Ziua 14 - Col de Saisies

Data: august 2015
Participanti:Elena, Alex, Ana
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/ 

A sosit si momentul sa plecam din Maurienne. Repet, a fost exclusiv meritul Elenei ca am ajuns aici. Total din intamplare, dar asta e mai putin important. Am descoperit o zona incredibila pentru ciclism. Cum se lauda si localnicii : capitala mondiala a ciclocatararii.

Au fost zile frumoase aici. E la fel de adevarat totusi ca nu m-as intoarce fara bicicleta.

Si tot Elena e cea care alege ruta catre urmatoarea destinatie. Ca veni vorba de destinatie: e vorba de magnetul Chamonix.

Asta am pus-o aici ca sa pot face si eu misto de Ana peste multi ani.

Chamonix ma atrage de fiecare data in mod irezistibil. Locul unde "s-a nascut" alpinismul. Loc magic si de poveste pentru toti cei ce iubesc muntele. Incarcat cu istorie si legende. Baza de urcare catre grand-ul Europei - Mont Blanc. Renumit pentru peisajele sale de vis sau pentru scoala de ghizi montani.

Chamonix. Am fost de 3 ori acolo. M-as intoarce de inca 100 de ori fara sa ma plictisesc.

Aici nu am mai ajuns intamplator - era in mintea mea de cand am plecat de acasa. Dar vremea capricioasa a facut ca sa fie lasat la urma.

Cum ziceam - Elena a ales ruta dintre Maurienne si Chamonix. Si tot ea a venit cu ideea sa profitam de vremea buna si sa facem un ultim Col.

 Se cheama Col de Saisies si face cumva legatura intre valea cu Maurienne si cea cu Chamonix.

In locul unde am facut pauza de masa am  gasit si indicatoarele astea cu VTT. Planul era deja facut: din Col, Elena va veni pe offroad catre masina.

Tura aceasta are o semnificatie aparte. E posibil sa fie ultima tura in aceasta formula. Au fost 2 ani de vis unde am aplicat aceasta reteta: ture prin Europa pe bicicleta cu Ana dupa noi.

Ana o sa creasca si ma indoiesc ca o sa o mai pot cara anul viitor prin pasurile astea. Asa ca o nota de nostalgie planeaza asupra acestei ture.

Si daca cumva e sa fie ultima, nu putea sa fie mai frumos: sa pedalez cu fata mea cu Mont Blanc-ul pe fundal.

Exista acele zile cand totul se leaga: gasesti trasee superbe, vremea e perfecta, peisajul e desprins parca din vederi.

Da, pentru aceste momente, in spate sunt si zile cu ploi. Si frig. Si drumuri lungi. Si tepe. Si esecuri. Si oboseala. Si nervi.

Si da, merita toate. Ideea e nu  sa te chinui sa rabzi in speranta ca vor veni momentele acestea. Ideea e sa te poti bucura si de momentele mai putin placute. Si ele fac parte din viata.

Tu'i mama lui de Col. Dupa inevitabila statiune de ski am tot cautat locul unde e tablia ca sa ma pozez cu ea. Pentru condica: e dincolo de Col pe coborare.

 Am oprit la un suc/ bere.

De aici Elena a coborat pe off-road. Eu pe sosea cu Ana.

Ajunsi la masina, am mai facut o clasica: am calcat bicicleta Anei cand am dat in spate. Bicicleta care s-a dus dracului. Adica am stat vreo 30 de minute sa iau roata la bolovan ca s-o indrept, dar era clar ca nu mai ai ce sa ii faci.

Ca urmare: Ana nu a mai avut bicicleta fara pedale cu care sa se dea. Asa ca Elena a invatat-o sa se dea cu aia cu pedale. Si de atunci se tot da cu bicicleta.

Modul asta de gandire nu e tocmai pe placul Elenei. Important insa e sa fii optimist!

Intre timp Elena a gasit un aparat foto pe coborare. Dupa o analiza a pozelor a gasit un numar de telefon pe medalionul de la gatul cainelui proprietarului. L-am sunat, a aparut neamtul cu un BMW negru sa il recupereze.

Au fost destul de uimit ca nu am vrut nici un fel de recompensa.

E a 3-a oara cand stam in acest camping. E situat aproape in centrul statiunii. Are niste preturi ireale tinand cont unde ne aflam. Si o atmosfera superba: e plin de alpinisti de tot felul de natii care au venit sa strabata acesti munti.

Si iata-ne inapoi. Acolo unde as zice ca aproape a inceput totul. Aici eram si acuma 10 ani, in acelasi camping, habar neavand ce inseamna un piolet, o coarda, un coltar, un ghetar. Avand doar un vis.

Ne instalam repede si pornim la plimbarea de seara prin orasel. Un tabiet deja bine inradacinat.

Suprapunerea noastra aici cu UTMB-ul a fost total intamplatoare. Dupa cina la Poco Loco, un alt obicei dezvoltat de-a lungul turelor pe aici, ne retragem la cort. Avem o saptamana in fata sa ii aratam Anei de ce noua ne place asa de mult aici.