Data: august 2015
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Vremea se anunta total neprietenoasa inca de dimineata. Dar statul la cort nu e o optiune. Si nici sa ne plimbam o zi intreaga prin Chamonix nu ne surade. Asa ca e clar ca o sa plecam la o tura. Pe de alta parte, experienta cu bicicletele pe Col Iseran - cand ningea si am inghetat sloi, dar a iesit una din cele mai faine ture - ne da sperante.
Glacier Le Tour. Asta e planul. Valea Chamonix-Mont Blanc, pe cat e de renumita te-ai astepta sa fie si mare ca suprafata. Ei bine, nu e asa. E chiar destul de restransa ca optiuni de trekking.
Daca faci alpinism e alta poveste - probabil nu-ti ajunge o viata pentru a parcurge toate traseele. Dar pentru trekking optiunile nu sunt neaparat numeroase. Iar daca e vorba de MTB, atunci oferta e aproape 0.
De fapt cam asta e toata valea. Poza e facuta din fundul vaii, iar pe fundal se vede Mont Blanc, care marcheaza cumva si intrarea pe aceasta vale.
Traseul porneste din satul Le Tour. De la inceput ploua. Dar nu mocaneste. Turna. Si era frig. Ne-a trebuit ceva vointa sa ne dam jos din masina.
Stim deja lectia de ieri - asa ca azi nu mai astept ca Ana sa se plictiseasca si incept de la start sa dau din gura si sa zic povesti.
Cam la zona asta se rezuma traseele de MTB din vale. Mai exista ceva forestiere - pe care Elena avea sa le exploreze zilele urmatoare. Iar despre parcul acesta Elena n-a avut neaparat cuvinte de lauda.
Se vede frumos valea tipica de ghetar: peretii aproape verticali, fundul vaii luat la nivela acuma cateva milenii de ghetarul care s-a scurs pe aici.
Urcarile aici sunt abrupte si sustinute - nu pierzi timpul pe tot felul de delusoare premergatoare.
Poteca e bine batuta. De fapt asa sunt toate potecile pe aici - sunt amenajate in asa fel incat sa fie cat mai accesibile pentru toate categoriile de turisti de toate varstele.
Pana aici a biruit Ana pe picioarele ei. Cum parametrii sunt parte integranta din viata mea, am sperat ca Ana sa biruie pe picioarele ei 1km vertical intr-o singura tura in acest concediu. N-a reusit - a atins de 3 ori pragul de 900m.
Azi n-a prea avut chef, asa ca am luat-o repede in rucsac.
Cam pe aici mi-am amintit si eu ca am mai fost la acest ghetar.
Cineva s-a trezit bine dispus.
Refugiul Albert 1er. A fost renovat cu 2.5 milioane de euro. E orice altceva iti poti imagina, dar nu un refugiu. Nava cosmica, hotel de lux, restaurant extravagant.
Nu mi-a placut. O fi civilizat, cald, frumos. Dar asta nu e refugiu. Refugiu e ala in care dormi cu termosul de ceai in sacul de dormit, mananci mancare la primus si scoti aburi pe gura.
"Din fericire" aveau astia niste preturi incat probabil la foarte multi le pierea absolut orice entuziasm de stat la "refugiu".
Una din putinele poze in care aparem toti 3.
Am dat de bine si nu ne venea sa mai iesim afara. Mai ales ca pe portiunea finala catre refugiu a inceput sa ploua in rafale. Si nu parea ca are de gand sa se mai opreasca.
Tot pe acea portiune ne-am intalnit cu un ghid care isi ducea clientii. Tura clasica de 5 zile pe Mont Blanc. Ziua de azi era ceva aclimatizare.
Toti erau imbracati din cap pana-n picioare cu echipament acuma scos din tipla.
Apropo, voi ati observat ca genul asta de turisti nu reusesc sa se murdareasca? Hainele pe ei arata mereu curate. Pare ca nu se lipeste noroiul de ei.
A, da. Unul avea o umbrela cu el, alta ceva pulover de lana caer cred ca avea 25kg.
Oricum, ce conteaza - oamenii au dat banul, ghidul isi vede de treaba lui. Aia horcaie pe parcurs si abia biruie pana la refugiu. Toata lumea e multumita - ghidul a luat banii, aia au cu ce se lauda.
Am mai vazut reteta asta: in cele 2 dati cand am urcat pe Mont Blanc. Si in Kyrghistan. Si in Peru.
Chiar trebuie sa iesim afara in ploaie? Chiar trebuie?!
Uite, aici ghetarul e mai curat. Si era folosit destul de intens de multe grupuri de turisti care invatau mersul pe ghetar, mersul cu coltari si alte tehnici specifice.
Ultima poza, in ultima fereastra de vreme buna. Cum am plecat noi de aici, a inceput efectiv sa toarne.
In clasamentul gehtarilor din vale, Le tour e pe prima pozitie: e cel mai "agresiv" si mai frumos colorat.
La coborare, chiar daca turna cu galeata, Elena a insistat sa o invete pe Ana cum sta treaba cu mersul la vale. La deal se descurca cum se descurca, dar la vale nu a apucat sa deprinda tainele.
Asa ca a luat-o catinel si a dadacit-o pas cu pas.
La Carrefour. Am ales sa coboram pe alta parte: mai abrupta, dar mai scurta. Avea sa se dovedeasca neasteptat de abrupta, mai ales pe ploaie...
Pe masura ce ne apropiam de Le |Tour - ala de se vede acolo in vale - ploaia a devenit torentiala. Am ascuns-o pe Ana in rucsac si ne-am grabit cat de mult ne permitea relieful.
Uzi leoarca si aproape inghetati am ajuns la masina. Si la fel ca in cazul Iseran-ului - decizia corecta a fost sa plecam la tura indiferent de conditiile meteo.
Ajunsi inapoi in Chamonix, am apreciat la maxim noul cort care are o anticamera gigantica in care poti sa desfasori o gramada de activitati in caz de vreme rea.
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Franta
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Daca faci alpinism e alta poveste - probabil nu-ti ajunge o viata pentru a parcurge toate traseele. Dar pentru trekking optiunile nu sunt neaparat numeroase. Iar daca e vorba de MTB, atunci oferta e aproape 0.
Stim deja lectia de ieri - asa ca azi nu mai astept ca Ana sa se plictiseasca si incept de la start sa dau din gura si sa zic povesti.
Urcarile aici sunt abrupte si sustinute - nu pierzi timpul pe tot felul de delusoare premergatoare.
Pana aici a biruit Ana pe picioarele ei. Cum parametrii sunt parte integranta din viata mea, am sperat ca Ana sa biruie pe picioarele ei 1km vertical intr-o singura tura in acest concediu. N-a reusit - a atins de 3 ori pragul de 900m.
Azi n-a prea avut chef, asa ca am luat-o repede in rucsac.
Cam pe aici mi-am amintit si eu ca am mai fost la acest ghetar.
Cineva s-a trezit bine dispus.
Nu mi-a placut. O fi civilizat, cald, frumos. Dar asta nu e refugiu. Refugiu e ala in care dormi cu termosul de ceai in sacul de dormit, mananci mancare la primus si scoti aburi pe gura.
"Din fericire" aveau astia niste preturi incat probabil la foarte multi le pierea absolut orice entuziasm de stat la "refugiu".
Una din putinele poze in care aparem toti 3.
Am dat de bine si nu ne venea sa mai iesim afara. Mai ales ca pe portiunea finala catre refugiu a inceput sa ploua in rafale. Si nu parea ca are de gand sa se mai opreasca.
Tot pe acea portiune ne-am intalnit cu un ghid care isi ducea clientii. Tura clasica de 5 zile pe Mont Blanc. Ziua de azi era ceva aclimatizare.
Toti erau imbracati din cap pana-n picioare cu echipament acuma scos din tipla.
Apropo, voi ati observat ca genul asta de turisti nu reusesc sa se murdareasca? Hainele pe ei arata mereu curate. Pare ca nu se lipeste noroiul de ei.
A, da. Unul avea o umbrela cu el, alta ceva pulover de lana caer cred ca avea 25kg.
Oricum, ce conteaza - oamenii au dat banul, ghidul isi vede de treaba lui. Aia horcaie pe parcurs si abia biruie pana la refugiu. Toata lumea e multumita - ghidul a luat banii, aia au cu ce se lauda.
Am mai vazut reteta asta: in cele 2 dati cand am urcat pe Mont Blanc. Si in Kyrghistan. Si in Peru.
Chiar trebuie sa iesim afara in ploaie? Chiar trebuie?!
Uite, aici ghetarul e mai curat. Si era folosit destul de intens de multe grupuri de turisti care invatau mersul pe ghetar, mersul cu coltari si alte tehnici specifice.
Ultima poza, in ultima fereastra de vreme buna. Cum am plecat noi de aici, a inceput efectiv sa toarne.
In clasamentul gehtarilor din vale, Le tour e pe prima pozitie: e cel mai "agresiv" si mai frumos colorat.
La coborare, chiar daca turna cu galeata, Elena a insistat sa o invete pe Ana cum sta treaba cu mersul la vale. La deal se descurca cum se descurca, dar la vale nu a apucat sa deprinda tainele.
Asa ca a luat-o catinel si a dadacit-o pas cu pas.
La Carrefour. Am ales sa coboram pe alta parte: mai abrupta, dar mai scurta. Avea sa se dovedeasca neasteptat de abrupta, mai ales pe ploaie...
Pe masura ce ne apropiam de Le |Tour - ala de se vede acolo in vale - ploaia a devenit torentiala. Am ascuns-o pe Ana in rucsac si ne-am grabit cat de mult ne permitea relieful.
Uzi leoarca si aproape inghetati am ajuns la masina. Si la fel ca in cazul Iseran-ului - decizia corecta a fost sa plecam la tura indiferent de conditiile meteo.
Ajunsi inapoi in Chamonix, am apreciat la maxim noul cort care are o anticamera gigantica in care poti sa desfasori o gramada de activitati in caz de vreme rea.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu