Data: 08.11.15
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Canicea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Viata e mult prea scurta ca sa nu faci ce iti place. Si pana la urma cred ca tine de fiecare daca isi urmeaza visele sau se complace intr-o perpetua lamentare.
A fost poezie pe doua roti. O balada de aventuri din tinuturi indepartate si putin umblate. Unde oamenii au mult timp, unde lucrurile au ramas impietrite intr-un trecut imemorial.
A fost in final acea tura pe care am cautat-o.
Da, la ora 4 dimineata ca de obicei. De data asta sunt singur. Nu sunt deloc adeptul turelor de unul singur. Ma plictisesc si nu am cu cine impartasi placerea turei. Sunt o fiinta eminamente sociala si am nevoie de compania umana. Dar azi nu se poate, asa ca voi pleca singur la drum.
Mi-am pregatit atent bagajele. Si deosebit de atent am desenat toata tura.
E vorba de zona Canicea - Cornereva. Am umblat mult in ultimii ani pe aici. Zona se preteaza bine de tot la MTB. Aici am vrut inital sa tinem 2BE. Singurul motiv care ne-a facut sa renuntam a fost legat de logistica locului de start: concurentii trebuie sa se deplaseze cu mijloace proprii de la tabara de baza pana la locul de start. Vreo 10km.
Auzi des cuvantul pasiune. Pentru fiecare inseamna altceva. Si e greu in final sa iti sai seama daca faci ceva din pasiune, din vanitate, din orgoliu, de plictiseala.
2BE l-am facut de dragul traseelor. Am zis-o si atunci: nu ma intereseaza dezvoltarea zonei, promovarea ciclismului sau a unui mod de viata sanatos. Nu vreau sa strang fonduri sa salvez planeta.
L-am facut efectiv de dragul traseelor. Ideea centrala in jurul careia se invarte tot 2BE e asta: un traseu fain. Si daca pentru asta trebuie sa mergi vreo 10km pana la start asta e...
Ajung la 6.30 in Rusca. Unde descopar ca am GPS-ul, dar n-am track-ul pe el. Depind de track-ul acela. Tura e infernala si nu am timp de prospectat zona. Pana la urma tehnologia ma salveaza: mai nou tin toate track-urile pe net, asa ca il descarc de acolo si il pun pe smartphone.
Acuma am track - deci pot porni in tura. Totusi fiind pe telefon a trebuit sa ma oresc de nenumarate ori, sa il scot din buzunar ca sa vad pe unde trebuie s-o iau.
-4 grade la start. E o zi superba de toamna. Stiu ca se va incalzi asa ca imi iau inima in dinti, macaroanele in gura, overshoes-ul pe papuci si pornesc.
Masina am lasat-o in centru in Rusca. De aici incepe prima parte necunoscuta - traversarea peste deal catre barajul Rusca-Teregova.
Am in fata o tura criminala ca parametrii: undeva la 90km cu 4500m diferenta de nivel. La asa ceva nu te arunci ca fata mare la insuratoare. Daca tragi ca bou de la inceput, n-ai sanse sa termini asa ceva. Pe de alta parte daca o lalai, noaptea te prinde din urma.
Tura are o particularitate: daca 2BE 2015 a fost despre urcarea pe Tarcu si cam atat aici e vorba de 5 catarari. Fiecare dintre ele cam de 800m diferenta de nivel, fiecare dintre ele la limita ciclabilului.
Ies sus in varful dealului. Pana aici a fost un forestier perfect, o urcare sustinuta, grea, dar fara probleme. De aici urmeaza coborarea spre baraj. Aici am ratat intrarea pe coborarea desenata de acasa. Am vazut prea tarziu si mi-a fost lene sa ma intorc.
Asa ca am gasit un drum forestier perfect care m-a scos direct la lac. Uneori e bine sa iti fie lene. In cazul meu, aplic aceasta stratagema destul de des.
Aici o sa fie un punct de control. Pe fundal se vede varful Olanele.
O alta particularitate a turei e ca o sa aiba asfalt. Chiar mult acuma ca stau sa calculez: aproape 14% din traseu - adica 12km - o sa fie pe asfalt. As putea sa scap de vreo 9km, daca as ocoli lacul asta prin stanga. Poate ca asa o sa si fac.
Deocamdata nu mi s-a parut ca portiunea de asfalt ar strica farmecul turei, asa ca dupa ce am ocolit barajul si am ajuns pe partea cealalta, am inceput urcarea numarul 2.
Urcarile sunt fix la limita. Cel putin pentru mine. Sunt multi mai buni, poate sunt si unii mai slab pregatiti. Eu am stat pe toate urcarile blocat in 22 cu 36. Adica in traducere, pe cea mai mica viteza. Aruncat mult peste ghidon ca sa nu se ridice bicicleta de la sol. Si asa o tine toata urcarea fara momente de relaxare.
Si nu e vorba de o urcare asa. Ci de 5.
Lacul Rusca. De pe creasta aia din fata am venit.
Nu sunt fan-ul asfaltului la turele de MTB, dar asta nu m-a deranjat.
Poiana Ceicovii. Aici va fi alt punct de control. Unul dublu. Am urcat pana aici, doar ca sa avem de unde cobora. E un punct de vedere si e destul de adevarat - ultimii 200m altitudine puteau fi eliminati usor si as fi dat in acelasi drum.
Dar urcarea e prea faina ca sa n-o faci. Si despre asta e vorba la 2BE.
Creasta Cernei pe fundal.
Caldura incepe sa isi faca simtita prezenta - de mult sunt la tricou. Asa aveam sa si termin tura. Ceata diminetii se ridica din vai. Si dealul ala "mic" din mijlocul pozei e Chica. Urcarea 3.
Coborarea asta am facut-o de nenumarate ori. De fiecare data ma opresc si fac poza asta. Varful Cozia si creasta Cernei se vad pe fundal.
Pe dealul Chica am mai vrut sa urc. Urcarea 3 incepe direct unde se termina coborarea din Ceicovii. Are aceleasi caracteristici: urcare la limita aderentei, a nervilor, a vointei.
Pana cand e imposibil de inaintat si bicileta trebuie carata in spate. Pentru "cei buni" o sa fie probabil singurul loc in care vor cara la ea. Vreo 300m liniari o cari in spate.
Si iesi aici: varful dealului Chica.
Coborarea de pe Chica. Continuand pe linia prezentarii diferentelor fata de 2BE 2015: toate coborarile de aici au fost ciclabile. Si daca eu zic asta, va dati seama ca asa e. Periculoase din cauza solului nisipos si prafuit pe care derapezi, dar indiscutabil ciclabile.
Inapoi in Cornereva si la sosea. Cornereva e o comuna "gigantica". De fapt cea mai mare din Romania ca suprafata. Are in componenta peste 40 de sate si catune si se intinde pe nenumarate vai.
Inca vreo 6km de sosea pana cand ajungem in Bogaltin. De aici vom intra fix pe traseul fostului maraton Hercules.
Ar trebui sa stiti locul daca ati alergat la Hercules. Suntem deasupra de Fantana Babii. Pana aici a fost urcarea 4. A fost deja greu. Oboseala s-a strans in picioare. Am mers foarte mult pe bicicleta. Am si impins. Gambele stau sa explodeze.
Canicea la orizont. Poate ca e mai bine sa nu stii traseul dinainte. Sau sa cunosti zona. Dupa 4 urcari si vreo 3000m catarati deja e demoralizant sa te uiti la orizont si sa stii ca acolo trebuie sa ajungi.
Saua Prislop. La prima editie, Hercules a trecut pe aici. Gata urcarea 4. De aici coboram catre catunul Prisacina.
Coborarea e grea. Am invatat pe propria piele ca e vitala pozitia la coborare: asa ca las saua la limita si ii dau la vale. E o coborare foarte pietruita. De fapt bolovanoasa. Frunzele acopereau aceste capcane asa ca am stat cu.... situl in cur.
Recunoasteti locul? Cred ca tanti Maria era acasa.
Dar mi-a lipsit un lucru esential in tura aceasta ca sa o fac sa fie 100% perfecta: timpul. Am fost in continuuu intr-o fuga contracronometru.
Am intalnit multi oamnei in ziua respectiva. Oameni frumosi, senini, cu chef de vorba. Pe majoritatea i-am "repezit" - fugeam de noaptea care ma urmarea.
Am facut foarte putine pauze si in general doar cele necesare pentru orientare. Poze faceam doar cand ma opream sa verific traseul sau alti parametrii. Am mancat din mers, am uitat sa ma hidratez, am oprit o data la un magazin in Cornereva.
Repet, e o tura "infernala".
Portiunea Prisacina - Bogaltin e pe traseul de la Hercules. E poate portiunea cea mai frumoasa a turei. "Calda", colorata, desprinsa din vederi parca.
Locul acela unde te duci imediat ce vine toamna ca sa prinzi magia anotimpului. Capitele de fan pierdute printre casele izloate, Mehedintii cu ale lor crovuri la orizont, padurea in flacari.
A fost si portiunea pe care aproape am cedat. E lunga - are vreo 12km si e departe de a fi plata. De fapt portiunea asta poate fi considerata o urcare in sine. Urci si cobori ca un rollercoaster. Si nu se mai termina.
Scoala din Dobraia. Si stai si te gandesti iara: ce putin au unii si totusi sunt fericiti. Senini si fericiti.
Si latura malefica da raspunsul: da, fiindca nu stiu alternativa. Daca ar cunoaste-o s-ar obisnui instant cu "binele" si usorul si ar renunta cu placere la serenitate si simplitate...
Bisericuta din Dobraia. Nod de intersectie important in reteaua de drumuri din aceasta zona.
A fost una din putinele dati in care am prins drumul acesta complet uscat, ceea ce a facut inaintarea mult mai usoara. Am mai fost o data pe aici cand era numai noroi. Sa zicem ca atunci e aproape impracticabil.
Biliana. Toamna. Liniste. Bicicleta. Fericire.
Batranelul era adus de spate. Si lucra langa casa impreuna cu baba lui. A zis ca nu o sa pot cobora spre Globu Rau ca e plin de rugi si tufe. La asfintit, in culorile inca fierbinti, cei doi batranei lucrand la casa cocotata in creasta formau un tablou ireal: un crampei dintr-un timp ce sta sa apuna si el.
I-am ignorat. Aveam track. Am dat peste altii care mi-au zis acelasi lucru. Si poate ca una din calitatile pe care singur mi le atribui e ca uneori ascult de ce zic altii. Ma, n-or fi chiar toti prosti si num ai eu destept. Chiar daca Google Earth imi zice ca acolo e drum, poate ca stiu astia ceva.
Aleg sa ii ascult. Cobor pe un forestier perfect si salvez tura.
Odata ce am inceput sa ii ascult, continui tot asa. Intr-un catun izolat, cu un caine idiot prins de picior stau la vorba cu alti localnici. N-are rost sa mai merg pana in Globu Rau. voi urca direct catre Pietrele Elisovei prin catunul Borugi.
Si astfel, localnicii au contrazis desenele mele de acasa si si-au pus si ei amprenta asupra traseului.
Ultima urcare a fost cumplita. Trecusem de mult de punctul de oboseala si urcam din inertie cu capul in piept. Intalneam localnici, vorbeam monosilabic cu ei. Stateam cu ochii atintiti in GPS numarand metru cu metru altitudinea castigata.
Soarele la apus batea dinspre vest. Nu vedeam nimic, motiv pentru care am si pierdut track-ul si am ajuns sa car in spinare bicicleta pana la Pietrele Elisovei. Asa se cheama alea de se vad in poza, punct de referinta in creasta Canicei.
Sus in creasta dadeam deja rateuri serioase. Eram si in concurs acerb cu noaptea care venea din spate. Ca si nivel de "masochism" tura asta este cu mult peste 2BE 2015.
De obicei oamenii isi fac reclama nu anti reclama. Mi-e total egal: prefer sa vina oameni capabili sa termine tura aceasta decat sa ii caut cu Salvamontul pe coclauri.
Asa ca : e mult peste tura din 2015 ca si dificultate.
Pentru a doua si ultima oara in Poiana Ceicovii. De aici a venit noaptea. Tot aici a trebuit sa ma opresc sa mananc. Nu mai eram in stare sa ma misc, nu mai puteam sa dau o pedala de la oboseala.
Am pus lumina pe bicicleta si am facut la lumina artificiala o coborare pe care probabil as fi gasit-o provocatoare si in mijlocul zilei. Am scapat cu bine si din asta si am ajuns inapoi la masina.
Am folosit deja mai sus toate superlativele, metaforele si interjectiile pe care le am in bagaj. Nu mai e nimic de adaugat.
A fost perfect. Mai mult ca perfectul o sa fie cand o sa o aduc si pe Elena aici.
Si singura dorinta pe care o am e sa mai prind suficinte toamne in care sa mai am disponibilitatea fizica de a face asa nebunii.
A...da. Viata e prea scurta ca sa nu faci ce iti aalce. Ma uit pe geam acuma. Si ideea se naste rapid...
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Canicea
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Viata e mult prea scurta ca sa nu faci ce iti place. Si pana la urma cred ca tine de fiecare daca isi urmeaza visele sau se complace intr-o perpetua lamentare.
A fost poezie pe doua roti. O balada de aventuri din tinuturi indepartate si putin umblate. Unde oamenii au mult timp, unde lucrurile au ramas impietrite intr-un trecut imemorial.
A fost in final acea tura pe care am cautat-o.
Da, la ora 4 dimineata ca de obicei. De data asta sunt singur. Nu sunt deloc adeptul turelor de unul singur. Ma plictisesc si nu am cu cine impartasi placerea turei. Sunt o fiinta eminamente sociala si am nevoie de compania umana. Dar azi nu se poate, asa ca voi pleca singur la drum.
Mi-am pregatit atent bagajele. Si deosebit de atent am desenat toata tura.
E vorba de zona Canicea - Cornereva. Am umblat mult in ultimii ani pe aici. Zona se preteaza bine de tot la MTB. Aici am vrut inital sa tinem 2BE. Singurul motiv care ne-a facut sa renuntam a fost legat de logistica locului de start: concurentii trebuie sa se deplaseze cu mijloace proprii de la tabara de baza pana la locul de start. Vreo 10km.
Auzi des cuvantul pasiune. Pentru fiecare inseamna altceva. Si e greu in final sa iti sai seama daca faci ceva din pasiune, din vanitate, din orgoliu, de plictiseala.
2BE l-am facut de dragul traseelor. Am zis-o si atunci: nu ma intereseaza dezvoltarea zonei, promovarea ciclismului sau a unui mod de viata sanatos. Nu vreau sa strang fonduri sa salvez planeta.
L-am facut efectiv de dragul traseelor. Ideea centrala in jurul careia se invarte tot 2BE e asta: un traseu fain. Si daca pentru asta trebuie sa mergi vreo 10km pana la start asta e...
Acuma am track - deci pot porni in tura. Totusi fiind pe telefon a trebuit sa ma oresc de nenumarate ori, sa il scot din buzunar ca sa vad pe unde trebuie s-o iau.
-4 grade la start. E o zi superba de toamna. Stiu ca se va incalzi asa ca imi iau inima in dinti, macaroanele in gura, overshoes-ul pe papuci si pornesc.
Am in fata o tura criminala ca parametrii: undeva la 90km cu 4500m diferenta de nivel. La asa ceva nu te arunci ca fata mare la insuratoare. Daca tragi ca bou de la inceput, n-ai sanse sa termini asa ceva. Pe de alta parte daca o lalai, noaptea te prinde din urma.
Tura are o particularitate: daca 2BE 2015 a fost despre urcarea pe Tarcu si cam atat aici e vorba de 5 catarari. Fiecare dintre ele cam de 800m diferenta de nivel, fiecare dintre ele la limita ciclabilului.
Asa ca am gasit un drum forestier perfect care m-a scos direct la lac. Uneori e bine sa iti fie lene. In cazul meu, aplic aceasta stratagema destul de des.
Urcarile sunt fix la limita. Cel putin pentru mine. Sunt multi mai buni, poate sunt si unii mai slab pregatiti. Eu am stat pe toate urcarile blocat in 22 cu 36. Adica in traducere, pe cea mai mica viteza. Aruncat mult peste ghidon ca sa nu se ridice bicicleta de la sol. Si asa o tine toata urcarea fara momente de relaxare.
Si nu e vorba de o urcare asa. Ci de 5.
Dar urcarea e prea faina ca sa n-o faci. Si despre asta e vorba la 2BE.
Pana cand e imposibil de inaintat si bicileta trebuie carata in spate. Pentru "cei buni" o sa fie probabil singurul loc in care vor cara la ea. Vreo 300m liniari o cari in spate.
Inapoi in Cornereva si la sosea. Cornereva e o comuna "gigantica". De fapt cea mai mare din Romania ca suprafata. Are in componenta peste 40 de sate si catune si se intinde pe nenumarate vai.
Inca vreo 6km de sosea pana cand ajungem in Bogaltin. De aici vom intra fix pe traseul fostului maraton Hercules.
Dar mi-a lipsit un lucru esential in tura aceasta ca sa o fac sa fie 100% perfecta: timpul. Am fost in continuuu intr-o fuga contracronometru.
Am intalnit multi oamnei in ziua respectiva. Oameni frumosi, senini, cu chef de vorba. Pe majoritatea i-am "repezit" - fugeam de noaptea care ma urmarea.
Am facut foarte putine pauze si in general doar cele necesare pentru orientare. Poze faceam doar cand ma opream sa verific traseul sau alti parametrii. Am mancat din mers, am uitat sa ma hidratez, am oprit o data la un magazin in Cornereva.
Repet, e o tura "infernala".
Locul acela unde te duci imediat ce vine toamna ca sa prinzi magia anotimpului. Capitele de fan pierdute printre casele izloate, Mehedintii cu ale lor crovuri la orizont, padurea in flacari.
A fost si portiunea pe care aproape am cedat. E lunga - are vreo 12km si e departe de a fi plata. De fapt portiunea asta poate fi considerata o urcare in sine. Urci si cobori ca un rollercoaster. Si nu se mai termina.
Scoala din Dobraia. Si stai si te gandesti iara: ce putin au unii si totusi sunt fericiti. Senini si fericiti.
Si latura malefica da raspunsul: da, fiindca nu stiu alternativa. Daca ar cunoaste-o s-ar obisnui instant cu "binele" si usorul si ar renunta cu placere la serenitate si simplitate...
I-am ignorat. Aveam track. Am dat peste altii care mi-au zis acelasi lucru. Si poate ca una din calitatile pe care singur mi le atribui e ca uneori ascult de ce zic altii. Ma, n-or fi chiar toti prosti si num ai eu destept. Chiar daca Google Earth imi zice ca acolo e drum, poate ca stiu astia ceva.
Aleg sa ii ascult. Cobor pe un forestier perfect si salvez tura.
Odata ce am inceput sa ii ascult, continui tot asa. Intr-un catun izolat, cu un caine idiot prins de picior stau la vorba cu alti localnici. N-are rost sa mai merg pana in Globu Rau. voi urca direct catre Pietrele Elisovei prin catunul Borugi.
Si astfel, localnicii au contrazis desenele mele de acasa si si-au pus si ei amprenta asupra traseului.
Ultima urcare a fost cumplita. Trecusem de mult de punctul de oboseala si urcam din inertie cu capul in piept. Intalneam localnici, vorbeam monosilabic cu ei. Stateam cu ochii atintiti in GPS numarand metru cu metru altitudinea castigata.
Soarele la apus batea dinspre vest. Nu vedeam nimic, motiv pentru care am si pierdut track-ul si am ajuns sa car in spinare bicicleta pana la Pietrele Elisovei. Asa se cheama alea de se vad in poza, punct de referinta in creasta Canicei.
De obicei oamenii isi fac reclama nu anti reclama. Mi-e total egal: prefer sa vina oameni capabili sa termine tura aceasta decat sa ii caut cu Salvamontul pe coclauri.
Asa ca : e mult peste tura din 2015 ca si dificultate.
Uite de-acolo de vis-a-vis vin:se vede Bogaltinul, Fantana Babii, sausa Prislop...
Am pus lumina pe bicicleta si am facut la lumina artificiala o coborare pe care probabil as fi gasit-o provocatoare si in mijlocul zilei. Am scapat cu bine si din asta si am ajuns inapoi la masina.
Am folosit deja mai sus toate superlativele, metaforele si interjectiile pe care le am in bagaj. Nu mai e nimic de adaugat.
A fost perfect. Mai mult ca perfectul o sa fie cand o sa o aduc si pe Elena aici.
Si singura dorinta pe care o am e sa mai prind suficinte toamne in care sa mai am disponibilitatea fizica de a face asa nebunii.
A...da. Viata e prea scurta ca sa nu faci ce iti aalce. Ma uit pe geam acuma. Si ideea se naste rapid...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu