Data: 17.10.15-18.10.125
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Resita
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Elena tinea musai sa mearga la acest concurs. Eu nu neaparat, tinand cont ca era vorba doar de dat la vale. Dar dupa ce am pierdut podiumul la nationale tocmai din cauza ca am coborat prost, m-am razgandit brusc si am devenit interesat.
Ca o paranteza - sau ca sa incepem cu finalul - concluzia week-end-ului a fost total neasteptata. OK, am terminat dezastruos (nu chiar ultimul totusi). Dar o analiza mai atenta a aratat ca am pierdut 9 minute fata de castigator (din nou - gigantica diferenta).
Dar sunt 9 minute pe 10km de coborari tehnice cum nu gasesti la maratoane. Asa ca m-am uitat din nou unde am pierdut la nationale (da, ma doare treaba aia, fiindca chiar eram aproape de podium...).
Si dupa ce am tot analizat datele de pe Strava - de fapt la nationale n-am pierdut ca am coborat prost. Am pierdut ca nu am mai avut forta, ca nu am tras pe portiunile de plat, ca nu am tras pe urcare. Fix pix cat am pierdut pe coborare. Aveam timp si de o bere cu satenii daca imi faceam treaba ca lumea pe portiunile de plat si catarare din ultimii 20km.
Si asta doare cel mai tare. Asta chiar nu trebuia sa se intample. Elena de exemplu acolo s-a motivat si a dat totul. Eu am lasat acceleratia. O sa fie un an greu, dar nu mai repet greseala aia.
Si tot dupa week-end-ul asta am concluzionat ca de fapt chiar nu pot pierde pe coborare cat pot castiga pe urcare si pe plat. Asa ca asta o sa fie directia si pe 2016: catarari si multa sosea.
Revenind la concurs: o convingem pe bunica sa vina cu noi. Asa ca poate sa vina si Ana cu noi. Ne place sa o luam pe Ana peste tot. Cunoaste deja o buna parte din ciclisti, are preferinte, a invatat ce sunt alea concursuri. Stie de ce ne antrenam. Da, imi place sa ii dezvolt fixatia asta si nici n-am de gand sa ascund asta.
In Resita cazarile sunt la nivelul din Monte Carlo, asa ca nu ne permitem sa stam aici. Elena a gasit ceva cazare langa Resita - la Secu. N-am fost niciodata acolo. Ii zice Secu statiune si e pe malul unui lac. Peisajul e frumos.
Sambata pe la pranz suntem acolo, despachetam si plec impreuna cu Elena sa testam traseele.
Trebuie spus ca pe cand scriam ziua a 4-a din Europa, noi am mai fost o data aici la testat trasee.
Ca sa se observe aroganta cu care consider datul la vale trebuie spus doar atat: in vreme ce Mircea, Raluca, Elena si inca cativa se dadeau pe trasee, eu am preferat sa stau in masina si sa ma joc cu Ana. Nu am renuntat toata ziua la aceasta activitate.
Asa ca Elena mai stia despre ce e vorba - eu deloc.
Acuma sa va zic de enduro. Asta e o ramura aparte a ciclismului. Asa cum e XC-ul, XCM-ul, soseaua, ciclocross-ul.
Oli, cu care ma mers buna parte din portiunile de transfer, a avut rabdarea sa imi explice cum sta treaba.
La enduro se cronometreaza PS-urile - adica probele speciale. Astea trebuie sa fie macar 3 intr-un concurs si sa insumeze undeva la 10km. Exista zone de transfer intre aceste probe speciale.
Alea invariabil sunt la deal si spre dezamagirea, dezgustul, furia si frustrarea mea - alea nu sunt cronometrate. Ai un timp maxim in care trebuie sa te incadrezi pe o portiune de transfer si o anumita ora la care trebuie sa intri in speciale - altfel esti penalizat.
Am inteles ca diferenta dintre enduro si downhill e ca la enduro mai ai si portiuni de catarare pe PS-uri (deci clar nu o sa incerc in veci downhill-ul...).
Revenind la Resita, aici sunt 4 PS-uri care au ca punct comun centrul orasului. Adica dupa ce termini o speciala, treci din nou pe la start si dupa aceea pleci catre urmatoarea speciala.
Noi incepem antrenamentele pe 2 si 4. Trebuie spus de la inceput ca transferurile sunt niste portiuni superbe. Asa de faine ca traseul asta o sa devina reper in antrenamentele pe 2016. Urcari tapene care sa iti ridice pulsul.
Si am inceput sa ne dam la vale. Cum gaseam o portiune care nu ne reusea, o tot repetam pana cand iesea ceva. De la inceput am renuntat la orice tentativa de a sari peste obstacole sau hai sa folosim limbajul din bransa :"kickere". Nu m-a atras ideea de a zbura prin aer cu bicicleta. De fapt nu m-a atras perspectiva aterizatului.
Asa ca nici macar n-am incercat. Majoritatea saritorilor sunt prevazurte cu "chicken line" sau portiuni ocolitoare, unde pierzi viteza, dar eviti saritoarea. Imi plac alea.
Din nou trebuie spus ca Elena are paradoxal o latura mult mai aventuroasa si era destul de nemultumita de atitudinea mea si de faptul ca ii taiam elanul de fiecare data cand incerca sa faca ceva mai extrem.
Am luat la rand cele 4 speciale. Am tot repetat anumite bucati. Daca mi-a placut? Mi s-au parut niste trasee superbe. O placere sa te dai pe ele. Foarte fain amenajate, foarte bine gandite, legate, pentru nivelul meu suficient de grele.
O alta paranteza: echipa de la Bike Attack de-a lungul timpului a ridicat stacheta constant. Au fost acolo cand "s-au inventat" maratoanele de MTB din Romania. Au adus enduro pe taramurile noastre. Au pus umarul la dezvoltarea unei culegeri de harti cicloturistice. Au fost si sunt deschizatori de drum.
Nu ma pricep la enduro, dar mie concursul mi s-a parut foarte bine organizat. Si la un enduro oricum sunt mult mai multe detalii de urmarit decat la un maraton. Pe langa faptul ca la enduro oamenii muncesc enorm la amenajatul traseelor. La maraton iei un spary, dai pe copaci si ai cam terminat.
Deci: respect BikeAttack pentru tot ce ati facut de-a lungul timpului.
Duminica suntem prezenti cu tot cu Ana si cu bunica la start.
Startul se da pe grupe de 5 ciclisti. Noi suntem cu Mircea, Roli si Alexandra. Nu pot sa zic ca am emotii - am venit aici exclusiv sa invat.
Plecam la 10.18 -cand ne era rezervat startul. Nu o sa enumar probele si cum m-am dat.
O sa va povestesc altele.
De exemplu noi eram printre putinii cu hardtail. Adica fara furca pe spate. Iar eu cred ca eram singurul cu furca de 80mm. Categoric nu asta m-a impiedicat sa fiu campion.
Asa de categoric incat la final am fost convins ca o sa mai particip la asa evenimente. La fel de convins cum am fost ca nu o sa imi iau alta bicicleta. Eu cu hardtail-ul meu trebuie sa cobor. Inca o data - la cum catar acuma e imposibil sa pierd la vale cat pot castiga la deal. Asa ca n-are sens un full suspension.
Dupa aia sunt participantii. Oamenii sunt diferiti fata de cei de la maratoane. Acuma nu inseamna ca au 3 urechi sau un picior. Cea mai buna comparatie...ar fi ca schiorii versus snowboarderi.
Adica comparatia chiar e avenita: cand ajung undeva se aseaza ca boarderi. Multi fumeaza. Hainele sunt la fel de colorate si largi. Bicicletele au culori tipatoare.
Oricum niste oameni faini. Am intalnit cunoscuti din Brasov si Cluj. Adica nu e nimic rau ca sunt diferiti. Ba parca sunt mai pe calapodul meu.
Am auzit cel mai des cuvantul "bere" la vreun concurs. La final aproape toti erau cu o sticla in mana. Asta e de bine, nu de rau. Eu eram cu doua.
Elena a reusit sa isi fisureze/rupa un deget cu o zi inainte. Nurofen Forte isi face treaba. Nu esti "barbat" pana nu iti rupi un deget si nu concurezi asa. Stiu din proprie experienta.
La prima tura echipa noastra de 5 ramane cu 4 membrii. Roli pica si isi disloaca umarul. Nasol... Roli, recuperare rapida si in primavara cautam impreuna trasee pentru 2BE.
A..uite alta chestie.
Toata lumea pe aici e baricadata. Majoritatea au casti full face. Toti au protectii de genunchi si/sau tibii. Unii au platosa.
Multi ne-au intrebat uimiti cum ne dam fara protectii. Pai, fara misto: eu nu ma dau la vale ca sa pic. Adica am observat ca am un instinct de conservare asa de bine dezvoltat incat nu trec niciodata de pragul de safety. Chiar nu am nevoie de protectiile acelea.
Concursul mi-a placut la nebunie. E clar o activitate care imi creste nivelul de adrenalina cum n-o s-o faca in vecii vecilor vreun maraton.
Uite si de aia imi place de oamenii astia. Banuiesc ca sunt dependenti de adrenalina. Acuma intre o vaca blajina care baga capul in piept si pune un picior in fata altuia ritmic si intr-o monotonie dezolanta, parca ii prefer pe "ciudatii" astia care isi iau shot-ul de adrenalina si dupa aia fumeaza chill o tigara si beau o bere...
Am facut exact ce facusem la antrenamnte. Cu cei 10% bonus dati de faptul ca sunt in concurs.
A fost o atmosfera superba. Am apucat sa vorbesc cu o gramada de oameni.
Elena a reusit sa zboare si sa se beleasca destul de bine.
A...ca veni vorba. La nationale m-a intrecut la vale - urata treaba. Aici era deja concurs intre noi. La final am intrecut-o cu 2 secunde. "Norocul" meu a venit din faptul ca a picat destul de nasol in speciala 4.
Asta e: la statistica scrie ca am intrecut-o.
In 2 zile am invatat sa ma dau la vale cat in multe sezoane de maratoane la un loc. Este loc imens de imbunatatit. O sa revenim aici cu cea mai mare palcere de cate ori e uscat si avem putin timp liber. E un traseu uluitor de antrenament daca il faci legat.
Inca o data felicitari Bike Attack pentru tot ce faceti.
Participanti: Elena, Alex
Locatie: Resita
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/
Ca o paranteza - sau ca sa incepem cu finalul - concluzia week-end-ului a fost total neasteptata. OK, am terminat dezastruos (nu chiar ultimul totusi). Dar o analiza mai atenta a aratat ca am pierdut 9 minute fata de castigator (din nou - gigantica diferenta).
Dar sunt 9 minute pe 10km de coborari tehnice cum nu gasesti la maratoane. Asa ca m-am uitat din nou unde am pierdut la nationale (da, ma doare treaba aia, fiindca chiar eram aproape de podium...).
Si dupa ce am tot analizat datele de pe Strava - de fapt la nationale n-am pierdut ca am coborat prost. Am pierdut ca nu am mai avut forta, ca nu am tras pe portiunile de plat, ca nu am tras pe urcare. Fix pix cat am pierdut pe coborare. Aveam timp si de o bere cu satenii daca imi faceam treaba ca lumea pe portiunile de plat si catarare din ultimii 20km.
Si asta doare cel mai tare. Asta chiar nu trebuia sa se intample. Elena de exemplu acolo s-a motivat si a dat totul. Eu am lasat acceleratia. O sa fie un an greu, dar nu mai repet greseala aia.
Si tot dupa week-end-ul asta am concluzionat ca de fapt chiar nu pot pierde pe coborare cat pot castiga pe urcare si pe plat. Asa ca asta o sa fie directia si pe 2016: catarari si multa sosea.
Revenind la concurs: o convingem pe bunica sa vina cu noi. Asa ca poate sa vina si Ana cu noi. Ne place sa o luam pe Ana peste tot. Cunoaste deja o buna parte din ciclisti, are preferinte, a invatat ce sunt alea concursuri. Stie de ce ne antrenam. Da, imi place sa ii dezvolt fixatia asta si nici n-am de gand sa ascund asta.
In Resita cazarile sunt la nivelul din Monte Carlo, asa ca nu ne permitem sa stam aici. Elena a gasit ceva cazare langa Resita - la Secu. N-am fost niciodata acolo. Ii zice Secu statiune si e pe malul unui lac. Peisajul e frumos.
Sambata pe la pranz suntem acolo, despachetam si plec impreuna cu Elena sa testam traseele.
Trebuie spus ca pe cand scriam ziua a 4-a din Europa, noi am mai fost o data aici la testat trasee.
Ca sa se observe aroganta cu care consider datul la vale trebuie spus doar atat: in vreme ce Mircea, Raluca, Elena si inca cativa se dadeau pe trasee, eu am preferat sa stau in masina si sa ma joc cu Ana. Nu am renuntat toata ziua la aceasta activitate.
Asa ca Elena mai stia despre ce e vorba - eu deloc.
Acuma sa va zic de enduro. Asta e o ramura aparte a ciclismului. Asa cum e XC-ul, XCM-ul, soseaua, ciclocross-ul.
Oli, cu care ma mers buna parte din portiunile de transfer, a avut rabdarea sa imi explice cum sta treaba.
La enduro se cronometreaza PS-urile - adica probele speciale. Astea trebuie sa fie macar 3 intr-un concurs si sa insumeze undeva la 10km. Exista zone de transfer intre aceste probe speciale.
Alea invariabil sunt la deal si spre dezamagirea, dezgustul, furia si frustrarea mea - alea nu sunt cronometrate. Ai un timp maxim in care trebuie sa te incadrezi pe o portiune de transfer si o anumita ora la care trebuie sa intri in speciale - altfel esti penalizat.
Am inteles ca diferenta dintre enduro si downhill e ca la enduro mai ai si portiuni de catarare pe PS-uri (deci clar nu o sa incerc in veci downhill-ul...).
Revenind la Resita, aici sunt 4 PS-uri care au ca punct comun centrul orasului. Adica dupa ce termini o speciala, treci din nou pe la start si dupa aceea pleci catre urmatoarea speciala.
Noi incepem antrenamentele pe 2 si 4. Trebuie spus de la inceput ca transferurile sunt niste portiuni superbe. Asa de faine ca traseul asta o sa devina reper in antrenamentele pe 2016. Urcari tapene care sa iti ridice pulsul.
Si am inceput sa ne dam la vale. Cum gaseam o portiune care nu ne reusea, o tot repetam pana cand iesea ceva. De la inceput am renuntat la orice tentativa de a sari peste obstacole sau hai sa folosim limbajul din bransa :"kickere". Nu m-a atras ideea de a zbura prin aer cu bicicleta. De fapt nu m-a atras perspectiva aterizatului.
Asa ca nici macar n-am incercat. Majoritatea saritorilor sunt prevazurte cu "chicken line" sau portiuni ocolitoare, unde pierzi viteza, dar eviti saritoarea. Imi plac alea.
Din nou trebuie spus ca Elena are paradoxal o latura mult mai aventuroasa si era destul de nemultumita de atitudinea mea si de faptul ca ii taiam elanul de fiecare data cand incerca sa faca ceva mai extrem.
Am luat la rand cele 4 speciale. Am tot repetat anumite bucati. Daca mi-a placut? Mi s-au parut niste trasee superbe. O placere sa te dai pe ele. Foarte fain amenajate, foarte bine gandite, legate, pentru nivelul meu suficient de grele.
O alta paranteza: echipa de la Bike Attack de-a lungul timpului a ridicat stacheta constant. Au fost acolo cand "s-au inventat" maratoanele de MTB din Romania. Au adus enduro pe taramurile noastre. Au pus umarul la dezvoltarea unei culegeri de harti cicloturistice. Au fost si sunt deschizatori de drum.
Nu ma pricep la enduro, dar mie concursul mi s-a parut foarte bine organizat. Si la un enduro oricum sunt mult mai multe detalii de urmarit decat la un maraton. Pe langa faptul ca la enduro oamenii muncesc enorm la amenajatul traseelor. La maraton iei un spary, dai pe copaci si ai cam terminat.
Deci: respect BikeAttack pentru tot ce ati facut de-a lungul timpului.
Duminica suntem prezenti cu tot cu Ana si cu bunica la start.
Startul se da pe grupe de 5 ciclisti. Noi suntem cu Mircea, Roli si Alexandra. Nu pot sa zic ca am emotii - am venit aici exclusiv sa invat.
Plecam la 10.18 -cand ne era rezervat startul. Nu o sa enumar probele si cum m-am dat.
O sa va povestesc altele.
De exemplu noi eram printre putinii cu hardtail. Adica fara furca pe spate. Iar eu cred ca eram singurul cu furca de 80mm. Categoric nu asta m-a impiedicat sa fiu campion.
Asa de categoric incat la final am fost convins ca o sa mai particip la asa evenimente. La fel de convins cum am fost ca nu o sa imi iau alta bicicleta. Eu cu hardtail-ul meu trebuie sa cobor. Inca o data - la cum catar acuma e imposibil sa pierd la vale cat pot castiga la deal. Asa ca n-are sens un full suspension.
Dupa aia sunt participantii. Oamenii sunt diferiti fata de cei de la maratoane. Acuma nu inseamna ca au 3 urechi sau un picior. Cea mai buna comparatie...ar fi ca schiorii versus snowboarderi.
Adica comparatia chiar e avenita: cand ajung undeva se aseaza ca boarderi. Multi fumeaza. Hainele sunt la fel de colorate si largi. Bicicletele au culori tipatoare.
Oricum niste oameni faini. Am intalnit cunoscuti din Brasov si Cluj. Adica nu e nimic rau ca sunt diferiti. Ba parca sunt mai pe calapodul meu.
Am auzit cel mai des cuvantul "bere" la vreun concurs. La final aproape toti erau cu o sticla in mana. Asta e de bine, nu de rau. Eu eram cu doua.
Elena a reusit sa isi fisureze/rupa un deget cu o zi inainte. Nurofen Forte isi face treaba. Nu esti "barbat" pana nu iti rupi un deget si nu concurezi asa. Stiu din proprie experienta.
La prima tura echipa noastra de 5 ramane cu 4 membrii. Roli pica si isi disloaca umarul. Nasol... Roli, recuperare rapida si in primavara cautam impreuna trasee pentru 2BE.
A..uite alta chestie.
Toata lumea pe aici e baricadata. Majoritatea au casti full face. Toti au protectii de genunchi si/sau tibii. Unii au platosa.
Multi ne-au intrebat uimiti cum ne dam fara protectii. Pai, fara misto: eu nu ma dau la vale ca sa pic. Adica am observat ca am un instinct de conservare asa de bine dezvoltat incat nu trec niciodata de pragul de safety. Chiar nu am nevoie de protectiile acelea.
Uite si de aia imi place de oamenii astia. Banuiesc ca sunt dependenti de adrenalina. Acuma intre o vaca blajina care baga capul in piept si pune un picior in fata altuia ritmic si intr-o monotonie dezolanta, parca ii prefer pe "ciudatii" astia care isi iau shot-ul de adrenalina si dupa aia fumeaza chill o tigara si beau o bere...
Am facut exact ce facusem la antrenamnte. Cu cei 10% bonus dati de faptul ca sunt in concurs.
A fost o atmosfera superba. Am apucat sa vorbesc cu o gramada de oameni.
Elena a reusit sa zboare si sa se beleasca destul de bine.
A...ca veni vorba. La nationale m-a intrecut la vale - urata treaba. Aici era deja concurs intre noi. La final am intrecut-o cu 2 secunde. "Norocul" meu a venit din faptul ca a picat destul de nasol in speciala 4.
Asta e: la statistica scrie ca am intrecut-o.
In 2 zile am invatat sa ma dau la vale cat in multe sezoane de maratoane la un loc. Este loc imens de imbunatatit. O sa revenim aici cu cea mai mare palcere de cate ori e uscat si avem putin timp liber. E un traseu uluitor de antrenament daca il faci legat.
Inca o data felicitari Bike Attack pentru tot ce faceti.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu