Data: august 2015
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Prima zi din Chamonix este dedicata turei catre Mer du Glace.
Bicicletele o sa ramana urmatoarea perioada in rastel. De acuma inainte o sa fie si randul Anei sa participe activ la ture.
Aici in vale e frig si umed dimineata asa ca ne motiva m cu greu nsa scoatem nasul din sacii de dormit.
Ana stie ca va merge la castelul lui Ana si a lui Elsa si in prima faza este nerabdatoare sa porneasca la drum.
Traseul ales ne este cunoscut. Am mai fost pe aici cu Elena de 2 ori. Am ales aceasta ruta deoarece trece pe la o cabanuta care ne-a ramas draga.
Uite! Acolo sus e Mutnele Singuratic unde are castelul de gheata regina Elsa. Cand mergem acolo tati?
Daca in prima faza a fost entuziasmul inerent noutatii. Bucuria de a incerca betele, de a purta rucsacelul - nu dupa mult timp - de fapt dupa foarte putin timp, a intervenit plictiseala si maraiala.
De atunci au trecut vreo 3 luni si multe, multe alte ture. Acuma stim reteta, dar atunci eram la inceput.
Si jocurile pe calculator si datul aiurea din gura ajuta la ceva. Am inceput sa ii povestesc Anei. Ceva inventat. Important era sa dau in continuu din gura.
Cum ma opream, eram taxat imediat. Am observat destul de repede ca daca povestesc, Ana merge. Si de cateva luni incoace aplicam aceeasi reteta.
Partea buna e ca rareori n-am chef de dat din gura. Si pot inventa orice. Si inca e la varsta la care nu trebuie sa imi strofoc prea tare neuronul. trebuie doar sa vorbesc in continuu si Ana face turele pe nesimtite.
La urcare prin stanga, pe la cabanuta. La coborare am venit din dreapta.
Pe fundal se vede les Drus - un pilon de stanca destul de renumit in randul alpinistilor. Si intr-adevar foarte fotogenic.
Iata si cabanuta care noua ne este asa de draga. Prima data can am ajuns aici era toamna deja si era inchisa. izolata, pe marginea morenei, plina de flori viu colorate, cu micutul lac artificial langa.
Acuma inca era deschisa publicului. Am gasit-o la fel de primitaore si de frumoasa ca prima data.
Destinatia finala este gara trenului care urca din Chamonix pana la Mer du Glace.
Cam pe la inceputul secolului aici a fost construit un tren care face legatura intre Chamonix si ghetarul Mer du Glace. A fost imediat un success turistic, succes care nu pare sa fii scazut deloc in suta de ani ce a trecut.
Noi am preferat sa urcam pe jos si i-am promis Anei ca la coborare are voie cu trenuletul. A fost inca un ingredient ca sa o convingem sa mearga.
Urcarea de la Mottets pana la Mer du Glace este foarte bolovanoasa si tinand cont de inaltimea Anei traseul a fost o catarare continua pentru ea.
Parca aici i-a placut mai mult. Era mai diversificat, mai aventuros. Drumul urca prin padure, printre bolovanii uriasi impinsi la vale de-a lungul milennilor de catre ghetar.
Cam undeva pe aici Ana a disparut brusc din peisaj. Mergea pe marginea potecii, era in spate si cumva a alunecat. Inca mai am viteza de reactie si am reusit sa o prind de rucsac in timp ce aluneca...
Mer de Glace este cel mai mare ghetar din Franta ca intindere. Acuma mai are 7km, inainte era mult mai mare.
Am ajuns pe terasa de deasupra ghetarului. Mult sub noi se vede limba de gheata acestuia.
Privind in zare catre Le Drus.
I-am promis Anei ca o ducem la palatul lui Elsa asa ca a trebuit sa ne tinem de promisiune. E ireal ce e aici. Au construit un sir interminabil de scari de metal care coboara vreo 200m altitudine pentru a te duce la ghetar.
Acolo, oamenii au sapat o pestera de gheata - motivul acestui pelerinaj a mii si mii de turisti. Exista si o telecabina dedicata special acestui scop.
Exista o multime pestrita care merge sa vada grota de gheata. O multime pestrita si care aproape isi da duhul pe aici. Oameni de toate varstele si toate religiile :). Aici am vazut pentru prima data de cand am venit in Franta ceva diferit fata de datile trecute: mult mai multe femei arabe imbracate traditional.
La vale merg majoritatea pe jos. Asa ca este un val uman care se scurge pe aceste scari.
Cumva, poza aceasta ne-a speriat. 2005 a fost anul in care am fost prima data aici. Conform placutei respective se pare ca nivelul ghetarului era cam pe aici acuma 10 ani. Acuma e undeva la 30 de metri mai jos.
Cam asta e ghetarul. La Elena nu-i plac ghetarii -zice ca sunt murdari. Nu o prea poti contrazice... Curati si albi sunt doar in partea superioara, acolo unde se nasc.
Traditia grotei de gheata are o vechime de aproape 100 de ani. in fiecare an se sapa alta - ghetarul aluneca constant la vale si ea grota cu el, asa ca in fiecare an se face una noua.
Ana a fost dezamagita ca Elsa nu era acasa - i-am explicat ca Elsa e mai sociopata si nu suporta marea asta de oameni.
Inapoi la suprafata. Am urcat tot pe jos. Am devenit rapid un fel de ciudatenii. Nimeni nu urca pe jos. Daca erau cativa care coborau, de urcat nu urca nimeni. toti foloseau telecabina. Era o imagine destul de trista. Turismul de masa a capatat aici o noua semnificatie pentru noi.
Acolo scrie ca in 1820 ghetarul ajungea pana aici - adica in 200 de ani a scazut cu peste 200m inaltime. Initial te trec fiorii - toate discutiile pe care le-ai auzit despre incalzirea globala plaesc in fata realitatii. Te uiti socat unde e acuma ghetarul.
Dar...
La plecare eu am hotarat sa merg pe jos si sa alerg pana in vale. Fetele au trebuit sa mearga cu trenul, fiindca asa ii promisesem Anei.
Asa ca inainte de plecare am intrat in muzeul ghetarului Mer du Glace care era langa gara. Foarte interesant.
Pe scurt: daca nivelul de scadere a ghetarului va continua in acelasi ritm, se estimeaza ca pana in 2050 ghetarul va ajunge la aceleasi dimensiuni pe care le avea la mijlocul Evului Mediu.
So, wtf?!
Elena si Ana s-au inhgesuit in trenuletul supraaglomerat. Lui elena nu i-a placut, lui Ana da.
Promenada de seara pe strada principala din Chamonix.
UTMB-ul dureaza vreo 7 zile cu toate cursele din care e alcatuit. Pregatirile pentru acest eveniment sunt pe ultima suta de metri.
Asfintit cu seria de Aiguilles la orizont. Orizontul rosu prevesteste urmatoarele zile ploioase. Aici eram in fata oficiului de turism si deja pregateam ultima destinatie pentru actualul concediu. Si verificam asiduu prognoza meteo. Clar, o sa ploua.
A vrut neaparat pe vaca albastra...
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Prima zi din Chamonix este dedicata turei catre Mer du Glace.
Bicicletele o sa ramana urmatoarea perioada in rastel. De acuma inainte o sa fie si randul Anei sa participe activ la ture.
Aici in vale e frig si umed dimineata asa ca ne motiva m cu greu nsa scoatem nasul din sacii de dormit.
De atunci au trecut vreo 3 luni si multe, multe alte ture. Acuma stim reteta, dar atunci eram la inceput.
Si jocurile pe calculator si datul aiurea din gura ajuta la ceva. Am inceput sa ii povestesc Anei. Ceva inventat. Important era sa dau in continuu din gura.
Cum ma opream, eram taxat imediat. Am observat destul de repede ca daca povestesc, Ana merge. Si de cateva luni incoace aplicam aceeasi reteta.
Partea buna e ca rareori n-am chef de dat din gura. Si pot inventa orice. Si inca e la varsta la care nu trebuie sa imi strofoc prea tare neuronul. trebuie doar sa vorbesc in continuu si Ana face turele pe nesimtite.
Cam pe la inceputul secolului aici a fost construit un tren care face legatura intre Chamonix si ghetarul Mer du Glace. A fost imediat un success turistic, succes care nu pare sa fii scazut deloc in suta de ani ce a trecut.
Noi am preferat sa urcam pe jos si i-am promis Anei ca la coborare are voie cu trenuletul. A fost inca un ingredient ca sa o convingem sa mearga.
Acolo, oamenii au sapat o pestera de gheata - motivul acestui pelerinaj a mii si mii de turisti. Exista si o telecabina dedicata special acestui scop.
Exista o multime pestrita care merge sa vada grota de gheata. O multime pestrita si care aproape isi da duhul pe aici. Oameni de toate varstele si toate religiile :). Aici am vazut pentru prima data de cand am venit in Franta ceva diferit fata de datile trecute: mult mai multe femei arabe imbracate traditional.
La vale merg majoritatea pe jos. Asa ca este un val uman care se scurge pe aceste scari.
Cumva, poza aceasta ne-a speriat. 2005 a fost anul in care am fost prima data aici. Conform placutei respective se pare ca nivelul ghetarului era cam pe aici acuma 10 ani. Acuma e undeva la 30 de metri mai jos.
Acolo scrie ca in 1820 ghetarul ajungea pana aici - adica in 200 de ani a scazut cu peste 200m inaltime. Initial te trec fiorii - toate discutiile pe care le-ai auzit despre incalzirea globala plaesc in fata realitatii. Te uiti socat unde e acuma ghetarul.
Dar...
La plecare eu am hotarat sa merg pe jos si sa alerg pana in vale. Fetele au trebuit sa mearga cu trenul, fiindca asa ii promisesem Anei.
Asa ca inainte de plecare am intrat in muzeul ghetarului Mer du Glace care era langa gara. Foarte interesant.
Pe scurt: daca nivelul de scadere a ghetarului va continua in acelasi ritm, se estimeaza ca pana in 2050 ghetarul va ajunge la aceleasi dimensiuni pe care le avea la mijlocul Evului Mediu.
So, wtf?!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu