Data: 13.08.2015
Participanti: Elena, Ana, Alex
Locatie: Lanslebourg
Ploua si azi. Asa cum era scris in site-uri. Exista si parti bune si rele cu prognoza asta. Stii la ce sa te astepti pe de o parte, dar pe de alta parte omoara orice urma de speranta.
Azi macar am vazut cum arata camping-ul unde stam - ieri era asa de ceata ca a fost o provocare sa gasim propriul cort.
Mari diferente fata de Italia. Numai in bine. Incepand cu pretul - in Franta preturile incep in cel mai rau caz la jumatate din preturile din Italia - ma refer la camping-uri.
...Si continuand cu aglomeratia. Eram doar noi si inca cativa octogenari in tot camping-ul.
Azi e randul Elenei sa incerce Iseran-ul. Dar dimineata o taraganam asteptand sa se mai indrepte vremea. Ana nu are nimic impotriva acestui plan.
Cum vremea ramane la fel de mohorata, dar macar s-a mai incalzit cu cateva grade - hotaram sa pornim. Azi imitam cumva planul de ieri. De data aceasta Elena va merge cu bicicleta si eu cu Ana in masina. Vom renunta totusi la cireasa de pe tort - coborarea pe lapovita pana in Val d'Isere. Asa ca o vom astepta pe Elena sus in col.
Pe la 11 pornim la drum. Azi sunt eu in rolul fotografului. Col de la Madeleine, dar e altul, nu cel renumit. Un mic col in drumul spre marele Iseran.
In tinuturile incetosate.
Si am aflat azi si cum se chema satul acela - Bonneval. Si revenind la ideile mele putine si fixe. Deci: statiunea asta de ski incepe la 1800m. Cam pe unde se termina aproape toate statiunile de ski din Romania. Si se duce pana la 3000m. Din ultimele informatii in Carpati inaltimea maxima e 2545m si acolo nu se pot face statiuni. Asta pentru toti obsedatii care zic ca in Romania se pot face statiuni ca afara. Nu, nu se pot.
Ma indoiesc ca satul asta e si locuit. Si daca e locuit e doar ca tursitii sa aiba impresia ca e autentic. Pare a fi loc de pelerinaj pentru toti cei care trec Iseran-ul.
Din Bonneval incepe si urcarea mai sustinuta.
Am mult timp la dispozitie, am si ceva vizibilitate asa ca ma opresc destul de des pe urcare pentru a face poze.
Comparatii.
E friggggg aiiiici...
Peste noapte a continuat sa ploua/ninga, asa ca pe crestele dimprejur s-a depus un strat timid de zapada. Doar e deja august, ce naiba!
Am ajuns sus cu mult inaintea Elenei asa ca am trecut la actiuni repetitive: stai afara 2 minute, ingheti bine, intri in cabana, stai acolo 10 minute pana te dezgheti. Si dupa aia repeti ciclul.
Fiindca vremea buna e pentru mers la plaja.
Iseran! Le plus froid Col d'Europe.
Auzi tata? Nu mai bine iti iei o maimuta si o pui sa stea in frigul asta peste tot unde vrei tu poze?
Acuma suntem 3 care repetam ritualul inauntru in cabana la caldura - afara la frig. In holul cabanei este un mini muzeu cu o gramada de informatii despre Iseran. De acolo aflama din nou ca nu cu noi s-a inventat roata, nici bicicleta. Ba chiar ca aia de demult erau capabili de niste performante nemaipomenite.
Vremea afara se schimba brusc (exact la ora preconizata pe site-uri). Stim ca s-a terminat pentru cel putin 7 zile cu vremea proasta. De acuma va fi doar soare. Asa ca iesim afara sa ne bucuram de el.
Si acuma la vale si inapoi in camping. Zorii vremii bune se vad dincolo de acesti nori.
Vedere de sus de pe urcare. Cam pe unde se imprastiase motociclistul. Venise deja salvarea - acuma nu stiu daca pentru primul ajutor sau colectat organe.
Si cum vremea se deschide vedem ca si aici au ghetari. Imi plac ghetarii. Sunt fascinat de ei. Elena nu chiar - zice ca sunt murdari.
Ajungem inapoi in camping pe la pranz. Vremea devine din ce in ce mai buna. Asa ca nu stau mult pe ganduri si ma hotarasc sa plec undeva. Adica la propriu, undeva, fara o directie sau destinatie anume.
Ies din camping si o iau pe prima poteca care urca. Nu dupa mult timp dau de un gard, il sar si continui pe ceva forestier care urca si tot urca.
Planul a fost simplu: sa vad unde duce drumul acela. Sau sa urc vreo ora jumatate.
M-am obisnuit ca atunci cand merg aiurea fara nici un plan sa gasesc cele mai faine rute.
Drumul ala urca si tot urca. Iese din padure, intra intr-o vale alpina, o paraseste si pe aia si se indreapta la Cuca Macaii undeva spre 2800m. Pare-se ca am "descoperit" o trecere off-road catre lacul Mont Cenis.
Deja e tarziu si oricat de mult mi-ar placea sa mai urc, trebuie sa ma intorc ca sa nu ma prinda noaptea. Acolo jos e Lanlesbourg unde avem cortul.
Si la coborare m-am gandit sa nu ma intorc pe unde urcasem. Am zis sa iau prima poteca mai abrupta care duce la vale - pana la urma nu are unde sa ajunga decat in vale.
Seria descoperirilor a continuat. Coborarea a fost efectiv superba.
Final de coborare. Mi-e clar ca MTB-ul a fost cea mai buna alegere pentru concediu. Cursiera se descurca un pic mai greu pe traseul de azi. Asa ca merita sa sufar mergand cu el prin pasurile renumite, pentru placerea escapadelor off-road. Iar sa car 4 biciclete dupa noi e deja snobism.
Tehnologia dublata. Ca sa poata si Elena sa refaca traseul acesta superb.
Seara m-am dus cu Ana in sat la cumparaturi si pe drum ne-am oprit la un perete de catarat. Activitatea asta pare ca ii face efectiv placere. Sau ma rog, ii placea acuma 3 luni cand se intamplau evenimentele din blog.
Uite lista cu cele mai mari pasuri rutiere din Europa (le place la nebunie faza cu "cele mai"). Ana a bifat 3 din 4 deocamdata. Ii mai lipseste Stelvio. Ciudat e ca Stelvio a fost singurul pas planificat din Timisoara 2 ani la rand. Niciunul din celelalte 3 pe care am reusit pana la urma sa urcam.
Cam asta a fost aventura noastra in Lanslebourg. In cele 2 zile cat am stat aici am aflat ca la o aruncatura de bat de noi se afla "capitale mondiale de cyclo -grimpeurs". Asa ca urmatoarea destinatie era deja evidenta.
Participanti: Elena, Ana, Alex
Locatie: Lanslebourg
Ploua si azi. Asa cum era scris in site-uri. Exista si parti bune si rele cu prognoza asta. Stii la ce sa te astepti pe de o parte, dar pe de alta parte omoara orice urma de speranta.
Azi macar am vazut cum arata camping-ul unde stam - ieri era asa de ceata ca a fost o provocare sa gasim propriul cort.
Mari diferente fata de Italia. Numai in bine. Incepand cu pretul - in Franta preturile incep in cel mai rau caz la jumatate din preturile din Italia - ma refer la camping-uri.
...Si continuand cu aglomeratia. Eram doar noi si inca cativa octogenari in tot camping-ul.
Azi e randul Elenei sa incerce Iseran-ul. Dar dimineata o taraganam asteptand sa se mai indrepte vremea. Ana nu are nimic impotriva acestui plan.
Cum vremea ramane la fel de mohorata, dar macar s-a mai incalzit cu cateva grade - hotaram sa pornim. Azi imitam cumva planul de ieri. De data aceasta Elena va merge cu bicicleta si eu cu Ana in masina. Vom renunta totusi la cireasa de pe tort - coborarea pe lapovita pana in Val d'Isere. Asa ca o vom astepta pe Elena sus in col.
Pe la 11 pornim la drum. Azi sunt eu in rolul fotografului. Col de la Madeleine, dar e altul, nu cel renumit. Un mic col in drumul spre marele Iseran.
In tinuturile incetosate.
Si am aflat azi si cum se chema satul acela - Bonneval. Si revenind la ideile mele putine si fixe. Deci: statiunea asta de ski incepe la 1800m. Cam pe unde se termina aproape toate statiunile de ski din Romania. Si se duce pana la 3000m. Din ultimele informatii in Carpati inaltimea maxima e 2545m si acolo nu se pot face statiuni. Asta pentru toti obsedatii care zic ca in Romania se pot face statiuni ca afara. Nu, nu se pot.
Ma indoiesc ca satul asta e si locuit. Si daca e locuit e doar ca tursitii sa aiba impresia ca e autentic. Pare a fi loc de pelerinaj pentru toti cei care trec Iseran-ul.
Din Bonneval incepe si urcarea mai sustinuta.
Am mult timp la dispozitie, am si ceva vizibilitate asa ca ma opresc destul de des pe urcare pentru a face poze.
Comparatii.
E friggggg aiiiici...
Peste noapte a continuat sa ploua/ninga, asa ca pe crestele dimprejur s-a depus un strat timid de zapada. Doar e deja august, ce naiba!
Am ajuns sus cu mult inaintea Elenei asa ca am trecut la actiuni repetitive: stai afara 2 minute, ingheti bine, intri in cabana, stai acolo 10 minute pana te dezgheti. Si dupa aia repeti ciclul.
Fiindca vremea buna e pentru mers la plaja.
Iseran! Le plus froid Col d'Europe.
Auzi tata? Nu mai bine iti iei o maimuta si o pui sa stea in frigul asta peste tot unde vrei tu poze?
Acuma suntem 3 care repetam ritualul inauntru in cabana la caldura - afara la frig. In holul cabanei este un mini muzeu cu o gramada de informatii despre Iseran. De acolo aflama din nou ca nu cu noi s-a inventat roata, nici bicicleta. Ba chiar ca aia de demult erau capabili de niste performante nemaipomenite.
Vremea afara se schimba brusc (exact la ora preconizata pe site-uri). Stim ca s-a terminat pentru cel putin 7 zile cu vremea proasta. De acuma va fi doar soare. Asa ca iesim afara sa ne bucuram de el.
Si acuma la vale si inapoi in camping. Zorii vremii bune se vad dincolo de acesti nori.
Vedere de sus de pe urcare. Cam pe unde se imprastiase motociclistul. Venise deja salvarea - acuma nu stiu daca pentru primul ajutor sau colectat organe.
Si cum vremea se deschide vedem ca si aici au ghetari. Imi plac ghetarii. Sunt fascinat de ei. Elena nu chiar - zice ca sunt murdari.
Ajungem inapoi in camping pe la pranz. Vremea devine din ce in ce mai buna. Asa ca nu stau mult pe ganduri si ma hotarasc sa plec undeva. Adica la propriu, undeva, fara o directie sau destinatie anume.
Ies din camping si o iau pe prima poteca care urca. Nu dupa mult timp dau de un gard, il sar si continui pe ceva forestier care urca si tot urca.
Planul a fost simplu: sa vad unde duce drumul acela. Sau sa urc vreo ora jumatate.
M-am obisnuit ca atunci cand merg aiurea fara nici un plan sa gasesc cele mai faine rute.
Drumul ala urca si tot urca. Iese din padure, intra intr-o vale alpina, o paraseste si pe aia si se indreapta la Cuca Macaii undeva spre 2800m. Pare-se ca am "descoperit" o trecere off-road catre lacul Mont Cenis.
Deja e tarziu si oricat de mult mi-ar placea sa mai urc, trebuie sa ma intorc ca sa nu ma prinda noaptea. Acolo jos e Lanlesbourg unde avem cortul.
Si la coborare m-am gandit sa nu ma intorc pe unde urcasem. Am zis sa iau prima poteca mai abrupta care duce la vale - pana la urma nu are unde sa ajunga decat in vale.
Seria descoperirilor a continuat. Coborarea a fost efectiv superba.
Final de coborare. Mi-e clar ca MTB-ul a fost cea mai buna alegere pentru concediu. Cursiera se descurca un pic mai greu pe traseul de azi. Asa ca merita sa sufar mergand cu el prin pasurile renumite, pentru placerea escapadelor off-road. Iar sa car 4 biciclete dupa noi e deja snobism.
Tehnologia dublata. Ca sa poata si Elena sa refaca traseul acesta superb.
Seara m-am dus cu Ana in sat la cumparaturi si pe drum ne-am oprit la un perete de catarat. Activitatea asta pare ca ii face efectiv placere. Sau ma rog, ii placea acuma 3 luni cand se intamplau evenimentele din blog.
Uite lista cu cele mai mari pasuri rutiere din Europa (le place la nebunie faza cu "cele mai"). Ana a bifat 3 din 4 deocamdata. Ii mai lipseste Stelvio. Ciudat e ca Stelvio a fost singurul pas planificat din Timisoara 2 ani la rand. Niciunul din celelalte 3 pe care am reusit pana la urma sa urcam.
Cam asta a fost aventura noastra in Lanslebourg. In cele 2 zile cat am stat aici am aflat ca la o aruncatura de bat de noi se afla "capitale mondiale de cyclo -grimpeurs". Asa ca urmatoarea destinatie era deja evidenta.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu