pisco: aici ne-am speriat pentru prima data. Plin de politisti cu pusti si cu veste antiglont. In timp a devenit o imagine populara. Probabil au rolul de a preveni sau candva chiar a fost nevoie de prezenta lor. Ideea e ca nu am avut nici un fel de probleme de-a lungul sederii noastre in Peru. Au un politist la 5 oameni. Foarte bine. Cat am stat in Peru nu am sintit nicioadata ca nu am fi in siguranta. Politistii sunt deosebit de prietenosi cu turistii. Te saluta, iti ofera informatii, sunt foarte serviabili. Nu avem ce face aici.

Asa ca mergem mai departe spre Paracas. Nici nu ajungem bine si ne agata un ghid. Luam turul spre insule pentru a doua zi. Ne cazam si bantuim prin zona. Aici nu e tocmai frumos pentru facut baie. E mult prea aglomerat. Mergem totusi la plaja. Schimbam niste dolari la cursul de schimb Paracas. Banii: in Peru se foloseste nuevo sol. 1 nuevo sol = 8000 lei vechi (viata e mai usoara cand ai termen de comparatie). Dolarii sunt acceptati in marile orase, dar e de preferat sa platesti in moneda locala. Cardurile noastre au functionat. Au bancomate in marile orase (poti scoate nuevo sol sau dolari). In general e bine sa ai bacnote mici, ca sa poata sa iti dea restul. Plecam spre seara de la plaja. Trag un fotbal cu localnicii. Pe faleza socializam cu copii peruani. Limba: spaniola. In zonele rurale se vorbeste si Quechua. Noi nu stim spaniola. Si nici nu am invatat. Dar nu am avut probleme in a ne intelege cu ei. Noroc ca spaniola seamana cu romana. Cu engleza n-ai nici o sansa. Nimeni nu stie. Paracas e plina de turistim straini.

E primul stop in "Gringo Trail" - turukl clasi al Perului. Asa ca apar in continuu autocare cu turisti, se urca grabiti in barci, viziteaza insulele si dupa aceea pleaca in graba. Turismul: foarte dezvoltat. Nu se poate compara cu ce e in Romania. E la cu totul alt nivel. Si ei au un respect deosebit pentru turisti. "Respectati si protejati turistii - ei reprezinta locuri de munca" - zicea o pancarda intr-un oras. Si chiar asa si e. Absolut toti peruanii pe care i-am intalnit (fie din zone turistice, fie nu) au fost deosebit de serviabili si politicosi cu turistii. Acuma suntem in extra sezon. Si totusi in anumite zone, au fost prea multi turisti pentru gustul nostru. Nu imi pot imagina cum este in lunile Iunie-Septembrie (considerate varf de sezon). S-ar putea sa nu mai fie deloc placut din cauza aglomeratiei. Pe seara, iesim impreuna pe faleza. O partida de sah.

Si la culcare Povestea merge mai departe...