Ziua 7 - Bye bye Dolomiti

Data: 13.08.15
Participanti: Elena, Alex, Ana
Locatie: Canazei
Poze: http://picasaweb.google.com/Hoinarii/

Toata seara am petrecut-o sapand pe Internet si cautand site-ul meteo care sa ne arate cum vrem noi vremea. Nu l-am gasit. Variantele noastre se invarteau intre Stelvio, Matterhorn, Chamonix. Sau la cum parea ca o sa devina vremea, incepeam deja sa ne gandim la Alpii Maritimi unde fusesem cu un an in urma.

Ne-am dus la somn indecisi.

  

Dimineata nu ne astepta insa ploaia mult promisa. Si am trecut iarasi la lamentari: mai stam, plecam. Stam, plecam.Si tot asa.

Pana la urma am hotarat ca totusi vom pleca. Fara tragere de inima strangem tot calabalacul. Spre diferenta de anul trecut cand nu faceam purici mai mult de 2 nopti intr-un loc, aici am stat deja 7 zile.

Pentru Ana e indiferent unde mergem. Important e sa fie "camping" si "munte". Ii pac termenii acestia - si acuma este si suficient de mare ca sa aiba si o semnificatie pentru ea.

Inainte de a pleca din Canazei, mai avem de rezolvat ceva treburi, asa ca plecam prin oras.

Amintirie deja se estompeaza. Uite, stiu ca imi trebuia ceva la aparatul foto, dar nu mai reusesc sa imi amintesc ce anume. Imi amintesc insa ca nu am gasit ce cautam.

...Si ploaia mult promisa - nu neaparat si mult asteptata - a venit. O ploaie sanatoasa si rece care ne-a facut sa ne adapostim in prima pizzerie. A fost prima si singura data cand am mancat altundeva decat la cort si altceva decat mancarea gatita la primus.

Mai ramasese un Passo in zona. Circuitele pe care le facusem in zilele precedente nu ne-au dus pe el. Ar fi fost pacat sa plec fara sa il bifez si pe acesta. E vorba de Passo Gardena. Pana la urma l-am urcat doar eu. Incepuse o noua repriza de ploaie si cineva trebuia sa ramana cu Ana.

Urcarea n-a avut nimic deosebit. Doar ca pe la mijlocul ei m-a depasit un morman de grasime pe o bicicleta electrica. Din principiu sunt impotriva bicicletelor electrice. M-am simtit de-a dreptul ranit in orgoliu cand ala m-a depasit. Asa ca m-am luat dupa el si am tras pana cand mi-a pocnit capul. Si mai enervant e ca la grasan parea sa-i faca placere sa ma intreaca.

Am fost depsait pana in pas. Sportiv, i-am urat sa faca infarct si sa crape la urmatoarea masa. Sau sa i se strice troaca aia undeva prin munti sa vada cum e sa pedalezi pe bune.

Datorita muntelui de grasime am ajuns a naibii de repede in pas, asa ca am plecat sa urc mai departe pe primul drum pe care l-am gasit. Si am mai urcat cale de aproape inca un pas intreg.

Intors la masina am reinceput discutiile despre unde mergem. Ar fi fost cazul sa stabilim o destinatie. Si cred ca pentru prima data Elena a ales locatia. S-a uitat pe atlasul ala rutier de il avem de vreo 10 ani si a vazut acolo o zona verde in apropierea granitei. Hai acolo sa vedem ce ii. Na, hai sa mergem.

Si asa, efectiv dintr-o pura intamplare si in urma unui sir interminabil de indecizii, aveam sa ne trezim in Val d'Isere si in Saint Jeanne de Marianne - "capitale mondiale de cyclogrimpeurs". Dar asta aveam sa aflam zilele urmatoare.

Deocamdata am purces la drum, insotiti de-acuma de ploaie.

Granita am trecut-o pe ceva drum folosit probabil de contrabandisti si traficanti. Nu era nimeni pe-acolo. La atmosfera se adauga inserarea si o ceata care se lasase pana la nivelul soselei. Un drum ingust de munte care urca pana in ceruri se intindea in serpentine nesfarsite.

Si da-i si urca. Pe la 2000m, odata cu ultimele zvacniri ale luminii, am vazut ca putin mai sus de unde eram noi se pusese zapada proaspata. Si noi tot urcam...

Am trecut granita intr-o zona sumbra, langa niste case parasite, pe malul unui lac negru. Toata zona parea desprinsa dintr-un film de groaza. Sau dintr-un film alb-negru de acuma jumate de secol. Cand el se retrage departe de oras la tara ca sa-si gaseasc linistea. Si o gaseste. Definitiv. Dar inainte de asta innebuneste de singuratate.

A urmat o coborare la fel de lunga, printr-o zona la fel de pustie, presarata ici colo cu ceva case de piatra la fel de sinistre.

Lanslesbourg e destinatia pentru aceasta seara. Camping-ul l-am gasit repede. Nu e nimeni la receptie - dar stim lectia. Putem sa punem cortul unde gasim loc liber si reglam conturile dimineata.

A...da! bye, Bye Dolomiti si Bun venit in Franta!